Votul calificat
Astazi, probabil ca 80% din voturi sunt date pe dezinformare, retorica si frauda electorala. Pentru restul de 20% din alegatori, care chiar inteleg ce se intampla, absenteismul este singura atitudine de vot cu adevarat tentanta. Pentru ca atat timp cat votul lor, constient si orientat pe principii de politica reala, nu poate schimba (mai) nimic in peisajul politic, intr-o regula a majoritatii stricte, votul lor chiar nu conteaza. La urma urmelor, parlamentarii care reprezinta o mie de oameni destepti au aceeasi putere pe care o au si cei care reprezinta o mie de oameni prosti…
Decat votul cenzitar sau autocratia, votul universal a fost un indiscutabil progres, un pas care a revolutionat in bine societati si structuri sociale si socieo-economice sau socio-culturale. Dar si votul universal e o etapa deja depasita. Sistemele juridice si politicile sectoriale au devenit tot mai sofisticate, necesitand o pregatire superioara. Binele colectiv este reificat, el nemaiexastand ca structura de la un stadiu de dezvoltare incolo. Actul de decizie politica este mult prea elaborat pentru a mai putea fi inteles de oricine. Tehnicile de comunicare sunt atat de studiate incat acum ele sunt instrumentalizate si folosite ca arme, in razboie comunicationale in care micul consumator de informatie nu este decat un ostatic. Votul universal insusi are lipsuri, in comunitatile megapolice el fiind predominant o forma fara fond. La urma urmelor, el poate fi folosit exemplar si in lipsa oricarei democratii, cum ar fi in comunism.
Acum este necesara o noua etapa in istoria electorala: votul calificat. Nu mai pot fi lasati sa voteze cei care aleg pe cel care le da un litru de ulei sau o punga de zahar.
Dreptul de vot trebuie sa ramana universal. Dar pentru exercitarea lui s-ar impune obtinerea unui certificat de alegator, in urma unui examen privind bazele constitutionale si principii de drept parlamentar si drept administrativ. Un asemenea certificat s-ar obtine pe viata, printr-un examen sustinut in fata unor organisme juridice, la cererea alegatorului. Comunitatile etnice ar putea fi sprijinite, sustinand examenul in limba pe care o prefera, si beneficiind de cursuri cu materia de examen. De aceeasi instructie ar putea beneficia, la cerere, toti ceilalti alegatori cu drept de vot.
Formula exacta de examinare trebuie sa fie stabilita astfel incat sa nu ingradeasca, ci sa faciliteze executarea dreptului de vot, dar examenul nu poate fi unul formal. Daca printr-un asemenea sistem de vot calificat poate fi eliminata o cantintate de 25-40% de voturi false (prin exercitarea lor intr-o ignoranta totala), regulile jocului democratic pot redeveni interesante iar procesul politic poate fi relansat ca dezbatere de substanta, nu doar ca act formal.
Obiectii?
Interesant, dar utopic. Din pacate, majoritatea oamenilor (si nu am spus romani, ci oameni) gaseste ca a gandi cu propriul creier e un efort prea mare. Acest lucru se vede peste tot: in scoli, in programele de televiziune, in titlurile ziarelor… Am ajuns la concluzia ca oamenilor le este lene sa gandeasca. Sau, oricum, le este lene sa se gandeasca si sa judece la ceva ce nu ii intereseaza sau afecteaza intr-un mod imediat si direct. Dar sa revenim la Romania noastra draga. Presupunand un examen de certificare relativ corect ar fi posibil in Romania, cred ca maxim 30 % din cetatenii cu drept de vot s-ar osteni sa il dea. 10 % ar aprofunda legislatia necesara, 40% din candidati ar invata (sau ar incerca sa invete) pe de rost subiectele, intrebarile etc., iar 50% ar raspunde la plezneala sau ar incerca sa fraudeze examenul. Restul de 70% care nu s-au ostenit sa dea examenul (plus cei care nu au luat examenul), vor primi in ziua alegerilor cate un certificat perfect valabil, in chip bonus oferit si capsat de punga de 1 kg de zahar. In fine, dintre toti cei care vor ajunge la vot, indiferent de modul in care au obtinut certificatul, 80 % vor lua decizia de vot la nivel emotional (nu neaparat ilogic, dar avand o logica mulata pe emotiile in cauza) si maxim 20% vor lua o decizie gandita si logica (iar din acestia multi vor vota in functie de un interes personal si nicidecum „pentru binele tarii”). Dar mi-a placut ideea, daca vreodata ar avea macar 5% sanse de reusita, as sustine-o !
Astept alegerile si apoi voi incerca sa promovez aceasta idee. Nu risc sa para una partizana pentru stiu eu cine. Asa ca in acest moment, inainte de a publica in presa articole pe aceasta tema, inainte de a vorbi cu reprezentati ai sociatatii civile si ai partidelor, nici macar nu stiu daca e utopica. Poate, peste 3 luni, o sa scriu aici ca are 10% sanse de a deveni proiect de lege…