Tag Archives: forta

Seara cand vin culorile

“Seara cand vin culorile / The evening when the colors are coming” este o lucrare realizata in mix digital (pixopictura). Scopul genului este de a demonstra ca grafica digitala poate fi o forma independenta de arta, cu o forta de expresie net superioara fotografiei din care se extrage. Din cauza limitarilor obiective, fotografia este fortata sa semnifice numai prin alegorie si paralela; puterea ei de expresie a se reduce la simbolism. Tehnica digitala impinge granitele de expresie pana la limitele imaginatiei, aidoma picturii. Tot ce poate fi imaginat, ia imagine. Orice impresie si orice expresie, orice idee si orice sentiment poate lua forma si poate fi pus pe perete. Limita, singura ramasa, singura cu adevarat existenta, e viziunea artistica.

Pixopictura este o explorare de margine, pe conturul dintre pictura si fotografie, dintre desen si culoare. Poate n-am inventat eu o asemenea tehnica; desi n-am vazut-o pe nicaeri, cu siguranta lucrari de o asa factura mai exista prin calculatorul cuiva. Ideea de a le uni pe cele doua in ceva si mai valoros este prea tentanta pentru ca ea sa nu fi sedus deja alti artisti. Ce stiu cu certitudine este ca, venind din capatul celalat, din pictura, Gerhard Richter a exploatat exact aceeasi limita. Numai ca el a pictat fotografii. Expresia si forta artistica, la Richter, au fost saracite in explorarea acestei limite, sensul la el fiind dinspre arta grea spre arta facila, fotografia. El a facut, programatic, o denudare a simbolului, lucru pe care nu il aprob, exact cand arta grea, intensiva, ezoterica, era in cautarea unei formule si a unei materii prin care sa disemineze rapid si masiv.

De cealalta parte, tehnica digitala este un sigiliu regal cu care oamenii de azi sparg nuci. Grafica digitala este trimisa sa orneze sreenuri de computer sau este pusa la munca pentru curiozitati si bestiare SF si horror. Excelenta deja din punct de vedere tehnic, ea ezita (in general) sa treaca pragul de la techne la ars. Pe pragul dintre cele doua, eu incerc un pas.

Daca e un prag sau o dimensiune in sine, asta e ceva ce va hotara gustul public. In acest moment, preocuparea este pentru mine sa arat cum vin culorile.

Lucrarea de fata are doua variante, una in proportia 20×30 (reprodusa mai sus), si una dubla ca latime, pastrand inaltimea. A fost lucrata in 2011 pe o fotografie din 2008.

Criza ca o ceapa

E greu de crezut ca o criza de vara va ajunge in forta si in toamna, cand oamenii vin cu chef de munca din vacanta.

Prabusirea burselor internationale, urmare a retrogradarii ratingului de tara al Americii, este putin probabil sa devina una cronica din mai multe motive: in primul rand pentru ca este un puseu financiar, fara legatura cu statul si economia lui. Este, mai degraba, un semnal politic pentru campaniile electorale care urmeaza sa inceapa in SUA, Franta si Germania.

Un alt motiv important pentru care criza burselor ar trebui sa fie una de scurta durata, indiferent de intensitatea ei, este ca banii care pleaca din bursa nu au unde sa se duca decat tot pe piata financiara. Pur si simplu nu exista un ciorap suficient de mare in care sa incapa sumele extrase acum. Ar fi, deci, vorba despre ajustare pe piata financiara si migrarea investitiilor dinspre titluri de stat si companii cu expunere pe titluri de stat sau cu expuneri majore cu statele spre titluri cu o alta structura de risc.

Motivul crizei bursiere este iesirea dintr-un mit financiar, acela ca statele au risc zero. Constientizarea faptului ca si cele mai mari state din lume pot ajunge in blocaj de plati si aparitia spectrului falimentului unor mega-puteri a insemnat schimbarea plusurilor si minusurilor de pe hartile de risc pe care le folosesc companiile financiare pentru plasarea investitiilor.

Pe acest fond de ajustare a portofoliilor reale a intervenit suprareactia pietei (este stiut ca piata financiara este una isterica), plus fondurile speculative futures care speculeaza si pariaza orice: o crestere isterica la fel de bine ca si o scadere isterica.

In concluzie: o parte dintre banii extrasi din burse zilele astea se vor duce spre aur, piata de arta si alte bunuri cu valoare intrinseca, cele despre care se spune ca numai cresc, nu si scad, dar care au dezavantajul de a creste greu, in zeci de ani. O alta parte a sumelor, o parte mica, va fi pusa efectiv la ciorap, extrasa din economie si din campul financiar si tezaurizata efectiv. Aceasta se va degrada cel mai rapid, daca va fi tinuta in moneda (pentru ca in urmatorii ani vom avea inflatie globala), sau va duce la un oarecare profit daca va fi tinuta in bunuri de valoare (aur, arta etc.). Insa cei mai multi bani se vor intoarce in economie, fie prin mecanisme bursiere (pe o structura ajustata a titlurilor, cu riscurile actualizate), fie prin investitii diecte, fie prin investitii intermediate bancar. Oamenii au nevoie de profit si dividende, iar economia inca le permite. Indiferent de atacurile speculative, de recalculari si de “criza statelor”, profitul este inca posibil si tentant.

In concluzie: piata le va oferi statelor posibilitatea de a se reforma in urmatorul ciclu electoral si de a lua decizii prin care finantele sa sprijine economia, nu sa intre in conflict cu aceasta. Criza bursiera ar urma sa isi piarda amplitudinea la inceputul toamnei si sa revina pe plus in functie de calendarul electoral din statele majore. Criza Chinei, anuntata pentru inceputul anului viitor cred ca se amana si ea. Daca economia e o ceapa, prin criza bursiera se mai strica inca unele foi de la suprafata, la fel ca si in “criza bancilor”, dar fara a strica, deocamdata, miezul si fara a afecta sanatatea intregului fruct.

O criza majora (astea toate sunt profetii, asa cum e titlul rubricii sub care public acest material) este de asteptat in circa cinci ani, daca statele nu vor intelege modificarile majore din economiile lumii si nu vor trece la politici financiare prudentiale dupa tot dezmatul populist al guvernelor din ultimul deceniu.

Supra-statul, made in Europe

Cautandu-si o pozitie unitara in problemele internationale, Uniunea Europeana tinde sa devina un stat suprastatal, al doilea sau poate primul stat din lume.

Europa, sustinuta de America si Africa, grafica de William Blake
Europa, sustinuta de America si Africa, grafica de William Blake

Europa la a doua tinerete

UE este deja o mare forta economica. O piata comuna uriasa, deocamdata a patra din lume, o capacitate productiva care la multe capitole detine primul loc in lume si o moneda consolidata si in plina ascensiune – Uniunea Europeana a reusit sa readuca Europa pe o pozitie de forta dupa ce in ultimii 50 de ani evolutiile eonomice cele mai importante erau inregistrate la Washington, Tokyo sau in tarile exportatoare de petrol.

In timp ce americanii mai vorbesc inca de lumea veche si lumea noua, UE tocmai incearca sa devina cel mai nou stat din lume: isi pregateste o constitutie, intentioneaza sa aiba un singur minister de externe si doreste constituirea unui corp militar comun. Adaugati asta la situatia economica si veti obtine un subiect neplacut la Washington.

Pentru unii americani, indeosebi din sfera financiara, constituirea Uniunii Europene a aparut ca fiind o succesoare a Uniunii Sovietice: adica un rival al SUA. Inca de la primele eforturi a aparut clar ca noua Europa va refuza sa navigheze in siajul Washingtonului si ca va avea o capitala conventionala la Bruxelles si doua capitale politice, la Paris si la Berlin. Pozitia particulara a Marii Britanii, angajata doar partial in UE (mentine inca lira sterlina ca moneda nationala) in timp ce este cel mai intim stat al SUA (cele doua tari detin unitati militare si tehnologii de razboi comune) a facut ca Oceanul Atlantic sa fie o frontiera mai putin impermeabila si mai putin distincta.

Acelasi rol l-a jucat in ultimii ani si NATO care, pe harta vorbind, pare o reuniune a SUA si UE. Capitala e in Europa dar, prin statut, conducerea este dominata de americani. Din acest motiv, in timpul lui De Gaulle, Franta a si parasit pentru un timp alianta. Creata impotriva lui Hitler si a lui Stalin, Alianta Nord Atlantica traverseaza o criza de personalitate: nu gaseste nici un adversar clar impotriva caruia sa faca planurile de lupta. In ultimii zece ani NATO se extinde si aplicatiile sale se desfasoara cu adversari ipotetici. Multi dintre fostii adersari sunt acum tari membre.

In realitate lucrurile nu sunt nici atat de clare nici atat de dramatice ca in analiza. Dar tensiunile exista si daca ar exista un domeniu al psihologiei istoriei, doctor Freud al Capitalelor ar vorbi despre un complex al superioritatii si inferioritatii, abil disimulat prin sintagmele “lumea veche” si “lumea noua” prin care fiecare om politic intelege ce vrea.

(material publicat pe print in “Imaginea Romaniei” si lansat web in siteul nicuilie.eu/tigara/)