Tag Archives: suspendarea presedintelui

“Deschideti usa! Politia! Am venit cu recensamantul!”

Asa-numitul “mini-recensamant” scos din joben de premierul Ponta si ministrul de interne Rus pentru a bloca institutiile statului ar urma sa se desfasoare cu angajati ai MAI care sa fie trimisi din usa in usa pentru a verifica dreptul de vot al fiecarui roman. Masura este aberanta din punctul de vedere al democratiei, schimband “regulile jocului” dupa “incheierea jocului” pentru singurul motiv ca USL refuza sa se recunoasca invins.

Si, in deja traditia guvernului Ponta, cabinetul incearca sa mascheze o aberatie cu o aberatie si mai gogonata. Intentioneaza sa treaca referendumul in spatele militienilor, pe care sa ii puna sa umble din usa in usa, ca pe vanzatorii de covoare.

Ce va urma? Daca nu iese cum vrea guvernul, pasul urmator va fi recensamantul cu mascati: “Deschideti usa! Politia!” Si apoi ar urma usi sparte, lacrimogene? Electorii incatusati si pusi sa voteze la urma mobila?

Bomboane pentru diabetici

Pentru USL si pentru suporterii sai nici nu conteaza de ce vor sa il suspende pe Basescu. Campania pe care o duc – in  primul rand afisele propagandistice – nu spun un cuvant despre vreo eventuala incalcare a Constitutiei. In posterele USL apar diversi asistati ai statului care spun ca-i poarta pica lui Basescu pentru ca le-a taiat din pensii (lucru care nici macar nu s-a intamplat!; a avut loc o impozitare a unora dintre pensii, dar nu o taiere a lor); ca le-a taiat ajutoarele sociale; ca i-a jignit trimetandu-i la munca. Unde-i grava incalcare a Constitutiei pentru care sa merite suspendat un presedinte?  Sa inteleg ca de-aici inainte orice politician care va sustine ideea unui impozit nou, a unor reduceri salariale sau a eliminarii sarlatanilor dintre asistatii social, orice asemenea politician va fi declarat ca actionand in afara Constitutiei si propus poporului pentru suspendare, eventual linsaj?

USL vinde bomboane diabeticilor. Si pentru ca medicul care-i trata pe acestia se putea opune, PSD+PNL au decis sa il alunge. I-au inarmat pe bietii bolnavi cu pietre si le striga: “V-a pus la regim?”, “V-a dat medicamente amare?”

Pentru pozele afiselor si detaliile patetice ale textelor de pe acestea, vezi: Cine si de ce voteaza “Da”

Vreti un euro cu 5 lei?

Daca nu, dati-l jos pe Ponta!

Miercuri vin primele sanctiuni de la Uniunea Europeana. Monitorizarea justitiei si raportul asupra acesteia, prin asa-zisul “mecanism de colaborare” nu are cum sa iasa bine pentru Romania, cu atat mai putin cu cat guvernul Ponta si sa vrea nu mai are timp sa scoata abuzurile din Legea Referendumului si cele la adresa Curtii Constitutionale. Raportul il va prinde pe Ponta cu abuzurile pe masa.

FMI si UE au amanat pentru dupa referendum vizita in Romania. Agenda celor doua institutii cuprinde acorduri foarte stricte, iar amanarea poate aduce in sine restrictii la adresa modului cum Bucurestiul poate dispune de linia de credit din acordul cu FMI. Semniicatia acesteia poate fi maxima in cazul unei explozii a cursului de schimb, mai ales in conditiile in care tara trebuie sa si ramburseze bani din imprumuturile precedente.

