Tag Archives: economie

Romania – evenimentele anului in 2011

O analiza economico-sociala

Un numar de evenimente care numai rareori au tinut prima pagina a ziarelor si au determinat vii dezbateri tv vor influenta anii ce urmeaza si le transforma in cele mai importante din acest an. O lista a acestora, intr-o ordine ce tine de alegerea personanala si propria capacitate de a le estima impactul, este urmatoarea:

1. Romanii au primit drept de munca intr-un numar de tari europene si, in primul rand in Germania. Evenimentul a avut loc la sfarsitul anului 2011, dupa ce in cursul anului avusesera loc si alte evenimente pe piata muncii din Uniunea Europeana, unele dintre ele cu impact negativ. Aici trebuie mentionate restrangerea dreptului de munca pentru straini in Spania si “falimentul” Greciei care face aceasta tara mai putin atractiva pentru forta de munca din Romania. Munca in strainatate este una din principalele cai de dezvoltare a Romaniei, “capsunarii” trimetind anual in tara procente intregi din PIB. Dincolo de valoarea directa, munca in strainatate ajuta Romania sa tina sub control problema somajului si, pe de alta parte, se constituie in factorul de modernizare a Romaniei cu cel mai mare impact social: peste hotare muncesc predominant oameni saraci, proveniti din Romania profunda, neinformata si conservatoare, care se intorc cu mentalitati schimbate si cu puncte de vedere influentate de gandirea europeana.

2. Angajamentele europene ale Romaniei in acordul de limitare a deficitului public. Realizat la initiativa Germaniei si Frantei, acordul este unul deosebit de important la nivelul statelor UE care isi vor reduce astfel politicianismul si vor trece spre o dezvoltare organica, sustenabila si in raport cu nevoi obiective. Totodata masura este una de centralizare in UE, spre realizarea unui statut de Statele Unite ale Europei. Situarea Romaniei in acord inseamna o schimbare de vector in politica internationala, centrata in ultimii ani pe relatia cu Washingtonul, iar reorientarea spre Berlin era alegerea logica si necesara, fundamentata pe nevoile economice ale Romaniei si pe capacitatea Germaniei de a genera bunastare regionala. Consolidarea monedei europene, principalul etalon de plati in Romania chiar inaintea indeplinirii criteriilor de convergenta (contractele se negociaza de regula in Euro) vine la pachet cu toate acestea. Din pacate, angajamentul Romaniei nu este inca definitiv, el urmand a fi sanctionat legislativ in 2012, iar politicienii au anuntat deja puncte de vedere discordante.

3. Acordurile cu FMI. Finalizarea acordurilor de asistenta economica cu Fondul Monetar in anii precedenti, precum si pachetul de masuri economice care le-au insotit, au asigurat si asigura inca o pozitie solida Romaniei pe plan financiar. Masurile de reducere a deficitului public, precum si reducerea, prin efect indirect, a deficitului pe balanta comerciala, duc spre o economie reala insanatosita, capabila sa produca in conditii de randament, sa asigure portii mai mari din cererea interna si sa capete o competitivitate la export (inca de plan doi, ca subcontractori pentru operatiuni industriale desfasurate in Germania, Cehia si Franta).

4. Retragerea din Romania a unor companii globale. Nokia si Tnuva, cu mii de angajati si procente de PIB contributie in economia Romaniei au parasit tara in 2011, aducand un prejudiciu direct economiei romanesti, prin pierderea unor cote de activitate economica, si indirect, prin impactul unor asemenea stiri asupra dificultatii de a atrage noi investitii straine. Ambele companii au parasit tara din cauza unor dificultati interne in realizarea competitivitatii. Nokia a pierdut intr-un singur an statutul de lider in telefonia mobila, toate tehnologiile sale devenind invechite dupa ce a fost lansat iPhone si telefoanele cu software complex. Israelienii de la Tnuva nu au reusit sa se impuna pe piata interna de lactate, dupa ce au facut o investitie cofinantata cu fonduri europene. Segmentul laptelui de lux este o provocare economica nerealista intr-o tara cu producatori naturali de lactate, iar marcile si strategiile de marketing ale Tnuva au fost greoaie si neprietenoase. Alte investitii straine au fost retrase sau relocate in tarile din jur, dovedind ca mixul salarii+taxe trebuie ajustat in scurt timp pentru ca economia reala sa castige in competitivitate. Realitatea este ca Guvernul a reusit sa fiscalizeze o mica parte a activitatii economice din Romania si, pentru a compensa, suprataxeaza companiile care platesc taxele in mod real. Si, daca nivelul general de impozitare este sub cel din tarile apusene, el este totusi peste cel al unor tari vecine. Asta ne face neatractivi pe termen mediu si scurt.

