Tag Archives: paginare

Ring a intrat in clubul ziarelor mizerabil paginate

Cand a aparut pe piata, ziarul Ring era interesant paginat. Ca reteta editoriala era un epigon, normal, al lui Click-Cancan-Libertatea, cum sunt toate publicatiile care vor sa fure clientela de pe o zi pe alta. Azi, si reteta editoriala de la Ring a mai evoluat, in pas cu noile aspiratiuni politice ale fratilor Negoita care patroneaza ziarul. Micul bastard a capatat, deci, ceva substanta: nici prea-prea, nici foarte-foarte, numai bun pentru un nimic pe care il primesti pe gratis.

Trist e insa pe partea de grafica. Noua reteta de paginare e absolut odioasa. Elementele noi sunt de glossy: litera inalta, greu de citit, sapouri art deco, titluri de pagini schmale, pe un fundal industry, murdarie grafica pe fond cu sublinieri supra-decorate; simplism cromatic si lipsa de echilibru. Are atatea elemente caracteristice acelor pagini facute de incepatorii in quark incat convingerea mea e ca fratii Negoita si-o pagineaza singuri. Au desoperit si ei ca paginarea poate fi ceva funny, ca se face pe calculator, ca iei, ca pui, ca faci.

Iar concluzia e putin cam blanda: negustorii de covoare ar trebui sa ramana la ce stiu ei mai bine sa faca. Nu de alta, dar presa iti da ea peste nas daca te apuci s-o faci ca pe un covor de Buhara. Sau, sa-nteleaga si patronii, ca pe o Rapirea din serai.