Teatrele din Europa – finanțarea și publicul

Teatrele dramatice europene sunt dependente de finanțări publice. Pentru instituțiile membre ale Convenției Europene pentru Teatru (ETC) finanțarea medie este de 80%. Doar două teatre din eșantion, situate Slovacia și în Serbia, reușeau ca din vânzările de bilete să finanțeze peste 50% din activitate. Cele mai ridicate praguri de finanțare publică erau de 97-98%, acesta fiind cazul teatrelor din Nicossia, Timișoara (TNTM) și Kosovo. În multe cazuri, alocările de la buget și vânzările de bilete sunt completate de alte surse de venit, precum sponsorizări sau activitărți comerciale nelegate de activitatea artistică.

Numărul de locuri variază extrem de mult de la un teatru la altul. De la câteva zeci de locuri (De Toneelmakerij, Amsterdam) la peste 4.000 (Teatrul din Dortmund), teatrele europene constituie un perisaj de mare diversitate, care se reflectă și în programele artistice, dar și în rolul social și comunitar. După clasificarea celor de la Freie, în eșantion au fost cuprinse două categorii de instituții: unele care pariază pe dezvoltarea de noi audiențe și noi estetici, preocupate îndeosebi de publicul tânăr, și unele catch-all sau cu un rol în politicile publice din sectorul cultural – teatre municipale, de stat sau naționale.

Între cele două categorii, diferența de audiențe este remarcabilă. Teatrele din prima categorie reușesc să atragă o mare parte a publicului sub 30 de ani. Până la 58% dintre spectatori sunt în această grupă de vârstă. De asemenea, ele au o mult mai mare pondere a publicului cu studii superioare. Celelalte teatre, cu un rol instituțional mai bine conturat, au o structură de public dominată de spectatorii de peste 60 de ani – 46%. În cazul lor, publicul sub 30 de ani reprezintă 20-25%, iar publicul de vârste active (30-60 de ani) între 29 și 34%.

Extrase din articolul De ce merge lumea la teatru?, apărut în CULTURA