Tag Archives: rusia

Nabucco – subteranele economice ale unei conducte politice

Nabucco e o companie vieneza in care romanii, prin Transgaz, au 16%. Asta va insemna milioarde de euro, procente intregi din PIB, incepand cu 2017. Semnarea pe 8 iunie a acordului final Nabucco pentru tarile de tranzit si intrarea Turciei in proiect, da un contur cuasi-final proiectului si relanseaza mizele geopolitice din Europa.

Implicatiile sunt mari pe toate axele de politica europeana. Vorbim de interese directe, interese de capital, interese energetice si interese politico-strategice care afecteaza aproape toate statele europene.

Iata harta conductelor existente , dezvoltate intre estul european, unde sunt resursele, si vestul european, unde este consumul.

Harta a fost modificata in graba prin adaugarea traseelor South Stream (proiectul initial, ratat de Romania) si Nabucco, preluate de pe harti BBC. Imi cer scuze pentru rapiditatea editarii si aspectul grosolan al modificarilor.

Dupa cum se vede pe harta, principalul beneficiar al celor doua proiecte pare sa fie Bulgaria, deja prezenta in proiectul rusesc South Stream si participanta, acum, la Nabucco. In rezumat, cele doua proiecte sud-europene au o componenta politica romaneasca (Nabucco) si ruseasca South Stream. Ambele conducte ar urma sa aduca gaz din Caucaz si zona caspica si sa il livreze in Uniunea Europeana. Proiectul rusesc se desfasoara in principal pe fonduri Gazprom, reflectand astfel interesele politice si economice rusesti, in timp ce proiectul romanesc mizeaza pe capitaluri austriece si influenta politica americana.

Iata modul cum se raporteaza marile puteri mondiale pe dubla axa Nabucco-South Stream:

Statele Unite, sub o neutralitate aparenta, isi vede interesele afectate in Balcani de conducta ruseasca, mai ales dupa ce aceasta, in configuratia finala, va evita Romania in favoarea Serbiei. Rusia capata astfel o influenta certa chiar in axul balcanic, tarile slave Bulgaria si Serbia intrand in zona unor interese Gazprom, respectiv ale unei companii care a arata deja (cazul Ucrainei) ca foloseste robinetul de gaz ca pe o pedala de acceleratie si frana in politica externa. In acelasi timp, conducta Nabucco are o utilitate directa in zona intereselor americane, scotand statele caucaziene (Azerbaijan, Armenia si Kazahstan in principal) din dependenta fata de Rusia, care acum are monopolul asupra exporturilor de carbohidrati din zona, controland autoritar transportul. Deschiderea Nabucco ar deveni astfel o parghie in democratizarea regiunii, una in care exploatarile de petrol au fost initiate de familia Nobel si armeanul-anglo-turcul Gulbenian, asta in perioada de dinaintea sovietizarii regiunii.

Marea Britanie isi coreleaza atent politica externa si minerala de cea a Statelor Unite, cele doua state fiind din multe puncte de vedere un singur conglomerat. Interesele caucaziene ale SUA sunt insa filtrate la Londra de interesul multisecular pentru politica Turceasca, Imperiul britanic avand numeroase parteneriate cu Istanbul si Ankara, sustinand modernizarea statului otoman si beneficiind, in timp, de numeroase “cadouri” din partea Turciei: Egiptul, Israelul, Iraqul. O cheie in citirea acestui interes este si in declaratiia de saptamana aceasta a premierului Cameron: “Vrem să vedem ţările din Balcanii de Vest, Turcia şi Republica Moldova în Uniunea Europeană, pentru a avea o Europă mai puternică”. Declaratia a fost facuta dupa intalnirea dintre primului ministru britanic cu Traian Basescu, in efortul final al presedintelui roman de a atrage sprijinul pentru Nabucco. Acceptarea Turciei ca membru al UE este o tema deja veche in Uniune, Anglia avand mereu probleme in a o sustine si a-si gasi parteneri pentru sprijinul Turciei. Este un stat musulmaman, cu o componenta militara puternica si cu numeroase amenzi pentru nerespectarea drepturilor omului.

