Tag Archives: jurnalism

“Cititorii sunt prosti”

Ziarele mor pentru ca jurnalistii cred ca cititorii sunt prosti. Scaderea audientelor mass media tiparite dovedeste asta. In Romania prabusirea este mult mai mare decat in strainatate si cei doi factori mondiali – criza si modernizarea tehnologiilor – explica doar partial marile scaderi de audiente si buget de la noi.

Ca jurnalist am intalnit adesea in redactii, indeosebi in birourile de directie, asemenea opinie, ca cititorii sunt prosti, formulata direct sau doar asumata. Concluzia ar fi ca daca stii, ca jurnalist, cum sa oferi si si prelucrezi o informatie, cum sa o scrii si cum sa o dozezi, poti amesteca in ea publicitate, poti ataca dusmanii patronului sau pe ai partenerilor acestuia, poti sa induci ce simpatii si antipatii vrei tu. Adevarul nu mai conteaza in aceeasi masura, nici relevanta informatiei, nici reaua-credinta a surselor, nici – cuvant luat in deradere azi in marile trusturi de presa – deontologia.

Poate ca astea sunt adevarate – dar numai in televiziune. Succesul inregistrat de televiziuni in lupta lor cu Basescu poate fi considerata o proba daca ne aducem aminte ca, la inceput, primele atacuri se bazau pe inventii, calomnii si atacuri lipsite de orice dovada. Ulterior, tinuti sub presiune, Basescu si apropiatii sai au facut si greseli reale, care ii costa azi in sondaje si la vot, dar declansarea campaniei si succesul ei initial s-au bazat exclusiv pe convingerea directorilor de televiziuni si patronilor de presa ca “telespectatorii sunt prosti”. Un alt exemplu, care nici acesta nu contrazice proverbul, este cel al televiziunii-partid Dan Diaconescu, un om nu prost, pe care l-am cunoscut pe vremuri, dar care valorizeaza si rentabilizeaza la maximum prostia celorlalti, transformand-o intr-o reteta de business si – astazi – intr-o doctrina politica.

Daca formula poate fi valabila in televiziune (unde insasi receptarea este de alt tip, tranzitorie, pasiva, provocand rareori mecanismele defensive ale inteligentei individului) practicarea acesteia in presa scrisa este un drum sigur spre faliment. Poate “cititorii sunt prosti” in nevoia lor de a primi o informatie utila si credibila, de a nu face maeutica pe fiecare stire din ziar, pe obisnuinta lor de a lua cu titlu de inventar analizele si reportajele ce li si livreaza. In naivitatea lor de a crede ca profesionistul care le livreaza informatia, opiniile si schitele generale este unul care se si pricepe, este si bine intentionat.

Am un prieten chinez care a inventat un nou cuvant in romana: “păcăliş”. El il foloseste si despre oameni, si despre situatii cu care nu vrea sa aiba de a face. In romana lui stricata este eticheta pe care o pune repede oriunde i se pare ca ceva se ascunde in spatele a altceva. Este un mix pe care l-a facut din “pacalire” si “ascunzis”, cuplate in mintea lui pana la o noua geneza lexicala. Iar reactia este de a se trage repede inapoi, temator, la orice semn de ascunzis si de nesinceritate.

Aceeasi este si reactia cititorului roman. Oricat de prost l-ar crede cei care mi-au fost si imi vor fi sefi, el percepe dispretul sau desconsiderarea cu care este tratat si, voluntar sau involuntar, se da la o parte. Nu vrea sa participe la asta. Iar in birourile in care se fac sedintele de redactie cititorul va fi tinut in continuare de prost, dar va avea inca un defect: va fidisparut, va fi “mort”. Deci, dragii mei, sa ne pregatim de scris! Cum pentru cine? Pentru mortul ala prost.

Vei fi lucrul acesta!

