Tag Archives: reforma

Incredibila combatere a coruptiei cu corupti

Inca mai cred ca pentru Traian Basescu si pentru unii din PDL (nu m-as risca sa nominalizez pe cineva din vechiul BPN; o zic doar pe Monica Macovei sa fiu pe teren sigur) combaterea coruptiei este o prioritate si un principiu. Numai ca, in numele acestui deziderat, partidul s-a umplut de diversi Mantogi si s-a aliat cu Michi Spaga in persoana.

Lucrurile au functionat asa: PD a refuzat orice colaborare politica cu PSD, declansand o cruciada penala impotriva baronilor socialisti si a ministrilor lui Adrian Nastase. Numai ca mediul juridic era incapabil sa sustina o asemenea cruciada iar reforma in justitie, desi a parcurs unii pasi, e foarte departe de a fi indeplinita chiar si azi. In marele vartej de dosare pornite in 2005 au picat si finantatori ai PSD-ului, cum a fost Dinu Patriciu. Asta a dus la rupturi cu PNL si la guvernul liberal minoritar sustinut de socialisti. Si s-a terminat cu partea romantica, robiespereasca, a anticoruptiei.

Dupa “tradarea liberala”, Partidul Democrat a ajuns la certitudinea ca nu va putea promova programul si principiile anuntate de Basescu decat daca va detine puterea prin sine insusi. Campania din 2007 a reflectat o asemenea ambitie iar rezultatele, in care a depasit la milimetru PSD-ul, i-au dat dreptul de a numi premierul si de a alcatui nucleul guvernarii.

Mai sunt multe de spus, sunt multe nuante de facut dar toate ar fi nepotrivite fiindca ar complica mai mult decat ar clarifica. Una totusi trebuie mentionata: dupa ce, in numele ocuparii unei pozitii ferme pe dreapta politica, in scopul castigarii detasate a alegerilor, a rupt bucati mari din PNL si le-a alipit, a taiat orice posibilitate de colaborare cu partidul liberal.

Si inca o mentiune: PD ar fi putut castiga in 2008 un numar si mai mare de voturi dar s-a lovit de lipsa unor cadre performante, capabile sa candideze si sa concretizeze intentia de vot a populatiei. Era, la drept vorbind, un partid de 10% din voturi, procent pentru care putea oferi politicieni de calitate. Mai mult, PD-ul a preferat sa trimita in teritoriu cadre importante si sa se instaleze temeinic in judete. Slabiciunile au determinat primirea in partid, rapida, fara discermant, a oricaror politicieni si simpatizanti carora li se cerea un sigur principiu: sa ajute la “propasirea” partidului. Asa au fost racolati tot felul de transfugi din celelalte partide. Problema de cadre a devenit si mai presanta atunci cand s-a pus problema deconcentratelor. Dupa ce a incercat sa treaca o legislatie transparenta a functionarului public, PDL s-a trezit cu o mostenire-grea lasata de PNL: numirile politice la conducerea prefecturilor, inspectoratelor, companiilor de stat, regiilor, etc etc. A trebuit sa ii inlocuiasca repede si a facut-o suspendandu-i pe cei vechi, liberali, si numind altii, pedelisti si pesedisti in locul lor. A fost unul dintre primii pasi intru ratarea partidului.

Ce a urmat lui 2008 este imposibil de crezut pentru un alegator al partidului din 2004: alianta contextuala cu PSD-ul. Guvernul nu a durat decat un an, dar noii ministri PDL erau pe masura unei aliante cu PSD: aproape aceeasi apa, acelasi pamant. Singura multumire pentru simpatizanti a ramas programul de masuri anuntate si urmarite cu destula consecventa. Astfel, alegatorii partidului, o parte din ei, au inteles dificultatea unora dintre masuri, datorata opozitiei pesedistilor din guvern; au inteles si ca majoritatea parlamentara e cum e; si ca liberalii si socialistii au avut, pana in 2010, majoritatea in Curtea Constitutionala si au picat acolo multe din legile vitale ale PDL. Unii au inteles si ruptura de PSD si pastrarea unui guvern fragil, posibil numai prin reunirea transfugilor din PSD si PNL, parlamentari luati la bucata, in UNPR, un partid creat special pentru a asigura majoritatea parlamentara.

Astfel, crescut fortat, PDL s-a vazut inconjurat din toate partile de coruptie: adversarii din PSD, tovarasi de drum un timp – corupti; aliatii din UNPR – multi dintre ei corupti; membri de pe o zi pe alta, atrasi de invincibilitatea aparenta a partidului – corupti; sponsori – corupti; nomenclaturisti (prefecturi, deconcentrate) – corupti; ministri – incapabili si corupti. Evident, pe sectoare, pe raioane si “de la om la om”. Dar, chiar daca n-ar fi coruptia dominanta, simpla ei prezenta acolo, simplele cazuri de ministri si deputati care se autoserveau cu bani de la stat, simpla toleranta aratata fata de acestia contravine cu imaginea de justitiar a partidului care a castigat doua mandate tocmai pe lupta contra coruptiei.

Poate ca multe dintre asa-zisele cazuri de coruptie din PDL sunt improvizatii ale unei prese in mod clar calomnioasa la adresa partidului de guvernamant. Dar exista cateva cazuri dincolo de orice dubiu iar partidul nu va putea reactiona contra acestora fara a risca sa piarda miniscula sustinere parlamentara.

In rezumat: din PSD-ul lui Ion Iliescu Miron Mitrea, Adrian Nastase si altii ca ei sunt trasi pe linie moarta. Michi Spaga si Gheorghe Oprea sunt acum in tabara guvernarii, intr-un partid-satelit. Iar paradoxul moral e ca PDL nu poate colabora cu PSD-ul lui Ponta din cauza imaginii murdarite de unii fosti pesedisti, acum uneperisti, care sustin premierul si la care nu s-ar putea renunta fara a pierde guvernarea. Abracadabrant. Complet naucitor. Inflexibilitatea lui Basescu l-a dus in situatia de a fi flexibil tocmai cu cele mai imorale “solutii imorale”.

Nici nu stii ce sa zici daca, la finalul lui 2012 Basescu ar putea demonstra o tara insanatosita moral si financiar si ar pune alaturi de el pe artizanii moralitatii in Romania: un amestec de Monica Macovei si Brandusa Nicolae. Un mixaj de Boc si Gheorghe Oprea. Un conglomerat de Isarescu si Ialomiteanu. Iar, in genunchi si pe vine la poza de grup, in fata lor, acelasi amestec incredibil: Cristian Diaconescu, Serban Mihailescu, Florin Talpes, si, nimic nu e imposibil, Mihai Tanasescu si Dinu Patriciu.

Vorba lui Moromete: Timpul nu (prea) mai are rabdare

Scrisoare (oarecum) deschisa

Suntem tot mai multi “fani” PDL care incepem a nu mai avea rabdare. Guvernul nu a dus la capat nicio reforma si nu a inceput, intr-un mod ireversibil, niciuna. Asteptam decimarea birocratiei, pregatirea retragerii statului din economia directa, eficientizare in invatamant si sanatate, o politica sustenabila pentru pensii. Pe toate Guvernul le-a atacat oarecum, dar ineficient si, ce e cel mai grav, lipsit de viziune.
Vrem si reforma constitutionala pe care am votat-o la referendum si de care toti politicienii, inclusiv dvs., ati uitat. A fost un simplu truc electoral, asa cum sustinea opozitia?
Vrem un stat modern, repede. PDL inca mai are majoritatea si inca mai poate face ceva bun pentru Romania. Trebuie doar sa lase pompierismul deoparte, sa isi imbunatateasca actiunile de comunicare publica, sa lanseze idei si proiecte, nu polemici, sa tempereze valul de traseism politic pe care l-a starnit, sa aiba actiune pragmatice si rapide, sa invete sa colaboreze cu opozitia, sa depolitizeze institutiile si companiile pe care in 2003 spunea ca le depelitizeaza si le-a politizat din nou in 2008, sa cultive un mediu real de comunicare cu mediul de afaceri si sindicatele, sa actioneze decis si sa aiba grija ca legile sa fie suficient de clare pe cata majoritate are sau n-are la Curtea Constitutionala. Si inca doua-trei nimicuri d-astea.
Chestia e ca guvernarii Boc nu i-a cerut nimeni o suta de zile, cum promitea un alt guvern pe vremuri, dar 100 de saptamani ar trebui sa ii cam ajunga.

Ipoteza de lucru: Mircea Geoana presedinte, Iliescu godfather

Cel mai important si cel mai grav, daca Mircea Geoana ar ajunge presedinte al Romaniei, el ar scapa din mana PSD-ul. Desi din functia pe care o detine, inconjurat de oamenii pe care a reusit sa si-i numeasca, Geoana exercita acum un control dur asupra “prostimii” din partid, in cazul in care ar ajunge presedinte al Romaniei ar urma un Congres PSD pe care Geoana nu-l mai poate controla.

Rezultatul aproape inexorabil, aviz liberalilor, este revenirea lui Ion Iliescu la conducerea executiva a PSD. In afara de Iliescu (sustinut de aceasta data de Adrian Nastase, apropiati de ura fata de Basescu si de ura fata de Geoana), celelalte variante au foarte-foarte putine sanse. Daca Geoana ar fi mai puternic, ar putea sa impuna un subordonat la alegere dintre Dan Nica si Liviu Dragnea (acestia doi fiind singurii prin care, daca ar fi presedinti, Geoana ar continua sa conduca partidul). Ceva pretentii ar mai ridica, cu oarecare indreptatire, Marian Vanghelie. El are o masa de manevra in PSD si candidatura sa n-ar fi tocmai lipsita de sanse. De la distanta, un alt lider local, Mazare, ar saliva si el la fotoliul de lider PSD.

Cert e ca un partid cu Iliescu presedinte nu ar agrea nici reforma in justitie, nici continuarea acordului cu FMI, nici cota unica, nici vreo alta idee liberala. Deja Geoana s-a exprimat impotriva acordului cu FMI, cu ale carui clauze nu e de acord. Amanunte in presa din Rusia. Cu ce nu e de acord? Disciplina financiara, reforme structurale, combaterea mafiei.

Daca liberalii sunt oarecum sedusi de Geoana, ei ar trebui sa fie atenti la ce ar insemna un PSD fara Geoana. Iar acesta inseamna, simplu, Iliescu. Cum va place?