Rusia are sentimente negative privind extinderea NATO si UE, care i-au ruinat deja visul multisecular de a transforma Marea Neagra in lac rusesc si de a impune Moscova ca nou Bizant. Pierderea Caucazului si a Marii Caspice ar fi inca o infringere si inca un pas inapoi. Cu o economie afectata de tranzitia spre consumism si cu o situatie sociala problematica, Rusia mai are ca arma diplomatica doar uriasul capital de resurse minerale, vital pentru o Uniune Europeana complet lipsita de resurse. Insa, dintre toate mineralele si hidrocarburile detinute, gazul are o situatie cu totul si cu totul speciala. Astfel, in timp ce petrolul se poate transporta naval in cantitati destul de mari, permitand Europei sa il importe din Venezuela, Nigeria sau Kuwait, gazul necesita transport terestru, prin conducte, iar Rusia, care are si resursele, si conductele, are aici un domeniu hegemonic. Astfel, prin crearea unei conducte la care Rusia sa nu participe, Moscova pierde nu doar Caucazul, ci si monopolul in Europa. Ar fi o teribila infrangere pentru Kremlin. Chiar si dupa semnarea acordului Nabucoo, Rusia va incerca sa blocheze sau sa intarzie proiectul, prin ofertarea Azerbaijanului, concesii politice si economice facute statelor din zona. Misiunea insa este destul de dificila, dupa ce URSS si CSI a practicat o politica adesea incorecta fata de tarile din regiune. In plus, acestea nu sunt singurul furnizor planificat pentru Nabucco, care va avea o deschidere si spre Orientul Mijlociu, in principal spre Iraq. O asemnea intrare a fost deja planificata in Turcia, in zona kurda.

Franta are o politica neutra fata de ambele proiecte, nereusind sa le controleze pe niciunul si niciunul neaducandu-i suficient de multe beneficii. In plus, dupa ce traditional nu a fost racordata la retelele de gaz rusesc (Fratia, Soyuz, Yamal), date fiind distanta si Alpii, Franta a pariat pe alte surse de energie, pe diversificarea acestora si pe atom.

Germania este insa extrem de interesata in gaz. Traditional, inca de pe vremea primului Reich, Germania a resimtit lipsa resurselor care sa ii sustina enorma capacitate de dezvoltare industriala. In buna masura, cele doua razboaie mondiale sunt justificate chiar de aceasta lipsa cronica de resurse a statului central-european care a pierdut startul in lupta coloniala, care si-a exploatat putinele resurse inca din secolele 17-19 si care nu are deschidere decat spre Baltica, o zona care, in ciuda evolutiilor spectaculoase din ultimii 50 de ani, nu ii poate oferi totusi suficiente resurse minerale si energetice. Astfel, chiar si in epoca RFG, germanii s-au vazut dependenti de resurse din Est, fie ca a fost vorba despre Romania (perioada de pana in 1944, cand resursele de petrol din Prahova au fost epuizate), fie de Caucaz, fie chiar de Rusia. Astfel, chiar si in prezent, toate marile conducte Gazprom tintesc Germania. Acelasi gaz, importanta lui in economia germana si specificul de transport, ofera si o explicatie apropierii politice intre Rusia si Germania, cancelarii avand mai tot timpul o viziune favorabila Moscovei, chiar si atuunci cand situatiile erau sensibile. Adaugati ca Germania este principalul motor economic al Europei si relatia Moscova – Bruxelles va capata toate nuantele necesare pentru a fi bine inteleasa. Orice incercare de diversificare a ofertei energetice este o mana cereasca pentru nemti, care sustin South Stream ca o alternativa la Soyuz, conducta ce trece prin Ucriana si prin care Moscova plateste polite Kievului, adesea implicand si Germania in conflict. Germania va sustine si Nabucco, ca alternativa la South Stream. Astfel, prima companie energetica din Germania s-a legat decisiv de conducta ruseasca, in timp ce a doua mare companie, RWE, beneficiind si de actionariat american, va avea rolul de a fi principalul magnet financiar in tragerea fondurilor pentru Nabucco.

