Tag Archives: reconquista

Toledo, note de subsol istoric

Califatul european si Regii Catolici

Plantatiile de maslini ale muntelui fac buna vecinatate cu palmierii si cocotierii coastei iar regiunea intreaga pare o uriasa gradina botanica. Plante care in Romania cresc doar in ghivece si balcoane ajung aici la dimensiuni la care cu greu mai pot fi recunoscute: leandrii sunt uriasi iar ficusii par stejari tineri. Coasta e verde dar cu un mare efort uman care a dus la irigatii, fantini arteziene si cortine de apa intr-o traditie deopotriva europeana si araba, ca si arhitectura, ca si istoria, ca si oamenii.

Andaluzia a fost timp de 700 de ani provincie musulmana. A fost primul si ultimul pamant stapanit in Europa de catre arabi. Dar istoria au inceput-o aici fenicienii si cartaginezii, intemeitori, intre altele, ai orasului Malaga. Primul regat iberic a fost cel al lui Amilcar, dictator cartaginez exilat si al carui fiu, Hanibal, a fost primul cuceritor al Romei. Latinii au cucerit si ei peninsula, dupa o suta de ani de lupte, iar Sevilla, centru de comert pentru metalele rare, a devenit unul dintre cele mai importante orase romane. Vandalii, al caror regat din nordul Africii fusese spulberat de bizantini, au preluat puterea in Spania, si-au stabilit capitala la Toledo si au schimbat numele vechi al provinciei romane, Beatica, cea fericita, cu unul nou: Andalusia.

Continue reading Toledo, note de subsol istoric