Pipeta de benzina

Cine spune ca spic cu spic se face snop are mare dreptate. Numai asa pot sa-mi explic bunastarea companiilor petroliste. Pentru ca oamenii sunt în stare sa cumpere benzina cu litrul, cu PET-ul, cu pipeta. Unele motoare au ajuns, sarmanele, ca ratacitul din Sahara, ca s-ar îneca daca li s-ar face plinul. Constructorii de automobile ar trebui sa ia aminte, caci o masina bine vanduta în Romania ar fi una fara rezervor. Doar cu un PET de cola sprijinit deasupra bujiilor. Benzinarii de meserie sunt mai nefericiti si mai trasi la fata decat un medic pe timp de epidemie. Am vazut un benzinar care efectiv storcea furtunul picatura cu picatura pentru a se încadra în bugetul pe care i-l spusese clientul. A reusit sa obtina o abatere de 1 leu desi era evident ca omul se gandea ca toata treaba ar fi mers mult mai simplu daca în loc de pompa ar fi folosit un pahar. În ritmul asta, benzinariile vor ajunge curand un soi de localuri unde clientul va comanda o suta de cognac si doua sute de benzina. „Stiti, sunt cu masina“, s-ar scuza el. Pe sosele, fiecare benzinarie are deja cate un bar – cu bauturi. Cred ca asa mai castiga si patronii. Barurile acestea sunt pline în timp ce parcarile lor sunt aproape goale. La urma, urca o groaza de oameni într-o Dacie (probabil ca în zilele noastre asta înseamna sa-i faci plinul la masina) si o ia din loc. Si din tejgheaua lor de barmani, petrolistii vad îndepartandu-se oameni satui de viata în masinile lor înfometate. (Nicu Ilie)
via ghimpele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *