Tag Archives: predictii

Criza ca o ceapa

E greu de crezut ca o criza de vara va ajunge in forta si in toamna, cand oamenii vin cu chef de munca din vacanta.

Prabusirea burselor internationale, urmare a retrogradarii ratingului de tara al Americii, este putin probabil sa devina una cronica din mai multe motive: in primul rand pentru ca este un puseu financiar, fara legatura cu statul si economia lui. Este, mai degraba, un semnal politic pentru campaniile electorale care urmeaza sa inceapa in SUA, Franta si Germania.

Un alt motiv important pentru care criza burselor ar trebui sa fie una de scurta durata, indiferent de intensitatea ei, este ca banii care pleaca din bursa nu au unde sa se duca decat tot pe piata financiara. Pur si simplu nu exista un ciorap suficient de mare in care sa incapa sumele extrase acum. Ar fi, deci, vorba despre ajustare pe piata financiara si migrarea investitiilor dinspre titluri de stat si companii cu expunere pe titluri de stat sau cu expuneri majore cu statele spre titluri cu o alta structura de risc.

Motivul crizei bursiere este iesirea dintr-un mit financiar, acela ca statele au risc zero. Constientizarea faptului ca si cele mai mari state din lume pot ajunge in blocaj de plati si aparitia spectrului falimentului unor mega-puteri a insemnat schimbarea plusurilor si minusurilor de pe hartile de risc pe care le folosesc companiile financiare pentru plasarea investitiilor.

Pe acest fond de ajustare a portofoliilor reale a intervenit suprareactia pietei (este stiut ca piata financiara este una isterica), plus fondurile speculative futures care speculeaza si pariaza orice: o crestere isterica la fel de bine ca si o scadere isterica.

In concluzie: o parte dintre banii extrasi din burse zilele astea se vor duce spre aur, piata de arta si alte bunuri cu valoare intrinseca, cele despre care se spune ca numai cresc, nu si scad, dar care au dezavantajul de a creste greu, in zeci de ani. O alta parte a sumelor, o parte mica, va fi pusa efectiv la ciorap, extrasa din economie si din campul financiar si tezaurizata efectiv. Aceasta se va degrada cel mai rapid, daca va fi tinuta in moneda (pentru ca in urmatorii ani vom avea inflatie globala), sau va duce la un oarecare profit daca va fi tinuta in bunuri de valoare (aur, arta etc.). Insa cei mai multi bani se vor intoarce in economie, fie prin mecanisme bursiere (pe o structura ajustata a titlurilor, cu riscurile actualizate), fie prin investitii diecte, fie prin investitii intermediate bancar. Oamenii au nevoie de profit si dividende, iar economia inca le permite. Indiferent de atacurile speculative, de recalculari si de “criza statelor”, profitul este inca posibil si tentant.

In concluzie: piata le va oferi statelor posibilitatea de a se reforma in urmatorul ciclu electoral si de a lua decizii prin care finantele sa sprijine economia, nu sa intre in conflict cu aceasta. Criza bursiera ar urma sa isi piarda amplitudinea la inceputul toamnei si sa revina pe plus in functie de calendarul electoral din statele majore. Criza Chinei, anuntata pentru inceputul anului viitor cred ca se amana si ea. Daca economia e o ceapa, prin criza bursiera se mai strica inca unele foi de la suprafata, la fel ca si in “criza bancilor”, dar fara a strica, deocamdata, miezul si fara a afecta sanatatea intregului fruct.

O criza majora (astea toate sunt profetii, asa cum e titlul rubricii sub care public acest material) este de asteptat in circa cinci ani, daca statele nu vor intelege modificarile majore din economiile lumii si nu vor trece la politici financiare prudentiale dupa tot dezmatul populist al guvernelor din ultimul deceniu.

Uninominalul, primul pas spre Anticipate

Au zapacit chestia asta cu uninominalul de nu mai intelege nimeni nimic din el, nici cine castiga, nici ce. Sondajele sa fac si ele la deruta: nu pe colegii, nu pe candidati reali, pe partide, si doar in 2-3 judete, ca si cum ai testa care sistem de telefomie mobila e mai performant: amestecand cunoscatori si diletanti, incurcand servicii si companii, intreband pe cine nimeresti, consumator sau nu. Asta a fost introducerea.

Cuprins: Cu un continut atat de zapacit, cum e formula de vot, si modalitati de predictie atat de zabauge, cum sunt actualele sondaje de opinie (care pur si simplu nu tin cont de mecenismele votului uninominal) rezulta cu certitudine ca nici in urmatorii ani nu vom avea o majoritate parlamentara si ca ne pasc niste anticipate. Si ca tot o alta Revolutie ar fi mai buna.

Chestii de mate simple: daca nici PRM nu mai intra si nici PNG nu pupa Parlament, in noul Legislativ ar exista doua blaturi mari (PDL si PSD), o bezea (PNL) si prea putina margarina care sa lege intregul amestec. Masa de manevra, dupa redistribuirea voturilor, ar ramane doar UDMR in ambele camere, plus grupusculul format din reprezentantii minoritatilor si independenti. Pe scurt: nici PDL, nici PSD nu vor putea face un guvern bazandu-se numai pe proprii parlamentari si pe cei ai UDMR, minoritatilor si independenti. Raman ca variante de start: concubinajele cu PNL. Ori, Tariceanu nu poate participa la nicio platforma politica cat de cat logica alaturi de PSD. Singurul lucru care i-ar putea aduce impreuna ar fi ura fata de Basescu. Pana si alianta DA s-a bazat pe lucruri mai solide si o oarecare asemanare programatica, nu doar pe detestarea lui Iliescu si a lui Nastase. Un guvern PSD+PNL poate avea ca singur obiectiv strategic ofticarea, izolarea, denigrarea lui Base. In rest: niciun punt de convergenta in strategia pensiilor, cea sindicala, cea relativa la integrarea europeana, cote de impozitare, prudenta economica si sociala. In toate aceste chestiuni cele doua partide au avut mereu convingeri contrare.

E drept ca ele au si oarecari puncte de convergenta: o clica economico-politica ce finanteaza ambele grupari. Dar tara nu are nevoie de un guvern pentru Rompetrol si nici macar nu poate fi condusa asa. Scandalurile ar fi mult mai numeroase, remanierele saptamanale si avertismentele de la Bruxelles zilnice.

O alianta PDL-PNL este si mai improbabila. Injumatatit la nivelul cadrelor de plecarea gruparii Stolojan, PNL are o ura atavica fata de fostul aliat si nu ar putea fi un partener pentru acesta decat daca intreaga grupare Tariceanu este alungata de la carma partidului. Nu e nici timpul, nici locul, si nici momentul. Incheind guvernarea cu un plus electoral fata de 2004, Tariceanu e pe cai mari. Cum ar fi posibil sa se detroneze singur?

PDL are o combinatorica extrem de limitata. “Ei cu ei, noi cu voi” este strategia totul sau nimic a acestui partid in aceste alegeri. Condamnad intreaga clasa politica, distantandu-se de aceasta si sustinand eforturile procuraturii de a aduce in instanta politicienii corupti, PDL s-a scos singur din jocul politic si si-a inchis majoritatea colaborarilor posibile. O reconstructie a acestora cere timp. Timp nu exista.

Strategia PDL a avut in vedere obtinerea majoritatii simple in parlament direct din votul la urne. Un obiectiv prea ambitios, cu siguranta, dar spre care au fost impinsi de victoria zdrobitoare din referendumul contra lui Basescu, in care partidul democrat s-a implicat de partea presedintelui. Un alt impuls antisistem a fost dat de rezultatele alegerilor pentru parlamentul european, unde PD, pe de o parte, PLD, pe de alta parte, au scos rezultate excelente.

Eroziunea politica a fost insa rapida. Confruntat pe de o parte cu lipsa de cadre proprii care sa acopere atat nevoia de personal politic la nivel local (primari, consilieri, presedinti de consilii judetene), cat si la nivel european (europarlamentari), PDL s-a trezit in aceste alegeri cu o rezerva prea mica de oameni de calitate si cu notorietate si a propus in unele colegii candidati care n-ar castiga nici in fata lui Adrian Copilul Minune. Au facut si o politica de transferuri inceputa cam tarziu, care le-a adus unele nume mari (Ionut Popescu), dar si multi traseisti, ceea ce a facut sa se mai estompeze din aura de renovatori ai sistemului si i-a facut sa semene cu celelalte partide. Bref: PDL plateste tribut faptului ca acum 4 ani era un partid de 10% si, in fata unui electorat care era dispus sa ii acorde 50-60% in vot direct, a avut prea putini oameni sa acopere nisa sa de viata politica. O nisa din care nu prea mai poate sa iasa, cel putin pentru moment.

Un guvern compozit si dereglat inca din formare, compus prin coabitarea unor inamici politici, urmat de scandaluri, remanieri, alte guverne si, in cele din urma, niste Anticipate. Este scenariul cel mai plauzibil care reiese din actualele sondaje de opinie. Este drept, niste sondaje extrem de proaste.