Austria nu mai este nici pe departe marea putere economica din secolul 17, totusi, pe o ofensiva a capitalului, Austria a beneficiat din plin de lipsa de capitalizare a tarilor foste comuniste si a obtinut pozitii importante in acestea, fie ca este vorba de Ungaria sau Romania. Viena insa nu beneficiaza nici de resurse, nici de o economie extrem de performanta, avand ca unic avantaj pozitia central-europeana, functionand ca palca turnanta pe piata energiei si pe pietele financiare,  si de proximitatea Germaniei. Limba comuna cu statul de la nord este, de asemenea, un amanunt extrem de important. Asa se face ca o companie austriaca de petrol si gaz, complet lipsita de resurse proprii, OMV, a reusit sa intre in clubul jucatorilor majori, utilizand nevoile de consum ale Germaniei si Italiei, capitalurile proprii si pan-alpine (din Elvetia, Germania si Italia) si pozitia sentimental-istorica de lider politic si cultural in regiunea dunareana. Consecventa politicii sale de corelare cu Germania, Austria sustine ambele conducte, avand de castigat rolul de releu prin constructia de largi infrastructuri de procesare la granita cu Ungaria, unde ar urma o jonctiune intre South Stream si Nabucco.

Ungaria urmeaza Austria in ambele proiecte, compania nationala MOL fiind corelata financiar si operational cu OMV. Bulgaria este si ea implicata in ambele proiecte, reflectand interesele Germaniei, tara care a dat dinastia bulgara din perioada moderna, care a salvat Bulgaria de la mai multe colapsuri economice si care este puternic intersectat cu interesele Berlinului si ale Deutsche Bank.

Romania si Turcia sunt singurele doua tari care au pariat totul pe Nabucco. Daca in privinta Romaniei lucrurile nici nu puteau sta altfel, Turcia este marea surpriza si statul care, prin intrarea in Nabucco, renunta la un South Stream deja planificat si in care i se rezervase deja un rol. In ceeea ce priveste politica Ankarei, turcii nu au o economie farte puternica, care sa beneficieze prea mult din una sau alta dintre conducte. In plus, Turcia, vecina cu Iraq si alti producatori directi de hidrocarburi, are deja o oferta diversificata. Totusi, o conducta care sa ii traverseze pe mii de kilometri teritoriul nu putea fi decat un lucru bun, oricare ar fi fost aceasta. Daca din punct de vedere economic, Turcia nu putea castiga mare lucru, dar are de facut o investitie costisitoare, pe Nabucoo Ankara poate spera la sprijin pentru integrare europeana, o poarta la care bate fara succes de zeci de ani.

In ceea ce priveste Romania, Bucurestiul n-a avut niciodata o oferta ferma de a intra pe proiectul rusesc South Stream, desi negocieri pe aceasta tema s-au purtat pana in ultimul moment. Intrarea Romaniei ar fi insemnat ca Rusia sa renunte la Serbia, ceea ce era greu de asteptat, si ca cele doua state sa treaca peste rivalitatea inegala, dar constanta istoric. Astfel, relatiile dintre Moscova si Bucuresti sunt captive inca in anul 1919, moment traumatizant in care Romania a profitat de revolutia bolsevica pentru a recupera Basarabia (de la un stat care ii fusese aliat, nu adversar in razboi), iar bolsevicii au confiscat tezaurul. Evenimentele ulterioare nu au facut decat sa accentueze si sa conserve trauma. Dincolo insa de “sentimentul istoric”, rivalitatea dintre cele doua state are un fundament economic obiectiv. Astfel, spre deosebire de alte state din regiune, Romania a avut resurse proprii care i-au asigurat pana in anii 60 independenta energetica si economica. In plus, Bucurestiul nu era motivat in nicio masura de visul panslavist prin care Moscova a incercat sa seduca centrul Europei si Balcanii. Asumandu-si radacini latine, si doar o componenta secundara, inhibata,  de origine slava, Bucurestiul ar fi urmat sa se transforme intr-o enclava supusa unor presiuni imperialiste constante. Chiar si in perioada bolsevica, Bucurestiul si-a asumat un national-comunism cu note de opozitie fata de Moscova.

