Tag Archives: transilvania

Sebes: Drum nou pe Valea Frumoasei

Cu cincizeci de ani in urma, Blaga spunea ca eternitatea s-a nasccut la sat. Acum, satul in care s-a nasut Blaga s-a mutat el insusI la oras. Cine mai are timp de lururi eterne? Lancramul, satul poetului-lebada, a ajuns o suburbia cuminte a Sebesului. Casele cu iz sasesc, cu ziduri cetatuite spre sosea, au renuntat treptat la acareturile lor rurale, au abordat canalizarea si au shimbat grajdul in garaj. O traditie de o mie de ani se schimba in Podisul Transilvan pastrand doar formele unei vehi istorii, umplandu-le cu suflul fierbinte al contemporaneitatii. Sasii au emigrat in massa. In Sebes nu mai vorbesc germana decat profesoriide germana. Nimic nu e etern sI Blaga trebuie amendat de Preda: uneori timpul nu prea are rabdare.

Burgul isi apara breasla

Cetatea veche a Sebesului a ajuns la PUZ. Planul de Urbanism Zonal initiat de autoritatile locale are in vedere renovarea fortaretei si adaptarea ei pentru scopuri turistice. Este o parte dintr-un plan amplu care are ca obiectiv crearea unei zone turistice noi in judetul Alba. Nu ar fi singura. Pe langa zona Lancram-Valea Frumoasei (in sudul judetului) care se afla in stadiul de proiect, Conmsiliul judetean a klansat deja constituirea unei noi statiuni la granita cu Bihorul, in Arieseni, in muntii motilor.

Obiectivul final al proiectului de langa Sebes este construirea unui parc turistic la 20 km de orasul Alba Iulia, vechea cetate de scaun a principatului transilvan. cazarea se va face in vile. Obiectivele vor fi istorice, culturale, dar si cinegetice. Chiar aici, pe Valea Frumoasei, a scris Sadoveanu, intr-o vila a sa, unele dintre cele mai apreciate pagini vanatoresti. Fara sasi, care si-au abandonat traditia, zona renaste iar toate traditiile sunt resusitate indiferent care ar fi originea lor. “Am refacut, in mare parte, casele breslelor, spune primarul din Sebes, Mugurel Sarbu. Erau 17 bresle in oras, si multe dintre ele au functionat in timp la mai multe sedii. Am ales dintre acestea cladirile care au rezistat cel mai bine. Am refacut inclusiv blazoanele breslelor. Incercam refacerea unora dintre turnurile vechii cetati. Biserica Evanghelica din centrul localitati, datorita cultului, a fost mentinuta intr-o stare foarte buna si ea este vechea citadela, nucleul de la care pornim in reconstituirea vechiului oras medieval”.

Primul oras din Transilvania

In 1387, Sebesul este primul oras din Transilvania care primeste, de la Sigismund de Luxemburg, dreptul de a-si ridica ziduri intarite u piatra. In sprijinul sau pleda bogata activitate mestesugareasca si bisericeasca ce beneficia de o faima intinsa pana in Saxonia si in tinuturile alemanilor. Cetatea a fost ridicata in mai multe etape, avand trnuri de aparare aflate in grija breslelor si patru porti de acces. Si acum, turnurile sunt unosute dupa numele breslelor de care tineau, cu exceptia unuia, cel “al Studentului”. Numele acestuia vine din secolul XV cand cetatea intrase pe mainile turcilor si unul dintre ei mai greu de supus localnii s-a aratat a fi unul dintre elevii scolii locale (numit “studentul” pentru ca studia) care a fost inhis de otomani intr-unul dintre turnuri. Tanarul a reusit o evadare spetaculoasa, ajungand in cele din urma pana in Germania unde a sris cu ura despre turi. Chiar si ca autor al unei lucrari, numele i s-a pierdut. Istoriii il iteaza ca fiind “Anonimul din Sebes”.

La sfarsitul secolului XIV Sebesul era inca printre ele mai insemnate orase din Transilvania, gasindu-se intre ele cinci burguri care au beneficiat la 1376 de reinoirea privilegiilor breslelor, alaturi de Sighisoara, Orastie, Sibiu si Brasov. Decaderea sa a inceput abia atuni cand Alba Iulia a fost aleasa drept resedinta a Principatului Transilvaniei, Sebesul aflandu-se la numai 20 km de aceasta. Intre cele doua localitati au aparut, in epoca, razboaie comeriale intre paturile negustoresti germane din Sebes si cele evreiesti de la resedinta principilor maghiari. Burgul a reusit sa isi pastreze pozitia mestesugareasca dar a pierdut vadurile comeriale. Spre deosebire de Brasov si Sibiu, Sebesul a intrat in stagnare.

Intre 1438 si 1657 orasul a fost victima a numeroase invazii. In 1495 si 1832 a fost distrus de incendii uriase. A fost devastat de epidemii in 1738 si 1849. A fost naruit de razboaie ivile, razmerite si revolutii. Cu toate acestea, in 1893 mai avea 6000 de locuitori.