5. Respingerea extinderii Schengen. Vestile bune de pe piata legala a muncii in UE sunt partial anulate de neprimirea Romaniei in spatiul Schengen. Desi, tehnic, Schengen se refera la turism, respectiv la posibilitatea de a calatori liber in toate statele care fac parte din acord, impactul sau este foarte mare in ceea ce priveste aspectele legale si juridice din Europa. In fapt, Schengen se refera la posibilitatea muncii la negru si la prioritatea combaterii criminalitatii transfrontaliere. Astfel, Romania, exportator de forta de munca la alb si la negru, precum si un stat care are probleme grave cu coruptia, impunerea si mentinerea legalitatii, este un stat care are putine sanse de a fi primit pe drept in acord si poate spera, cel mult, la unele foavoruri politice.

6. Semnarea acordului Nabucco. Obtinerea suportului politic pentru aductiunea de gaze naturale din Caucaz, prin Romania, catre Austria, Italia si Germania, reprezinta primul pas cu adevarat important pe piata energiei. Diplomatia romaneasca a sustinut proiectul inca din urma cu un deceniu, cand a fost lansata ideea, conducta lovindu-se insa permanent de dificultati de ordin politic, multe dintre ele fiind generate de opozitia Rusiei care doreste un proiect concurent, aflat sub controlul sau. Intrarea Turciei in Nabucco, in vara, a insemnat finalizarea demersurilor politice si intrarea intr-o etapa investitionala a proiectului. Impactul este regional, conducta urmand a diminua controlul Gazprom in Europa, atat asupra economiilor occidentale, consumatoare de hidrocarburi, cat si asupra regiunii Caspice, producatoare de gaze si petrol. Romania isi valorifica depozitele de gaz mostenite din exploatarile de gaz din Transilvania, in deceniile precedente, si isi asigura accesul la resurse internationale pe masura ce propriile sale rezerve se epuizeaza. In prezent, importul din Rusia pentru asigurarea decalajului dintre productia interna si consumul intern, reprezinta o presiune mare asupra balantei comerciale, pretul obtinut fiind unul dintre cele mai mari din Europa.

7. Scutul antiracheta. Incheierea acordului romano-american pentru amplasarea la Deveselu, langa Caracal, a unor elemente ale scutului NATO antiracheta ar fi fost, intr-un an mai putin dominat de turburente economice globale, evenimentul cel mai important. El reprezinta definitivarea eforturilor Romaniei de a obtine garantii militare.

8. Intarzierea programului de autostrazi. Autostrazile reprezinta in ultimii ani cel mai mare proiect civil in care este implicata Romania, dar guvernele sunt complet nepregatite sa realizeze controlul si sa directioneze managementul pentru un proiect atat de mare. Inaugurarea noilor drumuri pe fasii, constructia unor “semi-autostrazi” si eternele renegocieri de contracte, fac ca termenele sa fie permanent amanate iar obtinerea functionalitatii programate sa nu poata fi atinsa. Calitatea transporturilor este esenta dezvoltarii economice, iar Romania are cai ferate si sosele invechite, consumatoare de timp si carburant. Libera circulatie a marfurilor si subansamblelor este astfel grevata, costurile de productie mai mari, iar randamentul economic mult mai mic. Transporturile sunt atat de proaste in Romania incat este afectata insasi scalabilitatea productiei, respectiv capacitatea industriala de crestere a cantitatilor pana la niveluri la care productia sa fie cu adevarat rentabila.

9. Integrarea in circuite culturale europene. Succesul de public al unor festivaluri precum George Enescu sau TIFF, precum si participarea internationala semnificativa la asemenea evenimente, sunt semnale ca Romania a facut primii pasi catre iesirea din autismul si autarhia in care national-comunismul impinsese cultura romana. Bariera lingvistica se mentine, iar primele care profita sunt artele care folosesc in principal alte forme de limbaj (vizual sau muzical), incepand cu cinematografia, continuand cu artele plastice si muzica. In plastica, exista grupuri de artisti romani care au reusit sa obtina cote de piata semnificative in strainatate, fiind inca necunoscuti in Romania, unde veleitarismul si fuga dupa sinecure si stipendii sunt inca dominante. In muzica, pe langa succesul festivalului Enescu mai trebuie mentionate si evolutiile din muzica pop, cu artisti precum Inna, Edward Maya sau Alexandra Stan care au obtinut importante succese internationale.

