Tag Archives: revista cultura

Mari bloggeri ai tarii: Catalin Sturza

O cronica a blogurilor lui Catalin Sturza nu e ceva nou pe vreunul din blogurile mele. Am mai scris despre el pe vremea cand era un blogger activ, nu ca acum, cand posteaza un articol de Pasti, unul de Inaltare (nu stiu prea bine cand pica, insa cred ca n-a trecut si sper ca Sturza va posta pana atunci un articol; altminteri va trebui sa reeditez acest text cu formula “unul de Pasti, unul de Craciun).

C. S.Au trecut asadar vremurile in care Catalin Sturza pastorea 5 bloguri si-un twitter, la fel ca si cele cand pe twitt facea revolutii democratice prin diverse tari ale lumii, cum ar fi Moldova. Acum din reteaua sa mai fac parte 3 bloguri, momentan mai putin lungi si momentan mai mult late: unul pe persoana fizica, la Catalin Sturza.ro, Blog de jurnalist cultural; unul in reteaua de la Radio Romania, CulturaNet, unde publica editoriale si avanpremiere ale editiilor emisiunii sale de cultura digitala gazduita de Radio Romania Cultural; in fine nupriviacum, primul sau blog de pe wordpress care mai ramane in vigoare doar din motive sentimentale.

Cateva date biografice despre Catalin Sturza:

1. La Multi Ani, Catalin! (pentru ca azi sau ieri implineste 30 de ani);

2. Succes cu doctoratul si termina odata cu el! (e pasionat de literatura fantastica, Tolkien, chestii, si inteleg ca tema lucrarii de doctorat are habar de asta);

3. Servici usor! (recent si-a mai luat un job si la editura Curtea veche, pe care il adauga la colectia sa de contracte de munca si colaborari, din care mai fac parte Revista Cultura si Radio Romania Cultural);

Pe vremuri a mai prestat ca profesor de romana in scolile romanesti (un singur sezon), a lucrat la ICR, TVR si RRC, a colaborat cu Hotnews, cu edituri mari si mici, a scris cronica de carte, de film, de site, a facut traduceri, interviuri, a fost citat de nume mari din cultura si business, a fost dat la bac, ca subiect la romana-oral.

catalin-sturza

Linkurile prezente pe siteul lui Catalin Sturza il plaseaza intr-un cerc de prieteni din care fac parte: Robert Balan, Dorin-Liviu Bitfoi, Alex Radu, Mihai Fulger, Terorista, Tymos, Adrian Raspopa, echipa blogului Cultura (Mihai Iovanel, Teodora Dumitru), Florin Lazarescu, Rozana Mihalache, Florin Lazarescu, Paul Sandu, Gramo, Carmen Holotescu si, ultimul pe lista, cu voia dvs, cum zicea un personaj, EU.

Mari Bloggeri ai tarii: Cristian Teodorescu

http://wansait.com/tranzit/wp-content/uploads/2010/03/4.jpg Cristi Teodorescu a descoperit blogosfera in interes de serviciu, cu vreo 3 ani in urma cand, ca sef al sectiei de cultura de la Cotidianul, i s-a creat un blog inclus in reteaua de editorialisti ai publicatiei Realitatea-Catavencu.

Stilul nervos, succint, penetrant, ironic, capacitatea de a veni cu informatii noi si de a lucra articole elaborate si scurte in acelasi timp, pe care Cristi Teodorescu si-o rodase prin presa scrisa, cum de-o pilda fusese rubrica lui din Romania literara, l-a transformat intr-un blogger cu un rapid succes de public. Se poate spune ca Teodorescu fusese blogger toata viata, numai ca n-avea mare habar despre asta. El credea, pur si simplu, ca asa ceva s-ar numi “eseistica”.

Zonele de interes si de competenta pentru Cristian Teodorescu sunt politica si literatura. El insusi un scriitor marcant al perioadei contemporane, cu un roman fragmentar, “Medgidia”, care domina piata literara din 2009, Cristian Teodorescu are si o cariera impresionanta de gazetar si de jurnalist cultural. Dupa ce a facut parte din grupul junimist al lui Ovidiu Crohmalniceanu si a primit premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut, el s-a remarcat ca jurnalist la Scanteia Tineretului. Dupa ’90  talentele sale de publicist au fost valorificate si din postura de corespondent BBC, de redactor sef al revistei Cultura (la ICR), de director al editiei romanesti a publicatiei franceze Le monde diplomatique.