Primarul Shopp

Orasul s-a intors la viata in 1900 datorita unui singur om. Un primar, Johann Schopp, a reusit in doar 14 ani sa schimbe fata localitatii. Lui i se datoreaza cladirea primariei, vechea posta, Casa Padurilor, sala de sport, baia comunala, spitalul, uzina electrica si cazarma, chiar si abatorul. A contribuit la transformarea vechilor bresle in intreprinderi care au devenit cu timpul de faima nationala, precum fabrica de pielarie Caprioara sau fosta tesatorie Baumann.

Totul a fost facut prin subscriptia cetatenilor. Numai ca dupa un deceniu si jumatate primarul nu a fost in stare sa-si explie gestiunea. Datoriile l-au alungat din oras, haituit de localnici, carora le era debitor. A fugit in Sibiu. In Sibiu a fost ales primar. Pentru inca cincisprezece ani.

Luncile Prigoanei

Sebesul a fost ridicat in depresiunea Apoldului, imediat in amonte de varsarea Secasului in raul Sebes. Peisajul este captiv intre siruri de munti de care pare imposibil sa te apropii desi ai impresia ca ii poti atinge cu mana. Pentru cei care viziteaza Alba, expresia lui Blaga despre spatiul mioritic nu mai pare un simplu concept. Este deja infrastructura rutiera. Soseaua coboara si urca permanent, pe oame de dealuri pitice dar nebanuite, schimband mereu perspetiva, intr-un spatiu ondulatoriu halucinant. Cand s-a efectuat largirea soselei, lucratorii de la drumuri au facut ca peisajul sa fie si mai intrigant: au rasucit bornele kilometrice cu 180 de grade astfel incat, apropiindu-te de Alba, pietrele spuneau ca te apropii de Sibiu.

“Sebesul tine mai mult de Sibiu decat de Alba, spune si primarul Sarbu. Asa a fost intotdeauna; si nu e vorba numai de traditia burgului, de cea saseasca. Si din punctul de vedere al vestimentatiei, al folclorului, suntem in aceeasi zona a Marginimii Sibiului. Alba Iulia e mai aproape, kilometric vorbind, asta e tot”.

Candva drumul care trecea prin Sebes unea Petrestiul (ajuns acum cartier al Sebesului), Pianul de Sus, Calnicul, Miercurea si Dobarca. Acum acelasi drum uneste Bucurestiul cu Budapesta. Importanta a rescut dar a rescut si viteza. Turistii vad niste ziduri de piatra si o placa albastra cu numele localitatii. Cine se opreste, o face pentru a bea o cafea sau pentru a se odihni peste noapte pentru a ajunge la frontiera dimineata. Hotelurile sunt pe masura. Aparute ca ciupercile, cu firme imprumutate din filme, cu stele desenate din abundenta (ca la cognac), ele nu sunt niciunele acreditate de nimeni. Se vorbeste despre “doua stele – capcana” si “trei stele – trombon”. Cele mai apropiate hoteluri omenesti sunt la Alba Iulia, 15 km in linie dreapta, dar cine a ajuns acolo nu se mai intoarce pentru a privi Sebesul.

Orasul ramane exilat in Luncile Prigoanei lui, fenomen carstic care a facut celebri muntii din preajma dar numai printre alpinisti. Istoria la care trimite si acest piept de munteramane toata, nespusa, pe talpile bocancilor.

Proiectul Valea Frumoasei este un vis. Al celor din zona. Pentru a deveni program national este, probabil, al cincizecilea pe lista, iar daca va fi realizat cu mijloacele locale va capata un aspect improvizat. Dar, daca nu pentru altii, cel putin pentru propria identitate, sebesenii pun piatra peste piatra pe o vatra intemeiata cu doua mii de ani in urma. Pe crenelurile vechii cetati, inalte de doar doi metri, invata arta razboiului prescolarii. Nu se joaca de-a hotii si vardistii, i de-a turii si crestinii. Si un alt tip de eternitate se ghiceste, aburit: o eternitate citadina, una care are nevoie de pietre ridicate pe verticala.

Pentru ca, in alta ordine de idei, Sighisoara nu este singurul oras medieval locuit. Multi sebeseni se pot lauda ca au carpit o casa intemeiata la 1400.

Ghimpele de Brasov, titlurile saptamanii

Saptamanareala :::

» 15 Noiembrie, ziua PD-L

Saptamanareala :::

» Deputat, caut par… tid

Saptamanareala :::

» Colectare selectiva

Saptamanareala :::

» Presa, politica si comertul

Saptamanareala :::

» En garde, liberali!

Saptamanareala :::

» Politica filantropiei

Cine tace te face :::

» Romania, plai maret de violuri colective

Cat de bine v-ar pica la inima, ficat si alte viscere daca, taman la botezul copilului, ar da buzna in casa dumneavoastra un individ dubios urland ca pruncul e al… vecinului? Si ca, pe scurt, nevasta dumneavoastra este o taratura? Dupa care v-ar pune un rahat in farfurie, v-ar pangari sotia si ar ranji in fata rudelor? Ati incanta „Miorita“, evident. Asa da, se explica inertia, balteala in suc propriu a romanului violat cu iscusinta la… bruma de mandrie nationala. Viol, viol, dar nu se da nimeni in laturi.

Politica e curba :::

» Zeus de Brasov

Politica e curba :::

» CJ ne face. Drumurile si aeroportul!

Politica e curba ::: De Ziua Nationala a Romaniei, actiune fara precedent

» Un milion de pelerini la Brasov

Cu prilejul implinirii a 90 de ani de la reunificarea vechilor provincii ale Daciei in statul national unitar Romania, a 200 de ani de la nasterea Mitropolitului Ardealului, Andrei Saguna, si a peste 2000 de ani de continuitate a romanilor in aceste teritorii, Mitropolia Ardealului, Ministerul Apararii, Statul Major General al Armatei Romane, Garnizoana Brasov, Unitatile de elita ale Armatei Romane – Vanatorii de Munte, Inspectoratul General si Statul Major General al Jandarmeriei Romane in colaborare cu Fundatia „Dacia“, Asociatiunea Transilvana ASTRA, Centrul Judetean pentru Promovarea si Conservarea Culturii Traditionale Brasov, Uniunea Scriitorilor – filiala Brasov, Asociatia Junilor Brasoveni s.a., genereaza, in perioada 30 noiembrie – 5 decembrie, un eveniment de anvergura. Moastele Sfantului Andrei si ale primilor martiri Epictet si Astion vor fi aduse pentru prima data in Transilvania, la Brasov.

Politica e curba ::: Desi rromii din Codlea vor fi finantati cu 200.000 de euro nerambursabili pentru a da apa in canalizare,

» Cartierul Malin nu „PHARE“ multumit

Politica e curba ::: Ministrul Cristian David este surprins:

» Autoritatile locale dorm la semafor

„Autoritatile locale nu stiu, nu pot gestiona eficient fondurile pe care le au la dispozitie“, a declarat ministrul Internelor si Reformei Administrative, Cristian David, taman in cadrul Conferintei parteneriatelor pentru servicii publice de calitate, sustinuta intr-un spatiu puternic ozonat, la Poiana Brasov.