Resursele de petrol si gaze naturale ale Romaniei au fost epuizate in buna parte in deceniile 5-6 ale secolului 20, ani care au corespuns cu inceputurile industrializarii. Din acea perioada Romania a devenit importator de energie din Rusia, dar nu exclusiv. Astfel, relatiile cu Libia si Iraq au avut rolul de a nu expune total politica externa pe relatia cu Moscova. Ele au functionat insa numai pe petrol. Pe gaze naturale, productia interna este inca semnificativa, dar acoperind doar in parte nevoile de consum interne. Restul necesar este importat din Rusia, la unul din cele mai mari tarife din Europa.

Ca fost stat mare producator de gaze naturale, Romania mai are un capital, acela al depozitelor ce pot fi folosite pentru stocarea unor cantitatti enorme si pentru asigurarea regularitatii presiunilor, indiferent de fluctuatiile pe capete. Era insa prea putin pentru a seduce un proiect rusesc al carui proprietar, Gazprom, este vizibil deranjat de devotamentul Bucurestiului pentru politica americana si de atentia speciala, nationalista, pe care romanii o acorda Moldovei. Nabucco este astfel singurul proiect prin care Romania poate evita pe termen mediu izolarea energetica. Aprobarea proiectului si lansarea sa oficiala in Turcia este o data esentiala, dar pana cand tevile nu vor fi intinse intre Asia si Europa si nu vor fi umplute cu gaz, un asemenea pericol nu este complet depasit.

Pomana-maraton pentru Kaczynski

Uitasem cat de stupide pot fi stirile tv. Ma obisnuisem cu televiziunile de stiri, care incalca deontologia, dar in mod voluntar, pentru ca au patronii lor diverse razboaie de purtat cu politicienii, ca vor sa linseze un om de afaceri etc. Si, orbit de atatea interese si meschinarii, uitasem ca deontologia nu-i la ea acasa nici macar atunci cand jurnalistii si-o propun.

Am prins la Protv stirile despre moartea presedintelui Poloniei. “Niciun centimetru din pamantul sfant al Poloniei n-a ramas neacoperit cu flori alb-rosii”, incepeau stirile. Mai, sa fie? Chiar niciun centimetru? Parol?

Cum sa nu-i crezi, cand au facut documentare la fata locului? E drept ca nu se vedea in imagini, dar un jurnalist, imi imaginez, nu putea face afirmatii fara sa aiba o documentare in spate.

“Toti polonezii sunt cu ochii in lacrimi”, aflam dintr-o stire lacrimogena care prefateaza o alta stire din care aflam ca Lech nu era un personaj popular in Polonia, ca polonezii il urau si ca nu mai avea nicio sansa de a castiga alte alegeri. Cum sa nu plangi, dupa un asemenea om? Cum sa nu jelesti? Cum sa nu-ti pui cenusa-n cap?

Galeria stirilor prostute a continuat cu cea despre identificarea cadavrului presedintelui. Atat marturia celui care a facut identificarea, cat si intregul ton al stirii te convingeau ca bietul om si-a pus o mana la ochi, cealalta pe un cadavru si a zis: “ăsta-i Kaczynski. Sa facem alegeri pentru un nou presedinte!”.

In fine, materialul despre investigatiile asupra accidentului aviatic sunt si ele de natura sa ridice semne de intrebare. Rusii au gasit ambele cutii negre si au ascultat inregistrarile, dar spun ca o concluzie definitiva despre cauzele accidentului mai intarzie. Parerea mea e ca degeaba acceseaza inregistrarile avionului. Nu vor ajunge la nicio concluzie finala pana cand vor gasi pe epava locul pe unde a intrat racheta ruseasca…

Mamaia bate toba

Nicu Ilie

„Pe o margine de lume“, dar si pe o margine de clasament, asa a fost Eurovisionul pe 2008. Suparare mare ca la noi, chiar daca preselectia se face pe vot uninominal si deosebit de telefonic, tot varza de festival Mamaia trimite TVR-ul la export.

