Părerea mea despre candidații la prezidențiale

Am calculat că în 57 de ani din ultima sută (1925-2024) România a avut ca șef al statului o persoană cu inteligență submedie sau cu grave probleme cognitive sau cu deficit de inteligență socială. Oameni care, dacă nu ținem cont de contextul politic, nu ar fi îndeplinit în niciun caz cerințele minime ale unei asemenea poziții. Lista include regi (Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai la primul „mandat”, când avea doar 6 ani), lideri comuniști (Dej, Ceaușescu) și nume de după revoluție (pe care nu le dau aici pentru  a nu fi acuzat nici de calomnie, nici de partizanat; voi spune doar că, silit de un context politic, eu însumi am votat cu aceștia; și că Băsescu și Iliescu nu sunt, evident, pe această listă). Încerc să fiu obiectiv și lipsit de partizanat.

N-o să spun că toți cei cu deficit de inteligență au fost nocivi pentru țară și pentru viața politică din România (Ferdinand ar fi un contra exemplu perfect) și nici că ceilalți au fost mereu benefici (aici contraexemplele sunt Parhon și Groza; iar Antonescu, care a uzurpat conținutul funcției supreme, ar necesita o discuție separată).

Precizarea, evidentă, dar care trebuie făcută, e că funcția supremă a avut multe schimbări de substanță în această perioadă – de la rege-jucător, cum era monarhia stabilită de Carol I, la ex-machina în anii celui de-al doilea război și în primii ani ai comunismului, cu șefi ai statului pur decorativi în anii de după război, apoi regimul totalitar al lui Ceaușescu și regimurile (cât de cât) echilibrate de după 1989. În toată această perioadă au existat tensiuni majore între funcția supremă în stat și funcția executivă, construcția constituțională fiind nesatisfăcătoare mai tot timpul (deși în acest interval au fost testate șapte Constituții mai mult sau mai puțin diferite între ele).

Așadar, în 57 de ani din ultimii 100 șef al statului a fost o persoană care nu satisfăcea condițiile minime ale postului.

Privesc lista de candidați de azi. Obiectiv, fără partizanat, din cele 14 nume, doar 3 au ce căuta într-o asemenea competiție. Respectiv, au inteligența și bagajul cognitiv care le-ar permite să exercite cu succes funcția pentru care candidează. Conform sondajelor, niciunul dintre cei 3 nu este pe primele 3 locuri în intenția de vot. Geoană și-a semnalat prea de mult timp dorința de a candida, ceea ce l-a făcut o țintă pentru partidele politice. Kelemen Hunor este prea strâns legat de comunitatea maghiară pe care o reprezintă (iar această comunitate, spre deosebire de cea săsească, expune și interese divergente față de cele ale majorității românești). Cristian Diaconescu dublează profilul lui Mircea Geoană, dar fără a-și fi pregătit cu seriozitate campania. Pe listă mai este și Ludovic Orban, dar care și-a anunțat deja retragerea. Alți candidați încearcă să compenseze lipsurile lor esențiale prin „common sense” (n-aș traduce prin „bun-simț” pentru că e cu totul altă nuanță). Iarăși, încerc să fiu obiectiv. Elena Lasconi, Marcel Ciolacu, Ana Birchall, Nicolae Ciucă. Alți candidați au intrat pe listă doar pentru a face figurație. Iar un candidat pe care sondajele îl dau cu șansă de a intra în turul 2, George Simion, s-a pregătit intens, atât cât îi este lui posibil, și și-a temperat discursul pe durata campaniei, dar rămâne rudimentar și plin de clovnerii.

(Acum, lipsit de obiectivitate, mă mir și sunt revoltat cum mulți dintre candidați, atât de ignoranți și de slab pregătiți, au fost încurajați să își înscrie numele pe această listă! Mi se pare o lipsă de respect din partea tuturor partidelor parlamentare cum și-au desemnat și cum și-au pregătit candidații la președinție. Dar e lipsă de respect și din partea acestor candidați. Totuși: e prima funcție din stat, nu „Românii au talent”! Te pregătești și tu puțin, minim 20-30 de ani; ai cunoștințele esențiale și capeți experiențe relevante. Altfel, e ca și cum ai vrea să devii medic fără a fi studiat o zi de medicină. Cuvântul pentru această situație este „impostură”.)

Sigur, pe lângă inteligență și calificare, mai sunt și alte criterii, cele morale în primul rând (punctul forte al Elenei Lasconi), dar și perspectiva pragmatică (unde Ciolacu și Ciucă stau cel mai bine, reprezentând partide care au forța electorală de a da guverne).

În esență, duminică, în primul tur, vom avea de unde alege pe ce criterii vrea fiecare să aplice. Aparent, conform sondajelor, nu la fel vor sta lucrurile și în turul 2, când ar trebui să votăm „răul mai mic”. Însă, personal, cred că nu toate jocurile sunt făcute. Voi vota duminică pentru Mircea Geoană. Nu e nici pe departe candidatul perfect, am votat contra lui atunci când a candidat prima dată, există și multe alte asteriscuri și note de subsol lângă numele lui, dar în contextul actual este candidatul cel mai bine pregătit și cu cele mai bune competențe și capabilități (cum se zice mai nou). Dacă nu va ieși, ne putem întoarce la situația din ultima sută de ani, cu șefi ai statului submediocri și (relativ) incapabili. Sau chiar nocivi. România a supraviețuit în ultima sută de ani cu asemenea conducători și probabil ar putea să o facă în continuare.

(foto: captură din dezbaterea tv organizată de Digi24)