Continue reading Ghimpele de Brasov, titlurile saptamanii

A sasea integrare europeana a Romaniei

Nicu Ilie

Intre alte modele de antropologie urbana, unul dintre cele mai generoase ca putere de explicatie si de analiza a civilizatiilor este cel al oraselor-stat in care “cetatea” (in sens mai intai propriu, azi figurat) genereaza un hinterland rural si chiar urban caruia ii serveste ca standard institutional, sursa de tehnologie si pattern social. Conform modelului, Parisul si Ninive, Londra si Babilonul pot fi explicate unitar in cadrul unor analize structurale sau pragmaticiste iar tipurile de stat generate de aceste “cetati” devin ipostaze ale unor structuri etatiste fabricate si depozitate intr-un oras central. Gradul de centralism prezinta astfel o fixatie, o constanta, in topos si o evolutie libera, o variabila, in cronos, reliefate intr-o categoremata extrem de simpla, redusa practic la doar doua categorii: centru-de-putere si centru-de-prestigiu, functiile de baza ale cetatii. Sigur, atunci cand categoremata e redusa, sincategoremata e generoasa si axele de analiza clasice (economic, social, juridic, politic, religios, cultural, lingvistic etc.) devin sincategorii perfect subscrise modelului.
Frumusetea acestuia (care, desigur, nu poate exclude sau eclipsa alte modele, nici macar pe cele hegeliene) este ca e un concept federalizabil, analiza categoriala putand fi aplicata atat unui summum holist al civilizatiilor, cat si unor civilizatii specifice, unor state specifice si se preteaza chiar si unei analize regionale.
O asemenea analiza holista aplicata structurilor statale din Romania duce la concluzia ca acestea au fost continuu in procese de integrare europeana. Asimiland si Dacia antica acestei analize, ca structura statala cu topos comun, putem vorbi despre a sasea provocare, a sasea integrare europeana a Romaniei, in timp ce centrele de putere si prestigiu au evoluat cronologic de jur imprejurul granitelor sale. Pentru ca o asemenea afirmatie sa nu para ofensatoare, trebuie mentionat ca integrarea nu exclude autocefalia si autodeterminarea pe care structurile statale din toposul roman le-au avut adesea iar integrarea se reduce la tendinta sau necesitatea aderarii structurilor politice, industriale si de life-style la structuri mai ample al caror sediu a fost aproape permanent in afara toposului romanesc.
O alta mentiune ce trebuie facuta e ca stadialitatea presupusa de o asemenea concluzie este o fictiune in vederea studiului, stadiile in sine nefiind structuri, ci procese. Trecerea de la un centru de putere si prestigiu la altul nu s-a facut prin rupturi, ci prin acumularea unei mase critice de evenimente. Chiar identificarea ca atare a celor sase stadii este una discutabila, mai mult exemplificare decat teorie. Punctul de vedere in sine este ca toposul roman a fost mai intotdeauna exocentric.
Statul dac, ca prima structura statala pe acest topos, adera la modele politice, tehnologice si de life-style mediteraneene si indoeuropene coagulate in zone egeana in orase-stat cu un centru flotant de putere regionala dar cu un centru de prestigiu destul de coerent, identificat in Atena. Comertul politic, cel tehnologic si marketingul erau in stadiu incipient, la fel ca si cetatile si structurile etatiste europene, integrarea fiind una de substrat, de civilizatie materiala si instrumentar. Probabil ramaneau insa necomunicate (ne-puse in comun) si slab influentate domenii ca lingvistica si religia, esentiale in structura unei civilizatii.
Cucerirea romana a fost un model de integrare nu numai in Dacia, ci oriunde in imperiu. Civilizatia latina fost cea mai omogena si coerenta constructie institutionala din Europa in toate timpurile. Roma devenise singurul centru de putere de pe continent, o a doua putere, flotanta si total descentralizata, rar constituita statal, avand loc doar la frontierele republicii. Acolo se constituiau si dispareau numeroase “regate calare” dar chiar si acestea aveau drept centru de prestigiu Roma. Acolo se fabricau si se depozitau valorile, credintele si obiectele de care intregul continent avea nevoie. Desi la randul sau Roma avea ca model artistic, religios si filosofic Grecia clasica si elenismul, dreptul roman si ingineria au facut ca spiritul latin sa aiba substanta proprie, una pe care a exportat-o atat in tinuturile stapanite cat si asupra unor populatii nomade. Daca pana atunci Europa putea fi considerata inca o peninsula a Asiei, dupa perioada romana putem vorbi pe drept cuvant despre un continent.
Cea de a treia integrare europeana a toposului daco-get poate fi considerata crestinarea, care a mutat centrul de referinta din sud-vest, de la Roma, in sud-est, la Bizant. Prima structura etatista reorientata cardinal pe aceste coordonate a fost cea romano-bulgara, urbanizata mai mult in zona muntilor Balcani, unde cetatile erau preluate de la bizantini, si cu un grad minim de centralizare. Aparitia principatelor reprezinta prima constitutie urbana coerenta din spatiul romanesc. In Valahia si Moldova, principate care au beneficiat de o constructie institutionala si sociala liber consimtita, “cetatea” a evoluat din zone montane, pastorale si cu defensiva naturala, spre campie, cu o adecvare la ciclul agricol, un comert fluent si o formula economica stabila. In Valahia, cetatea a coborat de la Campulung si Curtea de Arges la Targoviste (toate trei prinse in interese comerciale regionale de versant carpatic), apoi la Bucuresti, obtinandu-se corelarea cu ruta comerciala nordica, “de la varegi la greci”. Aceeasi evolutie a consemnat-o si Moldova, a carei capitala a coborat din Bucovina, unde era intr-o relatie regionala cu bazinul Maramures-Galitia-Slovacia (o civilizatie pastorala cu arhitectura, instrumentar si traditii specifice) la Iasi, intr-o civilizatie agricola si o relatie ferma pe axa sud-nord.
Mediul ortodox in care au evoluat principatele inca de la inceput a stabilit centrul de prestigiu la Constantinopole si a dus la importul unor modele institutionale bizantine, exemplificate cel mai bine in perioada in care bizantinii au condus direct principatele, regimul fanariot. Asa cum sunt deja teoretizate in Romania, diefrentele fata de modelul occidental-catolic sunt indeosebi in zona administratiei de stat. In modelul ortodox-fanariot functiile publice erau delegate de regnum, pe durate scurte si cu mandate sanctionabile permanent. Este vorba de sistemul dregatoriilor, care se cumparau, deosebit de sistemul nobiliar, unde titlurile politice (duce, conte, baron) erau recompense militare si se mosteneau. Pe termen scurt, sistemul dregatoriilor asigura o elasticitate sociala si o dinamica sporita dar a impiedicat acumularile locale de capital iar pe de alta parte a determinat o relatie cu functia publica ale carei efecte sunt astazi considerate daunatoare social, respectiv perceptia ca functia publica este un act de favoare care trebuie cumparata (peschesul, bacsisul, spaga) iar functionarul public, avand un mandat cumparat pe durata determinata, trebuie sa-si exploateze functia cat mai profitabil. Spre deosebire deci de modelele catolice, ceea ce numim azi coruptie era chiar structura de organizare pentru institutiile fanariote. Astazi privit drept condamnabil, sistemul dregatoriilor fransizate era perfect functional in epoca, probabil singurul model aplicabil in lipsa unei aristocratii militare.
