Tag Archives: radio

Vanzatorul plateste

Articol aparut pe 12:05:2011, in sectiunea Cultura ideilor

Autor: NICU ILIE

Multe sunt schemele de afaceri într-o „economie functionala de piata“ si nu toate sunt ortodoxe. Probabil mass media este schema cu cea mai mare abatere de la definitia de dictionar a pietei ca front de întalnire între cerere si oferta. Astfel, televiziunile publice se finanteaza integral din publicitate, internetul este netaxat, iar pretul de vanzare al unui ziar acopera cu greu costul de tipar si distributie; continutul editorial este gratuit.

Întregul mecanism functioneaza prin atragerea de publicitate. Implicatiile sunt majore asupra pietei media. Corolarul este ca valoarea de piata nu este un raport direct între cerere si oferta, ci o variabila oarecum conectata la audienta, dar stabilita de corporatiile care finanteaza publicitatea si agentiile care fac selectia canalelor media. Astfel calitatea informatiei / canalului de comunicare nu este o valoare în sine, ci un accesoriu în stabilirea, pe cu totul alt algoritm, a valorii comerciale, a randamentului economic si profitabilitatii.
Castigatoare pe un asemenea design de afacere se dovedesc a fi canalele „push“, mass media „pasive“, unde informatia este împinsa într-o selectie si ordine alese de distribuitorul de informatie, iar consumatorul o primeste doar pentru ca i se ofera într-un mod atractiv sau, minim, non-plicticos. Am numit aici radiourile si televiziunea.
Sigur, analiza ar putea fi mai complexa, tinand cont si de capacitatea diverselor canale media de a rectiona la eveniment, revistele fiind vehicule media lenese în comparatie cu internetul, radioul si televiziunea. Totusi, acesta a fost doar mijlocul prin care s-au consacrat mass-media pasive. Astfel, filmele sau 99% din continutul de programe tv nu reflecta o informatie urgenta; dimpotriva, cea mai mare parte a programelor tv sunt „imortele“, subiecte si teme difuzate ciclic atunci cand au vagi puncte comune cu realitatea: inundatiile din fiecare luna mai, criza scolilor din septembrie, degringolada din spitale scoasa la lumina de epidemiile din octombrie. Însa, desi marea parte a programelor tv au continut de magazin informativ, televiziunea s-a transformat în ceea ce analiza sectoriala facuta de contabilii de la Deloitte numesc „supermedia“, cu un volum de 62% din publicitatea globala, crescand chiar si pe timp de criza. În contrapartida, ziarele si revistele au pierdut venituri gigantice, chiar si 50-60% în unele tari, iar internetul nu a reusit decat cresteri cu o singura cifra. În Romania, degradarea presei scrise a fost mai rapida ca în alte tari, ziarele pierzand deja din 2010 locul doi în cifra de afaceri în favoarea radiourilor.
Trinomul pietei media, în care cumparator nu e nici consumatorul de informatie, nici producatorul, ci (în teorie) un obsevator de pe margine (corporatiile) este principalul responsabil pentru pasivizarea canalelor. În contextul unei concurete furibunde între produse quasi-omogene, furnizorul de publicitate este interesat în acest stadiu de bombardamentul cu mesaje comerciale, nu de „franc-tirori media“ care sa livreze o informatie comerciala oportuna unui consumator anume, interesat de acea informatie.

