Tag Archives: FBI

Despre bin Laden, imediat dupa atentatul de la WTC

Oaia neagra

La 10 minute dupa accident, cand nimeni nu stia nimic si lumea prefera inca sa creada ca totul nu este decat o intamplare, daca i-ar fi venit cuiva ideea ca este un act terorist, vinovatul ar fi fost indicat, fara nici o ezitare, Osama bin Laden. Amenintarile pe care le facuse acesta la adresa Statelor Unite erau cele mai infricosatoare si, chiar daca mult timp au fost considerate simple amenintari, pe 11 septembrie 2001 vorbele capatau greutate. Pe listele FBI, Osama bin Laden detinea pozitia intai in topul celor mai cautati criminali. Dar FBI-ul nu ar fi putut sa-l aresteze decat daca milionarul saudit s-ar fi hotarat sa faca el insusi o vizita pe taramul vulturului american. Chiar daca in urmatoarele zile au lipsit total probele care sa poata duce clar la inculparea unuia sau altuia dintre grupurile teroriste, vinovat din oficiu a fost socotit grupul milionarului saudit. Daca Hamas si Hesbollah si-au restrans activitatea la teritoriile ocupate, daca alte organizatii teroriste arabe au trecut in “adormire”, daca terorismul de inspiratie comunista inregistreaza un regres evident, singura organizatie care in loc sa-si restranga activitatea si-a largit-o in ultimii ani este cea a lui Osama bin Laden. Atentatele din Kenia si Tanzania impotriva ambasadelor americane erau perfect limpezi in mintea cetatenilor SUA. Pentru toti, exista un singur pericol, bin Laden.

Fiu al unui milionar din Arabia Saudita, stat aflat aproape de 100 de ani sub influenta americana, Osama bin Laden a fost intotdeauna oaia neagra a familiei. Apropiat de familia regala saudita, tatal sau, Mohammad bin Laden, care provine din provincia yemedita Hadramut, a fost un nabab al cosntructilor si a fondat in 1950 Bin Laden Construction Group ,cu sediul in portul saudit de la Marea Rosie, Jeddah. Grupul a devenit una dintre cele mai mari firme din regatul petrolului, cu un capital estimat de aproape sase miliarde dolari atunci cand a primit comanda de la Curtea Regala Saudita de a extinde locurile sfinte islamice din orasele interzise, Meca si Medina.

Salem bin Laden, fiul cel mare al lui Mohammad, a condus imperiul financiar lasat de tatal lor dupa moartea sa in 1968, pana cand el insusi a murit in Texas in 1988, prabusindu-se cu avionul personal.

Mohammad bin Laden a lasat 54 de fii si fiice, din mai multe casatorii. 13 dintre fii sai se afla in consiliul de administratie, cei mai importanti fiind Baker, Hassan, Islam si Yehya. Se crede ca Osama este singurul fiu nascut dintr-o mama saudita. Baker, al doilea fiu al lui Mohammad, i-a urmat lui Salem la conducerea firmei si a extins afacerea in mai multe tari arabe, ajungand sa aiba zeci de mii de angajati. Cel de-al treilea fiu al lui Mohammad, Osama, in varsta de 44 ani, are o avere estimata de 300 milioane dolari. A intrat in grupurile islamiste inca din anii ’70. Dupa invazia sovietica din Afganistan (1979) a finantat mii voluntari arabi pentru a se alatura Jihadului (rayboiul sfant purtat de musulmani impotriva necredinciosilor). Surse apropiate familiei sale spun ca a supervizat, de asemenea, distributia de fonduri pentru luptatorii din Afganistan in timpul conflictului cu Uniunea Sovietica. Revenit in Arabia Saudita in 1992, Osama a fost acuzat ca a sprijinit grupurile islamiste din Egipt si Algeria si i-a fost confiscat pasaportul de catre autoritati pana in 1994. In acel an a plecat in Sudan, dar a fost din nou acuzat de finantarea taberelor de antrenament ale teroristilor. De aceea, i-a fost ridicata cetatenia saudita. In dorinta de a mentine legaturi stranse cu familia regala saudita, familia bin Laden s-a delimitat de Osama. De altfel, mama lui Osama a organizat nunta fiului acestuia in ianuarie anul trecut pentru a-si salva afacerile. Un semn de incredere acordata de autoritatile saudite a venit in anul 1998, cand a contractat firma de constructie a familiei bin Laden, pentru o cladire in valoare de 150 milioane de dolari in sudul Riyadhului care urma sa adaposteasca 4.300 de militari americani. Astfel, indirect, guvernul american a finantat familia bin Laden si, in special, factiunea terorista condusa de Osama. Acesta a fost aplaudat de lumea araba in 1996 dupa atentatele cu bomba impotriva complexului de locuinte ale militarilor americani din Arabia Saudita, in urma caruia a rezultat moartea a 19 americani din servicii care dirijau evacuare trupelor USA de la baza Prince Sultan din Dhahran.

