Tag Archives: zurbaran

De cartarescu – de ce iubim femeile

sunt invidios pe cartarescu – nu pentru calitatea textuletelor astora care sunt ce trebuie – coloane de revista glossy pentru gagici.  nici pentru ca se bucura de succesul pe care si-l merita. sunt invidios pe toti cei care pot avea amintiri. reale sau imaginare nu conteaza. cum au fost sau cum ar fi trebuit sa fie – nu-mi pasa.

sunt amnezic si traiesc parca o lunga zi a cartitei. memoria mea tine de azi pe maine. sunt si la mine chestii pe care le povestesc din viata mea, si am convingerea ca nu mint. dar toate mi-au fost povestite. de mama, cand eram mic, de prieteni, mai recent. povestite, auzite la altii, sunt acceptate in fine de memoria mea. le pot repovesti. le adaug amintiri – si nici nu stiu sigur daca e anamneza sau fictiune

nu ma sperie amnezia mea intrucat e oarecum programatica. din tot ce mi se intampla retin numai ideea. din ce vad, doar informatia. din autori, doar scenariul. aplicarea de nomen-uri care sa lege o aparenta clasa individuala de fapte – unei clase individuale de fapte de memorie – printr-o clasa individuala de nume mai mult sau mai putin reprezentativa- chiar nu ma intereseaza. nu vreau sa spun prin asta ca sunt prost, ci doar uituc. voluntar uituc. sigur, stiu cine e stalin, n-am probleme cu ahura mitra, pot istorisi destul de plauzibil relatia dintre napoleon si fouchet, pot recita informatii de tip “statele lumii” despre vietnam, chile, honduras sau orice stat din europa, america, africa sau asia centrala. am in general o idee exacta despre raspandirea principalelor resurse minerale pe glob, ca si despre ariile de influenta in care se afla statele respective. nu am mari probleme in a identifica un zurbaran, canaletto sau rembrandt. uneori nu-mi amintesc insa numele lui caravaggio – si asta e penibil daca se intampla sa fi inceput cu formula “pictorul meu preferat…., ala, cum se numea?”

ca jurnalist as putea fi handicapat de o memorie chiar atat de volatila. o inventie – veche, simpla – carnetelul, m-a salvat insa mai intotdeauna. spun des, ca sa n-o spuna altii inaintea mea, ca mintea mea e pe carnetel. ce nu-i in agenda, nu exista. mi se intampla insa uneori sa nu-mi amintesc pe ce carnetel mi-am pus notite: pe cel mic de buzunar sau in agenda? si daca pe cel mic, ce coperti avea? pe cel deschis luna trecuta sau pe cel vechi, cu arc, unde mai erau multe pagini goale.

desigur, atunci cand lucrez un timp pe un domeniu stiu ceva mai multe despre acesta si in memoria volatila – cea din cap – nu doar in memoria scripta. au fost vremuri cand stiam cine e stoaca si care e clanul sau, care-i pian si ce-i cu ursarii – faceam reportaj-ancheta pe-atunci. acum numele imi par doar vag cunoscute si evocate cu precizia cu care te gandesti la un coleg de gradinita. si cu tancul t-40 – daca asa il cheama – am fost coleg de gradinita. sigur, stiu unde sa caut si unde sa gasesc orice informatie despre “vechii colegi” pe vreun suport de memorie scrisa. autorii de filosofie – cu care mi-am batut mintea in facultate – ma surprind si ei, morti de mult cum sunt, nu cu idei noi, ci cu formule de zicere atat de minunate incat trebuie sa la mai fi auzit vreodata si sa ma fi minunat de asemenea de franchetea si cinstea lor.

si daca asta fac cu ei – cu mine de ce-as fi impartial? de ce sa am memorie proprie. prietenii mei, cunoscutii mei, lumea mea sunt memoria mea. faptele nu sunt idei si nu merita memorie. ideile nu merita nici ele memorie daca nu sunt atat de valoroase incat sa plece de la tine si sa se intoarca de la altii, poate chiar ameliorate. totusi un orgoliu care se rezuma la activarea sub vreo forma a nevoii de identificare obiectuala exprimata la filosofi prin formula “cinesunt eu” m-a pus uneori in pozitia de a cauta un fixativ pentru ganduri sau pentru amintiri, sub forma unui jurnal de computer sau a unor note de hartie. cu ambele treaba s-a dovedit usoara si de nedus la capat. fisierele de calculator s-au pierdut cu regularitate, virusate, pe harduri bulite, sterse din neatentie de mine sau de inginerul de sistem, scrise pe cd-uri zgaraiate sau pe dischete plouate. cu notele de hartie mi-egreu sa spun ce s-a intamplat. poate sunt prin diversele dosare ambalate in lazi. poate s-au aruncat de mult. poate sunt rupte. poate sterse.

