Tag Archives: productie

Profitul, un viciu al contabilitatii

Productia nu presupune profit.
Asta ar trebui sa fie o axioma, dar e doar un paradox. Sa ma explic: poti face foarte bine profit fara nici un fel de productie, chiar si fara comert sau fara a presta vreun serviciu. Speculând în Forex, de exemplu. Sau cumparând si revânzând proprietati pe o piata ascendenta. Sau facând orice alta forma de specula financiara permisa de legislatie si reglementari, inclusiv pariuri. Nici macar nu iau în calcul „economia crimei“, teoretizata de Gary Becker, pentru ca în marile crime, cum ar fi afacerea cu droguri, e nevoie de productie, forta de munca, investitii si logistica. Uneori, crima nu e cea mai usoara modalitate de facut bani, si în niciun caz profit.
Economia reala (de fapt „domeniul financiar“ real, întrucât articolul de fata îsi propune sa demonstreze o falie între profit, care e un derivat financiar, si activitatea economica, vazuta ca un pretext al profitului) are în centrul sau concepte imprecise, mixate într-un cocktail economico-financiar care functioneaza atunci când statele extrag impozite, iar antreprenorii valoare financiara; dar care, preluate, genereaza teorii economice imprecise, dezechilibrate, sursa permanenta de crize.
Contabilitatea actuala e gândita ca o poza a unui ciclu economic finit, unitar, la capatul caruia se obtine pierdere sau profit. Adica profit negativ sau pozitiv. Astfel, orice ciclu economic este masurat financiar în asemenea cuante, dar ele sunt doar unitati de masura, nu parti ale ciclului economic. Ele nu sunt în niciun fel legate de acesta si au o existenta proprie si independenta.
Un exemplu: o companie X realizeaza un profit Y în anumite conditii ale pietei. În alte conditii ale pietei, cu exact aceeasi structura de productie si exact aceleasi cantitati produse, obtine un profit 2Y. Asta arata ca profitul nu e un derivat economic, ci unul financiar. Ca nu tine nici de munca, nici de valoarea productiei, ci de piata. Sa luam cazul unui hotel sezonier de pe litoral. În iarna nu are nici activitate economica, nici comerciala si înregistreaza profit zero. La începutul verii deschide cu structura de personal si de servicii completa si înregistreaza profit unu. O luna mai târziu, în vârf de sezon, creste tariful si, cu aceeasi structura de personal, servicii si grad de ocupare, obtine profit doi. Profitul s-a realizat prin conjunctura pietei, nu prin natura serviciilor.
Aceeasi este situatia în toate întreprinderile si antreprizele din lume, doar ca diferentele nu sunt atât de evidente ca în cazul activitatilor sezoniere sau sunt estompate de diverse „zgomote“ ale mediului economic (ex.: influentele meteo în agricultura).
Profitul este asadar un compus al pietei, paralel cu afacerea la care se refera. El are legatura cu structura pietei si cu capacitatea unor factori economici sau agenti de capital de a echivala în bani un produs sau o proprietate. Cum specula produselor altuia a fost întotdeauna riscanta si mai mereu prohibita, companiile dezvolta linii de productie si afaceri economice pentru a avea produse proprii pe care sa le speculeze financiar.
Economia, si când spun asta ma gândesc (cu o oarecare strângere de inima) si la comert si servicii, nu doar la productie, are un alt cuantificator intern de eficienta: randamentul*. Acela, da, e un derivat economic. Profitul e un concept contabil care nu are nimic de-a face cu randamentul. Redusa, deci, la esenta, „economia de piata“ este, daca nu o teorie falsa, o struto-camila, un sfinx, un animal care poate fi venerat, dar care nu populeaza nici o jungla a lumii.

Nota:
* Pe o logica primara, probabil sofistica, randamentul ar trebui, în expresie proprie, sa fie întotdeauna subunitar, având în vedere ca deriva din actiuni fizice, caracterizate întotdeauna de pierderi de energie sau de substanta. În plus, la acestea s-ar adauga si celebrele „pierderi de productie“, care ar diminua si mai mult rata randamentului. Sincer, chiar nu stiu daca e sofism!

Articol publicat in rubrica Filosofie pop din Revista Cultura

Vezi si:

Televiziune de stiri: zero imagini, mii de cuvinte

Mi-a picat sub ochi un clip de la Realitatea TV: “o imagine face cat o mie de cuvinte”, spune Letitia Zaharia Adriana Nedelea in promo, repetand locul comun cel mai sablonard, dar vital, din teoria presei. Mai vazusem promo-ul, dar toate materialele de tipul asta sunt atat de plictisitoare si de pline de locuri comune, incat nu ii dadesem pic de atentie.

Si totusi asa e: asta e un adevar. Televiziunile noastre de stiri, toate, inclusiv Realitatea, NU AU IMAGINI. In afara celor 10 minute de stiri, unde dau si imagini, restul programului e un urias talk-show – mii de cuvinte, fara imagini.

In dorinta lor de a reduce bugete si costuri, televiziunile prefera cele mai ieftine emisiuni – platourile – in care montajul nu costa, documentarea nu exista, productia e minimalista, iar argumentarea e inlocuita de expresie. In mod real, si Antena 3, si Realitatea, si 10 TV, nu sunt decat niste OTV-uri care au un apartament mai mare, mai bine decorat si mai plin de lume. Ca productie – sunt similare.

Sa nu uitam: cum spune (si) spotul, o imagine == o mie de cuvinte. Numai ca reciproca nu e in mod necesar valabila.

Probabil ca, la cursul asta, in televiziuni, o singura imagine, cea a studioului, filmata la nesfarsit, 24/24, transmite zero informatii, iar cele cateva miliarde de cuvinte dintr-o zi abia daca fac cat o imagine.

sursa foto: carmencorbu.eu