Dintr-un interviu dat revistei Ficțiunea
Ciprian Handru: Ce înseamnă pentru tine literatura? Ce scrii? Ce citești?
Nicu Ilie: Personal, mă consider omnivor cultural. Îmi place să mă expun la cât mai multe și mai diverse experiențe artistice – indiferent de disciplina artistică, medium, tehnică sau genuri. Pe jumate în glumă, idealul meu este polimatul renascentist. Dar literatura a avut pentru mine un rol formativ foarte important. Am copilărit într-un oraș mic. N-aș fi avut ocazia să văd un Picasso pe un perete. O piesă de teatru, când o vedeam, era predominant bulevardieră. Teatrul bun nu prea circulă în asemenea orașe nici azi. Filmele erau cele care erau (am fost copil în perioada comunistă). Literatura a fost singura artă unde aveam acces la capodopere. Nu la toate, nu la cele mai noi, dar am putut să-mi formez o cultură clasică prin care mi-am calibrat un gust artistic și valori care chiar mă definesc. Tot prin literatură am descoperit și avangarda, care a fost efectiv un șoc pentru mine, la vârsta aia, și am putut apoi să merg mai departe. Astăzi, poate sunt mai puțin literaturo-centrist. Nu mai citesc așa de multă literatură ca pe vremuri, iar când citesc îmi place să explorez cât mai mult. Am câțiva autori preferați, dar încerc să nu am. Și mă bucur că mi-am păstrat curiozitatea de a fi interesat de fiecare grupare și direcție artistică, atât de azi, cât și din alte vremuri. Anul trecut, de exemplu, am avut o perioadă de fascinație față de vechea literatură provensală și occitană – o delicatesă greu de gustat, pentru că încă e puțin tradusă în franceza contemporană sau în engleză, dar importantă pentru că a fost declanșatorul apariției literaturii occidentale (sau a literaturii propriu-zise, așa cum o cunoaștem azi). Cât privește ceea ce scriu… Scriu puțin, public și mai puțin. Uneori poezie, alteori proză. Sunt interesat de genurile scurte, pentru că rareori îmi asigur un buget de timp pentru asta. Cel mai des, fur timp de la alte activități. Dar mi se pare important să o fac. Scrisul (ca și formele de artă vizuală pe care le practic) reprezintă pentru mine un exercițiu artistic care mă apropie intim și nu numai de arta care îmi place. Cred foarte mult în dezvoltarea umană prin practici artistice. (Ca o paranteză, știu ce proastă reputație o are arta de amatori. Adesea, pe drept cuvânt. Dar asta nu mă împiedică să cred în forme participative de artă și în practica avizată artistic. Când pui tu o culoare într-un desen, când conturezi sau distrugi o formă, când închizi un vers, toată cunoașterea estetică, toată teoria – dacă ai avut parte de ea – sau toate experiențele artistice precedente se instanțializează într-un mod anume, care în-primul-rând-te-implică.) Ca să conchid, scriu pentru a fi acolo, pentru că și asta este o experiență artistică pe care nu vreau să mi-o refuz. Și poate din cauza asta sunt destul de timid și public puțin. Oricum, mă bucur când unele texte ajung să fie citite și de alții. Acum aștept lansarea, la Bookfest, a unei antologii bilingve de poezie în care Lidia Vianu a inclus și câteva texte care îmi aparțin.