10. Poluarea in mass media. Reducerea drastica a bugetelor de publicitate, dupa cresterea exploziva din 2007-2008, a dus la disparitia unor numeroase publicatii si la decaderea presei scrise. Pentru multe dintre publicatiile ramase, indiferent de canalul folosit (tv, print, internet, radio), supravietuirea s-a facut prin legarea de bugete de aservire, cu o scadere dramatica a standardelor deontologice si morale. Lipsa unei normativitati a profesiei (Clubul Roman de Presa practic s-a dizolvat) si starea proasta a legislatiei civile din Romania, au dus la o tabloidizare masiva, la o comunicare publica rebarbativa si isterica. Astfel, mass media “de public”, finantata prin cumparare directa, se indreapta spre utilizarea exclusiva a fotografiilor cu continut sexual sau insultator, in timp ce mass media “de buget”, unde finantarea se face prin publicitate si subventii, se dedica publicitatii mascate si amestecului indecidabil de informatie si influenta politica sau economica netransparenta. Cazurile limita sunt ziarele si emisiunile de paparazzo, precum si ascensiunea OTV, televiziune in jurul careia s-a format un partid cotat cu oarecari sanse in alegeri si care impresioneaza prin diletantism, ignoranta si abordari suburbane ale unor teme si subiecte majore.

Mentiune:  Catastrofa de la bac. Promovabilitatea sub 30%  la examenul de bacalaureat poate fi si ea citita ca un semn de intyrare in normalitate, date fiind conditiile foarte proste in care s-a desfasurat invatamantul in ultimele decenii. Degradarea era foarte evidenta din testarile europene in care invatamantul romanesc obtinea cele mai proaste medii din Uniunea Europeana. Dar sistemul intern dadea aparenta bunei functionari, cu zeci de mii de absolventi de facultate in fiecare an. Scurt-circuitul de la bacalaureatul din 2011 ar putea fi un semnal pozitiv numai daca va duce la modificari radicale, ce ar putea insanatosi intregul sistem. O mini-reforma a fost efectuata in acest sens, dar pasii sunt mici si exista suspiciunea ca o schimbare politica la conducerea ministerului ar duce si la abandonarea acestor politici si la reinstaurarea mediocritatii automultumitoare.

Batranetea, aspecte comerciale

Bismark a inventat o schema Ponzi. Pe romaneste: sistemul de pensii a fost, din start, un joc piramidal de tip Caritas (minus banditismul). Intotdeauna sistemul, de la crearea sa in 1888, s-a bazat pe extinderea bazei de contributori. Demografia a ajutat asigurarile de batranete, la sfarsitul sec 19 si in prima parte a sec 20 existand in general un raport de 3 noi contributori
pentru fiecare asigurat beneficiar. Diferenta era data din natalitatea pozitiva (la o rata a natalitatii de 2,1 se obtine o dublare a populatiei la fiecare 70 de ani) si de mutarea populatiei din rural/neasigurat in industrial/asigurat.