Din alt punct de vedere, acela al exportului permanent de capital catre orasul de referinta, Istanbul, regimul fanariot a fost constant condamnat, ca intreg, si de nationalistii romani. Nu trebuie insa uitat ca fanariotii au fost si vehicolul prin care s-a creat orientarea spre cel de al patrulea orizont de integrare a Romaniei, cel occidental. Fanariotii erau ei insisi filo-francezi (consecinta a relatiilor speciale pe care francezii le-au avut cu otomanii in evul mediu tarziu) si au determinat aparitia in Romania a unui spirit francofil care a dus in cele din urma la ideea nationala. Razboaiele napoleoniene au fost asadar punctul de balans in care centrul de putere si prestigiu a trecut pentru noi de la est la vest si a determinat o noua integrare a Romaniei. Lojele masonice, organizatiile revolutionare, pasoptismul, unionismul sunt expresii si trepte ale noii integrari, una in care institutiile (justitia, armata, instrumentele financiare si industriale) erau reconstruite pe model parizian, s-au introdus colegiile electorale si a fost importanta din Franta chiar o dinastie (regele Carol I fiind ofiter francez in ciuda originii sale germane). Analiza relatiei speciale cu Parisul, pusa in paralel cu alte orase de forta (Londra, Viena, Sankt Petersburg, Berlin) ar permite nuantari care trebuie facute, dar Franta a ramas modelul referent pentru toposul romanesc pana la cel de al doilea razboi mondial.
Anii comunismului au adus o noua constructie institutionala si o alta filosofie sociala, de la o cultura franceza cu accent pe drepurile individuale constitutionalizate de Napoleon si Revolutia din Paris de la 1789 trecandu-se la un accent pe drepturile colective. In raport cu noua metropola, Moscova, institutiile si sistemul juridic-social au fost pur si simplu copiate, statul moscovit devenind si sursa de tehnologie, ca si sursa de bunuri de prestigiu politic acceptate. Sursa publica a bunurilor de prestigiu ramanea insa occidentul iar, pe masura ce Moscova a pierdut cursa tehnologica, decelerand, tot mai multe tehnologii (nu numai de varf) erau achizitionate din tari ca Franta, Germania sau Canada (industria auto, metalurgia, tehnologia atomica).
A sasea integrare europeana a Romaniei a inceput in 1990. Din punctul de vedere al centrului referent, s-ar spune ca perioada dominatiei moscovite a fost pur si simplu pusa intre paranteze, Parisul fiind reluat imediat ca prim orizont. Noua republica romana, cea de a doua, s-a racordat la francofonie, alaturi de fostele colonii ale Frantei. Sistemul de organizare judiciara ramane unul de drept francez, ca si organizarea intreprinderilor, instantelor legislative si principalele institutii publice si guvernamentale. Racordarea Bucurestiului la Paris reprezenta insa o proiectie reparatorie anacronica: post WWII Parisul insusi se afla intr-un raport de dominatie cu Washingtonul. Nu e loc de nuante. Uniunea Europeana insasi este o evolutie a Europei Marshall, centrul ei fiind difuz dar cu orientare peste Atlantic de unde vin tehnologiile de varf, unde se afla puterea militara si filosofia sociala. Ca entitate comerciala, Europa Unita se contureaza ca o piata largita care sa reprezinte o contrapondere la cea nord-americano-nipona. Intelegerea corecta a acestui sistem de sisteme a permis deschiderea treptelor de aderare in structura euratlantica. Aceasta insa, aderarea, reprezinta doar o formula de consacrare a unei integrari deja initiate din 1990 si care are natural tendinta de a se adecva. Modelul economic, cel social, cel juridic, cel politic sunt dupa 1990 cele occidentale, modelul militar a inceput si el reconstructia. Tehnologiile, productia, comertul si life-style-ul sunt intr-o relatie formala cu Washingtonul si functionala cu UE. Balanta de plati a Romaniei arata ca tehnologia moderna se importa aproape exclusiv din UE, astfel incat Uniunea poate fi privita ca filtru pentru Romania pentru relatiile de putere si prestigiu dintre Bucuresti si Washington. Este o reductie in vederea concluziei. La un studiu de nunata se poate spune ca Bucurestiul are o relatie simbolica pe Washington si relatii utilitare, functionale, cu “cetati” ca Paris (suntem in continuare membri ai francofoniei), Londra (cea mai apropiata capitala europeana de Washington), Viena (principalul investitor de capital in Romania), Roma si Madrid (tari de export direct pentru forta de munca romaneasca, cu impact asupra “celulei de baza a societatii”, familia).
Separat chiar de aderarea la Uniunea Europeana si NATO, integrarea Romaniei este una de facto, modelul postcomunist avand referent occidental, localizat sau nu in formula Srassbourg-Bruxelles, nod prin care tinde sa treaca o tot mai buna parte din relatia pan-UE (dar care ramane inert, nesemnificat, in relatia transatlantica). Mixul Strassbourg-Bruxelles ar capata actualitate in perspectiva unei constitutii europene care sa transforme Consiliul Europei dintr-o structura (in ultima instanta) consultativa catre un statut de formula guvernamentala. Este formula prin care UE ar deveni un centru de putere, disipat acum in relatia capitalelor europene cu Washingtonul si in diversele relatii de vecinatate. Am vorbi atunci, probabil, despre cea de a saptea integrare a Romaniei, in masura in care noul centru ar putea, din punct de vedere militar si tehnologic sa se repozitioneze ca nucleu corelat, nu doar ca o contragreutate a relatiei transatlantice. Trebuie insa tinut cont ca, in situatia in care am vorbi despre un hinterland european, acesta prezinta un deficit de resurse primare (hidrocarburi, metale), un sistem de relatii post-coloniale (care ar compensa deficitul) slabit si o certa inapoiere tehnologica fata de Washington.
Insa Romania mai are inca mult de lucru la cea de a sasea integrare, care evolueaza rapid de la forme la fond dar care a patruns deocamdata doar in Bucuresti si in marile orase din subordine, in timp ce hinterlandul sau rural si al micilor orase (rurban – cum exista deja termenul in Romania), ramane mai degraba corelat cu orizonturile precedente, moscovit, parizian si bizantin. Integrarea formala in UE are ca miza, prin programe de tip PHARE-SAPARD, tocmai dezvoltarea acestei “a doua Romanii”, tributara unor modele politice considerate desuete in Capitala.

