Tag Archives: Ghidul presei

Mitrea se lauda cu o Masura de 18 cm

Un nou saptamanal, paginat in stilul Daciei literare si al Biletelor de papagal, a lovit gratuit piata din Arad si Bucuresti. Din lectura efectiva a publicatiei (cautati si voi masuramedia pe google, fiindca mi-e lene sa dau link), nu rezulta prea clar ce cine, cand si de ce. Doar o vaga aroma de PSD. Iata niste titluri:

  • Comunitatea germana protesteaza vehement
  • In sprijinul nevoiasilor
  • Piata financiara internationala (material de-o pagina)
  • Centrul de testari Renault din Titu
  • Criza financiara, incotro?
  • Expozitia Rivulus Dominarum
  • Nebunii sahului (1)
  • Memento (main de pagina), etc, toate la fel inventive si suculente si spectaculoase.

Din revista m-am lamurit deci doar ca masura recomandata e 18 cm:

Trebuie sa citesti Tricolorul lui Vadim ca sa intelegi ceva despre ce tocmai ai vazut. Astfel, un articol din noiembrie al lui Predosanu (care semneaza si la Masura 18), da detalii despre cum Neagu Udroiu, fostul sef de la Agerpres, a fost scos mai an de la naftalina si a facut alaturi de externistul Corneliu Vlad un proiect care beneficia de gratia lui Mitrea si era finantat de un vechi client si prieten al celebrului ministru de transporturi si alte alea. Ca proiectul a fost aprobat, dar nu s-a facut. Ca abia in toamna trecuta a fost resuscitat, ca ziar de campanie, cu o (alta) echipa de diletanti. Ca finantarea e de la Vagoane Arad, de-aia si apare o stire cu vagoane chiar pe prima pagina. Care stire spune, de exemplu, ca: “Romani la INNOTRANS 2008”. Numele nominalizate de Predosanu sunt: Valeriu Blidar, patron de vagoane, in rol de mogul diletant; Adi Pantea, in rol de trimis pe pamant; Miron Mitrea – in rol de eminenta rozalie; Florin Trut – in rol de ceva numit “director editor”; Any Lowy – in rol de corectura.

Nici din articolul din Tricolorul nu ne dam seama insa a cui este masura din rigla de pe coperta. Sa fie Mitrea? Sa fi iesit in fata, la modul asta, chiar omul din spatele publicatiei? Sa fie vreun acar de la Arad? Sa fie chiar Stapanul Vagoanelor? Sau sa fie masura tuturor barbatilor din redactie, la un loc? Femeile (de la corectura, de la foto) nu contribuie cu nimic la publicatia la care lucreaza? Sau s-a facut media pe redactie?, de unde si titlul de Masura Media sub care este mentionat editorul.

Ii las pe aradeni sa vada singuri daca le scade sau le creste… tirajul. Un sfat le dau: sa ia pe cineva de la o publicatie serioasa sa le dea titluri. Ce daca ar fi vorba de un jurnalist adevarat? I s-ar putea taia cativa centimetri si ar putea fi integrat in redactie…

Presa, prostituata de pe genunchii oligarhilor

Ion Iliescu a devenit un publicist onorabil, pe blogul sau. Oricat de odios mi s-ar parea batranul stalinist ca personaj politic, oricat de perimat e modul sau de gandire, el e un ziarist de opinie de incomparabil mai mult bun simt decat majoritatea celor care castiga un ban din asta. El scrie ce crede, nu ce e platit sa creada.

Tirajele ziarelor reflecta, spun eu, cu cea mai mare fidelitate prostitutia la care s-a dedat presa informativa. Dezinformarile si atacurile la persoana sunt ostentative, valoarea informativa, prin viciere, e zero, iar singurele stiri necompromise politic sunt cele despre sex si paparazzo.

Dupa 90, ziarele inregistrau tiraje de cateva milioane de copii. Astazi sunt cotidiene cu nume importante care nu trec de zece mii tiraj. Ce ofera ele?

Nimic profesionist – unu la mana. Stirile sunt de neinteles, fara un background care sa le explice si sa le puna in context. Mai mult de jumatate din articole (includ si saptamanalele sau mensualele in discutie) sunt articole Medifax cu un titlu schimbat si semnate de un redactor al publicatiei, ca si cum ar fi ale lui. Incalcarea drepturilor de autor, y compris, se datoreaza completei incapacitati a redactorului de a-si produce propriile stiri. Toti prostanacii care n-au devenit sefi de partide au ajuns ziaristi.

Doi la mana: opinii comandate de patronii publicatiilor. E uimitor cum ziaristi care trec de la un trust la altul isi schimba peste noapte punctul de vedere.

Sa nu-l ataci, in publicatia pentru care lucrezi, pe patronul care o finanteaza, mi se pare si mie (care accept unele compromisuri care nu te altereaza) un lucru de bun simt. Desi si asta este, in fond, o incalcare a deontologiei. Mai ales cand interesele acelui patron sunt proteice si el are, practic, legatura cu orice. Dar sa fii liberal cand lucrezi pentru Patriciu si pesedist cand lucrezi pentru Voiculescu, pentru asta exista un singur cuvant: lichelism.

Trei la mana – isterie. Cu o legitimatie de presa in buzunar, mica lichea, inglodata in datorii la banci, frecata la icre toata ziua buna ziua de patronul de presa pe care il slujeste, devine deodata zmeu atunci cand simte ca are mana libera. Asta mai era cum era inainte ca agresivitatea sa devina moda zilei. Insa in epoca post-Gheorghe (Andrei Gheorghe), mitomania cumintica a reporterilor care inventau din pat oameni interesanti despre care merita sa citesti a devenit o isterie colectiva care se autoalimenteaza si este finantata cu buna stiinta de publicatii. “Informatiile pe surse”, banalele sifonari cu care ne obisnuisera deja securistii, s-au intalnit cu hartuirea, colportarea si minciuna in stare pura – altfel spus false stiri, anchete cu final comandat, interviuri gen interogatoriu, zvonoteca, informatii cu un continut de calomnie de peste 50%.

Mai aveam cuvinte care se cer folosite intr-o descriere a presei informative de azi. Intre ele, la loc de frunte, vulgaritatea. Mai aveam si descrieri de mecanisme: tot felul de santajuri. Mai aveam si simptomatologie, si diagnostic. Articolul ar deveni, insa, prea lung. Tin restul pentru o eventuala publicare in… presa scrisa, cea de hartie vreau sa spun.

Se spune ca nu mai sunt cititori. Ca scoala produce din ce in ce mai putin alfabetizati. Ca teveul a luat frisca stirilor. Ca radioul si-a taiat si el o felie. Publicatii de hartie insa se vand si se citesc. Sunt cateva mii de titluri in catalogul presei. Tot felul de nise isi gasesc galantar. Presa de informatii a cazut insa pe mana ei. In momentul in care cititorul e tratat drept prostul casei si i se baga pe gat tot soiul de smenuri, atacuri platite si publicitati netransparente, sa-i ceri sa scoata bani din buzunar pentru asta e mult prea mult. Poate inghiti asa ceva pe gratis, de la tv. Cum sa-i mai ceri si bani?

Si cum sa te superi pe el, pe cititor, cand vezi ca singurele ziare pentru care mai da un ban sunt cele de cancan? Acolo, cel putin, stii din start ca se traieste din zvon si barfa, dar stii si ca atunci cand Alina Plugaru apare goala in poze e chiar goala.