Pe o matematica simpla, fiecare contributor trebuie sa plateasca o treime sau un sfert din pensia unui beneficiar, daca salariatii sunt de trei sau patru ori mai numerosi. Daca numarul acestora e mai mic sau pensiile sunt mai mari decat contributiile, diferenta era acoperita, in sistemul capitalist, din investitii si dobanzi bancare. Fondurile de pensii sunt astazi cele mai mari capitaluri speculative care se plimba dintr-o economie in alta in cautarea unor profituri maximale. Ele asigura lichiditatea bursei, ele au facut Wall Street, au finantat dezvoltarea imobiliara si industriala si sunt cumparatorii de obligatiuni de stat si bonduri.
Sigur, nu singure, ci impreuna cu fondurile asigurarilor de sanatate si asigurarilor de risc. Celelalte capitaluri speculative sunt simpli pasageri prin piata financiara, veniti pentru zece, douazeci de ani si retrasi in economie sau in consum sau pierduti in investitii riscate.
Durata de maturare a unor bani aflati intr-un fond de pensii solid poate fi si de o jumatate de secol, de la primele contributii pana la atingerea varstei de pensionare. Asta asigura stabilitate.
Insa secolul 21 aduce o noua provocare: dupa 130 de ani de contributii, Pamantul iese la pensie. State europene precum Spania experimenteaza deja problemele imbatranirii populatiei; unele state din Est, precum Romania, si-au creat singure probleme atunci cand au mutat povara neocuparii fortei de munca din fondurile de somaj in fondurile de pensii.
Din acest an problema a ajuns in  SUA (unde varful va fi atins in 2030) si contamineaza toate celelalte state ale Europei vechi, apusene. Estul, cu un pattern demografic similar, configurat de aceleasi razboaie mondiale si, in plus, afectat de emigrare, are totusi o intarziere medie de cca 5 ani. Imbatranirea va ajunge in urmatoarele decenii in Asia, iar China va fi serios afectata incepand cu 2030. Batalia cresterii varstei de pensionare e un simplu paliativ, capabil doar sa intarzie, nu sa rezolve problema. Din urma nu vin generatii de copii, ci generatii strangulate de teama de suprapopulare a pamentenilor.
Peste 40 de ani niciun fond de pensii nu va mai putea exista pe actualele scheme de finantare. Cei care se angajeaza in 2012 trebuie sa stie ca in 2079, cand ar trebui sa iasa ei la pensie, actualul sistem nu va mai exista. Caritasul numit sistem public de pensii, chiar suplimentat cu steroizii bursieri sus-amintiti, va capota prin 2040. Chiar daca, intr-o forma sau alta ar supravietui (de ex., ipotetic, pe model sovietic, prin subventionare de la bugetul de stat), principiul contributivitatii va disparea cu siguranta.
Diverse fundatii au inceput deja sa cultive intoarcerea la o filosofie a sporului demografic. Reluarea natalitatii, un nou baby boom, este privita ca singura solutie de conservare a umanitatii in actualele structuri si valori sociale. Asemenea organizatii incearca sa convinga guvernele cu argumente ca FED-ul american cheltuie de 11 ori mai mult pentru un batran decat pentru un copil si numai in cazul serviciilor medicale, cheltuielile unei persoane de peste 65 de ani sunt cu 27% mai mari decat ale unui salariat, in timp ce un minor consuma cu 28% mai putina sanatate decat un salariat. Pentru companii, argumentele sunt ca dupa 2030, anul imbatranirii populatiei, vor imbatrani si marcile. Daca astazi lumea apartine companiilor de bauturi racoritoare, telefoane mobile, hi-tech, imbracaminte, fast-food, comunicatii – produse cu un public tanar si activ, vestigii ale cresterii demografice – vor pierde piata in favoarea produselor adresate varstei a treia, cu mari modificari in structura economica si cu erodarea bazei financiare a publicitatii si, inclusiv mass media. Evaluarea demografica si economica din 2040 este inca nefinalizata. Cert este ca un om de 45 de ani, privind in jos pe piramida demografica, isi poate calcula cu precizie viitorul, “retragerea” si pensia. La acea varsta pe piramida generatiilor sunt deja toti cei care ii vor plati pensia. Pentru un calcul pertinent el trebuie sa tina cont ca daca numarul salariatilor este egal cu cel al pensionarilor, fiecare salariat va trebui sa plateasca, lunar, cate o pensie. Daca numarul salariatilor va fi mai mic, dintr-un salariu vor fi platite mai multe pensii.
Fondurile de pensii au prosperat atat timp cat contributiile erau mai mari decat extragerile. Cand sensul se inverseaza, banii acestor fonduri se erodeaza lunar, acoperind deficite curente, si. treptat, aceste fonduri vor iesi din pietele financiare, pierzandu-si massa care le face azi redutabile. Piata bursiera va pierde componente esentiale, ceea ce va duce la instabilitate si limitarea investitiilor.
Pe teoria malthuseriana, cresterea populatiei determina cresterea consumului, care determina cresterea industriala si tehnologica, implicit cercetarea si artele, obtinandu-se un spor al civilizatiei. Intr-o ecuatie simpla, scaderea fertilitatii ar duce inevitabil, la o decadere a civilizatiilor si culturii. Asemenea semnale pot fi deja identificate, chiar daca nu exista o metodologie care sa le faca indubitabile. Cert e ca populatie este deja in recul in multe dintre marile economii.
Ea nu este extrem de evidenta pentru ca fondurile de pensii au strans (cu o metafora zootehnica) seul perioadelor de crestere demografica si au inceput abia recent sa il elibereze. Civilizatia umana obtine astfel cateva decenii in care poate sa franeze caderea. Problema este ca singurul antidot (pe logica economica clasica), dezlantuirea natalitatii, nu este nici dezirabila individual, nici comunitar. Pe de o parte, indivizii au prins gustul sexului liber, fara obligatiile unei familii numeroase, si au dezvoltat institutii mult mai egoiste de utilizare a timpului liber. Pe de alta parte, comunitar, multe dintre resursele economice sunt la limita si in curs de epuizare. O noua explozie demografica pare complet nesustenabila, pe actualul design al energiei, hranei si ecologiei. La o prima lectura demografica, cei nascuti in 2015 au in fata doar o tragica alternativa: vor muri de foame la batranete sau vor suferi de foame tot timpul vietii?

