IA & LAI (Inteligenta Artificiala si Lipsa Artificiala de Inteligenta)
Am avut netul picat vreo doua zile. Asta a insemnat 3 telefoane la compania de cablu si 3 echipe de interventie trimise la fata locului sa constate ce spuneam eu prin telefon. Pana la urma netul s-a reparat. Singur.
Al treilea baiat, care venise cu ganduri mari, sa inlocuiasca toate switchurile din bloc, care se certase pentru asta cu sefii lui, care considerau ca nu inlocuiesti asa niste echipamente care nu au iesit inca din amortizare, a plecat uimit. Am si acum in fata chipul lui cand a aflat ca merge.
De la colegii sai retinusem ca e doctor in retelistica, el ocupandu-se regular de cablurile data pentru banci si ATM-uri. Scosese capacul de la cutia cu switchuri si se pregatea sa le măţuiască. A pus capacul la loc cu graba, respectul si grija cu care un gropar ar acoperi la loc mormantul unui varcolac pe care nu vrea sa-l deranjeze el insusi.
Important e ca Inteligenta Artificiala a triumfat si echipamentul s-a reparat iar eu am acum necesarul 54MB/sec. (si un update de facut). Sa investighezi acum ce n-a functionat si sa tragi concluzii e lipsit de orice valoare practica. Chestia e ca IA se autonomizeaza pe masura ce complexitatea unei retele creste, pe masura ce intrarile in sistem, fizic si software, scapa unui control liniar si se acumuleaza conform unei structuri, nu unui plan. Asadar mai de folos ar fi fost daca cei de la companie mi-l trimiteau pe Saussure decat pe specialistul in bancomate. Iar convingerea mea e ca in curand meseria de „depanator de cablu fibra oprica” va fi in curand inlocuita cu una mult mai nobila si mai aratoasa, aceea de „psiholog de retele web”. Iar noul meserias va veni la cutiile de pe scara, nu se va atinge de fire, dar va vorbi cu switchurile suficient timp cat acestea sa renunte la atitudinea pasiv-agresiva care le caracterizeaza.