Printul Charles al Marii Britanii s-a intalnit cu Baker bin Laden la o receptie in timpul vizitei sale in Regatul Saudit din februarie anul curent. “Nu avem nimic de a face cu Osama” a spus pentru AFP un membru al familiei bin Laden, cerand pastrarea anonimatului. Arabia Saudita este una dintre cele trei state care are relatii diplomatice cu regimul taliban, degradate de la rangul de legatie la cel al insarcinatilor de afaceri in 1998, ca protest la refuzul militiei afgane de guvernamant de a sfarsi relatiile cu Osama bin Laden.

Cel mai cautat om pentru FBI si CIA, devenit in doar cateva zile omul cel mai periculos de pe pamant, Osama este considerat deopotriva un criminal si un erou. El detine o armata personala de peste 3.000 de luptatori pregatiti exclusiv pentru atacuri teroriste si lupte de gherila. Echivalentul in armatele regulate al fortelor lui Osama este acela al trupelor speciale de desant sau cercetare-diversiune. Pregatirea este constituita aproape exclusiv pe tehnici non-conventionale de razboi. Aflandu-se in fruntea unei organizatii-umbrela pentru diferitele factiuni teroriste, bin Laden a reusit sa le uneasca si sa le coordoneze pe acestea fara a le subordona ierarhic sau functional intre ele. Organizatia nu are o conducere unitara, astfel ca si in cazul unei “decapitari” grupurile componente pot functiona independent.

Pe langa resedinta sa din Afganistan, Osama bin Laden dispune de baze in 31 de tari ale lumii, dintre care cele mai importante sunt cele din regiunile vecine Afganistanului si din Peninsula Araba. In Cecenia, exista mai multe rapoarte care confirma ca bin Laden a vizitat de mai multe ori aceasta republica rusa unde se bucura de sprijinul unor grupari musulmane care-i urmeaza doctrina. In Kasmir, grupul separatist Laskar-e-taiyba a cerut de mai multe ori lui bin Laden sa-i conduca pe rebelii musulmani in lupta lor impotriva soldatiilor indieni in disputa pentru independenta statului Kasmir. In Pakistan, unde, dupa unele surse, se afla bin Laden, acesta beneficiaza de o mare retea de legatura, care dateaza de pe timpul razboiului antisovietic cand gruparile talibane si cea a lui bin Laden primeau prin Pakistan arme si echipament militar de la CIA. Recent, a fost raportata o intalnire intre bin Laden si oficiali pakistanezi in regiunea Peshawar. In Irak este suspectat de a avea baze sigure pentru luptatorii care participa in atacurile impotriva Statelor Unite sau impotriva unor tinte saudite. Ziarele au publicat mai multe locuri prin care bin Laden obisnuieste sa treaca frontiera dintre Iran si Afganistan. In Arabia Saudita, familia lui bin Laden controleaza o mare gama de afaceri. Conform unui raport al serviciilor secrete, citat de CNN, Osama bin Laden a strans recent peste 50 milioane dolari de la oameni de afaceri sauditi si din Golful Persic, sponsori traditionali ai actiunilor sale. Sursele spun ca autoritatile saudite au arestat un proeminent bancher saudit in urma unor zvonuri ca acesta asigura largi contributii pentru organizatia lui bin Laden. Pentru Emiratele Arabe Unite, Departamentul de Stat confirma rapoarte care arata ca bin Laden este aprovizionat cu fonduri din banca Dubai Islamic Bank, controlata de Emiratele Arabe Unite. Desi pozeaza drept aliat al SUA, EAU este una dintre cele trei tari, alaturi de Arabia Saudita si Pakistan, care recunoaste guvernul taliban din Afganistan, acuzat de SUA pentru sprijinul pe care il acorda lui bin Laden. Yemen este una dintre cele mai sarace tari arabe si este tocmai locul unde bin Laden se bucura de cel mai mare sprijin popular. Muncitorii indeosebi s-au asociat rapitorilor coordonati de Al-Qaba, organizatia lui bin Ladin, care au rapit in cursul anului trecut 16 turisti britanici, americani si australieni. In Sudan, Statele Unite au lansat in 1998 un amplu bombardament impotriva unei fabrici de medicamente de langa Khartoum, presupunand ca aceasta ar fi dependenta de bin Laden si ca fabrica producea arme chimice. In Somalia, marturiile neconfirmate spun ca bin Laden controleaza mai multe campuri de pregatire militara pe insulele coastei somaleze. Autoritatile locale neaga relatarile ziarelor arabe care sustin ca bin Laden s-a refugiat pentru un timp in aceasta tara. In sfarsit, baza cea mai consistenta este reprezentata de Afganistan. Bin Laden se bucura de sprijinul total al talibanilor, partidul de guvernamant local. Ultimele informatii confirmau ca el detine o ferma in satul Farmihadda din apropierea orasului Jalalabad. Veteranii razboiului din Afganistan contra sovieticilor reprezinta nucleul tare al armatei sale personale. Unele surse de informatii sustin ca Osama bin Laden s-a inrudit cu liderul taliban mulachul Omar, numit si “comandantul cel mai credincios”. Se pare ca liderul taliban a luat-o in casatorie pe fiica cea mai mica a lui Osama bin Laden. Mohammad Omar este conducatorul miscarii talibane compusa initial din seminaristi islamici, si el detine puterea in capitala afgana, fara a controla importante regiuni din tara care sunt in posesia unor grupari rivale.

Capturarea lui bin Laden este considerata o sarcina extrem de dificila chiar si de catre cei mai optimisti analisti americani. Cu o replica furata de Hollywood, presedintele Bush i-a spus acestuia: “Poti fugi dar nu te poti ascunde”. Chiar si pana acum, CIA incercase de mai multe ori vanarea liderului musulman care este tinta si pentru numerosi alti dusmani, unii dintre ei chiar lideri ai unor factiuni musulmane rivale.

In decembrie trecut, administratia Clinton se pregatea de capturarea lui bin Laden dat fiind ca oficialii considerau ca au informatii suficiente despre locurile in care se ascunde. Dupa o dezbatere interna, ei au descoperit ca toate informatiile erau invechite, mai de graba zvonuri decat produse ale unui organism de spionaj realist. Ulterior el a intrat in aria de interes a intregii comunitati de spionaj pe care o detine SUA: de la spionii CIA, la antenele si computerele National Security Agentcy, la satelitii militari, totul fiind folosit pentru a identifica activitatile lui bin Laden. Acest nume a fost si obiectul unor schimburi de informatii pe care Statele Unite le-a facut cu aliatii sai. Este insa clar ca bin Laden cunoaste foarte bine metodele de spionaj americane si ia toate masurile necesare pentru a scapa controlul. Se misca repede si se ascunde. A incetat sa foloseasca canalele de comunicatii pe care le stie monitorizate, cum ar fi telefonul prin satelit. “Faptul ca noi stim atat de putine despre activitatile sale recente sugereaza ca detine o importanta inovatie in comunicatii, ceea ce ii permite sa comunice rapid si nedetectat”, spune Daniel Banjamin, un fost membru al Consiliului de Securitate Nationala al SUA, acum expert in terorism pentru Centrul de Studii Strategice Internationale. “Este posibil si ca toate conversatiile lor sa se poarte de la om la om”, concede specialistul american. Fostul presedinte George Bush, tatal actualului presedinte, fost director al CIA in anii ’80, a criticat dur activitatea serviciilor de informatii americane care, dupa parerea sa, s-au concentrat prea mult asupra supravegherii electronice si au abandonat, aproape, ceea ce in bransa se numeste “HUMINT” – informatiile culese cu personal uman (agenti). Fostul presedinte lasa a se intelege ca aceasta este singura metoda prin care se pot capata informatii credibile despre autorii atentatului de pe 11 septembrie 2001. In ciuda unei victorii partiale in afara identificarea retelei bin Laden, CIA nu a putut preveni atacuri ale acesteia in Iordania, Egipt, Kenia si Balcani, desfasurate in ultimii ani. Ceea ce a reusit pana in prezent spionajul american este definirea exacta a grupurilor din subordinea liderului afgano-saudit: Al-Qalda si MAK (Maktab al-Khidamat – Frontul International Islamic pentru Jihad impotriva Evreilor si Crestinilor).

Internetul trimite artistii la cersit

Civilizatia la pragul P2P

Pentru ce sa platesc 20 de lei pe albumul unei trupe care face play-back? Daca aia doar dau din gura pe fundal, mi se pare normal ca si eu doar sa flutur banul. Si e oarecum normal sa furi o melodie de pe Internet daca, la randul lor, trupele isi fura una alteia melodiile…

Nicu Ilie
blog.nicuilie.eu

Nu sunt opiniile mele, ci unele furate de pe un forum unde se dezbatea o tema legata de pirateria pe Internet. Cifrele, cu care n-o sa va plictisesc pentru ca nici nu concorda intre ele (vezi siteurile FBI, Fnac, wiki, agentiile de stiri si politiile nationale; fiecare lucreaza cu alte cifre si alte estimari), arata ca fenomenul pirateriei este starea normala a Internetului, nu exceptia.

Scurta istorie

Hai sa incercam explicatii! Intai, cele logice, date de politisti: din cauza ca Internetul este un fenomen mondial, nu poate exista asupra lui o jurisdictie categorica si omogena. Altfel spus, acum, cand v-ati plugat browserul pentru a ajunge pe acest site, ati iesit deja din tara pentru ca hostingul blogului meu este asigurat de un server din State. Apoi, tinand cont ca DNS-ul este „.info“, sunteti in legislatia transnationala. Sa presupunem ca accesati din Romania acest site. Simpla conectare implica norme de drept din Romania, SUA, dreptul international si normele specifice statului Texas (in care se afla serverul). Daca aveti Internetul de la una dintre companiile internationale prezente si in Romania, aceeasi conectare se mai supune si reglementarilor comunitare europene, precum si celor din Italia, Grecia, Franta, Germania sau Ungaria, tari in care se afla cartierul general al companiilor respective sau servere nod in comunicatia satelit-DNS. Un adevarat cocteil juridic.

Dar eu nu fac piraterie pe acest blog.

Cine face piraterie isi inregistreaza domeniul intr-o tara care nu are legi privitoare la Internet sau nu are posibilitatea sa le controleze. Un bun exemplu este Tokelau, mai cunoscuta internautilor prin codul ei digital „.tk“. Apoi: serverele cu fisiere suspecte sunt de regula gazduite in tari unde accesul si controlul este dificil sau imposibil: India, Birmania, Hong Kong, China etc. FBI, care este paznicul oficial al Internetului, se vede in imposibilitatea de a-si impune acolo punctul de vedere.

De observat si ca Internetul este considerat de americani o chestiune de drept intern (alocata deci organismului federal de combatere a criminalitatii), nu de drept international, caz in care CIA si NSA ar trebui sa fie abilitate. Este singura situatie in care FBI poate avea jurisdictie dincolo de granitele Statelor Unite.

Am trecut, asadar, in revista pirateria nesimtita, ostentativa, pe fata. Demna mai mult pentru locuitorii din lumea a treia.

In lumea civilizata, pirateria traieste pe ruinele Kaaza. A fost un scandal celebru in SUA atunci cand a fost demontata prima retea de conexiuni peer-to-peer. Chiar si acum persista inca indoiala daca, la ora respectiva, FBI avea dreptul legal sa intervina. Chiar si astazi, prevederile normative se pot aplica doar cu mare dificultate in acest domeniu. Despre ce este vorba?

In sistemul standard de descarcare de fisiere (legale sau ilegale, nu conteaza), utilizatorul de Internet se conecteaza la serverul sau reteaua de servere pe care este incarcat fisierul si-l descarca de-acolo. Sursa este asadar punctuala, precisa, iar utilizatorii se conecteaza intr-o retea radiala la sursa respectiva. In sistemul peer-to-peer (ex. DC++, torrent), prescurtat P2P, serverele au doar rolul de a tine liste ale fisierelor propuse pentru descarcare in timp ce acestea sunt fizic gazduite pe calculatoarele celor care le pun la dispozitie. Atunci cand un utilizator descarca un fisier, o face direct din calculatorul unui alt utilizator, fara a mai trece macar prin server. Mai mult, softurile evoluate P2P permit ca descarcarea sa se faca simultan de la mai multi useri, care pun in comun fisiere similare.

Complicatiile juridice devin astfel si mai importante pentru ca, practic, nici unul dintre utilizatori nu pune la dispozitie intregul fisier, pentru care are sau nu are drepturile de autor. Fiecare pune la dispozitie fragmente de fisier care nu pot fi folosite daca nu sunt completate cu alte fragmente complementare. Mai mult, retelele P2P fiind adesea transnationale, accesarea unui torrent poate implica si 30 de state, cu jurisdictiile lor.

O alta consideratie tehnico-juridica este legata de insasi situatia Internetului. Acesta se confunda cu reteaua internationala a calculatoarelor conectate. Dar, in fapt, este o insumare de retele regionale, dedicate, securizate etc. Celula de baza a Internetului este constituita din mici retele cu 2-10 calculatoare interconectate, deschise sau nu spre reteaua globala. Asta face ca legislatia sa devina fluida inca din start, pentru ca acele calculatoare pot fi proprietatea mai multor persoane sau a unei singure persoane. Asemenea diferentieri au fost pana acum imposibil de digerat de catre organismele legislative din diverse state, care au preferat fie reglementari generice, fie reglementari absurde. Conform legislatiei din mai multe tari europene, ar fi ilegal sa-mi transfer anumite fisiere de pe calculatorul meu pe laptopul meu prin reteaua pe care o am acasa. Conform altor legislatii, este interzis sa imprumuti unui prieten un DVD cu film, muzica sau soft, in timp ce acelasi lucru este permis in privinta cartilor.

Pentru ca nu pot controla la un mod decent fenomenul, legislativele incearca sa-l interzica global. Nu in speranta de a-l desfiinta, dar pentru a gasi motive de sanctiune aproape impotriva fiecarui utilizator.

Si mai scurta istorie

Cum s-a ajuns intr-o asemenea situatie? Explicatia nu este nici juridica, nici politieneasca, ci tine de economia politica.

Produsul de arta a fost, intotdeauna, in decursul capitalismului un punct vulnerabil. Care este valoarea in bani a unei valori artistice? Nici Adam Smith, nici Marx nu s-au concentrat asupra fenomenului. Totusi: cat face o capodopera? Cel mai scump tablou vandut in lume e un Pollock. E Pollock cel mai bun artist al lumii?

Astazi, nici valoarea in bani a banului nu mai este un concept atat de stabil si operational. Dar valoarea financiara a operei de arta nu a fost niciodata aglutinata in sistemele de gandire economica. Si, daca banul s-a autodefinit prin crize economice si politice (banul-aur, banul-munca, banul-petrol, banul-drept de utilizare, banul-emotie*, banul-limbaj**), nu putem sa trecem cu vederea implicarea sa in crizele artelor si in accelerarea curentelor artistice.