material in curs de aparitie in revista Cultura, in cadrul rubricii saptamanale Filosofie pop

Profitul, un viciu al contabilitatii

Productia nu presupune profit.
Asta ar trebui sa fie o axioma, dar e doar un paradox. Sa ma explic: poti face foarte bine profit fara nici un fel de productie, chiar si fara comert sau fara a presta vreun serviciu. Speculând în Forex, de exemplu. Sau cumparând si revânzând proprietati pe o piata ascendenta. Sau facând orice alta forma de specula financiara permisa de legislatie si reglementari, inclusiv pariuri. Nici macar nu iau în calcul „economia crimei“, teoretizata de Gary Becker, pentru ca în marile crime, cum ar fi afacerea cu droguri, e nevoie de productie, forta de munca, investitii si logistica. Uneori, crima nu e cea mai usoara modalitate de facut bani, si în niciun caz profit.
Economia reala (de fapt „domeniul financiar“ real, întrucât articolul de fata îsi propune sa demonstreze o falie între profit, care e un derivat financiar, si activitatea economica, vazuta ca un pretext al profitului) are în centrul sau concepte imprecise, mixate într-un cocktail economico-financiar care functioneaza atunci când statele extrag impozite, iar antreprenorii valoare financiara; dar care, preluate, genereaza teorii economice imprecise, dezechilibrate, sursa permanenta de crize.
Contabilitatea actuala e gândita ca o poza a unui ciclu economic finit, unitar, la capatul caruia se obtine pierdere sau profit. Adica profit negativ sau pozitiv. Astfel, orice ciclu economic este masurat financiar în asemenea cuante, dar ele sunt doar unitati de masura, nu parti ale ciclului economic. Ele nu sunt în niciun fel legate de acesta si au o existenta proprie si independenta.
Un exemplu: o companie X realizeaza un profit Y în anumite conditii ale pietei. În alte conditii ale pietei, cu exact aceeasi structura de productie si exact aceleasi cantitati produse, obtine un profit 2Y. Asta arata ca profitul nu e un derivat economic, ci unul financiar. Ca nu tine nici de munca, nici de valoarea productiei, ci de piata. Sa luam cazul unui hotel sezonier de pe litoral. În iarna nu are nici activitate economica, nici comerciala si înregistreaza profit zero. La începutul verii deschide cu structura de personal si de servicii completa si înregistreaza profit unu. O luna mai târziu, în vârf de sezon, creste tariful si, cu aceeasi structura de personal, servicii si grad de ocupare, obtine profit doi. Profitul s-a realizat prin conjunctura pietei, nu prin natura serviciilor.
Aceeasi este situatia în toate întreprinderile si antreprizele din lume, doar ca diferentele nu sunt atât de evidente ca în cazul activitatilor sezoniere sau sunt estompate de diverse „zgomote“ ale mediului economic (ex.: influentele meteo în agricultura).
Profitul este asadar un compus al pietei, paralel cu afacerea la care se refera. El are legatura cu structura pietei si cu capacitatea unor factori economici sau agenti de capital de a echivala în bani un produs sau o proprietate. Cum specula produselor altuia a fost întotdeauna riscanta si mai mereu prohibita, companiile dezvolta linii de productie si afaceri economice pentru a avea produse proprii pe care sa le speculeze financiar.
Economia, si când spun asta ma gândesc (cu o oarecare strângere de inima) si la comert si servicii, nu doar la productie, are un alt cuantificator intern de eficienta: randamentul*. Acela, da, e un derivat economic. Profitul e un concept contabil care nu are nimic de-a face cu randamentul. Redusa, deci, la esenta, „economia de piata“ este, daca nu o teorie falsa, o struto-camila, un sfinx, un animal care poate fi venerat, dar care nu populeaza nici o jungla a lumii.