Blogul sau face parte din reteaua Voxpublica, sustinuta de grupul Realitatea-Catavencu, si poate fi citit la adresa http://voxpublica.realitatea.net/teodorescu.

Articole populare pe blogul lui Cristi Teodorescu:

  • Următoarea şedinţă de guvern, la Maglavit! (628 vizualizări)
  • UPDATE: Cristi Teodorescu are inca un blog, in reteaua de bloguri Catavencu. El poate fi vazut la adresa teodorescu.catavencu.ro. In acelasi timp, isi pastreaza blogul de pe VoxPublica.

    Mari Bloggeri ai tarii: Mihai Iovanel

    http://wansait.com/tranzit/wp-content/uploads/2010/03/viviana_03_dimineata_iovanel.jpg

    Mihai Iovanel este blogger de cativa ani, numai ca nu are un blog personal.

    Unul dintre cei mai activi si mai penetranti critici literari “de ultima generatie”, unul din cei doi copii-teribili ai criticii (alaturi de Marius Chivu), Iovanel are o privire limpede, dura si lipsita de complexe care i-a adus numeroase polemici in “sanul literaturii romane” si a atras asupra lui numeroase atacuri resentimentare. De asemenea, articolele lui din revista Cultura si de pe blogul revistei provoaca reactii vii si genereaza comentarii, cele mai sensibile topicuri fiind cele legate de literatura noua si de critica veche, dar si cele cu substrat politic, Iovanel fiind unul dintre rarii tineri intelectuali de stanga.

    Ca jurnalist cultural, numele lui Mihai Iovanel este legat de revista Cultura, Adevarul literar si artistic, Gandul, cuprinzand cel mai adesea cronici de carte si articole de teorie si interpretare culturala. Ca blogger, Iovanel este legat de blogul revistei Cultura, unde semneaza atat in nume propriu cat si sub pseudonimul colectiv Cultura.

    Implicat in activitatea Academiei Romane, si in proiecte ca Dictionarul Genaral al Literaturii Romane, Mihai Iovanel este perceput ca fiind un apropiat al fostului presedinte al Academiei, Eugen Simion. Alte personalitati apropiate de Iovanel sunt Daniel Cristea-Enache, Teodora Dumitru, acad. Augustin Buzura, Catalin Sturza, Florina Parjol, Cristian Tudor Popescu si Andrei Terian. Dintre personalitatile cu care a polemizat sau la adresa carora a avut articole (intens) critice se remarca Nicolae Manolescu, Carmen Musat si Marta Petreu.

    Revista Cultura

    http://revistacultura.ro/inacestnumar.jpgSite oficial: www.revistacultura.ro

    Blogul revistei: www.revistacultura.ro/blog/

    Saptamanal cultural editat de

    • S.C. Media Casa Press S.R.L., parte a trustului INTACT. Presedinte: Camelia Voiculescu
    • si Fundatia Culturala Romana

    S. C. MEDIA CASA PRESS S.R.L.
    Director General: Gabriela Vranceanu Firea
    Director Executiv: Radu Preda
    Director productie: Sorin Stoian

    Redactor-sef: Augustin Buzura
    Redactor-sef adjunct: Angela Martin
    Secretar general de redactie: Cristina Rusiecki
    Redactori: Catalin D. Constantin, Daniel Cristea-Enache, Teodora Dumitru, Mihai Iovanel, Cornelia Maria Savu, Catalin Sturza, Andrei Terian
    Layout: Nicu Ilie
    Tehnoredactare: Ionescu Maximilian George, Carmen Corbu (Dobreperun Media)
    Corectura: Nina Pruteanu, Olga Sandu
    Assistant Manager: Valeria Pavel

    Redactia: Calea 13 Septembrie nr. 13, Sector 5, Bucuresti,
    Tel.: 021 318 81 06/2310
    Fax: 021 318 81 06/2311
    e-mail: culturafcr AT yahoo.com, culturafcr AT gmail.com

    UPDATE: Din 2012 sprijinul editoarial al SC MEDIA CASA PRESS si al Trustului de Presa “INTACT” a fost retras, iar revista Cultura este editata exclusiv de Fundatia Culturala Romana

