Ucraina a avut o istorie glorioasă, dar cu aproape o mie de ani în urmă. Statul Kievean a fost un actor important în istoria târzie a imperiului bizantin și a fost principalul promotor al ideii de statalitate în estul Europei. Fără a avea granițe clare, întrucât nu se învecina cu niciun alt stat, Rusia Kieveană a avut 350 de ani de glorie, din secolul 9 până în secolul 13. În acel timp, Kievul a dezvoltat o sinteză culturală specifică. Aceasta a stabilit fundamentul din care au evoluat mai toate culturile slavilor orientali, da la ucrainenii de azi la polonezi, bieloruși și ruși moscoviți.
Ocupația
Statul ucrainean s-a prăbușit după invazia mongolă din 1240. Ulterior, Ucraina istorică a fost împărțită în formațiuni statale care au avut sau nu autonomie și care au fost încorporate în noile state care s-au dezvoltat în Estul Europei: de la Hoarda de Aur și tătarii care s-au stabilit în Crimeea, la polono-lituanieni, care au dominat nordul și la rușii moscoviți, care și-au clădit un imperiu în est.
După 1240, până în 1990, Ucraina și-a pierdut independența și a fost dominată de țările din jur. Atât polonezii, cât și rușii, bazându-se pe înrudiri reale, au încercat să-i asimileze pe ucraineni. Aceștia au rezistat însă, iar istoria lor este plină de revolte feroce. Tocmai aceste revolte au constituit substanța operei lui Taras Șevcenco, primul mare scriitor ucrainean, în secolul 19.
Limba și cultura locale au supraviețuit, dar în forme neinstituționalizate și cu multe variații locale. În perioada sovietică, utilizarea limbii ucrainene în literatură și cinematografie a fost descurajată. Totuși, operele în ucraineană au continuat să apară.
Dialecte
Una dintre caracteristicile definitorii ale literaturii ucrainene este utilizarea numeroaselor dialecte. Limba ucraineană literară, „standard”, se bazează pe dialectul Kiev-Poltava. Totuși, mulți scriitori au încorporat și dialecte regionale în lucrările lor. Independența din 1991 a declanșat un efort centralist, de standardizare lingvistică, dar operele în graiuri și dialecte au continuat să apară. Ele reflectă o diversitate demografică și culturală extraordinară.
De exemplu, romanul lui Vasîl Stefanîk, „Crucea de piatră”, este scris în dialectul Lemko, care a fost vorbit de un grup de ucraineni care trăiesc în Polonia de azi. Lucrările lui Mîhailo Koțiubînskîi încorporează adesea elemente din dialectul huțul, care este vorbit în Munții Carpați, în zona Bucovinei de Nord. Aceste dialecte regionale adaugă profunzime și autenticitate personajelor și decorurilor prezentate în literatura ucraineană, dar reflectă și peisajul lingvistic divers al țării.
Pe lângă dialectele regionale, unii scriitori au folosit și alte limbi, alături de ucraineană. Romanul Oksanei Zabușko „Studii in teren despre sexul ucrainean” include pasaje în limba engleză. Colecția de eseuri a lui Yuri Andruhovîci, „Moscoviada”, include secțiuni scrise în limba rusă.
Această încorporare a mai multor limbi reflectă istoria complexă a Ucrainei ca țară care a făcut parte din diferite imperii și sisteme politice de-a lungul secolelor. Folosind diferite limbi și dialecte, scriitorii ucraineni sunt capabili să surprindă această complexitate și să creeze o portretizare mai nuanțată a țării lor și a comunităților locale.
Teme grave
O traumă majoră, de acum un secol, a definit reconstrucția spiritului național pentru ucraineni. Dacă pentru toate populațiile instaurarea URSS a fost un proces care a dus la mii de victime, în Ucraina crimele comunismului au căpătat proporțiile unui genocid. În 1932-33, când persecuțiile politice s-au suprapus peste o secetă prelungită, câteva milioane de ucraineni au murit din vina sovieticilor. Marea foamete din Ucraina, sau Holodomor, a afectat masiv populația ucraineană. În timp, această traumă a dus la tensiuni permanente între ucraineni și ruși. Iar aceste tensiuni au fost o componentă esențială în redefinirea unei conștiințe ucrainene.