Copyright: Nicu Ilie. Reproducerea acestui material nu poate fi facuta decat in limita maxima a 500 de semne, conform mentiunilor legale si normelor asociate proprietatii intelectuale.
Material disponibil si pe alte bloguri initiate de mine: hrnicu.blogspot.com, hrnicu.weblog.ro, hrnicu.myblog.ro

Ce scapa demonologiei demografiei

O familie face 4 copii care supravietuiesc si lasa, la randul lor, urmasi. Casatorindu-se la 16 ani, fetele, si la 18 ani, baietii, acea familie poate avea cei 4 copii supravietuitori la varsta de 20 de ani. Pe un asemenea flux demografic (complet plauzibil daca ne gandim ca pana la primul razboi mondial in Romania erau numeroase familiile cu 10-12 copii nascuti), la fiecare ciclu demografic (20 de ani) se realizeaza o crestere cu 300% a populatiei.

La 1700 o comunitate avea 8000 de oameni, toti, presupus, de dragul calcului si de dragul lor, activi sexual. In 1720 avem pe cei 8000, plus 4×4.000=16.000 de copii, ajunsi si acestia activi sexual (4.000 reprezentand numarul de familii intemeiate de cei 8.000 de copii din propozitia precedenta). Total 24.000. Chiar daca luam o speranta de viata foarte redusa, sa zicem 40 de ani ca sa ne iasa noua cifrele, in 1740 populatia ajunge la 32.000 de nepoti, plus 16.000 de parinti ai acestora, un total de 50.000, plus 8000 de bunici = 55.000.

La 1760 avem 110.000 de oameni, dintre care 64.000 de stranepoti, 32.000 de nepoti si 16.000 de copii ai generatiei de start. In 1780 cifrele duc spre 128.000 de stra-stranepoti, 64.000 de stranepoti si 32.000 de nepoti, total 220.000. Un barbat din prima generatie, singurul supravietuitor sa spunem pana la varsta de 100 de ani, vede, in 1800, cum din populatia initiala s-a ajuns la 250.000 de oameni din generatia VI, 130.000 din generatia V si 64 de oameni din generatia IV. De la 8.000 de oameni, intr-un secol, s-a ajuns la 450.000.

O modelare pentru urmatorul secol duce la rezultate si mai radicale. La 1820 populatia ajunge la 510 mii de copii si tineri, 250 mii de adulti si 130 mii de oameni de varsta a doua. La 1840 explozia demografica trece in forta de milion, numai numarul copiilor (generatia VIII) fiind de un milion. La 1860, pe acelasi model, ajungem la 2 milioane de persoane in generatia IX, iar in 1880 generatia X duce numarul “oamenilor noi” la 4 milioane. In sfarsit, dupa 2 secole, la 1900, pastrand modelul neschimbat, numarul total al populatiei este de 14 milioane, dintre care 8 milioane nou nascuti (generatia XI), 4 milioane din generatia X si 2 milioane din generatia IX.

Intamplator sau nu, numarul de 14 milioane pare sa corespunda cu cel al populatiei romanesti la 1900.

Sigur, numai intr-un model matematic putem obtine in 2 secole un asemenea spor demografic. Pentru ca mi se poate reprosa ca n-am tinut cont de molime, de razboaie, ca am facut erori de calcul si ca, in genere, evolutia umana nu se face pe modelul bobului de orez din legenda jocului de sah.

Totusi, la 1700 se stabilizase stepa si disparusera incursiunile nogailor din Crimeea, care exercitau, traditional, o mare presiune negativa asupra sporului demografic, incursiunile lor soldandu-se cu rapiri, crime si, indirect, foamete. Ocupatia otomana exrecita la randul ei o presiune constanta, dar tot mai monetarizata, implicand in general resurse de lux si din ce in ce mai putin comoditati care puteau influenta demografia si populatia insasi. Razboaiele care sa implice forta militara romaneasca disparusera si ele dupa Mihai Viteazu si principalii sai urmasi, instaurarea regimurilor fanariote fiind in corespondenta chiar cu desfiintarea oricarei forme militare organizate, cu exceptia micilor garzi de armasi (populate cu mercenari din Balcani) si a trupelor neregulate de graniceri, de fapt tarani carora li se permitea sa poarte un armament rudimentar.

Studii amanuntite despre demografia perioadelor vechi sunt putine si au o circulatie restransa de faptul ca ele pot avea semnificatii politice in conditiitle statelor etnice care domina inca harta Europei. Cifrele din ele sunt infrumusetate sau uratite pentru a demonstra o idee nationala sau o alta. Prea multa politica actuala ne impiedica sa avem o harta obiectiva a trecutului nu prea indepartat.

Transilvania era cea mai populata regiune romaneasca. Recensaminte maghiare de la 1800 coteaza populatia din Ardeal la 5,2 milioane, dintre care romanii reprezentau 46-48% si este de asteptat ca numarul sa fi fost falsificat de autoritati, fiindca era o perioada de varf a politicii de deznationalizare. Manipularea cifrelor demografice nu e nici ea o treaba noua, ci chiar misiunea initiala a unor asemenea studii, aparute in perioada in care nationalismele erau tinere si devoratoare.

