Tag Archives: grecia

Despre globalizare si masline

Am gasit in Grecia masline cu 5 euro kilogramul, si erau exact din acelea care sunt si la noi in magazine. Doar de la tarani se mai pot lua mai ieftine ca in Romania si de la engrouri sau duty-free. Aici pretul e de circa 2 euro pe kil sau chiar mai mic, numai ca toate aceste surse de aprovizionare sunt din ce in ce mai rare. Cat ii priveste pe tarani, ei sunt din ce in ce mai rari si seamana tot mai putin cu conceptul de taran.

In supermarketurile pentru turisti pretul pe kilogram creste chiar si peste cotele deja mentionate. O punga vidata cu masline verzi in saramura, grea de 200 sau 250 de grame facea 1 euro jumate. Deci undeva la 6 euro kilogramul.

Cu toata globalizarea asta, devine intr-o zi mai rentabil sa cumperi masline grecesti din Romania, sa le ambalezi in pungi mici si sa le revinzi grecilor. Cu cat punga e mai mica, cu atat pretul pe kilogram creste. Nu mai conteaza unde e produs, cine l-a produs, ce sort si calitate; conteaza numai cine l-a ambalat si il distribuie. Daca poti pune doar trei masline vidate intr-un pachet sigilat, poti cere pe ele 9 euro la kilogram. Si, probabil, ca sa merite, nu mai trebuie decat sa scrii pe ele: “Cu dragoste, din Kalamata”. Si mai jos, cu litere mici mici: “Produs in Grecia, prelucrat in Bulgaria, conservat in Romania, ambalat in Ungaria, depozitat in Austria. Distribuit de o societate din Franta cu sediul in Anglia”.

Dancing with Wolves (Dansand cu lupii)

aka Pe aripile vantului III

Aeronava nu este doar un model de eficienta, ci si un bun de prestigiu. Pentru multe tari a caror independenta este de data mai recent7a, ca si pentru majoritatea tarilor din lumea a treia, a avea propria companie aeriana a fost un deziderat plasat ca importanta imediat dupa definirea imnului si in cateva cazuri inaintea constitutiei. Sute de companii aeriene au luat fiinta nu fiindca aveau ceva de transportat, ci din nevoia de prestigiu a patronilor lor. Competitia in domeniul aerului a fost mereu una destul de dura si regulile jocului s-au scris din mers.

Aviatia comerciala straluceste prin linii aeriene precum American Airlines, British Airways, Lufthansa, Air France si Singapore Airlines. DIversitatea operatorilor aerieni atinge insa cateva sute de operatori semnificativi. Statele Unite domina competitia, cu 15 companii care depasesc anual 2 milioane de pasageri, dar fiecare natiune a tinut sa aiba propria linie aeriana pentru linii externe si “domestice”, parte din considerente financiare, practic din considerente legate de imaginea sa ca stat. In Africa, de exemplu, transportul aerian a fost chemat sa suplineasca lipsa unor infrastructuri rutiere sau de cai ferate si continentul detine o mare pondere a acestui mijloc de transport. Pentru comparatie, Europa, care detine suprematia mondiala la numarul de turisti straini sositi cu avionul are o pondere mult mai redusa decat Africa la acest capitol din cauza numeroaselor alternative de care turistul de aici dispune.

Totusi si natiunile mici pot dezvolta linii aeriene renumite, precum Aero Condor Peru, specializata in zboruri interne si survoluri turistice ale liniilor misterioase de la Nazca, Mexicana si Azteca in Mexic, Gulf Air si Emirates in Emiratele Arabe Unite, El Al in Israel, Swiss Air in Elvetia, Iberia in Spania, LOT in Polonia, KLM in Olanda, Alitalia in peninsula latina, Malev in Ungaria, Olympic Airlines in Grecia, CSA Czech Airlines in Cehia, Bulgaria Air, Austrian Airlines, Air Jamaica, Cubana de Aviacion in Cuba, Thai International in Thailanda, SriLankan Airways in Sri Lanka, Air Mandalay in Myanmar, Japan Airlines, Air Deccan in India sau Egypt Air. Acestea sunt (sau o parte a lor au fost) cazurile fericite. Multe alte companii nationale nu detin flota proprie si inca de la infiintare au inchiriat nave cu tot cu echipaj de la alte comapnii aeriene sau de la companii specializate in acest tip de afacere. Este zona unde gasim, cumparate sau inchiriate, cele mai multe aeronave prost ingrijite, naintretinute sau cu termenul de valabilitate expirat. Siguranta traficului lasa in aceste cazuri mult de dorit iar incidenta accidentelor este peste medie.