    Tiparul de argint

    BNR bate 500 de monede de argint pentru a aniversa o jumate de mileniu de tipãrituri în România. „Imprimatele“ BNR au o dimensiune de 37 mm si o valoare nominalã de 10 lei, depãsind astfel, ca valoare, unele plachete de poezie, iar ca tiraj unele romane. Dacã ar fi la fel ca în afacerile cu tipãrituri, 60% din valoarea globalã de 5000 de lei ar urma sã intre, prin diverse mecanisme, în buzunarele distribuitorilor.
    Cu totul altfel stãtea treaba dacã, la aniversarã, BNR ar fi tras, în loc de monede de argint, lanturi de aur. Elogiul lui Coresi putea fi fãcut prin stantare alãturi de numele bijutierului, scris foarte mic si sã nu atragã atentia. Oricum, cine mai are azi timp sã citeascã? Nu ar fi fost nicio exagerare pentru cã, una peste alta, gestul conteazã. Un singur asemenea lant putea fi vândut la valoarea întregului tiraj de monede si ele puteau fi puse pe piatã sub numele de „macarii“ si „coresi“. Dacã ar fi fost si sfintite, având în vedere cã primii tipografi erau cadre bisericesti, piata crestea extraordinar, încasãrile de asemenea si, poate, guvernul s-ar fi simtit mai putin tentat sã escrocheze populatia prin taxe cum e cea de primã înmatriculare.
    Singurul criteriu era ca lantul sã fie foarte gros. Minim un deget. si foarte greu. Sã dovedesti cã esti în formã dacã îl porti. Asemenea produse ar fi etalate pânã si de fotbalistii de la nationalã si ce altã formã de promovare si-ar mai putea dori BNR? Dacã ar reusi Isãrescu sã ajungã la o întelegere cu fotbalistii, multe lucruri s-ar schimba în tara asta…
    Apoi, ar mai fi vorba de unele strategii promotionale. Alegerile parlamentare ar cãpãta alt sens în ochii populatiei dacã alesii din fiecare circumscriptie ar primi si un asemenea lant în memoria tiparului. Sau mãcar un lãntisor, în cinstea imprimantei.

    articol aparut, acum ceva timp, in revista Cultura. Vizitati noul site al revistei!

    Mai, animalelor!

    Pitici, copii neajutorati (fetite), pinguini si popandai. Aceasta este tinta de piata a bancilor din Romania, sau, cel putin, asa ne fac sa intelegem reclamele tv pe care acestea le difuzeaza. Piticii apar in mai multe reclame tv, de la mai multe banci, si par a fi majoritari. Ei sunt nucleul publicului tinta, principalii clienti. Acestia par a fi interesati sa ia “creditul pentru pitici de gradina“, adica sa cumpere alti potentiali clienti ai bancii. Popandaii si veveritele par mai interesati de creditul pentru locuinte, in timp ce fetita e dornica doar s-o indatoreze pe maica-sa.

    Strangi azi o nuca, maine un fir de iarba si ai ce depune gaj la banca. Rima este intamplatoare, dar pare un slogan bun. Cel putin pentru un spot radio. De notat ca animalele clasice care au legatura cu sistemul bancar, furnicile si albinele, au fost lasate in afara distributiei, poate si fiindca Banca Albina a dat, nu de mult, faliment. Banca Veverita pare, astfel, mai dinamica si mai adaptata economiei de piata.

    Pe masura ce bancile sunt in plina expansiune si noi produse bancare intra agresiv pe piata, asteptam reclame cu gascute pentru creditele de nevoi personale, cu lenesi pentru creditele auto si cu papagali pentru creditele de consum.

    Nicu Ilie. Publicat in revista Cultura, Nr.: 68 / 2007-04-19

    Exportul de civilizatie

    Nicu Ilie

    Incep pentru a cincea oara sa scriu acest text: si nu din vina mea, ci a lui Lenin. El a fost inconsecvent, prost si rau intentionat atunci cand a impus termenul de „imperialism“. I-a dat prea multe sensuri, a facut trimitere la prea multe realitati incongruente, l-a simplificat, daca a avut nevoie, sau l-a complicat dincolo de orice corelatie cu faptele pe care incerca sa le explice. „Imperialism“ e conceptul de ganditor al lui Lenin. Platon are ideea, Leibniz monadele, Marx capitalul, Lenin imperialismul.

