Tag Archives: iliescu

Zece motive pentru a nu vota Crin Antonescu

Netam-nesam m-am trezit cu publicitate electorala de la Crin Antonescu pe site. Evident ca daca as avea controlul asupra acestei publicitati, in niciun caz nu ar aparea asemenea benere pe blogul meu, intrucat cred ca Antonescu e luzarul absolut si n-as pune pe nimeni sa-si iroseasca votul pe el. Cum la reclame nu pot renunta decat daca renunt la intregul sistem de publicitate si scriu o groaza de coduri php, mai bine corectez acel mesaj electoral cu unul in care va reamintesc care sunt motivele pentru care nu as da votul actualului candidat cu sigla PNL.

  1. Crin Antonescu este complet depasit de situatia in care se afla, de sef de partid si de candidat la presedintie. Ca parlamentar el a fost un editorialist ok, un tip mai colorat si mai viu decat altii. Dar e complet incompetent in functii executive, apogeul functiilor sale de conducere ar fi acela de a-si conduce singur masina.
  2. Pentru ca este candidatul (unul dintre candidatii) grupurilor de interese in care s-a regrupat nomenclatura PCR si cea securistoida.
  3. Pentru ca PNL – Aripa Actuala nu are nicio treaba cu partidul Bratienilor. Este doar un furt de nume, un plagiat.
  4. Pentru ca PNL n-a luat niciun fel de masuri de dreapta atunci cand a fost la guvernare: dimpotriva – a marit la cote aberante numarul bugetarilor si al parazitilor din economie.
  5. Pentru ca PNL nu sustine o justitie independenta si eficienta, nici macar la stadiul de promisiune.
  6. Pentru ca e lipsit de orice strategie politica si singurul sau mesaj este cel anti-Basescu.
  7. Pentru ca nu-mi dau seama prea clar (in articolele din mass media) care dintre opozantii lui Basescu este el. Sunt trei la leu, parca clonati.
  8. Pentru ca e pafarist oridecate ori e chestionat pe ceva concret.
  9. Pentru ca, in lupta lui viscerala cu Basescu, ar fi capabil sa faca orice compromisuri cu PSD, numai sa castige.
  10. Pentru ca e demagog.

Sa ne intelegem: imi e simpatic Crin Antonescu, ca personaj. Nu-i o mortaciune, ca Ghise, nu-i un zombie, ca Iliescu, nu-i un zgubilitic, ca Vadim, nu-i un ţăran, ca Becali. E viu, are spirit, are expresie. Are nerv si, culmea calitatilor personale, ceva ce aduce cu autocefalia. Dar astea sunt calitati de sef de ziar, nu de presedinte de tara…

Uninominalul, primul pas spre Anticipate

Au zapacit chestia asta cu uninominalul de nu mai intelege nimeni nimic din el, nici cine castiga, nici ce. Sondajele sa fac si ele la deruta: nu pe colegii, nu pe candidati reali, pe partide, si doar in 2-3 judete, ca si cum ai testa care sistem de telefomie mobila e mai performant: amestecand cunoscatori si diletanti, incurcand servicii si companii, intreband pe cine nimeresti, consumator sau nu. Asta a fost introducerea.

Cuprins: Cu un continut atat de zapacit, cum e formula de vot, si modalitati de predictie atat de zabauge, cum sunt actualele sondaje de opinie (care pur si simplu nu tin cont de mecenismele votului uninominal) rezulta cu certitudine ca nici in urmatorii ani nu vom avea o majoritate parlamentara si ca ne pasc niste anticipate. Si ca tot o alta Revolutie ar fi mai buna.