Afacerile aeronautice in genere au un profil mult mai dinamic si mai greu de standardizat. O importanta sectiune a aestei afaceri este reprezentata de cursele charter, aeronave inchiriate pentru calatorii determinate de evenimente sau pentru transportul unor grupuri turistice care apar in afara circuitelor suportate de liniile aeriene. Multe companii aeriene existente, cum sunt in Romania cele detinute de Ion Tiriac sau Dan Voiculescu, nici nu incearca realizarea unor linii de zbor regulate, fiind specializate in inchirierea aeronavelor proprii sau a subinchirierea aeronavelor unor terti.

Un alt domeniu care pare dinamic in transportul aerian este reprezentat de ofertele low cost, initiate de mici companii aeriene a caror schema de afaceri este minimalizarea serviciilor oferite, reducerea costurilor pe intreaga structura si utilizarea la maximum a aeronavelor folosite. Se renta astfel la gustarea oferita pasagerilor in timpul zborului, precum si la multe alte servicii, plecandu-se de la premisa ca o companie aeriana trebuie sa ofere transport si nimic altceva. Preturile oferite de aceste companii low cost sunt adesea fenomenale. Volare, o companie italiana care a operat anul trecut legaturi intre Timisoara si Venetia, reusea sa obtina un pret pentru aceasta relatie care incepea de la doar 50 Euro, in functie de momentul in care se efectua rezervarea, pentru a urca apoi la sume ceva mai realiste printr-un complicat sistem de calcul ce avea la baza momentul cumpararii calatoriei, dar pretul se mentinea totusi la cote care concurau cu transportul feroviar si cu autocarele sau microbuzele, nu cu celelalte companii aeriene. Companiile low cost sunt insa deosebit de vulnerabile la fluctuatiile pietei si acelasi operator Volare, care a incercat Romania, a dat faliment anul trecut desi in afara tarii noastre mai operau legaturi intre Italia si Spania, Germania, Franta, Belgia si Cehia. Succesul initial al companiei a fost dat de un eficient sistem de rezervari prin intermediul internetului (Volare fiind cunoscuta si drept “volareweb.com”) dar atunci cand si alte companii au trecut la un sistem similar, beneficiile companiei s-au diminuat semnificativ si in noiembrie 2004 a fost consemnat falimentul.

Internetul trimite artistii la cersit

Civilizatia la pragul P2P

Pentru ce sa platesc 20 de lei pe albumul unei trupe care face play-back? Daca aia doar dau din gura pe fundal, mi se pare normal ca si eu doar sa flutur banul. Si e oarecum normal sa furi o melodie de pe Internet daca, la randul lor, trupele isi fura una alteia melodiile…

Nicu Ilie
blog.nicuilie.eu

Nu sunt opiniile mele, ci unele furate de pe un forum unde se dezbatea o tema legata de pirateria pe Internet. Cifrele, cu care n-o sa va plictisesc pentru ca nici nu concorda intre ele (vezi siteurile FBI, Fnac, wiki, agentiile de stiri si politiile nationale; fiecare lucreaza cu alte cifre si alte estimari), arata ca fenomenul pirateriei este starea normala a Internetului, nu exceptia.

Scurta istorie

Hai sa incercam explicatii! Intai, cele logice, date de politisti: din cauza ca Internetul este un fenomen mondial, nu poate exista asupra lui o jurisdictie categorica si omogena. Altfel spus, acum, cand v-ati plugat browserul pentru a ajunge pe acest site, ati iesit deja din tara pentru ca hostingul blogului meu este asigurat de un server din State. Apoi, tinand cont ca DNS-ul este „.info“, sunteti in legislatia transnationala. Sa presupunem ca accesati din Romania acest site. Simpla conectare implica norme de drept din Romania, SUA, dreptul international si normele specifice statului Texas (in care se afla serverul). Daca aveti Internetul de la una dintre companiile internationale prezente si in Romania, aceeasi conectare se mai supune si reglementarilor comunitare europene, precum si celor din Italia, Grecia, Franta, Germania sau Ungaria, tari in care se afla cartierul general al companiilor respective sau servere nod in comunicatia satelit-DNS. Un adevarat cocteil juridic.