Economia operei de arta nu beneficiaza insa de un studiu sistematic. Si astfel, intr-o civilizatie care a monetizat intreaga realitate (pana si speciile pe care de disparitie au mercurialul lor!), arta a ramas oarecum pe dinafara. Amintesc aici cazul Brancusi vs. Vama americana, celebrul proces castigat de artistul european si care a determinat o schimbare radicala in legislatia vamala mondiala. Artistului i se interzisese importul temporar in SUA, pentru o expozitie, pentru mai multe variante Pogany si mai multi cocosi, vamesii considerand ca, dat fiind numarul mare de copii, ar fi vorba de un produs industrial, nu de unul artistic.

Daca insa fiecarei lucrari i se poate negocia, stabili, licita un pret de catalog sau unul de utilizare, capitalismul este total pe dinafara in ceea ce priveste productia operei de arta. Bun: faci investitiile. Ai mijlocul de productie: artistul. El trebuie sa produca atatea capodopere in atat timp. Niciun contabil nu ar inghiti un asemenea rationament, cel putin in privinta artelor primare. In privinta artelor complexe (film, dar si teatru), pornindu-se de la un scenariu verificat deja axiologic, un decorator confirmat deja si de alte ingrediente deja certificate, capitalul poate avea un cuvant de zis. Programabilitatea profitului este insa si aici la limita. Dar in privinta artelor primare – plastica, literatura – nicio banca nu are linii de credite pentru realizarea de capodopere. Niciun fond de investitii nu se baga. Asiguratorii mai degraba ii asigura picioarele lui Beckham, decat mana lui Baselitz.

Artistii traiesc in nise economice create de stat sau de organizatii informale. Mecenatul, activ sau depersonalizat juridic la rangul de sponsorizare, este si astazi o componenta vitala pentru subzistenta artelor. Asta, in timp ce solutia care ar fi logica din punctul de vedere al capitalului ar fi ca pictorii sa deseneze pe un colt al panzei sigla firmei de la care a luat bani!

In Romania, de exemplu, literatura a fost creata prin Fundatia Regala, in interbelic, si sustinuta de guvernul comunist dupa aceea. Din 1990, nimeni nu a mai alimentat financiar coerent sistemul, si asta se simte.

Ar mai fi multe de zis: ca adesea artistii au si meserii comerciale (jurnalisti, publicitari, pedagogi etc.) si fac arta, practic, ca hobby. Ca, atat timp cat capodopera nu poate fi programata, ea nu va putea fi investitie; si ca lucrurile nu s-au schimbat radical din vremea Dinastiei Ming, cand vasele chinezesti de o mare frumusete erau preparate, erau coapte cate 30 intr-un cuptor, se alegea unul dintre ele, cel mai frumos, iar restul erau sparte.

Care ar fi retributia cuvenita pentru Cartarescu sa scrie un roman cu care sa dea lovitura? Daca il intreb pe Marius Chivu, va spune un pret. Daca il intreb pe Mihai Iovanel, va spune altceva. Daca nici criticii nu pot monetiza, nici contabilii, o anume valoare artistica, cine o poate face?

In arte nu exista contracte colective de munca. Si, atat timp cat acestea nu vor exista, arta va trai intr-o nisa a capitalului.

Incredibil de scurta istorie

Ce e interesant acum este ca epoca digitala nu mai face deosebire intre arta si soft. Toate sunt productii intelectuale, toate sunt pe un singur taler al balantei. Toate au un singur articol de lege. Toate au aceleasi reguli de protectie. Visul dintotdeauna al inginerilor!

Intre un site in flash facut de Dobreperun Media si un tablou de Dali nu mai e nicio diferenta de jure.

Pragul P2P sau Iluminismul salbatic

Dincolo de a fi o chestiune tehnica sau o problema juridica, P2P constituie momentul de radicalizare a raportului dintre capital si opera de arta (nu voi lua act de omogenizarea productiilor intelectuale propusa de legislatie).

Spre deosebire de epocile anterioare, cea digitala a pus la indemana consumatorilor nu doar accesul, dar si multiplicarea si distributia. Acum 30 de ani, asa ceva era de neimaginat. Ca sa faci copii ale unei carti, trebuia sa-ti iei tipografie. Ca sa faci copii ale unei picturi, trebuia sa fie ceva de capul tau.