Referințele la Holodomor au fost interzise în timpul sovietelor, timp de șase decenii. Ele au putut să apară în literatura științifică și ficțională abia după căderea comunismului. Pentru Ucraina, căderea comunismului a corespuns cu disoluția URSS și, implicit, obținerea independenței.
După independență, literatura ucraineană contemporană a avut o ascensiune rapidă și o recunoaștere internațională pe măsură. Abordând teme grave, precum totalitarismul și Holodomorul, scriitorii ucraineni au impresionat și sunt frecvent traduși în limbi de circulație. Euromaidanul, conflictul din Donbas, începând cu 2014, și invazia rusă din 2022, au adăugat, din nefericire, alte teme de o gravitate extremă.
Spiritul literaturii ucrainene
Atrocitățile din istoria recentă au determinat o literatură cu note întunecate și violente. Multe dintre opere constituie explorări ale limitelor umanului, în situații de un dramatism extrem. În același timp, ele reprezintă o reacție la „optimismul compulsiv” pe care l-a cultivat Uniunea Sovietică în anii săi de dominație.
Literatura diasporei ucrainene din timpul comunismului exercită o influență importantă în literatura ucraineană de azi. Rusificarea forțată, abuzul instituțional, încălcarea flagrantă a drepturilor omului, violența explicită marchează multe dintre cele mai importante opere. Recuperarea literaturii diasporei a însemnat și recuperarea unor curente moderniste care consolidează expresia „dark” a literaturii ucrainene. Suprarealismul, expresionismul, diverse expresii ale avangardei sunt revitalizate în literatura ucraineană. Ele completează temele grave cu un limbaj artistic el însuși violent.
Această literatură are și rolul de a completa goluri istorice din evoluția unei literaturi pe care sovieticii o reduseseră la a fi un slujbaș convenient al politicii de partid.
vezi și articolul Totalitarismul în literatura universală
Ucraineana, rusa și struțocămila
Nu toți autorii ucraineni scriu în limba ucraineană sau într-unul din dialecte. Scriitorii care s-au afirmat înainte de 1990 preferă, adesea, să folosească limba rusă, chiar dacă nu sunt rusofili. Este, de multe ori, cazul scriitorilor care abordează subgenuri specifice, cum este literatura SF.
O altă figură aparte este Andrei Kurkov. Unul dintre cei mai apreciați autori din Ucraina actuală, Kurkov s-a născut în regiunea Leningrad. El s-a mutat la Kiev la vârsta de doi ani, când tatăl său, militar, a fost detașat în Ucraina. Opera sa cuprinde teme cu un mare specific local, dar este scrisă în limba rusă. De altfel, rusa este binecunoscută de ucraineni, după ce trei sute de ani a fost limbă obligatorie în multe regiuni ale Ucrainei.
Limba rusă este folosită și de către mulți autori satirici. Adesea, efectul comic este obținut din folosirea unui amestec de cuvinte ruse și ucrainene.
Lunga coexistență a celor două limbi a dus la apariția unui dialect anume, „surjic”, în care rusa și ucraineana sunt amestecate indecibil. Dialectul s-a format în mediul rural și este încă vorbit de procente bune din populație. Ponderea diferă de la o regiune la alta: sub 3% în Galiția, dar peste 20% în Harkov. Un „pidgin” simplist și inconsecvent, surjic are conotații sociale și mentalitare care fac ca utilizarea sa literară să fie prin excelență satirică. În continuarea acestui limbaj, apărut natural și istoric, autorii de umor fac propriul amestec de rusă și ucraineană. Astfel, ei ilustrează tensiuni istorice, evoluții ale mentalității și nevoia de evoluție socială.