Anul asta am aratat intregului continent ca avem si noi pian in tara. Anul trecut ne-am prezentat cu un clip de „invatati fara profesor“. Mai inainte fusese cantautorul-investitor, solistul de la Bursa, Traistariu, si trupa cu butoaie. A fost si un an in care Romania n-a tinut cu Romania, ci cu Moldova. Luminita and Sistem, locul 3, se concura cu Zdub and Zdob, locul 6, care se prezentase cu „Bunica bate toba“. Astia sunt anii fericiti, cand si la Bucuresti, ca si la Chisinau, se mai rupsese putin eterna macaroana a slagarelor Mamaia si a videoclipurilor tip Lazarov. Anul asta macaroana a fost regasita si servita, rece.

Si, in loc sa recunoastem ca am expediat un produs vomitiv, nici macar frumos ambalat, ne apucam (recte Moculescu se apuca) sa facem geopolitica votului final. Ca ex-sovieticii au votat cu sovieticii, ca tarile s-au votat pe gasti de tari si ca putin blat pe-acolo trebuie sa fi fost.

A castigat in schimb Rusia, pentru prima data. Poate are, poate n-are legatura cu tarile NATO. Poate ca melopeile de tip San Remo ar trebui pastrate pentru San Remo. Si poate ca la Eurovision s-a respectat pur si simplu traditia de a castiga cea mai gay melodie din concurs. via ghimpele.ro

Impresar de nationale

Polonezii Klose si Podolski au colaborat pentru a da doua goluri de manual alternativ selectionatei Poloniei. Se putea si mai rau: sa dea trei. Elvetia e plina de negri, Austria de iugoslavi si albanezi, Portugalia de brazilieni, Turcia tot de brazilieni, Franta de africani, Olanda de asiatici, Spania are si ea un brazilian. Grecia are un ceh in teren si un neamt pe banca, Rusia tatari, Suedia mai multi sarbi, Croatia germani iar Polonia are si ea jucatori din Brazilia deplasati la Euro 2008. Romania si Italia sunt singurele cu jucatori de origine controlata. Hitler, daca ar trai azi, ar tine cu aceste doua echipe. Nu ar tine cu echipa tarii natale, Austria, nici cu cea a Germaniei, care nu mai e pura etnic, desi el se transferase ca dictator al acestei tari tocmai in acest scop.

Romania n-are nici jucatori straini, nici romani care sa joace pentru alte nationale. Fratii Becali, si ceilalti impresari care au un fotbalist sau trei, au scapat oarecum din vedere acest aspect. Insa, mea culpa, am vorbit despre transferuri in casa anchetatului si asta nu se face in zilele astea cand ne trebuie maxima concentrare. Pana si cei de la DNA probabil stau mai mult cu telecomanda in mana decat cu ochii pe chitantele de transfer.

Insa eu as vrea sa lamurim acum, o data pentru totdeauna, aceste scandaluri care macina energiile fotbalului autohton. Inchei deci cu o lista de propuneri de natura sa faca din viitorul campionat unul lipsit de scandaluri. In primul rand, ca sa se termine incidentul Bricheta, la viitorul derby Steaua – Rapid, stelistii vor avea si ei liber sa arunce cu obiecte in arbitrul meciului. Ei vor fi primiti pe stadion cu o zi inaintea partidei (de vanatoare) pentru a se antrena in acest scop. In ceea ce priveste geanta cu bani pentru echipa U Cluj: toate echipele din campionat vor fi obligate sa trimita cate o geanta cu bani pe adresa clubului clujean. In fine, vizavi de contractele de transfer, fotbalistii romani vor fi vanduti de acum inainte pe chitanta de mana, in prezenta a doi martori, sa n-aiba treaba fiscul. La bugetul de stat se vor varsa doar impozite pentru juniori, instituindu-se o taxa de prima inmatriculare. In ceea ce priveste sumele pe care acestia le au de incasat pentru fiecare meci, ei vor avea, ca si pana acum, contracte de drepturi de autor si de drepturi de pasator.