Moodys a retrogradat Romania si i-a aplicat eticheta “credit negativ”. Cumulat cu declaratiile unor experti financiari din Londra si New York – presedinti de banci si de trusturi de investitii – care au pus diagnosticul ca leul va continua scaderea accelerata atat timp cat Romania va avea probleme de credibilitate, prognozele asupra monedei nationale au devenit pur si simplu imposibile. Este plauzibil un euro cu cinci lei chiar si inainte de referendum. Mai mult, leul putea sa atinga deja aceasta valoare dar nu a facut-o doar pentru ca e perioada vacantelor, iar circuitele financiare sunt mult mai reduse. Investitiile straine insa isi vor continua exodul. Ponta, chiar si cu Florin Georgescu alaturi, este complet incapabil sa dea un mesaj de continuitate, de credibilitate si de seriozitate. In ciuda unor prime discutii cu FMI in care a promis ca va continua termenii acordurilor precedente, toata lumea stie ca nu intentioneaza sa o faca si ca acele prime discutii au fost pentru a temporiza. In mod real, conform tuturor declaratiilor si angajamentelor politice pe care le-a facut catre proprii alegatori si catre sponsorii sai, el va ruina programul de insanatosire economica a Romaniei si va declansa inevitabil crize grave pe cursul de schimb.

Daca Ponta va rezista pana in toamna, Romania se va afla in situatia unei tari care isi spoliaza economia pentru razbunari politice si revanse. Inflatia si cursul de schimb vor fi mancat demult toate cresterile de pensii si de salarii promise. Este interesant cand vor vedea proprii sai alegatori ca au fost prostiti. Au remarcat deja asta? Vor vedea abia in toamna, cand cutitul le va ajunge la os? Sau se vor incapatana pana in primavara viitoare, cand falimentul tarii va fi complet?

Gracias, don Barroso! Merci, M. van Rompuy!

Foaia de traseu pe care Consiliul Europei si Comisia Europeana, prin presedintii lor, van Rompuy si Barroso, au trasat-o lui Ponta este una mai mult decat satisfacatoare in conditiile date. Daca o completam cu tema pe care Ponta a adus-o pentru acasa, pentru Antonescu, in aceeasi valiza diplomatica, putem sa ne declaram suta la suta multumiti. Insa asta numai daca promisiunile facute de Ponta se vor respecta si daca, revenit la Bucuresti, nu va incerca sa-si dea aere de lider politic.

Ce i-a cerut Comisia Europeană lui Victor Ponta (in ziarul Adevarul)

AFP: UE îl somează pe Victor Ponta să restaureze puterile Curţii Constituţionale. Premierul promite că va da curs solicitărilor UE (pe Mediafax)

Masurile vizate: restabilirea in drepturi a Curtii Constitutionale, retragerea de catre guvern a ordonantelor ilegitime, neamestecul politic in justitie (Parchetul General, DNA sau gratieri), restabilirea legitimitatii Avocatului Poporului si a Regiei Autonome a Monitorului Oficial reprezinta o lista de masuri care, daca intr-adevar ar fi respectate de USL, ar insemna o adevarata reforma a acestor partide. Indicatiile conducerii UE sunt si mai dure, dar extrem de pertinente, in “micile amanunte” care fac parte din exigentele UE la adresa actualei puteri:

De asemenea, Guvernului României i se cere de către Executivul UE să se angajeze, în special la nivelul autorităţilor publice, că respectă independenţa justiţiei şi că va evita CRITICILE la adresa deciziilor sistemului judiciar.

Membri ai Parlamentului care au decizii definitive de incompatibilitate ori conflict de interese sau cu condamnări pentru corupţie SĂ DEMISIONEZE

Este greu de crezut ca politicienii USL vor avea decenta de a respecta acest angajament si cel mai probabil vor incerca diverse trucuri avocatesti prin care sa-l prosteasca pe fata pe Barroso. Personal, am fost surprins sa aflu ca Ponta s-a declarat de acord, ca si cum n-ar intelege macar ca e direct vizat, cu cerinta liderilor UE:

Ministrii care au probleme de integritate SĂ SE RETRAGĂ

Oricat de neutra si de diplomatica ar fi o asemenea formulare, ea include: plagiatul lui Ponta.

Ca simpatizant al lui Basescu si ca fost suporter al lui (sau invers) probabil ca am avut si o nuanta personala, una partizana poate, in reactia la sirul de masuri abuzive ale guvernului. Insa reactia de completa oripilare cred ca e perfect justificata si acum. Cu totii stim ca Basescu nu e vreun inger, ca poate starni resentimente puternice, dar nu a incalcat Constitutia. Cei care-l acuza au creat niste fantasmagorii in care nici ei nu cred. Pe care le-au recitat in Parlament constienti ca nici suporterii lor nu le cred: o prosteala pe fata. O batjocura. Au pus apoi in cap, cu acelasi aer de batjocura, o suma de legi importante ale statului de drept. Prin trucuri juridice si prin asa-zise legi-soparla. Totul executat cu graba unui iluzionist de balci.