    O prima varianta a acestui text incepea: Cine e regina in Jamaica? La o asemenea intrebare gandul te poarta intai spre fanii lui Bob Marley si abia apoi spre Elisabeta a II-a. Regina Marii Britanii are 16 coroane diferite, toate apartinand unor state independente, si este, de asemenea, recunoscuta formal ca sef al statului in alte 37 de tari, majoritatea lor foste colonii britanice, dar si in Mozambic, care a apartinut portughezilor in era coloniala.

    O a doua varianta incepea: Intre harta ONU si harta NATO diferenta e de gama coloristica. Pentru a desena ONU OK iti trebuie o paleta de 256 de culori. Pentru NATO si 5 sunt prea multe. N-o sa va plictisesc cu reguli din cartografie, nici cu istoria postcoloniala, desi as fi tentat. O sa va plictisesc doar cu ceva matematica elementara: reductia. Pe glob sunt 192 de state independente. Dintre acestea 53 apartin Commonwealthului, organizatia mondiala care are grija de ruinele fostului imperiu britanic. Raman 139. Scoatem din cauza inca 53 de state membre ale francofoniei. Raman 86. Scadem apoi membrii CSI. Raman 74. Mai putem scadea tarile din Africa in care Euro (ca succesor al francului francez) este moneda oficiala. Cele in care engleza, spaniola, portugheza sunt limbi oficiale, limbi nationale sau lingua franca. Mai scadem teritoriile in care exista baze permanente ale Legiunii Straine si ale puscasilor marini. Lumea poate fi prea larga sau prea ingusta, depinde ce criterii ii aplicam.

    O a treia varianta incepea: Imperialism este astazi un termen urat. Suna rau, are sclavagism in c.v., are masacre, are ceea ce am numi astazi crime impotriva umanitatii. El este totusi un termen contextual: romanii l-au inventat pentru ca aveau oroare de regi. Azi regii sunt ok, putem trai cu ei, sunt 46 de coroane in lume. Si in intreaga lume avem un singur imparat, cel de la Tokio. Totusi, „imperialism“ este un termen cu semnificatii mult mai puternice si mai actuale decat cel de „regat“.

    Cea de a patra varianta dezvolta ideea: Nici un stat din lume nu mai pastreaza azi titulatura de imperiu. Ultimele imperii au disparut in secolul 20: cel portughez a disparut formal abia in 1999 cand a fost cedata Chinei regiunea Macao. Alte imperii au aparut si au disparut in douazeci de ani (Imperiul Centrafican al lui Bokassa – o gluma macabra din Ciad), dar secolul trecut a ingropat si imperii de traditie precum cel britanic, cel francez, cel tarist.

    In fapt, „imperialism“ e un termen care ii apartine lui Lenin. Dezvoltat pe la 1500, termenul avea o semnificatie pozitiva, de maretie a civilizatiilor europene care se extind, asemenea marii Rome a lui Cezar, peste natiunile mai putin civilizate. A capatat o nuanta negativa atunci cand britanicii l-au folosit pentru a condamna autoritarismul lui Napoleon. A fost preluat de criticii industrializarii, care l-au completat cu o nuanta economico-sociala si a fost desavarsit de Roza Luxemburg si Lenin. La Marx exista unele fundamente ale conceptului, in analiza pe care o face relatiei dintre India si industria britanica, dar autorul Capitalului nu a folosit termenul. L-a folosit insa un socialist englez, John Atkinson Hobson, care a publicat in 1902 o lucrare critica de economie politica cu titlul „Imperialism: un studiu“. Alaturata altor carti in care aborda expatrierile de capital si in care studia razboiul anglo-bur din Africa de Sud, psihologia industriei sau problema somajului, teoria sa – ca imperialismul nu este fundamentat de vreo mandrie nationala, valori culturale sau religioase, ci doar de nevoia unei oligarhii economice de a-si exporta si rentabiliza capitalul – a fost una care l-a transformat intr-o sursa de inspiratie pentru rosii.