Republica Moldova, tara cu de-a sila

Hanul lui Manuc se afla in poarta vechii curti domnesti de la Bucuresti, la kilomertrul zero al actualei Romanii. Cladirea are in continuare functii de han, cu restaurante cu specific romanesc si camere de cazare. Este una dintre cele mai indragite cladiri bucurestene desi unii dintre nationalisti o vad cu ochi plini de ura. Aici s-a semnat in 1812 pacea de la Bucuresti care incheia unul dintre numeroasele razboaie ruso-turce. Aici, la kilometrul zero al Romaniei s-a luat pentru prima data decizia ca Basarabia sa apartina Moscovei.

Au trecut de atunci aproape 200 de ani in care teritoriul dintre Prut si Nistru a avut urmatorul statut: 106 ani a fost gubernie ruseasca, 25 de ani a fost provincie romaneasca, 46 de ani a fost republica sovietica si are 12 ani de independenta. Frontiera s-a mutat cand la est, cand la vest, limba oficiala a fost cand rusa, cand romana, pentru ca acum sa aiba granite proprii si ambele limbi sa fie oficiale. Pentru a nu se mai vedea impartita intre doua capitale aflate la sute de kilometri distanta, Basarabia a ales o independenta pro-forma care de fapt inseamna un compromis menit sa fie agreat de ambele sale metropole. Cu un plus de partea Moscovei, spatiul ex-sovietic ramanand prinipalul sau partener comercial.

Intr-o ordine de idei, independenta statului de la Chisinau este o chestiune de contabilitate. Atat atunci cand a apartinut de Romania cat si atunci cand a apartinut de Rusia, Basarabia a fost una dintre cele mai sarace provincii din tara. Desi in cursul istoriei au existat momente cand cetatea greceasca Tyras, devenita astazi Cetatea Alba, a fost cel mai important oras de la Marea Neagra in evul mediu, evolutia uterioara a facut din regiunea basarabeana una care a picat la capitolul istoriei moderne si una dintre ele mai sarace zone din Europa. Permanent disputata, proprietarii ei nu au facut niciodata investitiile necesare aparitiei aici a unui stat industrial care ar fi putut avea pretentii premature la independenta.

Republica Moldova ramane un stat agricol, cu o industrie prelucratoare abia schitata si care a intrat intr-un colaps apropae total. Obtinerea independentei sale a fost simultana cu o prabusire economica fara precedent. Daca in momentul initial independenta a fost un deziderat politic si ideologic, ulterior ea s-a dovedit, surprinzator, o povara. Moldova este independenta si pentru ca nici una dintre metropolele sale traditionale, Moscova si Bucurestiul, nu o mai vor ca provincie.

Independenti din greseala

Republica Moldova este total lipsita de resurse de subsol, cu exceptia celor care sunt utilizate de industria de constructii (calcar, gips, nisip cuartos si altele). In agricultura lucreaza circa o treime din forta de munca, principalele culturi fiind cerealele, vita de vie (200 de hetare), pomi fructiferi (210 hectare), tutun (5% din suprafata agricola totala), sfecla de zahar, floarea soarelui si plantele aromatice folosite la industria parfumurilor. Cresterea animalelor se face predominant in complexe de tip industrial. Produsele agriole fiind unilateral dezvoltate, pretul lor este foarte mic, de circa cinci ori mai mic ca in Romania si de zece ori mai mic  decat in UE. In contrapartida, produsele industriale interne sunt putine iar anumite ramuri industriale lipsesc, ceea ce face ca pretul acestora sa fie forte mare iar rata de schimb industrie-agricultura sa fie net in defavoarea acesteia din urma. Moldova nu are nici resurse energetice, fiind dependenta de gazele naturale si petrolul aduse din Rusia si statele ex-sovietice si de energia electrica livrata de Romania si de Rusia.