Incercand sa nu fac politica, ba chair sa corectez prin mentionare excesele de acest gen din vremurile nu chiar vechi, enumar cifre reprezentative: 1920 – 17,4 milioane locuitori; 1930 – 18 milioane; 1940 – 20 de milioane. Asta in Romania Mare.

Descresterea care a urmat datorita celui mai ucigator eveniment din istorie, al doilea mondial, stabilizarea unui ritm de crestere deosebit de mic pana in epoca “decreteilor”, mica explozie de la finele ceausismulului, descresterea semnificativa din perioada 1990-2000 si stabilizarea care seamana cu o relansare a ritmului demografic din acest an pot fi explicate printr-un model, sa-i zicem Gompertz, care studiaza adaptarea la resurse, respectiv o adaptare printr-o curba “trompa de elefant” a populatiei la resurse, asta insemnand o crestere modesta in prima parte, in care resursele sunt luate in primire si evaluate, o crestere geometrica in fazele 2-3, in care se face adaptarea cantitativa la resurse, si o stabilitate de plafon in etapa in care s-a produs echilibrarea.

Un model cvasistiintific de crestere a populatiei Romaniei poate fi vazut la adresa http://www.populstat.info/. Nu face nicio corelatie cu suprafata atribuita politic acestei populatii, doar mentiuni ca tara si-a schimbat de numeroase ori granitele si suprafata in perioada studiata. Reliefez cateva cifre ca sa va scutesc sa dati click: 1.770.000 in 1800 (Valahia si Moldova); 3,6 milioane la 1848 (Valahia si Moldova); 3,8 milioane la 1860; 4,5 milioane la 1880; 6 milioane la 1900 (Principatele Unite); 16,3 milioane la 1920 (Romania Mare); 16 milioane la 1940, dupa Diktatul de la Viena (anterior fiind mentionat un numar de 19.938.800); 18,5 milioane in 1960 (cu o scadere bruta de 5 milioane datorata celor 5 ani de razboi). 22,2 milioane in 1980 si 22,4 milioane in 2000, cand refluxul era deja semnificativ. Varful fusese inregistrat in 1990, cu 23,2 milioane. Sursele acestor cifre sunt diverse si, in cazul celor mai vechi perioade, simple estimari. De asemenea, siteul urmareste populatia unor entitati politice, nu a unei suprafete omogene, fiind de folos pentru cei interesati de un studiu evenimential, nu unul al civilizatiilor.

Concluzia pentru care v-am bagat pe gat atatea date (si o sa mai adaug si un comentariu din care sa rezulte ca perioada otomana e demonizata in istoriografia noastra mai mult decat era cazul) este ca nu otomanii si fanariotii au stat in calea dezvoltarii unei civilizatii de prima mana in “spatiul carpato-danubiano-pontic”, ci chiar lipsa resurselor care s sustina o asemenea civilizatie, respectiv o populatie care sa o dezvolte. In timp ce fanariotii (cu toate bubele lor; eu vreau doar sa-i nuantez, nu sa-i exorcizez) au adus cultura franceza in tarile romane, aglomerarile urbane teritoriale erau reduse numeric, la o posta distanta una de cealalta (30-40 km), subpopulate, cu o viata de antrepozit de marfuri pe rute comerciale de importanta secundara. Marele potential agricol al tarii (a carui exploatare avea sa corespunda exploziei demografice de dupa 1700) pur si simplu nu exista. Baraganul era tot acolo si la fel de plat si la fel de acoperit cu strat fertil. Dar nu era arabil. In locul sau erau paduri si mlastini. Civilizatia romaneasca era una de poieni si lunci inundabile.

N-o sa promit ca mai revin asupra subiectului si ca adaug date interesante si teorii spectaculoase. Am facut-o in alte eseuri si nu m-am tinut de cuvant. Propun celor doi sau trei cititori ai mei care m-au urmarit si in alte texte de acest fel sa faca rost de estimari asupra situatiei impaduririlor in perioada post-medievala (1400-1800). Interesanta va fi si o harta a climatului si evolutiei termice in acea perioada (cu circa 2-5 grade mai rece ca astazi), corelata cu speciile de plante cultivate si, consecutiv, cu bucataria traditionala (reala, nu cea din meniurile carciumilor de azi) a fiecarei perioade in parte. Daca adaugam si accidentele antropice (invazii, razboaie, succesiuni, mutari de populatii, constituirea de centre de putere) si pe cele geo-climaterice (inundatii, cutremure, accese glaciare etc.) sau de biotop (epidemii sau infestari, precum invazia lacustelor) harta capata mai multe nuante si istoria mai mult interes. Pentru ca din ce s-a intamplat inainte curge ce se intampla astazi.