Mi-am dorit atunci ca Uniunea Europeana sa intervina si sa stopeze aceste derapaje, aceasta avalansa de ilegalitati cu fatada legala.

Suspendarea lui Basescu: o problema de IQ

Acum imi doresc sa vad si respectate acele exigente ale UE. Pana atunci nu pot sa ma bucur, nici nu pot spune ca traiesc intr-o tara normala sau intr-una in curs de normalizare.

Institutia Curtii Constitutionale, prost croita si pervertita prin numirile politice ale judecatorilor ei, va trebui schimbata in curand;

Curtea Constitutionala, o criza politica la pachet

Constitutia, le fel, pentru ca textul fundamental nu mai corespunde actualului statut al tarii si viitorului statut al cetatenilor. Dar aceste schimbari nu se pot  face pe genunchi, in patru zile, si nu pot avea ca principiu ideologic belirea lui Basescu. Daca este lasat sa o faca, Guvernul Ponta schimba niste institutii proaste intr-unele execrabile. Iar ce am scris acum nu are nicio legatura cu PDL, PSD, UDMR, PNL.

Consider firesc ca USL, si orice alt partid sau alianta, sa doreasca obtinerea puterii politice si sa lupte pentru asta prin orice mijloace legale si legitime. Asta insa inseamna sa nu minta pe fata, sa nu fuga de raspundere, sa nu intimideze, sa nu prosteasca electoratul in fata. Sunt lucruri elementare fara de care ne scufundam in evul mediu. Iar, daca problema celor 7 ani de-acasa, a unei minime decentze, diverse probleme psihice sau pur si simplu un IQ prea scazut ii impiedica pe politicienii de la Bucuresti sa stie ce e complet rau si ce e complet incorect, atunci este de datoria cetatenilor, dar si a Uniunii Europene, sa ia atitudine si sa determine repunerea lucrurilor intr-o linie dreapta.

PS: Adaug un comentariu care nu imi apartine si care a aparut in Washington Post:

Contrarily, Mr. Ponta is also promising his E.U. interlocutors that he will stick to Romania’s international agreements, including one with the IMF. But the financial market’s view of his rhetoric has been reflected in the plunging value of Romania’s currency and a rise in its borrowing costs. Sooner or later, Romanians will discover that, as in the rest of Europe, there is no quick or easy solution to their economic problems — especially when it involves short-circuiting democracy. (s.m.)

http://www.washingtonpost.com/opinions/romanias-repressive-moves/2012/07/13/gJQAFPmniW_story.html

Raspuns final: Don Quijote nu era chel

Traian Basescu a retrimis legea pensiilor in Parlament. A gasit un motiv oarecare (cerand ca femeile sa fie pensionate mai devreme) si a refuzat cu eleganta disputa pe fondul dorit de opozitie: modul cum a fost votata legea. Astfel, legea nu e promulgata, fiind trimisa in Legislativ de unde, daca PDL este in stare sa se mobilizeze, sa va intoarce intacta la promulgare, dar cu un vot trecut pe bune.

Evident ca Traian Basescu nu avea motive sa intarzie legea daca ar fi avut un Parlament stabil in spate. Dar, din moment ce in PDL sunt oameni precum Georgica Severin, care deja a dezertat numai ca niciun partid nu i-a oferit un steag sub care sa stea, Basescu se simte extrem de nesigur in fata unei initiative radicale a opozitiei.

Sigur ca, tehnic vorbind, daca ar fi promulgat legea, opozitia nu era in nicio masura indreptatita sa ceara suspendarea presedintelui. Pur si simplu presedintele nu are dreptul de a da note parlamentului si de a verifica legalitatea procedurilor acestuia. Deci, daca cineva a gresit (si a gresit!), acela e Parlamentul. Totusi, opozitia nici nu are nevoie de un motiv solid pentru a initia o procedura de suspendare a presedintelui. Are nevoie doar de numar de voturi si de pretext.