Totusi, trei sferturi din PIB se realizeaza in industrie, principalele ramuri fiind cea alimentara, cea a produselor textile si industria constructoare de masini. Principalele produse sunt vinurile, conservele de fructe si legume, zaharul ,uneiul, tigarile si tricotajele. La sfarsitul anilor ’80 in principalele orase (Chisinau, Tiraspol, Tighina, Balti) s-a incercat initierea unei industrii constructoare de masini, cu minereuri si piata de desfacere sovietice, cu o gama de produse care include televizaore, tractoare, masini de spalat, frigidere, motoare electrice, pompe submersibile, remorci auto si altele, afectata insa puternic de accentuarea crizei eonomice a lumii post-comuniste. Republica Moldova are un singur aeroport, la Chisinau. Balanta comerciala este in permanenta deficitara iar comertul international se realizeaza in proportie de trei sferturi pe relatia cu tari membre CSI.

Lipsita de resurse minerale si energetice, lipsita de resurse financiare si incapabila sa atraga investitii, lipsita de industrie proprie si dependenta de resurse si produse care vin din import, Republica Moldova este un faliment pe picioare. Independenta ei, asa cum s-a prefigurat si se prefigureaza, nu este decat o lunga agonie.

Solutia pare separata pentru stat si pentru locuitori. Pentru stat perspectiva este de a se reintegra alauri de una din vechile sale metropole, favorita fiind Moscova din cauza ca si in momentul de fata detine o pozitie predominanta in relatiile comerciale ale Moldovei, dar si fiindca Romania nu a dovedit ca are nici interesul, nici resursele necesare reabilitarii Moldovei si relansarii sale ca zona industriala. Sprijinul acordat de statul roman Republicii Moldova s-a redus la aspecte culturale si educationale, fara impact direct asupra nivelului de trai, care in momentul de fata este principala problema. Cel mai important sprijin eonomic a fost sustinerea energetica, constand in alimentarea cu energie electrica din surplusul energetic obtinut prin lansarea Centralei Nuclearo-electrice. Dar chiar si aici, sprijinul s-a dovedit creator de probleme deoarece Moldova nu a putut plati energia nici macar la pret redus.

Surorile rivale

In perspectiva economica, unirea Republicii Moldova cu Romania, subiect despre care se discuta in virtutea unor traditii istorice si nu pentru ca ar exista un interes actual, pare chiar de nedorit. Desi are un potential variat de resurse minerale proprii, Romania nu le detine in cantitati semnificative care sa garanteze ca acestea vor fi folosite pentru dezvoltarea industriala a Basarabiei intr-o eventuala “Romanie Mare”. Pe de alta parte, potentialul agricol al Basarabiei nu poate fi atractiv pentru economia de la Bucuresti deoarece Romania detine si ea un potential similar. O dezvoltare moderna a agriculturii basarabene, cu productii de mare randament si de calitate ar fi chiar un concurent pentru zonele economice ale Romaniei actuale.

Pentru Mosova lucrurile sunt diferite. Desi detine ea insasi un granar important pe cursul fluviului Volga, tara este uriasa si are nevoie de mari cantitati de alimente. Rusia detine in schimb mari cantitati din cele mai variate resurse pe care le poate valorica in industrii proprii dar si in industrii ale unor state-satelit. Acestea sunt motivele pentru care la Chisinau a fost ales un guvern comunist si acestea sunt motivele pentru care guvernul comunist incearca sa stranga legaturile politice si comerciale cu Rusia si Bielorusia, intr-un fel de “nucleu tare” al CSI, stafie democrata a fostei URSS.

