Despre decăderea spiritului critic

Extrase din articolul „Cine critică pe cine?” apărut în deschiderea site-ului B-Critic.ro

Deci, cine critică pe cine? Florin Toma remarca zilele trecute pe Facebook că, azi, orice spui, iau naștere imediat două tabere, una „Da” și una „Nu”. Spui, de exemplu, „funeraliile reginei”, rezultă o tabără pro și o tabără anti. Florin Toma ducea mai departe ideea și era de părere că și când spui substantive complet neutre la nivelul interesului public, cum ar fi cuvântul „oaie”, rezultă o tabără care este de acord cu cuvântul (orice ar putea însemna asta) și, în mod necesar, o tabără împotriva lui.
Decăderea spiritului critic în „opoziție mecanică” (după cum se zice în Parlament) este doar un aspect. Un altul este ce se întâmplă cu critica propriu-zisă. Gabriel Chifu scria recent despre „barterul literar”, un mecanism care a luat amploare după 1990 și care poate fi descris ca „revista mea te laudă pe tine, a ta pe el, a lui pe mine şi toți ieșim în câștig, ne validăm literar unii pe alții și pășim tropăind triumfători, cu pieptul plin de decorații (n-are importanță că sunt false!)”. În literatură fenomenul este mai evident pentru că revistele literare sunt mai multe, dar boala aceasta a barterului a cuprins zone mult mai extinse în artă și în cultură. Revistele scriu de bine despre „prietenii revistei”, indiferent că unii sunt nulități, iar un asemenea fenomen nu are cum să nu ducă la diluarea vizibilă a credibilității și a spiritului critic.
Atacat de asemenea surogate precum „opoziția mecanică” și „barterul literar”, spiritul critic este în aparentă defensivă. Nu ajută nici că mass media a devenit isterică, nici că politicienii, în mare parte, au ajuns submediocri. Însă, dincolo de toate acestea, oamenii citesc cărți bune, văd filme bune, cumpără artă, merg la spectacole de calitate. Prezența acestui „dincolo” este ceea ce ne-a determinat să inițiem o nouă publicație.