Dar eu nu fac piraterie pe acest blog.

Cine face piraterie isi inregistreaza domeniul intr-o tara care nu are legi privitoare la Internet sau nu are posibilitatea sa le controleze. Un bun exemplu este Tokelau, mai cunoscuta internautilor prin codul ei digital „.tk“. Apoi: serverele cu fisiere suspecte sunt de regula gazduite in tari unde accesul si controlul este dificil sau imposibil: India, Birmania, Hong Kong, China etc. FBI, care este paznicul oficial al Internetului, se vede in imposibilitatea de a-si impune acolo punctul de vedere.

De observat si ca Internetul este considerat de americani o chestiune de drept intern (alocata deci organismului federal de combatere a criminalitatii), nu de drept international, caz in care CIA si NSA ar trebui sa fie abilitate. Este singura situatie in care FBI poate avea jurisdictie dincolo de granitele Statelor Unite.

Am trecut, asadar, in revista pirateria nesimtita, ostentativa, pe fata. Demna mai mult pentru locuitorii din lumea a treia.

In lumea civilizata, pirateria traieste pe ruinele Kaaza. A fost un scandal celebru in SUA atunci cand a fost demontata prima retea de conexiuni peer-to-peer. Chiar si acum persista inca indoiala daca, la ora respectiva, FBI avea dreptul legal sa intervina. Chiar si astazi, prevederile normative se pot aplica doar cu mare dificultate in acest domeniu. Despre ce este vorba?

In sistemul standard de descarcare de fisiere (legale sau ilegale, nu conteaza), utilizatorul de Internet se conecteaza la serverul sau reteaua de servere pe care este incarcat fisierul si-l descarca de-acolo. Sursa este asadar punctuala, precisa, iar utilizatorii se conecteaza intr-o retea radiala la sursa respectiva. In sistemul peer-to-peer (ex. DC++, torrent), prescurtat P2P, serverele au doar rolul de a tine liste ale fisierelor propuse pentru descarcare in timp ce acestea sunt fizic gazduite pe calculatoarele celor care le pun la dispozitie. Atunci cand un utilizator descarca un fisier, o face direct din calculatorul unui alt utilizator, fara a mai trece macar prin server. Mai mult, softurile evoluate P2P permit ca descarcarea sa se faca simultan de la mai multi useri, care pun in comun fisiere similare.

Complicatiile juridice devin astfel si mai importante pentru ca, practic, nici unul dintre utilizatori nu pune la dispozitie intregul fisier, pentru care are sau nu are drepturile de autor. Fiecare pune la dispozitie fragmente de fisier care nu pot fi folosite daca nu sunt completate cu alte fragmente complementare. Mai mult, retelele P2P fiind adesea transnationale, accesarea unui torrent poate implica si 30 de state, cu jurisdictiile lor.

O alta consideratie tehnico-juridica este legata de insasi situatia Internetului. Acesta se confunda cu reteaua internationala a calculatoarelor conectate. Dar, in fapt, este o insumare de retele regionale, dedicate, securizate etc. Celula de baza a Internetului este constituita din mici retele cu 2-10 calculatoare interconectate, deschise sau nu spre reteaua globala. Asta face ca legislatia sa devina fluida inca din start, pentru ca acele calculatoare pot fi proprietatea mai multor persoane sau a unei singure persoane. Asemenea diferentieri au fost pana acum imposibil de digerat de catre organismele legislative din diverse state, care au preferat fie reglementari generice, fie reglementari absurde. Conform legislatiei din mai multe tari europene, ar fi ilegal sa-mi transfer anumite fisiere de pe calculatorul meu pe laptopul meu prin reteaua pe care o am acasa. Conform altor legislatii, este interzis sa imprumuti unui prieten un DVD cu film, muzica sau soft, in timp ce acelasi lucru este permis in privinta cartilor.

Pentru ca nu pot controla la un mod decent fenomenul, legislativele incearca sa-l interzica global. Nu in speranta de a-l desfiinta, dar pentru a gasi motive de sanctiune aproape impotriva fiecarui utilizator.