incep din nou o asemenea initiativa, la o zi dupa ce o alta, tot pe pc, a avut soarta tuturor celor de mai inainte. de unde niciodata nu mi-a pasat, acum situatia devine cu miza: enervanta. pe asta o s-o duc la capat: pe net. sa ucid cartita putin (nu mai stiu exact cum se termina filmul)

astea sunt oricum modeste – note de lectura. le zic adevarurile din octombrie pentru ca asta e data. incep cu carta din intamplare. nu-i vina lui, nici a mea ca nu sunt in publicul tinta. m-a amuzat totusi povestea irlandeza iar cazul zarazei, care imi era inedit, pare ca ar cere o aprofundare si o reconstructie jurnalistica

Sevilla lui Colon

Sub numele de Colon spaniolii il desemneaza pe unul dintre cei mai importanti eroi ai lor, italianul Cristofer Columb. Din Sevilla, pe raul Guadalquivir, a plecat mica sa escadrila de veliere in prima mare calatorie a lumii crestine, cea care a avut drept punct final arhipelagul Caraibe si a dus la dublarea hartii lumii cunoscute. Dupa cinci sute si de ani, Columb se afla prins intr-un test de paternitate, ADN-ul osemintelor sale aflate in marea catedrala sevilliana fiind confruntat cu al fiilor sai, inmormantati in aceeasi catedrala, pentru a se stabili autenticitatea osemintelor. Exista doua morminte ale lui Columb, Republica Dominicana disputand faima de a gazdui prestigioasele ramasite. Asta pentru ca navigatorul a calatorit dupa moarte tot atat de mult ca si in timpul vietii. A murit in Valliadolid, a fost reinmormantat cu fala in Sevilla, a fost cerut de fiul sau, viceregele Indiilor, in Haiti, a fost mutat pe aceeasi insula dupa ce jumatate din ea a fost pierduta in favoarea francezilor. A fost dus apoi in Cuba, insula draga lui Columb si Coroanei Spaniole. A fost repartiat la sfarsitul secolului 19, dupa ce Spania a pierdut razboiul cu Statele Unite si Cuba a devenit independenta. Dominicanii, care impart insula cu statul haitian, sustin ca adevaratele oseminte au ramas insa acolo si ca peregrinarile ulterioare apartin unui alt osuar.

Locul mormantului sevillian al lui Columb este cea mai mare catedrala gotica din lume si al treilea lacas al crestinatatii, dupa San Pedro papal si dupa catedrala londoneza. A fost ridicata timp de trei sute de ani pe locul unei moschei care facea faima califatului cordobez si de la care pastreaza inca unele fatade, Curtea Maslinilor si mai ales Giralda, un turn maur, vechi minaret care domina intregul oras.

Cu o arhitectura opulenta si o istorie pe masura, Sevilla este o mare atractie turistica si orasul cel mai pregnant al Andaluziei. Gazda pentru artisti ca Murillo, Goya, Diego Velasquez sau Zurbaran, cadru pentru opere de arta precum Carmen sau Don Juan, Sevilla este un oras romantic, un centru cultural de mare importanta, o citadela impresionanta. Procesiunile locale precum sarbatoarea Fecioarei Macarena, statuie policroma facatoare de minuni, sau cele de Pasti sunt puncte de maxima atractie turistica dar simple pretexte pentru descoperirea unui oras fabulos care exceleaza prin coride, prin povesti de dragoste si istorii violente, prin traditie si estetic.

Calatorie in El Andaluz

Pe aici au intrat arabii in Europa si tot de aici a plecat Columb sa adauge lumii un nou continent. Provincia Malaga si Costa del Sol reprezinta una din zonele cu o istorie de mare anvergura si cu un prezent fluid, in plina dezvoltare.

Turismul este industria predilecta a coastei iar cuvintele cheie sunt dintre cele cu o relevanta mondiala: Alhambra, Sevilla, Cordoba, Granada, Generalife, Picasso, Murillo, Goya, Zurbaran, Sierra Nevada, Guadalquivir, Marbella sau Gibraltar.

Pe scurt: Andaluzia

Un oras de sute de kilometri

Malaga este capitala provinciala si punctul cel mai estic al unei aglomerari urbane unica nu doar in Spania, ci si in lume. Pe sute de kilometri, pe toata lungimea Costei del Sol, se intinde practic o singura localitate, un urias oras liniar care nici macar nu are nume intrucat din punct de vedere administrativ este impartit in mici orasele si orase-statiuni: Malaga, Torremolinos – cea mai veche si cea mai mare dintre statiunile acestei coaste, cu un aspect inca destul de popular, Benalmadena – alba si caramizie, intr-o mare febra a constructiilor, Fuengirola – cosmopolita si turistica prin excelenta, Mijas – localitate istorica plasata chiar in centrul coastei, Marbella – zona cea mai scumpa, cu un port de yahturi superb si select, Nueva Andalucia, Alcantara si Estepona, orasele scumpe, cosmopolite, cu o mare dezvoltare turistica si imobiliara, orasul lamelar din sudul Spaniei se intinde pe 160 de kilometri dar pe o largime nesemnificativa, pe o scurta fasie de plaje stranse de Marea Mediterana pana in marginea arida, salbatica a lantului muntos Sierra Nevada.

Continue reading Calatorie in El Andaluz