Piata publicitatii in Romania (in milioane de euro) aka Prabusirea presei scrise

Conform siteului Pagina de media, piata publicitatii din Romania se situeaza in 2010 sub nivelul din 2007. Cele mai dramatice scaderi sunt inregistrate la publicatiile print, pe care criza economica pare ca le impinge spre disparitie. Fata de 2008, acestea incaseaza in 2010 doar o treime din banii de publicitate. Sfarsitul presei scrise era de mult anuntat, principalii sai competitori, televiziunea si internetul, anulandu-i atuurile si scotandu-l treptat de pe piata. Daca in 2009 criza presei scrise a fost estompata din cauza bugetelor de publicitate electorala, in 2010 ea a lovit din plin acest domeniu. Adevarul e ca ziarele de hartie sunt citite din ce in ce mai putin, iar bugetele de publicitate merg dupa cititori. Chiar si bugetele actuale sunt prea mari pentru puterea reala de comunicare a presei scrise si se datoreaza numai inertiei marilor anunciatori si a marilor agentii de publicitate care ezita sa se reorienteze rapid spre interenet.

Iata datele din articolul despre evolutia pietei de publicitate in Romania in ultimii 5 ani:

2010 2009 2008 2007 2006
TV 209 222 337 306 229
Print 27 37 82 79 71
Radio 23 25 35 30 23
OOH 35 42 70 58 40
Internet, Cinema 14 13 16 9 6
TOTAL 308 339 540 482 369

articolul complet il puteti citi pe paginademedia.ro, iar aici gasiti o parte din reactii (menite sa apere publicitatea online)

Mari bloggeri ai tarii – Simona Tache

SimonaTache.ro este jurnalista de meserie, cu peregrinari intre Academia Catavencu, blogul personal, Cotidianul si retur. Dar, pentru ca exista viata si inainte de viata, in prealabil Tache a lucrat aproape un deceniu ca PR si marketing la editura Humanitas.
Acum, ca s-a intors la AC, dupa plecarea dezertorilor lui Farfuridi Antitrust, de bucurie nici nu-si mai scrie articolele pe blog, da pur si simplu print screen la pdf-ul ziarului, si gata postul. Iata o mostra: Offsaidul pe intelesul femeilor.
Sa vedem ce are si ce n-are aceasta Simona Tache a blogosferei: are umor. Are cuvintele la ea. Are ceva spirit civic, nivelul “trendy”. Are si niste rautate, fara de care umorul se simte intotdeauna stingher. Are vizitatori, are timp (sa ii bage in seama, sa comenteze cu ei comentariile lor), are capacitatea de a iradia trafic in jurul ei, si nu din ala de droguri, la care se pricepe si-un baiat de Ferentari, ci trafic serios, de net si de vizitatori reali. In plus are si multi ascultatori la radio, pentru ca de pe blogul ei fura poante si articole de-antregul doi entertaineri de succes. Pe teve n-are niciun fel de emisiune, nici by author, nici by plagiat, si nici nu va avea. Lumea in care straluceste Eva Kent si Daniela Crudu are nevoie de poante mult mai roz si, sigur, mult mai de cazarma, pe care nu le poate face fara sa le strice o fata trecuta prin “pensionul” Humanitas, cum e Tache.
Tematica blogului siomonatache e constituita din barfe mondene si mondeno-politice, mistouri la adresa clasei feminine si a păturilor bolnave de shopping. Clasa masculina e si ea luata la, mână, dar mai mult pe principiul “Zoe, fii bărbată!”
In concluzie, un blog placut si prietenos, pe care merita sa treci minim o data pe saptamana sa te relaxezi, sa te distrezi, sa te inspiri si sa-ti iei o portie de glume pentru acasa. Asta daca, mai ales, te numesti Morar Sibuzdugan.

Presa, prostituata de pe genunchii oligarhilor

Ion Iliescu a devenit un publicist onorabil, pe blogul sau. Oricat de odios mi s-ar parea batranul stalinist ca personaj politic, oricat de perimat e modul sau de gandire, el e un ziarist de opinie de incomparabil mai mult bun simt decat majoritatea celor care castiga un ban din asta. El scrie ce crede, nu ce e platit sa creada.

Tirajele ziarelor reflecta, spun eu, cu cea mai mare fidelitate prostitutia la care s-a dedat presa informativa. Dezinformarile si atacurile la persoana sunt ostentative, valoarea informativa, prin viciere, e zero, iar singurele stiri necompromise politic sunt cele despre sex si paparazzo.