Si mai scurta istorie

Cum s-a ajuns intr-o asemenea situatie? Explicatia nu este nici juridica, nici politieneasca, ci tine de economia politica.

Produsul de arta a fost, intotdeauna, in decursul capitalismului un punct vulnerabil. Care este valoarea in bani a unei valori artistice? Nici Adam Smith, nici Marx nu s-au concentrat asupra fenomenului. Totusi: cat face o capodopera? Cel mai scump tablou vandut in lume e un Pollock. E Pollock cel mai bun artist al lumii?

Astazi, nici valoarea in bani a banului nu mai este un concept atat de stabil si operational. Dar valoarea financiara a operei de arta nu a fost niciodata aglutinata in sistemele de gandire economica. Si, daca banul s-a autodefinit prin crize economice si politice (banul-aur, banul-munca, banul-petrol, banul-drept de utilizare, banul-emotie*, banul-limbaj**), nu putem sa trecem cu vederea implicarea sa in crizele artelor si in accelerarea curentelor artistice.

Economia operei de arta nu beneficiaza insa de un studiu sistematic. Si astfel, intr-o civilizatie care a monetizat intreaga realitate (pana si speciile pe care de disparitie au mercurialul lor!), arta a ramas oarecum pe dinafara. Amintesc aici cazul Brancusi vs. Vama americana, celebrul proces castigat de artistul european si care a determinat o schimbare radicala in legislatia vamala mondiala. Artistului i se interzisese importul temporar in SUA, pentru o expozitie, pentru mai multe variante Pogany si mai multi cocosi, vamesii considerand ca, dat fiind numarul mare de copii, ar fi vorba de un produs industrial, nu de unul artistic.

Daca insa fiecarei lucrari i se poate negocia, stabili, licita un pret de catalog sau unul de utilizare, capitalismul este total pe dinafara in ceea ce priveste productia operei de arta. Bun: faci investitiile. Ai mijlocul de productie: artistul. El trebuie sa produca atatea capodopere in atat timp. Niciun contabil nu ar inghiti un asemenea rationament, cel putin in privinta artelor primare. In privinta artelor complexe (film, dar si teatru), pornindu-se de la un scenariu verificat deja axiologic, un decorator confirmat deja si de alte ingrediente deja certificate, capitalul poate avea un cuvant de zis. Programabilitatea profitului este insa si aici la limita. Dar in privinta artelor primare – plastica, literatura – nicio banca nu are linii de credite pentru realizarea de capodopere. Niciun fond de investitii nu se baga. Asiguratorii mai degraba ii asigura picioarele lui Beckham, decat mana lui Baselitz.

Artistii traiesc in nise economice create de stat sau de organizatii informale. Mecenatul, activ sau depersonalizat juridic la rangul de sponsorizare, este si astazi o componenta vitala pentru subzistenta artelor. Asta, in timp ce solutia care ar fi logica din punctul de vedere al capitalului ar fi ca pictorii sa deseneze pe un colt al panzei sigla firmei de la care a luat bani!

In Romania, de exemplu, literatura a fost creata prin Fundatia Regala, in interbelic, si sustinuta de guvernul comunist dupa aceea. Din 1990, nimeni nu a mai alimentat financiar coerent sistemul, si asta se simte.

Ar mai fi multe de zis: ca adesea artistii au si meserii comerciale (jurnalisti, publicitari, pedagogi etc.) si fac arta, practic, ca hobby. Ca, atat timp cat capodopera nu poate fi programata, ea nu va putea fi investitie; si ca lucrurile nu s-au schimbat radical din vremea Dinastiei Ming, cand vasele chinezesti de o mare frumusete erau preparate, erau coapte cate 30 intr-un cuptor, se alegea unul dintre ele, cel mai frumos, iar restul erau sparte.

Care ar fi retributia cuvenita pentru Cartarescu sa scrie un roman cu care sa dea lovitura? Daca il intreb pe Marius Chivu, va spune un pret. Daca il intreb pe Mihai Iovanel, va spune altceva. Daca nici criticii nu pot monetiza, nici contabilii, o anume valoare artistica, cine o poate face?

In arte nu exista contracte colective de munca. Si, atat timp cat acestea nu vor exista, arta va trai intr-o nisa a capitalului.

