Tag Archives: franta

Criza ca o ceapa

E greu de crezut ca o criza de vara va ajunge in forta si in toamna, cand oamenii vin cu chef de munca din vacanta.

Prabusirea burselor internationale, urmare a retrogradarii ratingului de tara al Americii, este putin probabil sa devina una cronica din mai multe motive: in primul rand pentru ca este un puseu financiar, fara legatura cu statul si economia lui. Este, mai degraba, un semnal politic pentru campaniile electorale care urmeaza sa inceapa in SUA, Franta si Germania.

Un alt motiv important pentru care criza burselor ar trebui sa fie una de scurta durata, indiferent de intensitatea ei, este ca banii care pleaca din bursa nu au unde sa se duca decat tot pe piata financiara. Pur si simplu nu exista un ciorap suficient de mare in care sa incapa sumele extrase acum. Ar fi, deci, vorba despre ajustare pe piata financiara si migrarea investitiilor dinspre titluri de stat si companii cu expunere pe titluri de stat sau cu expuneri majore cu statele spre titluri cu o alta structura de risc.

Motivul crizei bursiere este iesirea dintr-un mit financiar, acela ca statele au risc zero. Constientizarea faptului ca si cele mai mari state din lume pot ajunge in blocaj de plati si aparitia spectrului falimentului unor mega-puteri a insemnat schimbarea plusurilor si minusurilor de pe hartile de risc pe care le folosesc companiile financiare pentru plasarea investitiilor.

Pe acest fond de ajustare a portofoliilor reale a intervenit suprareactia pietei (este stiut ca piata financiara este una isterica), plus fondurile speculative futures care speculeaza si pariaza orice: o crestere isterica la fel de bine ca si o scadere isterica.

In concluzie: o parte dintre banii extrasi din burse zilele astea se vor duce spre aur, piata de arta si alte bunuri cu valoare intrinseca, cele despre care se spune ca numai cresc, nu si scad, dar care au dezavantajul de a creste greu, in zeci de ani. O alta parte a sumelor, o parte mica, va fi pusa efectiv la ciorap, extrasa din economie si din campul financiar si tezaurizata efectiv. Aceasta se va degrada cel mai rapid, daca va fi tinuta in moneda (pentru ca in urmatorii ani vom avea inflatie globala), sau va duce la un oarecare profit daca va fi tinuta in bunuri de valoare (aur, arta etc.). Insa cei mai multi bani se vor intoarce in economie, fie prin mecanisme bursiere (pe o structura ajustata a titlurilor, cu riscurile actualizate), fie prin investitii diecte, fie prin investitii intermediate bancar. Oamenii au nevoie de profit si dividende, iar economia inca le permite. Indiferent de atacurile speculative, de recalculari si de “criza statelor”, profitul este inca posibil si tentant.

In concluzie: piata le va oferi statelor posibilitatea de a se reforma in urmatorul ciclu electoral si de a lua decizii prin care finantele sa sprijine economia, nu sa intre in conflict cu aceasta. Criza bursiera ar urma sa isi piarda amplitudinea la inceputul toamnei si sa revina pe plus in functie de calendarul electoral din statele majore. Criza Chinei, anuntata pentru inceputul anului viitor cred ca se amana si ea. Daca economia e o ceapa, prin criza bursiera se mai strica inca unele foi de la suprafata, la fel ca si in “criza bancilor”, dar fara a strica, deocamdata, miezul si fara a afecta sanatatea intregului fruct.

O criza majora (astea toate sunt profetii, asa cum e titlul rubricii sub care public acest material) este de asteptat in circa cinci ani, daca statele nu vor intelege modificarile majore din economiile lumii si nu vor trece la politici financiare prudentiale dupa tot dezmatul populist al guvernelor din ultimul deceniu.

Internetul trimite artistii la cersit

Civilizatia la pragul P2P

Pentru ce sa platesc 20 de lei pe albumul unei trupe care face play-back? Daca aia doar dau din gura pe fundal, mi se pare normal ca si eu doar sa flutur banul. Si e oarecum normal sa furi o melodie de pe Internet daca, la randul lor, trupele isi fura una alteia melodiile…

Nicu Ilie
blog.nicuilie.eu

Nu sunt opiniile mele, ci unele furate de pe un forum unde se dezbatea o tema legata de pirateria pe Internet. Cifrele, cu care n-o sa va plictisesc pentru ca nici nu concorda intre ele (vezi siteurile FBI, Fnac, wiki, agentiile de stiri si politiile nationale; fiecare lucreaza cu alte cifre si alte estimari), arata ca fenomenul pirateriei este starea normala a Internetului, nu exceptia.

Scurta istorie

Hai sa incercam explicatii! Intai, cele logice, date de politisti: din cauza ca Internetul este un fenomen mondial, nu poate exista asupra lui o jurisdictie categorica si omogena. Altfel spus, acum, cand v-ati plugat browserul pentru a ajunge pe acest site, ati iesit deja din tara pentru ca hostingul blogului meu este asigurat de un server din State. Apoi, tinand cont ca DNS-ul este „.info“, sunteti in legislatia transnationala. Sa presupunem ca accesati din Romania acest site. Simpla conectare implica norme de drept din Romania, SUA, dreptul international si normele specifice statului Texas (in care se afla serverul). Daca aveti Internetul de la una dintre companiile internationale prezente si in Romania, aceeasi conectare se mai supune si reglementarilor comunitare europene, precum si celor din Italia, Grecia, Franta, Germania sau Ungaria, tari in care se afla cartierul general al companiilor respective sau servere nod in comunicatia satelit-DNS. Un adevarat cocteil juridic.

Dar eu nu fac piraterie pe acest blog.

Cine face piraterie isi inregistreaza domeniul intr-o tara care nu are legi privitoare la Internet sau nu are posibilitatea sa le controleze. Un bun exemplu este Tokelau, mai cunoscuta internautilor prin codul ei digital „.tk“. Apoi: serverele cu fisiere suspecte sunt de regula gazduite in tari unde accesul si controlul este dificil sau imposibil: India, Birmania, Hong Kong, China etc. FBI, care este paznicul oficial al Internetului, se vede in imposibilitatea de a-si impune acolo punctul de vedere.

De observat si ca Internetul este considerat de americani o chestiune de drept intern (alocata deci organismului federal de combatere a criminalitatii), nu de drept international, caz in care CIA si NSA ar trebui sa fie abilitate. Este singura situatie in care FBI poate avea jurisdictie dincolo de granitele Statelor Unite.

Am trecut, asadar, in revista pirateria nesimtita, ostentativa, pe fata. Demna mai mult pentru locuitorii din lumea a treia.

In lumea civilizata, pirateria traieste pe ruinele Kaaza. A fost un scandal celebru in SUA atunci cand a fost demontata prima retea de conexiuni peer-to-peer. Chiar si acum persista inca indoiala daca, la ora respectiva, FBI avea dreptul legal sa intervina. Chiar si astazi, prevederile normative se pot aplica doar cu mare dificultate in acest domeniu. Despre ce este vorba?

In sistemul standard de descarcare de fisiere (legale sau ilegale, nu conteaza), utilizatorul de Internet se conecteaza la serverul sau reteaua de servere pe care este incarcat fisierul si-l descarca de-acolo. Sursa este asadar punctuala, precisa, iar utilizatorii se conecteaza intr-o retea radiala la sursa respectiva. In sistemul peer-to-peer (ex. DC++, torrent), prescurtat P2P, serverele au doar rolul de a tine liste ale fisierelor propuse pentru descarcare in timp ce acestea sunt fizic gazduite pe calculatoarele celor care le pun la dispozitie. Atunci cand un utilizator descarca un fisier, o face direct din calculatorul unui alt utilizator, fara a mai trece macar prin server. Mai mult, softurile evoluate P2P permit ca descarcarea sa se faca simultan de la mai multi useri, care pun in comun fisiere similare.

Complicatiile juridice devin astfel si mai importante pentru ca, practic, nici unul dintre utilizatori nu pune la dispozitie intregul fisier, pentru care are sau nu are drepturile de autor. Fiecare pune la dispozitie fragmente de fisier care nu pot fi folosite daca nu sunt completate cu alte fragmente complementare. Mai mult, retelele P2P fiind adesea transnationale, accesarea unui torrent poate implica si 30 de state, cu jurisdictiile lor.

O alta consideratie tehnico-juridica este legata de insasi situatia Internetului. Acesta se confunda cu reteaua internationala a calculatoarelor conectate. Dar, in fapt, este o insumare de retele regionale, dedicate, securizate etc. Celula de baza a Internetului este constituita din mici retele cu 2-10 calculatoare interconectate, deschise sau nu spre reteaua globala. Asta face ca legislatia sa devina fluida inca din start, pentru ca acele calculatoare pot fi proprietatea mai multor persoane sau a unei singure persoane. Asemenea diferentieri au fost pana acum imposibil de digerat de catre organismele legislative din diverse state, care au preferat fie reglementari generice, fie reglementari absurde. Conform legislatiei din mai multe tari europene, ar fi ilegal sa-mi transfer anumite fisiere de pe calculatorul meu pe laptopul meu prin reteaua pe care o am acasa. Conform altor legislatii, este interzis sa imprumuti unui prieten un DVD cu film, muzica sau soft, in timp ce acelasi lucru este permis in privinta cartilor.

Pentru ca nu pot controla la un mod decent fenomenul, legislativele incearca sa-l interzica global. Nu in speranta de a-l desfiinta, dar pentru a gasi motive de sanctiune aproape impotriva fiecarui utilizator.

Si mai scurta istorie

Cum s-a ajuns intr-o asemenea situatie? Explicatia nu este nici juridica, nici politieneasca, ci tine de economia politica.

Produsul de arta a fost, intotdeauna, in decursul capitalismului un punct vulnerabil. Care este valoarea in bani a unei valori artistice? Nici Adam Smith, nici Marx nu s-au concentrat asupra fenomenului. Totusi: cat face o capodopera? Cel mai scump tablou vandut in lume e un Pollock. E Pollock cel mai bun artist al lumii?

Astazi, nici valoarea in bani a banului nu mai este un concept atat de stabil si operational. Dar valoarea financiara a operei de arta nu a fost niciodata aglutinata in sistemele de gandire economica. Si, daca banul s-a autodefinit prin crize economice si politice (banul-aur, banul-munca, banul-petrol, banul-drept de utilizare, banul-emotie*, banul-limbaj**), nu putem sa trecem cu vederea implicarea sa in crizele artelor si in accelerarea curentelor artistice.

Economia operei de arta nu beneficiaza insa de un studiu sistematic. Si astfel, intr-o civilizatie care a monetizat intreaga realitate (pana si speciile pe care de disparitie au mercurialul lor!), arta a ramas oarecum pe dinafara. Amintesc aici cazul Brancusi vs. Vama americana, celebrul proces castigat de artistul european si care a determinat o schimbare radicala in legislatia vamala mondiala. Artistului i se interzisese importul temporar in SUA, pentru o expozitie, pentru mai multe variante Pogany si mai multi cocosi, vamesii considerand ca, dat fiind numarul mare de copii, ar fi vorba de un produs industrial, nu de unul artistic.

Daca insa fiecarei lucrari i se poate negocia, stabili, licita un pret de catalog sau unul de utilizare, capitalismul este total pe dinafara in ceea ce priveste productia operei de arta. Bun: faci investitiile. Ai mijlocul de productie: artistul. El trebuie sa produca atatea capodopere in atat timp. Niciun contabil nu ar inghiti un asemenea rationament, cel putin in privinta artelor primare. In privinta artelor complexe (film, dar si teatru), pornindu-se de la un scenariu verificat deja axiologic, un decorator confirmat deja si de alte ingrediente deja certificate, capitalul poate avea un cuvant de zis. Programabilitatea profitului este insa si aici la limita. Dar in privinta artelor primare – plastica, literatura – nicio banca nu are linii de credite pentru realizarea de capodopere. Niciun fond de investitii nu se baga. Asiguratorii mai degraba ii asigura picioarele lui Beckham, decat mana lui Baselitz.

Artistii traiesc in nise economice create de stat sau de organizatii informale. Mecenatul, activ sau depersonalizat juridic la rangul de sponsorizare, este si astazi o componenta vitala pentru subzistenta artelor. Asta, in timp ce solutia care ar fi logica din punctul de vedere al capitalului ar fi ca pictorii sa deseneze pe un colt al panzei sigla firmei de la care a luat bani!

In Romania, de exemplu, literatura a fost creata prin Fundatia Regala, in interbelic, si sustinuta de guvernul comunist dupa aceea. Din 1990, nimeni nu a mai alimentat financiar coerent sistemul, si asta se simte.

Ar mai fi multe de zis: ca adesea artistii au si meserii comerciale (jurnalisti, publicitari, pedagogi etc.) si fac arta, practic, ca hobby. Ca, atat timp cat capodopera nu poate fi programata, ea nu va putea fi investitie; si ca lucrurile nu s-au schimbat radical din vremea Dinastiei Ming, cand vasele chinezesti de o mare frumusete erau preparate, erau coapte cate 30 intr-un cuptor, se alegea unul dintre ele, cel mai frumos, iar restul erau sparte.

Care ar fi retributia cuvenita pentru Cartarescu sa scrie un roman cu care sa dea lovitura? Daca il intreb pe Marius Chivu, va spune un pret. Daca il intreb pe Mihai Iovanel, va spune altceva. Daca nici criticii nu pot monetiza, nici contabilii, o anume valoare artistica, cine o poate face?

In arte nu exista contracte colective de munca. Si, atat timp cat acestea nu vor exista, arta va trai intr-o nisa a capitalului.

Incredibil de scurta istorie

Ce e interesant acum este ca epoca digitala nu mai face deosebire intre arta si soft. Toate sunt productii intelectuale, toate sunt pe un singur taler al balantei. Toate au un singur articol de lege. Toate au aceleasi reguli de protectie. Visul dintotdeauna al inginerilor!

Intre un site in flash facut de Dobreperun Media si un tablou de Dali nu mai e nicio diferenta de jure.

Pragul P2P sau Iluminismul salbatic

Dincolo de a fi o chestiune tehnica sau o problema juridica, P2P constituie momentul de radicalizare a raportului dintre capital si opera de arta (nu voi lua act de omogenizarea productiilor intelectuale propusa de legislatie).

Spre deosebire de epocile anterioare, cea digitala a pus la indemana consumatorilor nu doar accesul, dar si multiplicarea si distributia. Acum 30 de ani, asa ceva era de neimaginat. Ca sa faci copii ale unei carti, trebuia sa-ti iei tipografie. Ca sa faci copii ale unei picturi, trebuia sa fie ceva de capul tau.

Aparitia calculatorului, marirea exploziva a capacitatilor de stocare si diversificarea acestora, aparitia suporturilor optice au creat mediul in care consumatorul s-a transformat in utilizator, el avand capacitatea tehnica de a industrializa productia de tip intelectual. El o poate, tehnic, copia, modifica si redistribui, si chiar face acest lucru.

Prima victima a fost fotografia. A urmat muzica si filmul. Apoi, celelalte arte, tot prin intermediul fotografiei, care trece acum printr-o „inflatie“ datorata aparitiei camerelor digitale.

Asta e efectul P2P in care utilizatori necunoscuti intra in contact si schimba fisiere cu continut artistic fara a-si transmite unul altuia nicio informatie legata de respectivul obiect, nicio impresie, fara a se prezenta macar intr-un complet anonimat.

Posibilitatea tehnologica a intalnit un urias orizont de asteptare. Toata lumea vrea sa aiba accesul la categorii specifice si calitati specifice de arta. Accesul la aceasta a fost insa, in toata istoria lumii, restrictionat. Pentru prima data, computerul si Internetul creeaza asemenea posibilitati.

In epocile precapitaliste, accesul la bunurile de prestigiu (in care se subsumau si produsele artistice si de artizanat) era un atribut al factorului de putere. Artistii erau cumparati cu privilegii sau donatii. In capitalism, bunurile de prestigiu au fost segregate, si toate produsele tehnice au migrat spre ieftinire (monetizarea devenind surogat al factorului de putere) si generalizare. In cazul automobilelor, de pilda, s-a trecut de la un automobil la 500.000 de locuitori la un automobil la 6 locuitori. Pentru categoria tehnica este asadar mai indicat sa folosim termenul englez „comoditati“. Electricitatea, trenul, avionul, locuintele, calculatorul. Pentru „comoditati“, acest lucru a fost posibil pentru ca ele aveau caracter reproductibil. Ele, efectiv, pot fi reproduse intr-un numar nelimitat de exemplare, si daca exista mai putine Ferrari decat potentiali soferi de Ferrari se datoreaza nu incapacitatii de productie, ci efortului de limitare a productiei pentru asigurarea unei valori marginale cat mai mari.

La Ferrari, asadar, caracterul de marfa rara se creeaza artificial, nu in virtutea regulilor jocului. Operele de arta sunt insa obiecte rare. Ferrari vrea sa-si pastreze masa specifica de cumparatori bogati. Operele de arta se adreseaza insa unui public educat. Bogat sau nu. Un alt punct in care valoarea economica nu se suprapune in mod necesar cu valoarea pietei.

Pentru prima data, computerul, cu stocajele optice si cu Internetul, a facut posibil fara limitari tehnice accesul la produse artistice. Intregul comert cu opere de arta este pe cale sa scape de sub orice control. Tinde sa se desfiinteze ca activitate comerciala. Efectul asupra creatorilor pare ca va fi unul catastrofal.

Regula economiei de piata este ca produsul sa fie platit de consumator. Daca acesta nu va mai plati si, ca intr-un iluminism salbatic, va avea acces la orice opere isi doreste, clasa artistilor profesionisti este serios amenintata. Exista cineva capabil sa preia finantarea? Mari corporatii care sa amplaseze vreo reclama virala in chiar opera de arta creata pentru a fi piratata? Companiile din Internet care sa ofere servicii de arta laolalta cu casute de e-mail? State? Organizatii informale?

Altfel spus: cine are astazi un computer conectat la Internet are si motivul si mijloacele sa faca piraterie. Iar daca toata strategia guvernamentala va fi aceea de a face o plasa juridica prin care oricine se poate strecura, pe viitor creatia calificata de arta se va autodesfiinta si tot ce vom avea de-acum incolo vor fi filmulete youtube.

*) v. Scoala de la Chicago

**) ex.: banii digitali. Neteoretizat inca.

via Cultura, via Ghimpele

Macelarindu-l pe Piturca…

… uitam ca el ne-a calificat la euro, desi nu avem jucatori. Ca a facut ca Franta si Italia sa para echipe accesibile.

E drept ca si-a pierdut instinctul de a pregati meci cu meci, cum a facut cu Cehia acum cativa ani, sau cu Olanda tur-retur. E drept ca a fost lash in tot campionatul european si indeosebi in meciul cu Olanda. Daca i se poate reprosa intr-adevar ceva e ca nu a mutat dupa minutul 30 in meciul cu Portocala. Pe celalalt teren, Franta il pierduse, accidentat pe Ribery, il avea eliminat pe Abidal si era condusa cu 1-0. Nu mai exista solutie pentru Romania de a se califica fara victorie in meciul cu batavii. Trebuia fortata, oricat de improbabila ar fi fost. Trebuia sa riste oricat, cu atat mai mult cu cat, chiar si fara sa riste, a obtinut doar o infrangere destul de rusinoasa, in urma unui meci imbacsit.

Romania, la nationala, are 4-5 jucatori care ar fi, foarte probabil, selectionati chiar si daca ar fi germani sau francezi. Nu ar fi siguri de un loc in primul 11 dar, cel mai probabil, ar fi selectionati. Este vorba de Lobont, Mutu, Chivu si Goian. Un antrenor mai deschis spre tineri l-ar selectiona si pe Radu Stefan, sa-t tina pe banca si sa-l joace pe finalul meciurilor cu rezultat deja clar. Sau pentru ultimul meci din grupa, cand calificarea e asigurata. Sa spunem ca daca ar fi olandezi jucatorii romani, Goian si Chivu ar fi titulari, restul nu. Daca ar fi germani, titular ar fi Lobont, si atat. Daca ar fi spanioli, Mutu ar face pereche cu Fernando Torres, Goian cu Puyol si Chivu ar fi in banda. Daca ar fi portughezi, Mutu ar fi principala rezerva de atac, dar ar trebui sa isi gaseasca alta zona de actiune, sa nu se calce pe crampoane cu Cristiano Ronaldo. Goian ar fi prea lent, si tinut pe banca, iar Chivu ar putea fi folosit pe orice post fantezist pentru ca si la portughezi, ca si la romani, se poarta acest nerealism tactic de a folosi un jucator pe orice alt post dacat acolo unde se descurca el cel mai bine.

Daca ar fi francezi, toti cei de mai sus ar fi in zilele astea titulari.

Dar chiar si ei au “bubele” lor. Antrenorii si Federatia se tem sa spuna in clar o realitate care suna ca dracu’. aceea ca fotbalistii romani, de nationala sau nu, au plamani doar pentru 60 de minute de joc. Este rezultatul penuriei alimentare de pe timpul lui Ceausescu si al saraciei care a urmat. Fotbalistii nostri, inca de cand sunt juniori, sunt, din punct de vedere fizic, subdezvoltati, le lipsesc nutrienti esentiali si au o dezvoltare precara. Au oase de sticla. Sunt elemente care nu mai pot fi indreptate de niciun fizioterapeut. Nici Piti, la masa tactica, n-ar mai putea indrepta mare lucru, chiar daca ar fi un antrenor talentat, nu doar unul inspirat.

Eram porecliti brazilienii Europei. Pentru driblangeala si mingicareala. Acum putem fi din nou numiti brazilienii europeni, dar din cu totul alte motive. Si jucatorii nostri, ca si ai lor, sunt niste ruine din punct de vedere fizic si malnutritia din copilarie nu mai poate fi indreptata la maturitate nici macar de cei care castiga, ca Ronaldinho sau Rivaldo, milioane pe an. Ce a pierdut Piti a fost, pur si simplu, derbyul proteinelor.

Impresar de nationale

Polonezii Klose si Podolski au colaborat pentru a da doua goluri de manual alternativ selectionatei Poloniei. Se putea si mai rau: sa dea trei. Elvetia e plina de negri, Austria de iugoslavi si albanezi, Portugalia de brazilieni, Turcia tot de brazilieni, Franta de africani, Olanda de asiatici, Spania are si ea un brazilian. Grecia are un ceh in teren si un neamt pe banca, Rusia tatari, Suedia mai multi sarbi, Croatia germani iar Polonia are si ea jucatori din Brazilia deplasati la Euro 2008. Romania si Italia sunt singurele cu jucatori de origine controlata. Hitler, daca ar trai azi, ar tine cu aceste doua echipe. Nu ar tine cu echipa tarii natale, Austria, nici cu cea a Germaniei, care nu mai e pura etnic, desi el se transferase ca dictator al acestei tari tocmai in acest scop.

Romania n-are nici jucatori straini, nici romani care sa joace pentru alte nationale. Fratii Becali, si ceilalti impresari care au un fotbalist sau trei, au scapat oarecum din vedere acest aspect. Insa, mea culpa, am vorbit despre transferuri in casa anchetatului si asta nu se face in zilele astea cand ne trebuie maxima concentrare. Pana si cei de la DNA probabil stau mai mult cu telecomanda in mana decat cu ochii pe chitantele de transfer.

Insa eu as vrea sa lamurim acum, o data pentru totdeauna, aceste scandaluri care macina energiile fotbalului autohton. Inchei deci cu o lista de propuneri de natura sa faca din viitorul campionat unul lipsit de scandaluri. In primul rand, ca sa se termine incidentul Bricheta, la viitorul derby Steaua – Rapid, stelistii vor avea si ei liber sa arunce cu obiecte in arbitrul meciului. Ei vor fi primiti pe stadion cu o zi inaintea partidei (de vanatoare) pentru a se antrena in acest scop. In ceea ce priveste geanta cu bani pentru echipa U Cluj: toate echipele din campionat vor fi obligate sa trimita cate o geanta cu bani pe adresa clubului clujean. In fine, vizavi de contractele de transfer, fotbalistii romani vor fi vanduti de acum inainte pe chitanta de mana, in prezenta a doi martori, sa n-aiba treaba fiscul. La bugetul de stat se vor varsa doar impozite pentru juniori, instituindu-se o taxa de prima inmatriculare. In ceea ce priveste sumele pe care acestia le au de incasat pentru fiecare meci, ei vor avea, ca si pana acum, contracte de drepturi de autor si de drepturi de pasator.