Pe urmele “sandocanilor”

Dinspre Herculane si Tismana, municipiul Motru te intampina neprietenos, cu “orasul de carton”, o ctitorie comunista, una dintre cele mai triste, un sir de baraci din carton lungi, lugubre, de lagar, ultima ramasita a unei civilizatii care a excelat prin lipsa civilizatiei. “Asta e tot ce a ramas din Operatiunea 7000 prin care au fost adusi aici, sa munceasca in minerit, prin detasare, o groaza de muncitori din alte ramuri industriale. Cea mai mica perioada dura 7 luni. Veneau de la toate intreprinderile din tara, dar aici erau trimisi cei mai indisciplinati dintre muncitori. Noi le spuneam sandocani. Erau multi, pusi pe scandal, si a fost nevoie ca aici sa fie detasate si forte speciale de politie pentru a tine lucrurile sub control”.

Intemeiat pe marile exploatari de carbune din imprejurimi, orasul a fost ridicat intr-o singura noapte. Intemeietorii au venit in camioane, in convoi, din Hunedoara si Maramures. Apoi toate zonele tarii si-au trimis reprezentanti. In mijlocul unei campii s-a construit o piata, apoi o scoala, apoi un oras. {i pentru ca toate trebuie sa poarte un nume, orasul l-a primit pe cel al apei care curgea prin campie: Motru. In 30 de ani a ajuns la 30.000 de locuitori, la care, candva, se adaugau “sandocanii”. Astazi locuitorii nu se mai adauga: se scad. Caderea comunismului a adus zile negre-antracit pentru minerit. Lignitul Olteniei, folosit predominant in termocentrale, a fost totusi mai utilizabil decat huila Vaii Jiului si Compania Nationala a Lignitului, pentru care s-a contruit orasul, s-a dovedit o mama mai putin haina decat compania hunedoreana. Cresterea pretului petrolului si seceta din anii trecuti au facut ca strategia energetica a Romaniei sa sufere modificari care dau o sansa si mineritului, lignitul fiind prima companie miniera din tara (si una dintre putinele din lume) care traieste fara subventii si este rentabila. Pentru Motru, acest lucru a insemnat stoparea degradarii si chiar inceputul unei timide relansari.

Pentru cativa dolari in plus

In Motru s-ar putea turna un western, si asta nu doar fiindca primele constructii au fost, ca si in Vestul Salbatic, din lemn si placaje. Cauza principala este modul cum s-a construit orasul, in fuga, neostenit, ca intr-o goana dupa aur. Val dupa val, localnicii au venit, s-au imbogatit si au plecat. Sedimentele, ca sa numesc astfel locuitorii stabili, reprezinta toate zonele tarii, toate obiceiurile pamantului. Dar toti se considera, acum, olteni desi folosesc perfectul simplu doar de doua ori pe an. “Cine a vrut sa plece, a plecat deja, spune primarul Iorga, iar cei care au ramas vor ramane”.

Faptul ca minerii din lignit n-au facut nici o mineriada nu le-a fost de prea mare ajutor. Fondurile ajung pana aici putine si subtiri. Mai toate zonele lignitului sunt acum zone defavorizate. Construit pe carbune, orasul cauta alternativa la minerit. Investitorii sunt putini iar facilitatile oferite sunt importante. Cei care deschid o afacere sunt scutiti de plata impozitelor pentru utilajele si materiile prime pe care le folosesc, taxele locale sunt minime, exista scutirea de impozit pe venit si alte facilitati fiscale si sisteme de credit menite sa dea o sansa localitatii. Municipiul isi inventariaza pentru prima data resursele si rezultatul este incurajator: resurse agricole pe marile suprafete care au apartinut mineritului, resurse pentru industria materialelor de constructii pe valea raului Motru, resurse pentru exploatari forestiere pe cele 750 ha de padure din preajma localitatii. O miza deosebita pentru localnici o reprezinta initierea activitatilor de turism, vizandu-se introducerea localitatii intr-un circuit care sa lege Mehedintiul, cu Drobeta si Herculane, de Tismana, Hobita, Targu Jiu si Hunedoara sau Ramnicu Valcea, intr-un areal montan si submontan de un pitoresc aparte. “In zona se afla mai multe izvoare termale, toate expertizate, dar a caror apa se duce pe apa Sambetei, ca sa zic asa – marturiseste primarul. Intentionam sa le valorificam. Avem o zona cinegetica importanta, cu vanat rar cum este fazanul. Avem apoi obiceiurile oltenesti si ospitalitetea olteneasca”. Orasul n-are, cum spune o brosura a localitatii, nici arhiva, nici copilarie, nici adolescenta. Are insa resurse care ii garanteaza batranetea daca locuitorii sai vor avea maturitatea de a le folosi.

Nicu Ilie Articol aparut in Turism Club. Toate drepturil rezervate autorului. Este interzisa reproducerea fara acordul scris al detinatorului de drepturi.

Related posts

Leave a Comment