Incredibil de scurta istorie

Ce e interesant acum este ca epoca digitala nu mai face deosebire intre arta si soft. Toate sunt productii intelectuale, toate sunt pe un singur taler al balantei. Toate au un singur articol de lege. Toate au aceleasi reguli de protectie. Visul dintotdeauna al inginerilor!

Intre un site in flash facut de Dobreperun Media si un tablou de Dali nu mai e nicio diferenta de jure.

Pragul P2P sau Iluminismul salbatic

Dincolo de a fi o chestiune tehnica sau o problema juridica, P2P constituie momentul de radicalizare a raportului dintre capital si opera de arta (nu voi lua act de omogenizarea productiilor intelectuale propusa de legislatie).

Spre deosebire de epocile anterioare, cea digitala a pus la indemana consumatorilor nu doar accesul, dar si multiplicarea si distributia. Acum 30 de ani, asa ceva era de neimaginat. Ca sa faci copii ale unei carti, trebuia sa-ti iei tipografie. Ca sa faci copii ale unei picturi, trebuia sa fie ceva de capul tau.

Aparitia calculatorului, marirea exploziva a capacitatilor de stocare si diversificarea acestora, aparitia suporturilor optice au creat mediul in care consumatorul s-a transformat in utilizator, el avand capacitatea tehnica de a industrializa productia de tip intelectual. El o poate, tehnic, copia, modifica si redistribui, si chiar face acest lucru.

Prima victima a fost fotografia. A urmat muzica si filmul. Apoi, celelalte arte, tot prin intermediul fotografiei, care trece acum printr-o „inflatie“ datorata aparitiei camerelor digitale.

Asta e efectul P2P in care utilizatori necunoscuti intra in contact si schimba fisiere cu continut artistic fara a-si transmite unul altuia nicio informatie legata de respectivul obiect, nicio impresie, fara a se prezenta macar intr-un complet anonimat.

Posibilitatea tehnologica a intalnit un urias orizont de asteptare. Toata lumea vrea sa aiba accesul la categorii specifice si calitati specifice de arta. Accesul la aceasta a fost insa, in toata istoria lumii, restrictionat. Pentru prima data, computerul si Internetul creeaza asemenea posibilitati.

In epocile precapitaliste, accesul la bunurile de prestigiu (in care se subsumau si produsele artistice si de artizanat) era un atribut al factorului de putere. Artistii erau cumparati cu privilegii sau donatii. In capitalism, bunurile de prestigiu au fost segregate, si toate produsele tehnice au migrat spre ieftinire (monetizarea devenind surogat al factorului de putere) si generalizare. In cazul automobilelor, de pilda, s-a trecut de la un automobil la 500.000 de locuitori la un automobil la 6 locuitori. Pentru categoria tehnica este asadar mai indicat sa folosim termenul englez „comoditati“. Electricitatea, trenul, avionul, locuintele, calculatorul. Pentru „comoditati“, acest lucru a fost posibil pentru ca ele aveau caracter reproductibil. Ele, efectiv, pot fi reproduse intr-un numar nelimitat de exemplare, si daca exista mai putine Ferrari decat potentiali soferi de Ferrari se datoreaza nu incapacitatii de productie, ci efortului de limitare a productiei pentru asigurarea unei valori marginale cat mai mari.

La Ferrari, asadar, caracterul de marfa rara se creeaza artificial, nu in virtutea regulilor jocului. Operele de arta sunt insa obiecte rare. Ferrari vrea sa-si pastreze masa specifica de cumparatori bogati. Operele de arta se adreseaza insa unui public educat. Bogat sau nu. Un alt punct in care valoarea economica nu se suprapune in mod necesar cu valoarea pietei.

Pentru prima data, computerul, cu stocajele optice si cu Internetul, a facut posibil fara limitari tehnice accesul la produse artistice. Intregul comert cu opere de arta este pe cale sa scape de sub orice control. Tinde sa se desfiinteze ca activitate comerciala. Efectul asupra creatorilor pare ca va fi unul catastrofal.

Regula economiei de piata este ca produsul sa fie platit de consumator. Daca acesta nu va mai plati si, ca intr-un iluminism salbatic, va avea acces la orice opere isi doreste, clasa artistilor profesionisti este serios amenintata. Exista cineva capabil sa preia finantarea? Mari corporatii care sa amplaseze vreo reclama virala in chiar opera de arta creata pentru a fi piratata? Companiile din Internet care sa ofere servicii de arta laolalta cu casute de e-mail? State? Organizatii informale?

