Tag Archives: insomnie

Mic tratat de somn

Autor: Nicu Ilie. Articol publicat in Cultura nr.:88 / 2007-09-06 / Sectiunea: Cultura antropologica :

Am adunat, pe estimari, vreo trei mii de revelioane. Minim 300 de insomnii pe an. Nopti petrecute cu prietenii, zeci, poate sute, nopti petrecute singur, cu tigarile, cu teveul sau Internetul. S-au adunat.

Cioran considera ca insomia te scoate din randul oamenilor si te face special. Te orienteaza catre tine si catre… (se putea altfel la Cioran?) moarte. Ca iti da un aer nitscheot. Nu-s cuvintele lui, dar asta zicea.

Eu nu ma simt mai mort noaptea decat ziua. Nu-i privare de somn, nu-i evadare in veghe. E sociologie: schimbul III. E antropologie: nunta, petrecerea. E microbiologie: melatonina. E mister ancestral: glanda pineala. E metafora: luciditatea. E religie: noaptea. E tehnologie: Edison.

Suntem 0,15 la suta. Majoritatea adolescenti. Ceilalti au o singura zinoapte obligatorie: Marea Insomnie, revelionul.

Pentru mine aceea vine si trece. E pe lista celor trei sute de zile. Prima, dar doar in ordine cronologica. A ajuns un fel de curiozitate: uite, nici ceilalti, nici toti ceilalti nu dorm. Uite, in noaptea asta, cei ce dorm sunt 0,15 la suta (nerealist procent, doar de-o vorba). Uite, in momentul asta noi stapanim lumea!

E noaptea-n care am o scuza ca nu dorm.

Adevarul e ca mi-am reglat afacerile (la un mod cam antisocial e drept, dar) de asa natura sa nu mai zica nimeni ca sunt lenes. Muncesc noaptea si nu stabilesc intalniri pentru dimineata. Comunic prin mail si SMS, mai putin prin mess si telefon. E ca si cum as fi plecat din tara, pe o alta longitudine.

In gluma, am experimentat cu ani in urma „Viata Greenwitch“. Imi potrivisem ceasul pe fusul zero al lumii si reuseam, de bine, de rau sa fiu la lucru la ora 10, ora mea. Aveam sefi destepti care stiau sa aprecieze munca dupa eficienta si calitate (spun asta pentru ca nu vreau sa divulg ca aveam o relatie de prietenie cu ei) si care, la o adica, stiau ca daca e de munca plec acasa nu dupa ora Londrei, cum am venit, ci chiar si dupa cea a New Yorkului sau a Japoniei, daca e cazul. Au fost si joburi pentru care am dormit doua-trei ore pe noapte ics cinci zile pe saptamana, spre marele profit al producatorilor de cafea. Trebuia sa ma resuscitez cu cofe-nicotina din jumate-n jumate de ora. Il pierdem, il pierdem, il pierdem – tipa speriat ficatul. Eu deschid gura, spunea falca. Tu toarna, ii spunea mainii. Si asa, pe organism automat, treceau saptamani dupa saptamani in care fiecare weekend era un festival al somnului.

Acum ma amuza ironiile la adresa programului meu. „I-am zis sa sune seara tarziu, pentru ca tu nu esti prea matinal“ e una blanda si cu o anumita candoare. Dar e totusi jenant ca noi, Cei 15 la Zece Mii, suntem considerati cazuri clinice si ca, in ciuda unei cazuistici care arata ca „vindecarea“ se obtine rar, exista in farmacii medicamente pentru „noi“. Sindromul Intarzierii Fazei Somnului, asa ni se spune. „Sindrom“, adica „asocierea mai multor faze clinice recognoscibile, semne, simptomuri si fenomene care sunt strans corelate astfel incat prin identificarea unuia sunt certificate si celelalte“.

Medicii sunt baieti buni, ne salveaza adesea de la dureri nemeritate sau binemeritate, dar cand sunt pusi sa judece lumea, o fac numai pe medie. Pentru ei, Omul Normal e categorie ontologica si nu pot avea conceptul de „sanatate minoritara“. Nu pot, vreau sa spun, sa conceapa ca exista oameni perfect sanatosi care au un alt echilibru al microorganismelor, microfapturilor si microelementelor din corpul lor, valori prea mici sau prea mari pentru sablonul Omului Normal. Pentru ei, orice anomalie e maladiva. Zici ca n-au auzit neam de Darwin si de evolutie. Cu drogurile si cu bisturiul vor sa niveleze specia si sa o inchida in lagarul cromozomilor pe care ii aveam cand s-a inventat microscopul.

