Tag Archives: malnutritie

Macelarindu-l pe Piturca…

… uitam ca el ne-a calificat la euro, desi nu avem jucatori. Ca a facut ca Franta si Italia sa para echipe accesibile.

E drept ca si-a pierdut instinctul de a pregati meci cu meci, cum a facut cu Cehia acum cativa ani, sau cu Olanda tur-retur. E drept ca a fost lash in tot campionatul european si indeosebi in meciul cu Olanda. Daca i se poate reprosa intr-adevar ceva e ca nu a mutat dupa minutul 30 in meciul cu Portocala. Pe celalalt teren, Franta il pierduse, accidentat pe Ribery, il avea eliminat pe Abidal si era condusa cu 1-0. Nu mai exista solutie pentru Romania de a se califica fara victorie in meciul cu batavii. Trebuia fortata, oricat de improbabila ar fi fost. Trebuia sa riste oricat, cu atat mai mult cu cat, chiar si fara sa riste, a obtinut doar o infrangere destul de rusinoasa, in urma unui meci imbacsit.

Romania, la nationala, are 4-5 jucatori care ar fi, foarte probabil, selectionati chiar si daca ar fi germani sau francezi. Nu ar fi siguri de un loc in primul 11 dar, cel mai probabil, ar fi selectionati. Este vorba de Lobont, Mutu, Chivu si Goian. Un antrenor mai deschis spre tineri l-ar selectiona si pe Radu Stefan, sa-t tina pe banca si sa-l joace pe finalul meciurilor cu rezultat deja clar. Sau pentru ultimul meci din grupa, cand calificarea e asigurata. Sa spunem ca daca ar fi olandezi jucatorii romani, Goian si Chivu ar fi titulari, restul nu. Daca ar fi germani, titular ar fi Lobont, si atat. Daca ar fi spanioli, Mutu ar face pereche cu Fernando Torres, Goian cu Puyol si Chivu ar fi in banda. Daca ar fi portughezi, Mutu ar fi principala rezerva de atac, dar ar trebui sa isi gaseasca alta zona de actiune, sa nu se calce pe crampoane cu Cristiano Ronaldo. Goian ar fi prea lent, si tinut pe banca, iar Chivu ar putea fi folosit pe orice post fantezist pentru ca si la portughezi, ca si la romani, se poarta acest nerealism tactic de a folosi un jucator pe orice alt post dacat acolo unde se descurca el cel mai bine.

Daca ar fi francezi, toti cei de mai sus ar fi in zilele astea titulari.

Dar chiar si ei au “bubele” lor. Antrenorii si Federatia se tem sa spuna in clar o realitate care suna ca dracu’. aceea ca fotbalistii romani, de nationala sau nu, au plamani doar pentru 60 de minute de joc. Este rezultatul penuriei alimentare de pe timpul lui Ceausescu si al saraciei care a urmat. Fotbalistii nostri, inca de cand sunt juniori, sunt, din punct de vedere fizic, subdezvoltati, le lipsesc nutrienti esentiali si au o dezvoltare precara. Au oase de sticla. Sunt elemente care nu mai pot fi indreptate de niciun fizioterapeut. Nici Piti, la masa tactica, n-ar mai putea indrepta mare lucru, chiar daca ar fi un antrenor talentat, nu doar unul inspirat.

Eram porecliti brazilienii Europei. Pentru driblangeala si mingicareala. Acum putem fi din nou numiti brazilienii europeni, dar din cu totul alte motive. Si jucatorii nostri, ca si ai lor, sunt niste ruine din punct de vedere fizic si malnutritia din copilarie nu mai poate fi indreptata la maturitate nici macar de cei care castiga, ca Ronaldinho sau Rivaldo, milioane pe an. Ce a pierdut Piti a fost, pur si simplu, derbyul proteinelor.