(„Diavolul se imbraca de la Prada“)

Autor: Nicu Ilie

Articol aparut in Revista Cultura, nr. 45; sectiunea Cultura cinema

Malraux spune ca tot ceea ce ne sperie, cum ar fi (exemplul lui) vederea unui mort, este gandul ca „Vei fi lucrul acesta!“. Pe o asemenea cheie de interpretare, „Diavolul se imbraca de la Prada“ ar fi o comedie de groaza.


La un nivel facil de interpretare, „Diavolul se imbraca de la Prada“ este o comedie din lumea modei. O lume de fete frumoase, dar una care deja ne amuza prin frivolitatile pe care i le atribuim. Este destul de greu (iar rezultatul este intotdeauna comic) sa te pui in mintea unei persoane pentru care realitatea se reduce la o anume curea de piele, semnata de un anume creator, la o posetuta si la un rujulet. Dar aflam din film ca si lumea lor e una demna de un reportaj pe National Geographic: are si ea rechini, are piranha si, va rog sa ma scuzati, are si balene.

Scenariul exploateaza tot ce stim noi depre lumea aceasta, tot ce ne place si ne amuza. O stoarce de multe picaturi de comedie de buna calitate. Performanta nu ar fi insa una notabila, daca actiunea nu ne-ar viza si pe noi, pe ceilalti, pe de-modati, iar aprosul e facut prin „teroarea birocratica“, absurdul vietii intr-o companie in care seful e un mic dictator.

O tanara absolventa de jurnalism din provincie (Anne Hathaway), frumusica, dar sleampata, este chemata la interviu pentru un post de asistenta a directorului celei mai mari reviste de moda, un personaj tiranic jucat de Meryl Streep. Este postul dorit de un milion de fete, mai putin de eroina noastra care, intamplator, n-auzise de revista. A venit la interviu doar fiindca nicio publicatie „serioasa“ nu fusese impresionata de CV-ul ei. Satula sa fie inconjurata de tinere stilate si prostute, Streep se hotaraste sa incerce si altceva.

Prima rola a filmului e spumoasa. Ultima rola e cam moralista, dar trebuia sa aiba si filmul asta un final, nu-i asa? Replicile sunt de un umor fin, diplomatic, genul acela de observatii scurte, acide, de o politete aparenta. Reproduc din script: „Deci nu citesti «Runaway». «Nu…» «Si pana azi nici nu ai auzit de… mine.» «Nu…» «Nu ai gusturi in ceea ce priveste moda.» «Ei bine… Cred ca asta depinde si de…» «Nu. Asta nu a fost o intrebare.»“

Anne Hathway (o stiti pe Anne Hathaway – „incantatoarea Ella“, „Jurnalul Printesei“ s.am.d.) este visul oricarui barbat. Ma rog, cel putin unul dintre visele oricarui barbat. Dar, se spune in film, e cam grasa si nu isi poate gasi pentru numarul ei prea multe haine in colectiile de moda ale creatorilor seriosi. Va rog sa ma credeti ca am revazut de mai multe ori aceste secvente si inca mai consider ca aici scenaristul a exagerat.

De cealalta parte, Meryl Streep am impresia ca de aceasta data nu mai face un rol de compozitie si este extrem de naturala in rol de scorpie. Actrita, care cu acest film isi realizeaza norma de doua filme pe an, este extrem de naturala si de credibila, cu un ego atat de inflamat incat mi-e greu sa-i gasesc ca paralela un alt personaj feminin.

Eroina (am numit-o pe Hathaway) ajunge, pentru a primi un singur „multumesc“, workaholica si antisociala, mondena si rascroita dupa asemanarea lui Streep. Daca la inceput era un personaj din Voltaire, salbaticul ajuns intr-o lume artificiala, caruia trebuie sa-i descrii si sa-i explici totul, pentru ca nimic nu e conform simtului natural, ea se „inroleaza“ treptat si devine o mini-Streep, ambitioasa, prefabricata si „corporationista“, daca imi permiteti termenul. Cert este ca in aceste secvente ale filmului ea frecventeaza un coafor (un hair stylist) care reuseste efectiv s-o urateasca. O paraseste insa pe Streep cand aceasta ii spune: „Esti O.K. Vei fi eu“. Gata: fara demisie scrisa, fara notificare prealabila, fata schimba coaforul si se angajeaza la un cotidian. As zice ca asta e un happy end.