Chestii de mate simple: daca nici PRM nu mai intra si nici PNG nu pupa Parlament, in noul Legislativ ar exista doua blaturi mari (PDL si PSD), o bezea (PNL) si prea putina margarina care sa lege intregul amestec. Masa de manevra, dupa redistribuirea voturilor, ar ramane doar UDMR in ambele camere, plus grupusculul format din reprezentantii minoritatilor si independenti. Pe scurt: nici PDL, nici PSD nu vor putea face un guvern bazandu-se numai pe proprii parlamentari si pe cei ai UDMR, minoritatilor si independenti. Raman ca variante de start: concubinajele cu PNL. Ori, Tariceanu nu poate participa la nicio platforma politica cat de cat logica alaturi de PSD. Singurul lucru care i-ar putea aduce impreuna ar fi ura fata de Basescu. Pana si alianta DA s-a bazat pe lucruri mai solide si o oarecare asemanare programatica, nu doar pe detestarea lui Iliescu si a lui Nastase. Un guvern PSD+PNL poate avea ca singur obiectiv strategic ofticarea, izolarea, denigrarea lui Base. In rest: niciun punt de convergenta in strategia pensiilor, cea sindicala, cea relativa la integrarea europeana, cote de impozitare, prudenta economica si sociala. In toate aceste chestiuni cele doua partide au avut mereu convingeri contrare.

E drept ca ele au si oarecari puncte de convergenta: o clica economico-politica ce finanteaza ambele grupari. Dar tara nu are nevoie de un guvern pentru Rompetrol si nici macar nu poate fi condusa asa. Scandalurile ar fi mult mai numeroase, remanierele saptamanale si avertismentele de la Bruxelles zilnice.

O alianta PDL-PNL este si mai improbabila. Injumatatit la nivelul cadrelor de plecarea gruparii Stolojan, PNL are o ura atavica fata de fostul aliat si nu ar putea fi un partener pentru acesta decat daca intreaga grupare Tariceanu este alungata de la carma partidului. Nu e nici timpul, nici locul, si nici momentul. Incheind guvernarea cu un plus electoral fata de 2004, Tariceanu e pe cai mari. Cum ar fi posibil sa se detroneze singur?

PDL are o combinatorica extrem de limitata. “Ei cu ei, noi cu voi” este strategia totul sau nimic a acestui partid in aceste alegeri. Condamnad intreaga clasa politica, distantandu-se de aceasta si sustinand eforturile procuraturii de a aduce in instanta politicienii corupti, PDL s-a scos singur din jocul politic si si-a inchis majoritatea colaborarilor posibile. O reconstructie a acestora cere timp. Timp nu exista.

Strategia PDL a avut in vedere obtinerea majoritatii simple in parlament direct din votul la urne. Un obiectiv prea ambitios, cu siguranta, dar spre care au fost impinsi de victoria zdrobitoare din referendumul contra lui Basescu, in care partidul democrat s-a implicat de partea presedintelui. Un alt impuls antisistem a fost dat de rezultatele alegerilor pentru parlamentul european, unde PD, pe de o parte, PLD, pe de alta parte, au scos rezultate excelente.

Eroziunea politica a fost insa rapida. Confruntat pe de o parte cu lipsa de cadre proprii care sa acopere atat nevoia de personal politic la nivel local (primari, consilieri, presedinti de consilii judetene), cat si la nivel european (europarlamentari), PDL s-a trezit in aceste alegeri cu o rezerva prea mica de oameni de calitate si cu notorietate si a propus in unele colegii candidati care n-ar castiga nici in fata lui Adrian Copilul Minune. Au facut si o politica de transferuri inceputa cam tarziu, care le-a adus unele nume mari (Ionut Popescu), dar si multi traseisti, ceea ce a facut sa se mai estompeze din aura de renovatori ai sistemului si i-a facut sa semene cu celelalte partide. Bref: PDL plateste tribut faptului ca acum 4 ani era un partid de 10% si, in fata unui electorat care era dispus sa ii acorde 50-60% in vot direct, a avut prea putini oameni sa acopere nisa sa de viata politica. O nisa din care nu prea mai poate sa iasa, cel putin pentru moment.

Un guvern compozit si dereglat inca din formare, compus prin coabitarea unor inamici politici, urmat de scandaluri, remanieri, alte guverne si, in cele din urma, niste Anticipate. Este scenariul cel mai plauzibil care reiese din actualele sondaje de opinie. Este drept, niste sondaje extrem de proaste.