    Trei sunt autorii comunisti care au scris intr-un mod memorabil despre acest concept – si toti trei modesti ca analisti economici: Lenin, Trotki si Luxemburg. Cartea Rosei Luxemburg, „Acumularea Capitalului“, a aparut in 1913. Comunista din Germania interpreta capitalul ca fiind in permanenta preocupat de productie, dincolo de puterea de consum a populatiei pentru care initiaza productia si, in consecinta, este nevoit sa subjuge noi piete, noi populatii, pentru a distribui surplusul. Simplismul unui asemenea punct de vedere, care nu tine cont de verticalitatea industriilor, de utilitatea finala si de impactul productiilor asupra calitatii vietii nu mai trebuie dovedit, ci doar notat. Lenin a abordat si el teoria in cartea sa din 1916, „Imperialismul, cel mai inalt stadiu de dezvoltare a capitalismului“. Pentru Lenin totul se mixeaza: capitalismul monopolist, exportul de capital, colonialismul, razboaiele dintre puterile industriale, exportul de sisteme politice, dominatiile culturale. Toate au una si aceeasi explicatie: nevoia trusturilor de capital de a nu intra in concurenta industriala pe teritoriul propriu si de a face debusee in alte regiuni ale lumii*. Pentru el totul este capital pus in miscare si, atunci cand in calitate de sef al Uniunii Sovietice va anexa republicile caucaziene, va spune ca o face pentru a le proteja de atentia imperialista a puterilor occidentale. Urmandu-l pe Lenin, propaganda comunista a anexat termenul de imperialism oricarei realitati politice, economice si culturale care nu era in concordanta cu comunismul.

    Conceptul este, asadar, in mare parte compromis. Lui ii lipseste, inca, o definitie pertinenta, tocmai pentru ca i s-au dat prea multe sensuri – toate sensurile negative ale geopoliticii. O atare definire ar fi: sistem de productie in care cureaua de transmisie a mecanismului economic este statul. Sau: Civitas (respublica) in machina. Sau, cum spunea Eric Wolf, „relatia dintre comert si steag“. Totusi, n-am epuizat decat sensul livresc, propagandistic, al termenului.

    Realitatea excede complet reductia la economic. Este drept ca imperiul-etalon al teoreticienilor imperialismului, Coroana Britanica, s-a dezvoltat la nivel global concesionand jumatate de glob Companiei Engleze a Indiilor de Est. Este adevarat ca multe provincii si colonii britanice au avut ca sefi al statului contabili. Dar Europa imperiala (si se vorbeste, cu un oarecare fundament, de Imperiul American fondat in 1935**), a exportat – pe langa bunuri de consum plus religie – si tehnologii, si idei politice, si drepturi ale omului, si literatura, si estetica, si arhitectura, si bunastare, si sisteme juridice. Daca actualitatea conceptului pare sa se fi mutat de la imperialism la globalizare, sa nu uitam totusi ca si ecologia este un concept globalist. Conceptul de patrimoniu mondial, valorizarea internationala a unor capodopere locale din Birmania, Tibet, Bali sau Chile sunt tot un efect al fenomenului de export de civilizatie care a insotit sau a facut parte din colonialism-imperialism-globalizare. Cursul nu a fost niciodata univoc, dinspre Europa spre „populatiile fara istorie“, ci unul de schimb complex, pictura europeana fiind afectata radical de arta orientala in schimbul care a urmat Razboiului Opiului. Coloristica vie, tipatoare, a nativilor din America Latina a fost si ea definitorie. Europa a invatat si mode, si moduri de viata, de la consumul de ceai, tutun si cafea, la marile revolutii gastronomice. Fenomenul imigrationist, care schimba astazi componenta etnica a statelor dezvoltate, este sau a fost pana de curand strans corelat cu „sferele de influenta“ stabilite in secolul 16 sau in secolul 20.

    Colonialismul nu trebuie redus la industrie si nu trebuie uitat ca globalizarea e o autostrada cu dublu sens. In rest, ne putem juca oricum cu termenul de imperialism: stergandu-l cu radiera pe Lenin sau nu.

    __________________________________________________________
    * Astazi tarile se lauda cu investitiile straine atrase. Este un indicator al credibilitatii internationale.

    ** In baza Actului de Asociere Statala dintre SUA si Filipine prin care celor din urma li se garanta protectoratul amical. Alte state, independente sau nu, au semnat ulterior acest act de asociere cu SUA, intre ele Micronesia (1986), Palau (1994), Insulele Marshall (1986), Puerto Rico (1952) si Insulele Mariane de Nord (1986).

    Articol aparut in revista Cultura in cadrul dosarului “Imperialism”