Traian Basescu, “negativul saptamanii”

Traian Basescu. Nu stiu de ce ar fi el personajul negativ al saptamânii. Am vazut ca asa e cool printre jurnalisti: sa dai în Basescu. Daca nu scriu nimic rau despre el o sa dau impresia ca fac jurnalism de placere si ca, de fapt, nu ma plateste nimeni pentru ce fac. Sau ca nici nu sunt jurnalist. Cum sa fiu coleg de breala cu Ciutacu si Badea, Letitia Zaharia si Ionel Dinca, Cristian Tudor Popescu si Sorin Rosca Stanescu si sa nu am nicio incriminare de facut la adresa Cotroceni colt cu Geniului, nr. 1-3? O sa zic, si eu ca si ceilalti, ca e rau ca îi aresteaza pe vamesi, adica nu e rau, e chiar bine, ca e înfiorator ce se întâmpla pe la frontiere, dar e rau ca o face Basescu. Oarecum… Adica acum… Când e ori prea devreme, ori prea târziu… Cumva… (tot eu, via “Gazeta de perete”)

Citizen SOV

kane_Robert Turcescu posteaza pe blogul sau un fel de comentariu personal asupra stenogramelor Vantu. El citeaza un jurnalist de la New York Times care a tinut un toast in 1953 spunand:

There is not one of you who dares to write your honest opinions, and if you did, you know beforehand that it would never appear in print.

Continue reading Citizen SOV

Pomana-maraton pentru Kaczynski

Uitasem cat de stupide pot fi stirile tv. Ma obisnuisem cu televiziunile de stiri, care incalca deontologia, dar in mod voluntar, pentru ca au patronii lor diverse razboaie de purtat cu politicienii, ca vor sa linseze un om de afaceri etc. Si, orbit de atatea interese si meschinarii, uitasem ca deontologia nu-i la ea acasa nici macar atunci cand jurnalistii si-o propun.

Am prins la Protv stirile despre moartea presedintelui Poloniei. “Niciun centimetru din pamantul sfant al Poloniei n-a ramas neacoperit cu flori alb-rosii”, incepeau stirile. Mai, sa fie? Chiar niciun centimetru? Parol?

Cum sa nu-i crezi, cand au facut documentare la fata locului? E drept ca nu se vedea in imagini, dar un jurnalist, imi imaginez, nu putea face afirmatii fara sa aiba o documentare in spate.

“Toti polonezii sunt cu ochii in lacrimi”, aflam dintr-o stire lacrimogena care prefateaza o alta stire din care aflam ca Lech nu era un personaj popular in Polonia, ca polonezii il urau si ca nu mai avea nicio sansa de a castiga alte alegeri. Cum sa nu plangi, dupa un asemenea om? Cum sa nu jelesti? Cum sa nu-ti pui cenusa-n cap?

Galeria stirilor prostute a continuat cu cea despre identificarea cadavrului presedintelui. Atat marturia celui care a facut identificarea, cat si intregul ton al stirii te convingeau ca bietul om si-a pus o mana la ochi, cealalta pe un cadavru si a zis: “ăsta-i Kaczynski. Sa facem alegeri pentru un nou presedinte!”.

In fine, materialul despre investigatiile asupra accidentului aviatic sunt si ele de natura sa ridice semne de intrebare. Rusii au gasit ambele cutii negre si au ascultat inregistrarile, dar spun ca o concluzie definitiva despre cauzele accidentului mai intarzie. Parerea mea e ca degeaba acceseaza inregistrarile avionului. Nu vor ajunge la nicio concluzie finala pana cand vor gasi pe epava locul pe unde a intrat racheta ruseasca…