Tag Archives: lucru

Seara cand vin culorile

“Seara cand vin culorile / The evening when the colors are coming” este o lucrare realizata in mix digital (pixopictura). Scopul genului este de a demonstra ca grafica digitala poate fi o forma independenta de arta, cu o forta de expresie net superioara fotografiei din care se extrage. Din cauza limitarilor obiective, fotografia este fortata sa semnifice numai prin alegorie si paralela; puterea ei de expresie a se reduce la simbolism. Tehnica digitala impinge granitele de expresie pana la limitele imaginatiei, aidoma picturii. Tot ce poate fi imaginat, ia imagine. Orice impresie si orice expresie, orice idee si orice sentiment poate lua forma si poate fi pus pe perete. Limita, singura ramasa, singura cu adevarat existenta, e viziunea artistica.

Pixopictura este o explorare de margine, pe conturul dintre pictura si fotografie, dintre desen si culoare. Poate n-am inventat eu o asemenea tehnica; desi n-am vazut-o pe nicaeri, cu siguranta lucrari de o asa factura mai exista prin calculatorul cuiva. Ideea de a le uni pe cele doua in ceva si mai valoros este prea tentanta pentru ca ea sa nu fi sedus deja alti artisti. Ce stiu cu certitudine este ca, venind din capatul celalat, din pictura, Gerhard Richter a exploatat exact aceeasi limita. Numai ca el a pictat fotografii. Expresia si forta artistica, la Richter, au fost saracite in explorarea acestei limite, sensul la el fiind dinspre arta grea spre arta facila, fotografia. El a facut, programatic, o denudare a simbolului, lucru pe care nu il aprob, exact cand arta grea, intensiva, ezoterica, era in cautarea unei formule si a unei materii prin care sa disemineze rapid si masiv.

De cealalta parte, tehnica digitala este un sigiliu regal cu care oamenii de azi sparg nuci. Grafica digitala este trimisa sa orneze sreenuri de computer sau este pusa la munca pentru curiozitati si bestiare SF si horror. Excelenta deja din punct de vedere tehnic, ea ezita (in general) sa treaca pragul de la techne la ars. Pe pragul dintre cele doua, eu incerc un pas.

Daca e un prag sau o dimensiune in sine, asta e ceva ce va hotara gustul public. In acest moment, preocuparea este pentru mine sa arat cum vin culorile.

Lucrarea de fata are doua variante, una in proportia 20×30 (reprodusa mai sus), si una dubla ca latime, pastrand inaltimea. A fost lucrata in 2011 pe o fotografie din 2008.

Inflatia ca nano-revolutie


Poti face revolutie cu oameni in strada, cele mai spectaculoase revolutii asa sunt. Cu raniti, cu eroi si martiri. Sau poti face revolutii cu tipografia de bani. Aceste revolutii nu sunt spectaculoase, abia daca fac cateva titluri in publicatiile specializate, dar sunt cele mai numeroase.
Inflatia intr-o economie este definita ca exces de moneda fata de bunurile a caror tranzactie trebuie sa o mijloceasca. Are curbe, din punct de vedere economic, are proceduri, are mecanisme, are diagnoze si prognoze.
Interesanta cu adevarat este doar din punct de vedere social.
In mod normal, “pe economic”, este considerata un viciu al monedei, un defect structural care intervine in circulatia marfurilor pe niste disfunctionalitati ale pietei, pe incapacitatea de prognoza a acorilor economici sau pe nevoia guvernelor de a crea si finanta deficite. Indeobste statul, care este actorul economic care emite moneda, este creditat cu controlul inflatiei si deflatiei, lucru nu intotdeauna adevarat.
Ca mecanism, intr-o explicatie “pop”, inflatia functioneaza astfel (caz limita, cu titlu de exemplu): o economie produce 100 de bunuri cu valoarea “naturala” de 1000 de monede si mai tranzactioneaza capitaluri (imobiliare) in valoare naturala de 500 de monede. Pe piata ar trebui sa existe 1500 de monede prin care sa se efectueze toate tranzactiile. Numai ca la aceste valori, de unu la unu, nu se fac tranzactii, toti proprietarii de bunuri/imobile avand tendinta de a-si supraevalua proprietateatea si de a cere 2 monede pentru o valoare unitara naturala. Pe piata apar asadar si 3000 de monede prin care tranzactile se efectuaza la pretul vizat. Avem o inflatie de 100% si fiecare moneda valoreaza asadar doar jumarte din valoarea ei nominala. La acest palier inflatia este strict o chestiune contabila si moneda actioneaza omogen asupra tuturor marfurilor tranzactionabile. In mod real inflatia nu actioneaza omogen. Pe piata reala apar doar 500 de monede noi care actioneaza diferit asupra bunurilor si capitalurilor, facilitandu-le pe cele mai volatile si “devalorizandu-le” pe celelalte, cel emai expuse fiind capitalurile.
Inflatia e un lucru bun intr-o societate. Desi finantistii vorbesc adesea despre moneda in exces ca fiind “moneda rea”, ei sunt constienti ca pe o piata cu un echilibru perfect tranzactiile ar fi sporadice. In actuala criza economica ceea ce nu functioneaza este exact aceasta “suprafinantare” efectuata de state si banci. Fara moneda in exces, economia devine statica, promisiunile de cumparare/dobanzile prea mici sau prea mari, iar circuitul economic si social tinde spre consolidare a valorilor economice si deflatie.
In mod real, desi statele concep “strategii de lupta contra inflatiei”, inflatia este incurajata in mod permanent si se vizeaza doar stabilizarea ei in limite considerate tolerabile din punct de evdere economic si social. Prin inflatie castiga toti actorii economici activi si pierd toti cei statici. Iar activitatea inseamna, atat in filosofia economica, cat si in cea pozitivist-sociala, progres. Inflatia este asadar mecenismul prin care se dez-osifica o societate, sunt penalizate mostenirile si imobilizarile de capital si sunt valorificate si incurajate tehnologiile si tehnicile economice noi, inclusiv clasele si grupurile sociale prin care acestea se produc. Este, strict teoretic, o mini-revolutie sociala, o nano-revolutie indreptata impotriva establishmentului si a tendintelor acestuia de a deveni inert economic si conservator. Cu cat o economie este mai omogena, “mai perfecta”, cu atat aceste efecte sociale se produc mai eficient, eliminand, ca in SUA, necesitatea unor revolutii “catastrofice” in care decontarile economice de valoare sociala sa se produca intr-un stadiu unic si violent.

sursa foto: royalty free arhivafoto.ro