Frontiera limbilor

Dupa 150 de ani de  rusificare fortata, dupa deportarea, in anii ’40-’50, a sute de mii de basarabeni in Siberia, compozitia etnolingvistica din Republica Moldova este urmatoarea: 64,5% romani; 14% ucraineni; 13% rusi; 3,5% gagauti, 2% bulgari, 1,5% evrei – dar numarul total al nationalitatilor ajunge la 60, intre acestea fiind grupuri etnice restranse de tatari descendenti ai Hoardei de Aur, polonezi, greci, turci etc. Ponderea populatiei urbane este de 47%.

Desi varietatea etnica este atat de mare, in practica se vorbeste doar de doua grupuri etnice: unul de limba romana (recent denumita “moldoveneasca” din motive politice) si unul rusofon. Aceste grupuri etnice configureaza si orientari politice distincte, interne si internationale (desi se poate spune ca activitatea internationala a Moldovei se reduce la relatiile cu Romania, Rusia si Ucraina). Cele doua grupuri etno-politice indica si orientarea spre metropole culturale ca Bucurestiul sau Moscova.

Statul national este o creatie a epocilor moderne, conceptul de natiune fiind dezvoltat de cercurile masonice. In definirea clasica a conceptului de natiune sunt prinse elemente precum unitatea economica, religioasa, traiectul istoric si cultural, cutumele si traditiile, dar mai ales limba comuna. De la afirmarea conceptului de stat natiune in secolul 18, acesta s-a dovedit cel mai productiv concept politic si totusi creator de mari conflicte. Teritoriile cu mozaicuri etnice, cum a devenit, gratie sovieticilor, si Basarabia, au fost permanent subiect de disputa. Idealul national a fost motivul sau a stat in spatele celor mai multor razboaie din ultimele doua sute de ani. Statul natiune este responsabil de uriasele progrese economice petrecute in intreaga lume, indeosebi in cursul secolului XX dar este si vinovat pentru mai toate conflictele si sursele de conflict existente.

Intelegand acest lucru si silita de presiunea geopolitica si economica a Statelor Unite ale Americii, Uniunea Europeana a aparut ca alternativa la conceptul de stat national, cu accent pe formatiunile microstatale si pe grupuri etnice autonome, cu un transport de autoritate de la nivel central la nivel loccal care ar trebui sa indeparteze frustrarile etnice ale grupurilor minoritare prin slabirea determinismului unei metropole. Pe scurt, evolutiile din ultimul deceniu sunt defavorabile marilor state nationale cu grupuri etnice variate, cum ar fi si o eventuala Romanie Mare care sa includa si Basarabia, iar Bucurestiul reflecta intru totul aceasta pozitie. Sustinerea pentru grupul etnic roman din Basarabia si nordul Bucovinei este una superficiala si redusa la nivel declarativ.

Nationalistii

Partidul Romania Mare a aparut in continuarea unui discurs national-comunist al dictatorului Ceausescu si detine in momentul de fata a doua pozitie pe esicherul politic romanesc. Atunci cand a fost initiat, partidul isi dorea sa devina reprezentativ pentru dorintele revansarde ale unei paturi a populatiei, anticipand o eventuala recucerire a Basarabiei si a nordului Bucovinei si revenirea la granitele din 1940 (cu exceptia Cadrilaterului despre care vorbesc foarte rar chiar si cei mai radicali dintre xenofobi). Dar chiar si aceasta formatiune politica si-a schimbat temele favorite, renuntand la teza refacerii frontierelor si reorientandu-se spre o atitudine antimaghiara si antisemita in ceea ce priveste principiile de tip nationalist si spre un discurs moralizant crestin (care frizeaza atitudinea legionara) care este plin totusi de precepte comuniste. Pe scurt, Basarabia a disparut din orice pretentii teritoriale, atat cele ale moderatilor cat si ale radicalilor. Atat la nivel oficial cat si neoficial, Romania este multumita cu frontierele pe care le are. Cercurile politice nu mai dovedesc nici macar un interes formal fata de soarta Republicii Moldova, pe care doar ursele surse occidentale o mai numesc “tara sora” a Romaniei.

Articol aparut in Imaginea Romaniei. Prealuare de pe nicuilie.eu, sectiunea documentar