Tag Archives: hartie

Huminternetul sau Despre cum e cu putinta ceva vechi

articol publicat in revista Cultura, in dosarul Internet pentru literatura.02. Vezi si blogul revistei
Tema dosarului este modul in care literatura poate coabita cu internetul, ce are de facut, ce dificultati si oportunitati pentru piata de carte au aparut in contextul noilor tehnologii.

Unu la mana: literatura poate fi servita de noile arte, nu e in mod necesar victima. Zilele astea, seria Twilight a devenit best sellerul mondial, cu un suport film si new media impresionant. Sigur, vorbim de un alt fel de literatura.

In ceea ce priveste productiile de arta literara, ar fi absurd sa ne dorim ca vreo opera sau site cu productii literare sa tina primul loc in trafic.ro. Nici pe hartie, publicatii ca Literatorul sau Ramuri nu s-au batut vreodata cu Gazeta sporturilor sau Cancan.

Obiectiv vorbind, cartea de hartie are multe lucruri sa reproseze internetului. Dar criza ei nu a inceput cu Apple sau Bill Gates iar problemele ei de adaptare sunt numeroase si greu de solutionat. In mod paradoxal, ceea ce ucide cartile este chiar iluminismul pe care ele, candva, l-au provocat. Democratizarea societatilor, alfabetizarea in masa si tehnologiile de entertainment, propunand o cantitate uriasa de opere de o intensivitate diferita, au dus la portionarea pe nise din ce in ce mai destructurate a publicului de carte. Si mai nociv a fost acel efect al antiimperialismului care a stipulat ca superioritatea culturii franceze in fata celei malgase e o prejudecata si ca perspectiva culturala trebuie sa fie una egalitarista. Efectul naspa a fost ca orice subcultura a capatat acelasi respect si acelasi disrespect in cadrul populatiei modale si ca a disparut chiar aspiratia spre intensivitatea culturala. O doamna Bovary azi nici macar nu mai incearca sa imite vreun orizont de cultura sau civilizatie, ei fiindu-i suficienta cultura-manea din care provine.

Un alt suport de care se bucura cartea, pe langa respectul public, era cel al mecenatelor. Aruncata intr-o economie de consum, pusa in Kaufland intre reviste glossy si papetarie, cartea este un ostatic de lux cazut cumva intre curba cererii si cea a ofertei. Ea nu este capabila, si nu poate fi, sa se intretina economic fara ajutorul stipendiilor de care a beneficiat de pe timpul lui Virgilius si pana la Sadoveanu si Preda.

Ca importanta, abia al treilea suport al cartii este hartia. Abia aici, abia pe acesta il poate sau nu il poate inlocui internetul, CD-ul, DVD-ul, LCD-ul. Iar abundenta de initiale tehnice care a invadat spatiul public a adus alte probleme specifice, greu solubile si ele. Primul ar fi dificultatea protejarii dreptului de autor. Internetul, asa cum e el azi, e un gigantic folclor. Nici macar colosi economici ca Ted Turner sau MTV nu isi pot proteja satisfacator drepturile intelectuale pe care le detin. (Bube in legislatia internationala, plus un posibil conflict cu drepturi ale omului, nu detaliez). Cum ar putea un debutant sa se protejeze impotriva piratarii?: doar producand chestii prea putin interesante, care nu merita piratate.

Problema doi cu suportul digital este vizibilitatea. Mediile digitale sunt ca niste animalute sepia: dotate cu inteligenta, colorate cand cameleonic, cand strident, capabile de multe lucruri surprinzatoare dar cu un creier greu de localizat si lipsite de coloana vertebrala. Google este in acest moment singurul vehicol mondial si singura calauza in transbordarile dintr-o parte in alta a internetului. Dar nici Google nu este o coloana vertebrala, ci un intestin al marelui organism tentacular. Toate directionarile SEO (ale motoarelor de cautare si ale Google care este cel mai cel) sunt unele de analiza cantitativa a traficului inregistrat. Nimic despre valoare, nimic despre calitatea umana a utilizatorului. Orice posesor de calculator e un vot. Iar in lipsa unei interpretari inteligente si axiologice a traficului (o sa scriu o chestie rautacioasa), tehnologia se poate reproduce doar pe ea insasi, nu poate produce valoare. Ca sa punctez mai clar rautatea: tehnica e o cutie craniana, nu un creier.

Cum ar putea capata vizibilitate o mica productie intelectuala? Cum s-ar putea ea distinge ca un nucleu de interes in acest internet nevertebrat si locuit de prosti? Singurul raspuns posibil in acest moment este: prin cartelizarea celor interesati de valorile clasice, printr-un Huminternet (Human Intelligence Internet), un net selectat (credibil) de oameni. Doar prin concentrarea interesului, masa de oameni interesati de literatura poate deveni relevanta si din punct de vedere SEO, iar artele pot capata (o oarecare) vizibilitate. Posibilitatea e insa una prea putin practica, dat fiind ca o asemenea cartelizare nu ar tine cont de criterii estetice, generatii, interpretari, bisericute, cercuri.

Asta la o analiza programatica. La o analiza tehnica, vad ca literatura si artele traditionale subutilizeaza toate debuseele de care ar putea beneficia, fie ca e vorba despre unelte tehnologice sau economice: ratingul superior acordat de motoarele de cautare siteurilor din categoria arta-cultura, sponsorizarile din partea marilor, micilor companii si ale persoanelor particulare, existenta unor organisme seculare ca ministere, muzee, biserici si institute. Chiar daca e mic, avantajul etatist creat pentru cultura ar putea fi unul semnificativ daca el n-ar fi consumat in naivitati economice, sterilitati tehnice si fripturisme.

Am pastrat pentru final un aspect de analiza programatica. Este vorba de dispretul oamenilor de cultura pentru, cum ar zice Harry Potter, “incuiati”. Cultura si arta, cartile, ideile, nu mai pot alege sa stea intr-un loc al lor, pe un piedestal de unde sa vina sa le ia unul si altul, cine ajunge sau trece pe-acolo. Ideile trebuie sa aiba o atitudine proactiva. Trebuie gasite si trebuie inventate punti cu populatia modala fara de care parnasianismul actual nu e numai falimentar, ci si vicios. Pentru ca daca ideile se substrag din uman, refuza sa serveasca umanul, e un colaps al civilizatiei, nu doar al culturii.

Ca sa raspund intr-un final si temei acestui dosar despre cum internetul poate ajuta literatura: portaluri culturale credibile (unul-doua bucati), incurajarea unor platorme mai protective cu drepturile de autor (ex. e-paper), coalizarea unor publicatii din nisa culturala (rivale in interiorul ei), promovarea unei etici financiare (reguli de buna purtare, cum ar fi un click pe reclama de pe siteurile culturale). Plus pasi facuti si maini intinse spre populatia modala, in special spre adolescenti.

Si acum un “the end” sententios: cartea de hartie e dusa. Obiectual si functional, ea e legata de nevoile sociale ale evului mediu (pe care le-a reflectat Guttenberg) si de posibilitatile tehnice ale primei industrializari. Cartea va fi peste 20 de ani ca un timbru sau ca un talger de argint: un obiect gustat doar de colectionari. Se va vorbi atunci despre arta tipografica. In ceea ce priveste arta literara, singura ei sansa e gasirea unei cai de a coabita cu internetul.

NICU ILIE, DTP, jurnalist, webmaster

vezi toate materialele din cadrul acestui dosar: partea 1, partea 2