Dancing with Wolves (Dansand cu lupii)

aka Pe aripile vantului III

Aeronava nu este doar un model de eficienta, ci si un bun de prestigiu. Pentru multe tari a caror independenta este de data mai recent7a, ca si pentru majoritatea tarilor din lumea a treia, a avea propria companie aeriana a fost un deziderat plasat ca importanta imediat dupa definirea imnului si in cateva cazuri inaintea constitutiei. Sute de companii aeriene au luat fiinta nu fiindca aveau ceva de transportat, ci din nevoia de prestigiu a patronilor lor. Competitia in domeniul aerului a fost mereu una destul de dura si regulile jocului s-au scris din mers.

Aviatia comerciala straluceste prin linii aeriene precum American Airlines, British Airways, Lufthansa, Air France si Singapore Airlines. DIversitatea operatorilor aerieni atinge insa cateva sute de operatori semnificativi. Statele Unite domina competitia, cu 15 companii care depasesc anual 2 milioane de pasageri, dar fiecare natiune a tinut sa aiba propria linie aeriana pentru linii externe si “domestice”, parte din considerente financiare, practic din considerente legate de imaginea sa ca stat. In Africa, de exemplu, transportul aerian a fost chemat sa suplineasca lipsa unor infrastructuri rutiere sau de cai ferate si continentul detine o mare pondere a acestui mijloc de transport. Pentru comparatie, Europa, care detine suprematia mondiala la numarul de turisti straini sositi cu avionul are o pondere mult mai redusa decat Africa la acest capitol din cauza numeroaselor alternative de care turistul de aici dispune.

Totusi si natiunile mici pot dezvolta linii aeriene renumite, precum Aero Condor Peru, specializata in zboruri interne si survoluri turistice ale liniilor misterioase de la Nazca, Mexicana si Azteca in Mexic, Gulf Air si Emirates in Emiratele Arabe Unite, El Al in Israel, Swiss Air in Elvetia, Iberia in Spania, LOT in Polonia, KLM in Olanda, Alitalia in peninsula latina, Malev in Ungaria, Olympic Airlines in Grecia, CSA Czech Airlines in Cehia, Bulgaria Air, Austrian Airlines, Air Jamaica, Cubana de Aviacion in Cuba, Thai International in Thailanda, SriLankan Airways in Sri Lanka, Air Mandalay in Myanmar, Japan Airlines, Air Deccan in India sau Egypt Air. Acestea sunt (sau o parte a lor au fost) cazurile fericite. Multe alte companii nationale nu detin flota proprie si inca de la infiintare au inchiriat nave cu tot cu echipaj de la alte comapnii aeriene sau de la companii specializate in acest tip de afacere. Este zona unde gasim, cumparate sau inchiriate, cele mai multe aeronave prost ingrijite, naintretinute sau cu termenul de valabilitate expirat. Siguranta traficului lasa in aceste cazuri mult de dorit iar incidenta accidentelor este peste medie.

Afacerile aeronautice in genere au un profil mult mai dinamic si mai greu de standardizat. O importanta sectiune a aestei afaceri este reprezentata de cursele charter, aeronave inchiriate pentru calatorii determinate de evenimente sau pentru transportul unor grupuri turistice care apar in afara circuitelor suportate de liniile aeriene. Multe companii aeriene existente, cum sunt in Romania cele detinute de Ion Tiriac sau Dan Voiculescu, nici nu incearca realizarea unor linii de zbor regulate, fiind specializate in inchirierea aeronavelor proprii sau a subinchirierea aeronavelor unor terti.

Un alt domeniu care pare dinamic in transportul aerian este reprezentat de ofertele low cost, initiate de mici companii aeriene a caror schema de afaceri este minimalizarea serviciilor oferite, reducerea costurilor pe intreaga structura si utilizarea la maximum a aeronavelor folosite. Se renta astfel la gustarea oferita pasagerilor in timpul zborului, precum si la multe alte servicii, plecandu-se de la premisa ca o companie aeriana trebuie sa ofere transport si nimic altceva. Preturile oferite de aceste companii low cost sunt adesea fenomenale. Volare, o companie italiana care a operat anul trecut legaturi intre Timisoara si Venetia, reusea sa obtina un pret pentru aceasta relatie care incepea de la doar 50 Euro, in functie de momentul in care se efectua rezervarea, pentru a urca apoi la sume ceva mai realiste printr-un complicat sistem de calcul ce avea la baza momentul cumpararii calatoriei, dar pretul se mentinea totusi la cote care concurau cu transportul feroviar si cu autocarele sau microbuzele, nu cu celelalte companii aeriene. Companiile low cost sunt insa deosebit de vulnerabile la fluctuatiile pietei si acelasi operator Volare, care a incercat Romania, a dat faliment anul trecut desi in afara tarii noastre mai operau legaturi intre Italia si Spania, Germania, Franta, Belgia si Cehia. Succesul initial al companiei a fost dat de un eficient sistem de rezervari prin intermediul internetului (Volare fiind cunoscuta si drept “volareweb.com”) dar atunci cand si alte companii au trecut la un sistem similar, beneficiile companiei s-au diminuat semnificativ si in noiembrie 2004 a fost consemnat falimentul.