Astfel, desi orgolios, Basescu stie ca nu poate forta, chiar daca dreptatea e de partea sa. Are insticte prea bune pentru a se bate ca Don Quijote.

Ce transmite gestul presedintelui: ca PDL mai poate stapani Parlamentul doar pe chestiuni de rutina; ca in fata unei propuneri grave, cum ar fi suspendarea presedintelui, unii dintre deputatii de la UDMR, minoritati si independenti vor vota pe “persoana fizica” pentru suspendare. Ca, cel m ai probabil, PSD nu are curajul sa determine caderea guvernului (pentru ca 1 la mana numirea unui nou premier ar apartine tot lui Basescu; iar doi, ca nu ar vrea sa detina guvernul pe timp de criza, mai ales cu Basescu in spate; plus, trei, ca ar fi silit sa faca o alianta proasta cu PNL si sa dea din mana ministere banoase). Dar acelasi PSD ar deveni brusc interesat de guvern daca ar putea demite presedintele si ar putea organiza alegeri prezidentiale (mai ales daca Vantu le-o cere vehement). La urma urmelor, controlul asupra Justitiei, pe care l-ar exercita PSD daca ar avea Presedintia, este o miza politica mai mare decat un numar de alte ministere, atat timp cat multi dintre liderii partidului si sponsorii sai au dosare penale care nu stii niciodata ce directie vor lua.

Concluzia e ca guvernul ar putea astepta linistit orice motiune de cenzura, care nu ar tulbura decat superficial ierarhia politica actuala si polarizarea Parlamentului, ar putea, la limita, chiar sa isi asume raspunderea pe pachete de legi care nu lovesc in mod direct in interesele personale ale liderilor PSD, dar nu poate crea contextul lansarii unei propuneri de suspendare a presedintelui.

In toata analiza n-am tinut cont de ce e corect, ce e bine si ce e legal. Nimeni nu mai tine cont de astea in Parlament, doar in talk-show-ri ce mai apar, pervertite in fel si chip. Singurul lucru care mai conteaza e algebra puterii: presedintele implica primul ministru; guvernul intersecteaza parlamentul; parlamentul determina presedintele; talk-show-ul determina parlamentul.

Bancul suprem cu avocati

Trucuri avocatesti.

Asta e, pacatosul*, parlamentul nostru. Orice e permis atata timp cat poti sa-i dai o masca legala.

M-am amuzat atata timp de bancurile cu avocati. Dar nu imi amintesc vreun banc in care avocatii sa fie ei capabili sa scrie ei legile dupa care se judeca cazul pe care il pledeaza. Parlamentul nostru e bancul suprem.

Americanii nu-i urasc pe avocati. Doar nu-i inghit. Nici eu nu-i urasc pe parlamentari dar stiu ca sunt un rau. Nu prin formula, nu prin structura, dar prin factura. Sau, mai exact prin faptul ca acestora (parlamentarilor de azi, nu parlamentarului generic) facturile le sunt platite de unul si altul. Toti sunt vanduti cuiva. Ca sa devina, au fost mai intai cumparati, ca roabele in oborul din Istanbul, au dat din buric in fata vreunui geambas director de companie sa le plateasca tzoalele, suleimeniturile si afisele electorale. Sa le plateasca fardul cu care se dau pe fata la televiziuni sa nu le straluceasca pielea de porc si sa nu li se vada rosu in obraji cand mint. Asta e mezatul prin care niste saracani cum eram toti candva, au ajuns acum sa scuipe in cap seminte (exact ala e gestul, cu indexul spre gura, cu buza de jos spre dintii de sus, a scarba) si sa ne spuna ca ne vor chema la vot o data pe luna, daca vrem sa-l avem presedinte pe asta, pe Basescu.

Au spus ca il vor suspenda inca o data, dupa ce noi il validam pe 19. As vrea sa scriu cine a spus, dar nu stiu cine a fost primul. Ideea a fost una populara si acum o repeta toti cei 322. “Ne pisham pe votul vostru” ar fi formula mai simpla, mai directa. “Bagam stofa-n media si va ducem noi unde vrem”. “Il suspendam si-l suspendam si-l suspendam. Pana va plictisiti. Daca-l vreti p-asta presedinte, il suspendam in fiecare luna, o luna dureaza campania si e Vacaroiu presedinte. Apoi voi veniti la vot. Si-l suspendam iar!”. “Daca va place Basescu, veti veni la vot mai des decat va incarcati cartelele la Cosmote!”

