Codul Muncii, o dezbatere fara cap

Nicu Ilie

Am auzit reactii ca de ce guvernul se baga între sindicate si patronate si forteaza anume prevederi în Codul Muncii. Ce interese obscure ascunde asta?
Cine întreaba uita ca, înca, din pacate, statul este cel mai mare angajator din tara. Numai la Posta Româna, CFR, Electrica si Romsilva, cele mai mari regii, numarul angajatilor este de o suta de mii. În total, companiile de stat si regiile autonome însumeaza 243 de mii de angajati, cu un fond de salarii de 13 miliarde RON. Acestia nu sunt bugetari.
Regiile sunt considerate mediu privat, desi abordarea lor a ramas complet etatista. Ele gestioneaza monopoluri; înregistreaza, multe dintre ele, pierderi; patroneaza, unele, mafii si capuse; genereaza, adesea, blocaj financiar si ineficienta. Vorbim aici inclusiv de minerit, de gaz, de termocentrale si hidrocentrale (dar si de Nuclearoelectrica), vorbim de RATB si Metrorex, de sare, de uraniu, de armament si de alte resurse si industrii strategice.
Acestor salariati pur si simplu nu le pot fi desfacute contractele de munca. Chiar daca sunt ineficienti, chiar daca tândalesc, chiar daca sunt incompetenti, chiar daca sunt depasiti de noile tehnologii si refuza sa se “updateze”. Chiar daca sunt indolenti si chiar daca fura de la locul de munca. Sunt de neclintit. Sunt familii întregi, pe toate nivelurile de management si executie, sunt angajati cu spaga si tinuti în post daca “ung”, nu daca învata. Când, în cele din urma, nici protectia nu mai e de ajuns, intervin sindicatele, cele mai puternice din tara. Sunt statul din burta statului.
Salariatii de la regii au scapat anul trecut cu salariile neatinse, când toti angajatii guvernamentali au pierdut 25%. Tehnic vorbind, din punct de vedere juridic, aceste companii sunt economie de piata, iar salariile angajatilor (tot teoretic) reflecta eficienta si productivitatea muncii lor.
Dar sa mai adaugam în spinarea statului si alti angajati. Cei de la deconcentrate, din primarii si din subordinea acestora. Aceleasi târguri politice în numirea directorilor, aceeasi dulce “pace sociala” între management si sindicate, pe spinarea bugetului. Pentru ca primariile nu pot sa-si închida bugetul fara banii de la guvern.
Ultimii pe lista, dar nu cei din urma, bugetarii. Cei platiti direct de la guvern: sanatatea, învatamântul, finantele, vamile (de ce nu?), politie, justitie. Chiar si numai în cazul lor, guvernul ar fi direct interesat în Codul Muncii din moment ce un singur sector, Ministerul Educatiei, este cel mai mare angajator din Europa.
Cu 1,5 milioane bugetari “curati”, plus regii nationale si locale, urcam în sarcina guvernului aproape 2 milioane de carti de munca. Din totalul de 4,7 milioane. În acest moment Emil Boc este cel mai mare director general din tara, iar asa-zisul ministru al muncii, Ioan Nelu Botis, cel mai aglomerat sef de cadre. Au un cuvânt de spus în Codul Muncii?
Vorba lui Fizz: daca nu ei, atunci cine?