Artiștii, dolarii și internetul
În ceea ce îi privește pe artiști, teoria economiei politice a avut permanent o problemă cu ei. De la Adam Smith, toți au observat că produsul artistic nu poate fi programat în termeni de eficiență. Nu știi cât timp, ce investiție, ce costuri, ce calitate, ce impact, ce valoare. În continuarea acestei gândiri, filosofii culturii au oferit conceptul de operă deschisă, unde nu contează procesul, ci doar interacțiunea artei cu publicul. Pentru că, indiferent cum ar fi fost creat și codat, obiectul de artă devine activ în momentul aducerii sale în public, iar atunci capătă substanță societală, juridică și economică. Asta nu înseamnă că, în lung de secole, artiștii nu au luat comenzi publice sau particulare pe care le-au realizat, respectând (uneori!) termenele și termenii comenzii. Altminteri, artistul demiurgic și producția de artă pe stoc sunt concepte relativ noi în marea istorie a artei – primul datează din Contrareformă, iar al doilea s-a impus cu impresionismul și cu „refuzații”. Nici ele nu sunt modele absolute. Și ele, ca și statul, trebuie confruntate cu spiritul epocii.
Renegocierea acestor poziții și roluri este una permanentă, parte a unui statut dinamic al artistului care să sancționeze pozitiv, cu inteligență socială, noutatea și performanța actului artistic, diversitatea operelor și a codurilor artistice, impactul artei în societate. Procesul nu e liniar, cum nu e nici negocierea permanentă și dură dintre artist și publicul său sau cea dintre organizațiile profesionale și stat. Însă crearea unui asemenea mediu al oportunităților reciproce este o alegere rațională a oricărei societăți care realizează că, depășind derapaje precum „scrieți orice, numai scrieți”, dar și „cântarea României”, a ajuns într-un stadiu în care arta poate fi catalizatorul transformării, dar și sediul central al criticii sociale. Laboratorul care să testeze și să ofere puterea de a schimba ce e de schimbat, de a accepta ce nu e și de a face diferența între ele.
Foto: Pexels
Articolul integral a apărut în revista CULTURA. Vezi articolul: