Admirația pentru Dacia a fost o constantă a revirimentului cultural al românismului, începând cu secolele 18-19. Nu rareori, reconstituirea mentală a Daciei a dus la exagerări și efuziuni neconforme cu realitatea. Dacopatia recentă este o manifestare dintr-un lung șir în care, profitând de lipsa și imprecizia informațiilor reale despre daci, imaginația pseudo-științifică fabulează eroic. Dar nu doar românii și nu doar cei actuali au asemenea derapaje de ficțiune istorică: coroana spaniolă a fost victima unei confuzii similare, nu cu mult timp în urmă, datorată unei confuzii și mai vechi, de la sfârșitul Antichității, în care goții erau confundați cu geții. Fapt este că despre daci se cunosc încă prea puține lucruri, iar sursele antice, așa lacunare cum sunt, dau ele însele naștere unor confuzii și speculații.
În toate țările apărute în Secolul Națiunilor, istoria a fost politizată și pusă să argumenteze diverse idei de uz curent. Dacii, în România, au fost unul din elementele favorite ale acestei istorii politizate. Cu toate acestea – sau tocmai de aceea -, informațiile reale despre daci au fost de multe ori ignorate, iar patrimoniul a fost valorificat discreționar și aproape fără discernământ. Așa se face că statuile de daci de la Roma, absolut remarcabile ca serie de vestigii arheologice, au rămas aproape necunoscute la noi. Mai mult, deși dacii ocupau un loc aproape mitologic în literatura istorică, dar și în diverse discursuri politice de la București – inclusiv, sau cu atât mai mult în perioada național-comunismului -, capitala României nu avea nicio statuie a regilor daci.
Recent, o inițiativă privată a realizat o copie a uneia dintre cele mai bine păstrate statui de daci din forumul roman și, după o lungă istorie, a reușit să o aducă în România, să o expună la MNIR și, în cele din urmă, să o amplaseze public în piațeta din fața fostului Muzeu al Literaturii, pe Dacia. Povestea întreagă o găsiți în revista Cultura.