Presa, prostituata de pe genunchii oligarhilor

Ion Iliescu a devenit un publicist onorabil, pe blogul sau. Oricat de odios mi s-ar parea batranul stalinist ca personaj politic, oricat de perimat e modul sau de gandire, el e un ziarist de opinie de incomparabil mai mult bun simt decat majoritatea celor care castiga un ban din asta. El scrie ce crede, nu ce e platit sa creada.

Tirajele ziarelor reflecta, spun eu, cu cea mai mare fidelitate prostitutia la care s-a dedat presa informativa. Dezinformarile si atacurile la persoana sunt ostentative, valoarea informativa, prin viciere, e zero, iar singurele stiri necompromise politic sunt cele despre sex si paparazzo.

Dupa 90, ziarele inregistrau tiraje de cateva milioane de copii. Astazi sunt cotidiene cu nume importante care nu trec de zece mii tiraj. Ce ofera ele?

Nimic profesionist – unu la mana. Stirile sunt de neinteles, fara un background care sa le explice si sa le puna in context. Mai mult de jumatate din articole (includ si saptamanalele sau mensualele in discutie) sunt articole Medifax cu un titlu schimbat si semnate de un redactor al publicatiei, ca si cum ar fi ale lui. Incalcarea drepturilor de autor, y compris, se datoreaza completei incapacitati a redactorului de a-si produce propriile stiri. Toti prostanacii care n-au devenit sefi de partide au ajuns ziaristi.

Doi la mana: opinii comandate de patronii publicatiilor. E uimitor cum ziaristi care trec de la un trust la altul isi schimba peste noapte punctul de vedere.

Sa nu-l ataci, in publicatia pentru care lucrezi, pe patronul care o finanteaza, mi se pare si mie (care accept unele compromisuri care nu te altereaza) un lucru de bun simt. Desi si asta este, in fond, o incalcare a deontologiei. Mai ales cand interesele acelui patron sunt proteice si el are, practic, legatura cu orice. Dar sa fii liberal cand lucrezi pentru Patriciu si pesedist cand lucrezi pentru Voiculescu, pentru asta exista un singur cuvant: lichelism.

Trei la mana – isterie. Cu o legitimatie de presa in buzunar, mica lichea, inglodata in datorii la banci, frecata la icre toata ziua buna ziua de patronul de presa pe care il slujeste, devine deodata zmeu atunci cand simte ca are mana libera. Asta mai era cum era inainte ca agresivitatea sa devina moda zilei. Insa in epoca post-Gheorghe (Andrei Gheorghe), mitomania cumintica a reporterilor care inventau din pat oameni interesanti despre care merita sa citesti a devenit o isterie colectiva care se autoalimenteaza si este finantata cu buna stiinta de publicatii. “Informatiile pe surse”, banalele sifonari cu care ne obisnuisera deja securistii, s-au intalnit cu hartuirea, colportarea si minciuna in stare pura – altfel spus false stiri, anchete cu final comandat, interviuri gen interogatoriu, zvonoteca, informatii cu un continut de calomnie de peste 50%.

Mai aveam cuvinte care se cer folosite intr-o descriere a presei informative de azi. Intre ele, la loc de frunte, vulgaritatea. Mai aveam si descrieri de mecanisme: tot felul de santajuri. Mai aveam si simptomatologie, si diagnostic. Articolul ar deveni, insa, prea lung. Tin restul pentru o eventuala publicare in… presa scrisa, cea de hartie vreau sa spun.

Se spune ca nu mai sunt cititori. Ca scoala produce din ce in ce mai putin alfabetizati. Ca teveul a luat frisca stirilor. Ca radioul si-a taiat si el o felie. Publicatii de hartie insa se vand si se citesc. Sunt cateva mii de titluri in catalogul presei. Tot felul de nise isi gasesc galantar. Presa de informatii a cazut insa pe mana ei. In momentul in care cititorul e tratat drept prostul casei si i se baga pe gat tot soiul de smenuri, atacuri platite si publicitati netransparente, sa-i ceri sa scoata bani din buzunar pentru asta e mult prea mult. Poate inghiti asa ceva pe gratis, de la tv. Cum sa-i mai ceri si bani?