Altfel spus: cine are astazi un computer conectat la Internet are si motivul si mijloacele sa faca piraterie. Iar daca toata strategia guvernamentala va fi aceea de a face o plasa juridica prin care oricine se poate strecura, pe viitor creatia calificata de arta se va autodesfiinta si tot ce vom avea de-acum incolo vor fi filmulete youtube.

*) v. Scoala de la Chicago

**) ex.: banii digitali. Neteoretizat inca.

via Cultura, via Ghimpele

Impresar de nationale

Polonezii Klose si Podolski au colaborat pentru a da doua goluri de manual alternativ selectionatei Poloniei. Se putea si mai rau: sa dea trei. Elvetia e plina de negri, Austria de iugoslavi si albanezi, Portugalia de brazilieni, Turcia tot de brazilieni, Franta de africani, Olanda de asiatici, Spania are si ea un brazilian. Grecia are un ceh in teren si un neamt pe banca, Rusia tatari, Suedia mai multi sarbi, Croatia germani iar Polonia are si ea jucatori din Brazilia deplasati la Euro 2008. Romania si Italia sunt singurele cu jucatori de origine controlata. Hitler, daca ar trai azi, ar tine cu aceste doua echipe. Nu ar tine cu echipa tarii natale, Austria, nici cu cea a Germaniei, care nu mai e pura etnic, desi el se transferase ca dictator al acestei tari tocmai in acest scop.

Romania n-are nici jucatori straini, nici romani care sa joace pentru alte nationale. Fratii Becali, si ceilalti impresari care au un fotbalist sau trei, au scapat oarecum din vedere acest aspect. Insa, mea culpa, am vorbit despre transferuri in casa anchetatului si asta nu se face in zilele astea cand ne trebuie maxima concentrare. Pana si cei de la DNA probabil stau mai mult cu telecomanda in mana decat cu ochii pe chitantele de transfer.

Insa eu as vrea sa lamurim acum, o data pentru totdeauna, aceste scandaluri care macina energiile fotbalului autohton. Inchei deci cu o lista de propuneri de natura sa faca din viitorul campionat unul lipsit de scandaluri. In primul rand, ca sa se termine incidentul Bricheta, la viitorul derby Steaua – Rapid, stelistii vor avea si ei liber sa arunce cu obiecte in arbitrul meciului. Ei vor fi primiti pe stadion cu o zi inaintea partidei (de vanatoare) pentru a se antrena in acest scop. In ceea ce priveste geanta cu bani pentru echipa U Cluj: toate echipele din campionat vor fi obligate sa trimita cate o geanta cu bani pe adresa clubului clujean. In fine, vizavi de contractele de transfer, fotbalistii romani vor fi vanduti de acum inainte pe chitanta de mana, in prezenta a doi martori, sa n-aiba treaba fiscul. La bugetul de stat se vor varsa doar impozite pentru juniori, instituindu-se o taxa de prima inmatriculare. In ceea ce priveste sumele pe care acestia le au de incasat pentru fiecare meci, ei vor avea, ca si pana acum, contracte de drepturi de autor si de drepturi de pasator.

Deturnari de avioane in lume

1971, 23 ianuarie – Coreea de Sud

Un avion al liniilor coreene a fost deturnat pentru a-si schimba ruta de zbor catre Coreea de Nord. O nava militara sud coreeana a fortat avionul sa aterizeze, rapitorul fiind obligat sa se sinucida cu o grenada de mana. Doi oameni au fost omorati, restul de 58 supravietuind atacului.

1947, 8 septembrie – Grecia, deasupra Marii Ionice

Un Boeing 707 a cazut in apele marii. Cercetarile au determinat mai tarziu ca o mare cantitate de explozibil a fost detonata in compartimentul din spate al avionului.

1976, 23 mai – Filipine, Mindanao

Pe aeroportul din Mindanao, un avion a fost tinut ostatec la sol. Dupa negocieri care, initial au avut succes, operatiunea a degenerat in lupte cu arme de foc si grenade. In urma au ramas 13 morti.