N-ar fi trebuit sa le dam somnul pe mana. L-am luat de la popi si l-am dat lor: am sarit din lac in put.

Somnul e o chestie desteapta, si scriu asta chiar la un patru trei’s’unu, cand voi, toti ceilalti, dormiti.

Somnul a revolutionat arta de atatea ori (cu prerenascentistii, cu romanticii, cu suprarealistii) ca putem spune ca e prima forma de arta, deopotriva cea-mai-veche si cea-catre-care. Dar somnul (si de asta data chiar nu e vorba si de vis) este si o impresionanta metoda de socializare. Exista proceduri sociale ale somnului, diferite de la populatie la populatie si de la cultura la cultura. Unii dorm singuri, altii cu sotia sau sotul, altii in grupuri mari. „Programul de somn“ durata, fragmentarea, orarul obisnuit al somnului –, este un alt produs sociocultural caracteristic fiecarei populatii in parte si fiecarei epoci. Somnul este si un mare produs comercial, daca ne gandim la „prime time“, orele de dinaintea somnului.

Este si un intens proiect cultural. Discut de culturi, nu de cultura.

Obisnuim sa vorbim de somn, in civilizatia noastra mondiala si post-crestina, intr-o maniera foarte standardizata, ca despre un produs natural de refacere, cu o durata STASS de opt ore, neintrerupt ca regula, cu fluxuri normate de treceri din somn REM (cu miscari rapide ale globului ocular) in non-REM. „Somnul pana-n 12 reface neuroni“, suna un slogan de consum. Este somnul industrial.

Economia mondiala este construita pe treimea zilei de munca. 8 ore munca, 8 ore somn, 8 ore individ. N-a fost intotdeauna asa. Nu e asta somnul natural. Taranii inca, in secolul al XVIII-lea, dormeau in reprize. Noaptea avea prea multe ore de somn, fie ea iarna sau vara, iar ziua nu era de nedormit. Somnul se desfasura la putin timp dupa apus, cu o pauza de circa o ora noaptea, timp in care era inspectata gospodaria (impotriva animalelor salbatice sau a oricarei specii de pradari), era continuat apoi pana in pragul rasaritului si era completat printr-o siesta de amiaza. Asta in Europa temperata. Era un flux agrar, bazat pe viata, paza si ingrijirea animalelor, diferit de somnul in „suturi“ al omului industrial. Alte populatii, in functie de clima, dar mai ales de „oeconomie“, sistemul gospodaresc practicat, aveau alte fractionari si proceduri. Compactarea programului de somn intr-o unica doza zilnica, intr-o singura „priza“, este apanajul „urbanificarii“, care a urmat revolutiei industriale. Oamenii si-au permis – si au fost obligati –, sa doarma compact: pe de o parte, amenintarile la adresa locuintei s-au diminuat spre disparitie, pe de alta parte, au disparut interstitiile de timp personal integrate in timpul de munca al omului traditional, fie el agricultor, negustor, mestesugar, care puteau fi folosite regulat sau accidental pentru somn.

Astazi avem reprezentari circadiene ale fluxului cerebral care dovedesc existenta unor cicluri ferme de acivitate pentru orice forma de viata, inclusiv pentru om. Asta inseamna flux cerebral, acivitatea hormonala si regenerarea tesuturilor. Etalonul este reprezentat de cianobacteriile care probeaza relatiile proteinice intre somn si zi-lumina. Omul nu ar fi decat o bacterie mult-mult mai dezvoltata.

Ce nu pune in evidenta „somnologia“ este ca fluxul circadian deriva si nu determina modul de viata. Lumina, da, si intunericul, da, sunt modele de semnal pentru un ceas biologic care ticaie in orice fiinta, dar alarma acestuia este setata pentru modul in care prospera individul, nu specia.

Pentru om, dupa Edison si dupa „jealousele“, lumina e o conventie. Iar ceasul biologic e potrivit pentru adaptarea la resurse a fiecarui individ in parte, asa cum o percepe el.

Aceasta a fost o introducere in teoria somnului. Voi reveni cu „a te culca“ (tranzitiv) si „a te culca“ (intranzitiv). 😀