Aparitia calculatorului, marirea exploziva a capacitatilor de stocare si diversificarea acestora, aparitia suporturilor optice au creat mediul in care consumatorul s-a transformat in utilizator, el avand capacitatea tehnica de a industrializa productia de tip intelectual. El o poate, tehnic, copia, modifica si redistribui, si chiar face acest lucru.

Prima victima a fost fotografia. A urmat muzica si filmul. Apoi, celelalte arte, tot prin intermediul fotografiei, care trece acum printr-o „inflatie“ datorata aparitiei camerelor digitale.

Asta e efectul P2P in care utilizatori necunoscuti intra in contact si schimba fisiere cu continut artistic fara a-si transmite unul altuia nicio informatie legata de respectivul obiect, nicio impresie, fara a se prezenta macar intr-un complet anonimat.

Posibilitatea tehnologica a intalnit un urias orizont de asteptare. Toata lumea vrea sa aiba accesul la categorii specifice si calitati specifice de arta. Accesul la aceasta a fost insa, in toata istoria lumii, restrictionat. Pentru prima data, computerul si Internetul creeaza asemenea posibilitati.

In epocile precapitaliste, accesul la bunurile de prestigiu (in care se subsumau si produsele artistice si de artizanat) era un atribut al factorului de putere. Artistii erau cumparati cu privilegii sau donatii. In capitalism, bunurile de prestigiu au fost segregate, si toate produsele tehnice au migrat spre ieftinire (monetizarea devenind surogat al factorului de putere) si generalizare. In cazul automobilelor, de pilda, s-a trecut de la un automobil la 500.000 de locuitori la un automobil la 6 locuitori. Pentru categoria tehnica este asadar mai indicat sa folosim termenul englez „comoditati“. Electricitatea, trenul, avionul, locuintele, calculatorul. Pentru „comoditati“, acest lucru a fost posibil pentru ca ele aveau caracter reproductibil. Ele, efectiv, pot fi reproduse intr-un numar nelimitat de exemplare, si daca exista mai putine Ferrari decat potentiali soferi de Ferrari se datoreaza nu incapacitatii de productie, ci efortului de limitare a productiei pentru asigurarea unei valori marginale cat mai mari.

La Ferrari, asadar, caracterul de marfa rara se creeaza artificial, nu in virtutea regulilor jocului. Operele de arta sunt insa obiecte rare. Ferrari vrea sa-si pastreze masa specifica de cumparatori bogati. Operele de arta se adreseaza insa unui public educat. Bogat sau nu. Un alt punct in care valoarea economica nu se suprapune in mod necesar cu valoarea pietei.

Pentru prima data, computerul, cu stocajele optice si cu Internetul, a facut posibil fara limitari tehnice accesul la produse artistice. Intregul comert cu opere de arta este pe cale sa scape de sub orice control. Tinde sa se desfiinteze ca activitate comerciala. Efectul asupra creatorilor pare ca va fi unul catastrofal.

Regula economiei de piata este ca produsul sa fie platit de consumator. Daca acesta nu va mai plati si, ca intr-un iluminism salbatic, va avea acces la orice opere isi doreste, clasa artistilor profesionisti este serios amenintata. Exista cineva capabil sa preia finantarea? Mari corporatii care sa amplaseze vreo reclama virala in chiar opera de arta creata pentru a fi piratata? Companiile din Internet care sa ofere servicii de arta laolalta cu casute de e-mail? State? Organizatii informale?

Altfel spus: cine are astazi un computer conectat la Internet are si motivul si mijloacele sa faca piraterie. Iar daca toata strategia guvernamentala va fi aceea de a face o plasa juridica prin care oricine se poate strecura, pe viitor creatia calificata de arta se va autodesfiinta si tot ce vom avea de-acum incolo vor fi filmulete youtube.

*) v. Scoala de la Chicago

**) ex.: banii digitali. Neteoretizat inca.

via Cultura, via Ghimpele