1977, 4 decembrie – Malaesia, Joho Bahrain

O explozie puternica intr-un Boeing 733 al liniilor aeriene malaesiene a condus la moartea tuturor celor 100 de pasageri. Cauza a fost incercarea nereusita de a deturna avionul.

1986, 6 septembrie – Pakistan

Pe aeroportul Karachi, un Boeing 747 Pan American a fost deturnat de teroristi si ocupantii navei luati ostateci. 21 dintre acestia au murit in urma luptelor cu arme si grenade.

1986, 25 decembrie – Arabia Saudita

Un Boeing 737 al liniilor irakiene a fost deturnat, chiar inainte de a parasi pista. Luptele dezlantuite intre rapitori si trupele de paza au condus la o incercare de salvare nereusita. 71 de oameni au murit, iar 36 au supravietuit.

1990, 2 octombrie – China, Aeroportul Baiyun

Un Boeing 737 al liniilor chineze a fost deturnat in aer. In timpul aterizarii de urgenta, unul din rapitori a inceput sa agreseze pilotul, avionul scapand de sub control. Acesta a lovit un Boeing 707 si a intrat intr-un alt Boeing 757. In urma impactelor au murit 132 de oameni si au supravietuit 141.

1993, 28 august – Siberia, Tajikistan

Piratii aerului au obligat pilotii sa ridice de la sol o nava supraincarcata, dar aceasta nu s-a desprins si s-a prabusit in albia unui rau. Au murit 82 de persoane si au supravietuit, se pare 49.

1996, martie – Germania, Aeroportul din Munchen

Un rapitor inarmat cu o bomba si arme de corp, a deturnat un avion cipriot. Dupa un timp, acesta s-a predat autoritatilor germane, eliberand peste 100 de ostateci.

1997, iunie – Germania, Aeroportul Koln

Doi barbati au deturnat un avion maltez cu 90 de persoane la bord si aflat pe ruta spre Istambul. Acestia s-au predat la trei ore dupa ce avionul a aterizat pe aeroportul din Germania.

1988, februarie – Turcia, Aeroportul Adana

Un avion turcesc a fost deturnat imediat dupa decolare. Rebelul pretindea ca are o bomba in interiorul unui ursulet de plus, declarand ca aceasta este o misiune divina. Fortele de securitate deghizati in furnizori au reusit sa captureze rapitorul. 41 de pasageri si cinci membri ai echipajului se aflau la bord in momentul capturarii. Bomba s-a dovedit a fi o alarma falsa.

1998, octombrie – Turcia, Aeroportul Ankara

Un avion turcesc ce decolase de la Adana, a fost deturnat cu misiunea de a lua drumul Elvetiei. Nava a aterizat la Ankara, dupa ce membrii echipajului i-au convins pe rapitori ca nu au destul combustibil. pe aeroport, o trupa anti-tero a inconjurat avionul si i-a impuscat mortal pe rapitori. Nici un pasager nu a fost ranit.

1999, octombrie – Germania, Aeroportul din Hamburg

Un pirat al aerului, inarmat cu un cutit a preluat controlul asupra unui avion al liniilor egiptene, la scurt timp dupa ce acesta decolase de pe un aeroport din Istambul. Teroristul a ordonat membrilor echipajului sa-l duca la Londra, dar i s-a replicat faptul ca avionul nu are suficient combustibil. Acesta a fost inconjurat de autoritatile germane, dupa ce a aterizat la Hamburg. Nici unul din cei 54 de pasageri nu a suferit nici o rana.

2001, 15 – 16 martie – Istambul – Medina

Un avion a fost deturnat de catre rebelii ceceni la scurt timp dupa ce acesta decolase de la Istambul cu destinatia Moscova. Avionul, cu cel putin 174 de oameni la bord a fost redirectionat catre Arabia Saudita. Au fost eliberati 60 de prizonieri. In timpul rapirii o persoana a fost ranita in momentul in care avionul a pierdut din inaltime aproximativ 10.000 de picioare, iar pasagerul se lupta cu un rapitor. Dupa 18 ore de negocieri fara succes, la Aeroportul din Medina, fortele speciale au preluat controlul asupra avionului. 162 de pasageri si 12 membrii ai echipajului au fost eliberati, dar 3 (un pasager, un insotitor de zbor si un terorist) au murit in timpul operatiunilor de salvare.