Dupa 90, ziarele inregistrau tiraje de cateva milioane de copii. Astazi sunt cotidiene cu nume importante care nu trec de zece mii tiraj. Ce ofera ele?

Nimic profesionist – unu la mana. Stirile sunt de neinteles, fara un background care sa le explice si sa le puna in context. Mai mult de jumatate din articole (includ si saptamanalele sau mensualele in discutie) sunt articole Medifax cu un titlu schimbat si semnate de un redactor al publicatiei, ca si cum ar fi ale lui. Incalcarea drepturilor de autor, y compris, se datoreaza completei incapacitati a redactorului de a-si produce propriile stiri. Toti prostanacii care n-au devenit sefi de partide au ajuns ziaristi.

Doi la mana: opinii comandate de patronii publicatiilor. E uimitor cum ziaristi care trec de la un trust la altul isi schimba peste noapte punctul de vedere.

Sa nu-l ataci, in publicatia pentru care lucrezi, pe patronul care o finanteaza, mi se pare si mie (care accept unele compromisuri care nu te altereaza) un lucru de bun simt. Desi si asta este, in fond, o incalcare a deontologiei. Mai ales cand interesele acelui patron sunt proteice si el are, practic, legatura cu orice. Dar sa fii liberal cand lucrezi pentru Patriciu si pesedist cand lucrezi pentru Voiculescu, pentru asta exista un singur cuvant: lichelism.

Trei la mana – isterie. Cu o legitimatie de presa in buzunar, mica lichea, inglodata in datorii la banci, frecata la icre toata ziua buna ziua de patronul de presa pe care il slujeste, devine deodata zmeu atunci cand simte ca are mana libera. Asta mai era cum era inainte ca agresivitatea sa devina moda zilei. Insa in epoca post-Gheorghe (Andrei Gheorghe), mitomania cumintica a reporterilor care inventau din pat oameni interesanti despre care merita sa citesti a devenit o isterie colectiva care se autoalimenteaza si este finantata cu buna stiinta de publicatii. “Informatiile pe surse”, banalele sifonari cu care ne obisnuisera deja securistii, s-au intalnit cu hartuirea, colportarea si minciuna in stare pura – altfel spus false stiri, anchete cu final comandat, interviuri gen interogatoriu, zvonoteca, informatii cu un continut de calomnie de peste 50%.

Mai aveam cuvinte care se cer folosite intr-o descriere a presei informative de azi. Intre ele, la loc de frunte, vulgaritatea. Mai aveam si descrieri de mecanisme: tot felul de santajuri. Mai aveam si simptomatologie, si diagnostic. Articolul ar deveni, insa, prea lung. Tin restul pentru o eventuala publicare in… presa scrisa, cea de hartie vreau sa spun.

Se spune ca nu mai sunt cititori. Ca scoala produce din ce in ce mai putin alfabetizati. Ca teveul a luat frisca stirilor. Ca radioul si-a taiat si el o felie. Publicatii de hartie insa se vand si se citesc. Sunt cateva mii de titluri in catalogul presei. Tot felul de nise isi gasesc galantar. Presa de informatii a cazut insa pe mana ei. In momentul in care cititorul e tratat drept prostul casei si i se baga pe gat tot soiul de smenuri, atacuri platite si publicitati netransparente, sa-i ceri sa scoata bani din buzunar pentru asta e mult prea mult. Poate inghiti asa ceva pe gratis, de la tv. Cum sa-i mai ceri si bani?

Si cum sa te superi pe el, pe cititor, cand vezi ca singurele ziare pentru care mai da un ban sunt cele de cancan? Acolo, cel putin, stii din start ca se traieste din zvon si barfa, dar stii si ca atunci cand Alina Plugaru apare goala in poze e chiar goala.