Mai ingramadesc in final niste date neinterpretate, dintr-o scuzabila lene. Armata lui Mircea cel Batran numara 10.000 de oameni, ceea ce pentru o populatie aflata in defensiva, induce spre o cifra de circa 100.000 de oameni aflati efectiv sub control si care puteau participa la mobilizare. Chiar mai putin, daca am calcula ca populatia maxim mobilizabila sub arme poate merge pana la un potential de 1/6 din numarul total de locuitori. Nepotul sau, Tepes, a mobilizat o forta de 20-30.000 de luptatori. In Moldova, Stefan cel Mare avea sub oaste 40.000 de luptatori in batalia de la Vaslui si sub 20.000 (12 dupa unele surse) la Razboieni. Armatele lui Alexandru cel Bun, la fel ca si cea a lui Basarab I la Posada, aveau doar cateva mii de oameni, sub 10. La Calugareni, Mihai Viteazul alinia 25.000 de soldati romani, iar la Seilimbar 40.000. (Punem, pentru nitica mandrie nationala, si ca adversarii erau de 3-10 ori mai numerosi in toate aceste batalii, cu exceptia celei pentru Ardeal, unde oastea transilvana era depasita numeric de cea valaha).

Data fiind lipsa unei forte militare permanenta si profesionista, numarul militarilor din diverse batalii poate, cu un aparat conceptual care sa il calibreze, sa constituie o baza oportuna de extrapolare a fortei demografice a unei entitati geografice istorice sau al unei formatiuni politice.

Alte informatii la gramada: Vasluiul, in perioada lui Stefan cel Mare, era cea mai productiva regiune din Moldova pentru ca productiile vremii constau in cultivarea artizanala de cereale (la care se pretau dealurile dealtfel foarte slab productive), olarit si pielarie. Tot din Vaslui veneau si bunurile de prestigiu ale epocii: vinurile. Astazi, ce aceleasi resurse, Vasluiul este una dintre cele mai sarace regiuni din tara.

Si tot din gramada de date (GD sau SD – stiva de date): Bucurestiul avea la 1790 30.000 de locuitori si pare plauzibil ca in perioada in care a devenit pentru prima data resedinta principala a domnitorilor valahi sa fi avut sub 5.000 de locatari. In 1830 ajunsese la 60.000 de locuitori, in 1860 la 122.000, in 1900 la 280.000, la 383.000 in 1918, 640.000 in 1930, trecuse de un milion in 1948 si de 2 milioane in 1990, dupa care, in ciuda eliberarii regimului “buletinelor de Bucuresti”, populatia imatriculata aici a scazut sub 2.000.000 si s-a stabilizat la putin peste, conform recensamantului din 2007. Cluj-Napoca avea 6.000 de locuitori in 1450, 7500 in 1700, 5.000 in 1714 si a crescut peste 10.000 abia in 1790. A depasit 20.000 abia dupa 1850. Pragul de municipiu (30.000) a fosta atins abia in 1880. A ajuns la 50.000 abia in 1900. In 1920 populatia ajunsese insa la 80.000, a trecut de suta in 1930, de 150 in 1956, de 200.000 in anii ’70 si a atins 300.000 in anii ’90. Dupa, demografia a cunoscut mai multe fluctuatii si pare sa se fi stabilizat pe un trend de crestere mult subunitara si pe un plafon de 300.000. Iasiul, al doilea mare oras dupa Bucuresti, avea 50.000 de locuitori in 1859, 78 de mii la 1900, 100.000 in 1930, 200.000 la sfarsitul anilor ’60 si 300.000 in anii ’80. S-a stabilizat pe la 315.000 de locuitori.

Constanta avea 5.000 de locuitori in 1853, 10.000 in 1895, 13.000 la 1900, dar se dubleaza in doar 2 ani: 27.000 in 1912. 60.000 in 1930, 99.000 in 1956 si 350.000 in 1992. Recensamantul din 2002 cota orasul la 310.000 de locuitori iar astazi surse locale contestate de alte localitati ofera numarul de 322.000 de locuitori.Toate aceste numere sunt false pentru ca ele, chiar si atunci cand, prin studii sociologice, sunt scoase chiar de pe teren, ele reflecta realitati administrative, nu demografice. Pentru corectie invoc cazul Brasovului care, conform datelor oferite de CIA (Factbook) si-a sporit populatia de la 280.000 la 400.000 intr-un singur an, 2005, prin constituirea zonei metropolitane si integrarea satelor din jur in unitatea administrativa Brasov.

In fapt, demografia (si cu atat mai putin demografia istorica) nu exista ca stiinta, ci doar ca instrument in mana administratiilor politice si militare, pe de o parte, si ca grila de calcul in mana agentilor de asigurare. Stim astfel ca un american de 35 de ani are 0,001227 sanse sa moara in acest an sau ca 12,6 oameni mor de inima, in timp ce de accidente cerebrale 9,6% si ca cei care mor in accidente auto sunt mai numerosi decat cei care mor in razboaie. Bune si informatiile astea. Mai spune stiinta “demo” ca noi avem o mortalitate tipica pentru URSS (11-15%), nu pentru UE (9-10%). Ca la natalitate “neta” stam ca Europa Centrala (-2 la mie) si ca, pe scurt, in 30 de ani n-o sa mai aiba cine sa ne plateasca pensiile. Merg si informatiile astea: sunt rele, dar merita stiute. In schimb, nimic care sa dea putere de filosofie tinerei stiinte a demografiei (nascuta moarta din acest punct de vedere) nu se prinde in tranzistoarele celor care manipuleaza marile date statistice.