“Gasim noi pentru ce”. Si ca totul sa fie si mai limpede, ei sunt Constituanta. Ei completeaza, modificand, Constitutia.

Si tot ei sunt cei care spun ca-i stat de drept. In instanta, sau intr-un banc cu avocati, ce traim zilele astea ar arata: “Dom’ jude’, clientul meu e nevinovat. Si daca e vinovat la ora cand inchideti procesul, cat va retrageti sa deliberati, eu schimb legea”.

E un banc cu avocati. OK. Dar unde-i morala? La a bancului ma refer.

______________________________________________________
*voiam sa scriu din pacate – dar nu-s pacatele mele, nici ale tale, sunt ale lor

(publicat initial pe blog.nicuilie.eu, ale carui ramasite pot fi consultate la adresa vechi.nicuilie.eu)

Basescu si Radoi

Saptamana asta pe cine suspendam? Vreun fotbalist sau pe presedintele tarii? Si cate etape?

Au sosit noi inregistrari video? Ia sa-l sunam si pe Porumboiu, sa ne zica si el o parere! Domnu’ Porumboiu, va rugam sa nu inchideti!

In fotbal totusi lucrurile sunt cat de cat normale: cei care decid suspendarile sunt niste tipi (indivizi) care nu joaca. Daca in fotbal ar fi la fel ca in politica, jucatorii Rapidului ar putea sa suspende echipa adversa (Steaua, Dinamo) chiar in timpul derbyului. La pauza eventual, Copos s-ar putea duce la vestiarele oaspetilor si sa le spuna: v-am anulat golurile pe care le aveti in fata noastra si, mai mult, sunteti suspendati pentru restul meciului. Pentru restul campionatului. Pa! Sunteti retrogradati.

Badoi ar putea sa-i spuna lui Nicolita: nu ti-am putut da urechi, esti suspendat.

Totusi, cand e suspendat Radoi, nu ne scade nici ratingul de tara, nici macar indicele UEFA. Cand e suspendat presedintele, da. Leul va deveni mai usor in buzunar, preturile mai mari, creditele mai costisitoare, euro va redeveni vanat, casele mai scumpe iar masini vom putea cumpara doar de la Tariceanu. Toate astea nu se pot intampla cand e suspendat Nicolita, pe drept sau pe nedrept.ÂÂ

Daca jucatorul Basescu rupea piciorul vreunui adversar, suspendarea sa nu parea absurda. Dar Tariceanu si-a rupt singur piciorul, Gioana isi rupe singur picioarele iar UDMR e obisnuit sa mearga numai pe picioarele altora. Basescu a facut doar faulturi de joc. Nici macar de galben. De aici si pana la 322 de cartonase rosii, e mult. E imoral. E scarbos. Iar pe inregistrarile video se vede clar ca cel care a pus mana pe minge in careul Romaniei e jucatorul cu nr. 2, fundasul Tariceanu.

Arbitrii de la Curtea Constitutionala, despre care toti zic ca sunt cumparati de diferiti jucatori, au intervenit si ei dupa competente: centralul a aratat penalty, dar n-a spus pentru cine. Un tusier a aratat offside, altul a aratat gol. Arbitrul de rezerva a luat cartonasele rosii de la central si le-a dat jucatorilor, sa le imparta ei. Cam asta e viata politica.

Noi nu avem macar un fotbal curat. Suporterii se omoara, reporterii sunt ologiti, arbitrii au un standing de viata de om corupt, comisiile de disciplina numai ca nu poarta culorile cluburilor pe care le apara. Dar fotbalul nostru e incomparabil mai curat decat politica.

In politica, fluieraturile tribunei pur si simplu n-au contat niciodata. Dar nu mai conteaza nici macar fluierul arbitrilor straini.

Nicu Ilie

Publicat initial pe 19.04.2007 la adresa hrnicu.weblog.ro