Si cum sa te superi pe el, pe cititor, cand vezi ca singurele ziare pentru care mai da un ban sunt cele de cancan? Acolo, cel putin, stii din start ca se traieste din zvon si barfa, dar stii si ca atunci cand Alina Plugaru apare goala in poze e chiar goala.

Cine-a pus punctul pe pensie

Sa fi fost Tari, sa fi fost Moli? E Iliescu. Si nu ca ar fi direct interesat…

Tot el i-a pus la punct si pe gionii astia de la psd cu campania lor lansata americaneste, imperialist. “Sa nu cheltuiti prea multi bani in campanie”, le-a zis mosul, “ca asa va dati arama pe fata si va vede popolatia…”. Culmea este ca de data asta mi-a fost mai simpatic fostul stalp al stalinismului decat milionarul in slapi, Mazare, devenit nou ideolog al partidului, dupa cum Gioana insusi recunoaste. Mosulica, asa stalinist cum il inghionteste constiinta sa fie, era mai autentic, mai viu, mai emo, decat Don Juanul de la Doi Papuci. Asta a avut tupeul sa vina in Bucuresti imbracat in miner, el si toata delegatia din Constanta, si sa parodieze ca se bate cu DNA-ul cum i-au batut minerii pe studenti.

Politica de balanta a ajuns in cumpana

Era un vechi slogan al liberalilor in perioada interbelica, acela ca ei, ca partid, si Romania, ca tara, trebuie sa faca o politica de balanta, sa alterneze cand de o parte, cand de cealalta, pentru a-si atinge obiectivele. Suntem mult prea mici, spunea lozinca, pentru a decide prin noi insine o problema europeana. Mult mai potrivit este sa gasim punctul de echilibru si, dupa ce marile puteri s-au pozitionat de o parte sau de alta ca in talgerele unei balante, noi sa aderam la cea care ne convine. Asta abia atunci cand echilibrul va fi atat de fin incat prezenta noastra va conta si va fi cea care va inclina balanta de o parte sau de alta.

Un exemplu al acestei “politici de balanta” sau al “jocului bizantin”, cum a mai fost numita, este si aderarea noastra la NATO, obtinuta intr-un moment in care Statele Unite, pe de o parte, si marii sai aliati europeni, pe de alta parte, se blocasera reciproc in problema Iraqului iar punctul de vedere al romanilor si balticilor, acelasi ca al americanilor, a facut ca punctul de vedere al SUA sa para justificat si necesar.

O asemenea politica de balanta credeam ca vrea sa faca, aproape explicit, si PNL. In timp ce Tariceanu pare sa se fi apropiat de Iliescu mai mult decat a reusit Geoana sa o faca, Orban anunta ca nu digera prea usor alianta PNL-PSD care se intrevede.

Pedepsirea lui Orban m-a adus insa cu picioarele pe pamant. In loc de o balanta, care presupune un joc de finete, m-am trezit martor la o cumpana, un boloboc din ala de tamplari, in care intreg partidul se inclina dupa cum se inclina lucrurile in afara sa, in cautarea unui iluzoriu echilibru pe care, in mod real, nu il poate obtine: din motive logice, nici alaturi de socialisti, si, din motive evidente, nici alaturi de crestin-democrati.

Tariceanu a facut, pana acum, o echilibristica admirabila. Ca joc in sine, daca am fi la circ. Profitand de intoleranta apa-ulei dintre PD si PSD, Tariceanu a condus guvernul asa cum a vrut. Si, constient ca e ultima sansa a partidului pe care il conduce.

Alegerile locale sunt un prim semn bun pentru dreapta al acestei echilibristici fara precedent, in care Guvernul tine ani in sir cu doar 16%. La locale, PNL a scos scoruri de vis. Dar nici acest vis nu va dura vesnic si PNL va trebui, mai curand sau mai tarziu, sa intre in sluj la PSD.

Cam gata cu politica de balanta. Daca PNL nu poate (si evident ca nu poate) castiga la parlamentare locul 1 in fata PDL si al aliantei PSD-PC, partidul liberal schimba politica balantei cu cea a bolobocului si toata organizatia sa de conducere alearga dupa o mult prea mica bula de aer.