Nota:
* Pe o logica primara, probabil sofistica, randamentul ar trebui, în expresie proprie, sa fie întotdeauna subunitar, având în vedere ca deriva din actiuni fizice, caracterizate întotdeauna de pierderi de energie sau de substanta. În plus, la acestea s-ar adauga si celebrele „pierderi de productie“, care ar diminua si mai mult rata randamentului. Sincer, chiar nu stiu daca e sofism!

Articol publicat in rubrica Filosofie pop din Revista Cultura

Vezi si:

“Oportunitati si provocari”, vorba cuiva

Daca România ar fi o conserva iar Europa un cos de cumparaturi, important ar fi, într-adevar, numai ce marca e conserva. Numai ca nu e asa. Numirea unui premier este o afacere ce implica agenda internationala care din acest an capata preponderenta, în formula: pivotam spre Germania acum sau peste 10 ani?
Sub Basescu, România s-a orientat ferm si decis spre o relatie preferentiala cu Washingtonul. Au primat considerentele strategice si geopolitice, Europa nefiind înca în stare sa “vânda” securitate. Si, cum economia vine la pachet cu diplomatia, România a virat ferm spre SUA. Astfel, cea mai mare parte a rezervelor valutare ale României nu se afla în subsolurile BNR, ci sunt împrumutate direct sau indirect unor guverne occidentale. Statele Unite este principalul debitor în suma neta al României.
Totusi: e greu sa platesti, peste ani, în euro, o datorie contractata în dolari. Asta cu atât mai mult cu cât cea mai mare parte a deficitului comercial al României se înregistreaza pe relatia cu tarile Uniunii Europene, Germania fiind principalul partener comercial al Romaniei, calculat pe balanta comerciala.
Bref, Romania va fi silita, chiar daca nu i-ar placea, sa pivoteze în politica internationala, de la “totul pentru America”, la “totul pentru Germania”. Tara care duce moneda Euro în spate si care nu a mai avut, dupa 1944 niciodata, relatii cordiale cu Bucurestiul.
Chiar Statele Unite ne împing spre Bruxelles. O scurta istorie diplomatica ne arata ca Basescu a reusit o legatura speciala cu vechea administratie de la Washington, reprezentata de George Bush si care se baza pe sustinerea predominant formala, dar neconditionata a politicii americane. Desi Bucurestiul nu si-a schimbat atitudinea nici dupa venirea lui Obama, relatia a fost brusc mai rece, cel mai important element fiind scaderea importantei politicii mondiale în agenda unor SUA lovite din plin de criza economica.
Institutiile de inspiratie americana, cum sunt FMI si Banca Mondiala, au mentinut totusi o relatie prietenoasa cu România, asigurând finantarea în 2008-2010, împiedicând intrarea în încetare de plati, favorizând si justificând implementarea unei austeritati bugetare pe care PDL o dorea chiar si înainte de criza financiara. Astfel, în mai putin de un an, România a devenit cel mai mare debitor mondial al fondului, iar inspectiile FMI în România au generat aproape toate temele majore de politica interna.
Totusi, chiar termenii acordului cu FMI prevad o relocare a Bucurestiului din harta intereselor SUA în cea a intereselor europene. Astfel, referirile la absortia fondurilor europene, echilibrarea raporturilor comerciale, dar si directionarea politicii monetare, prezente în acorduri, rapoarte si scrisori de intentie, leaga ferm România de UE si de strategiile economice comunitare. Pe termen scurt si mediu, România poate avea importanta pentru SUA doar în termeni militari, ca baza pentru operatiuni NATO. Din celelalte puncte de vedere, România este neinteresanta si îndepartata, o mica povara cu deficit bugetar, comercial, international si social. În schimb, Germania, mult mai apropiata la toate capitolele de România, poate fi un tractor mult mai bun pentru mica si inconsecventa tara din est. Asta cu atât mai mult cu cât, în 2015 sau în 2035, România va abandona leul si va aborda marca germana, sau Euro, cum se numeste acum valuta emisa de Bundensbank.

Inflatia ca nano-revolutie


Poti face revolutie cu oameni in strada, cele mai spectaculoase revolutii asa sunt. Cu raniti, cu eroi si martiri. Sau poti face revolutii cu tipografia de bani. Aceste revolutii nu sunt spectaculoase, abia daca fac cateva titluri in publicatiile specializate, dar sunt cele mai numeroase.
Inflatia intr-o economie este definita ca exces de moneda fata de bunurile a caror tranzactie trebuie sa o mijloceasca. Are curbe, din punct de vedere economic, are proceduri, are mecanisme, are diagnoze si prognoze.
Interesanta cu adevarat este doar din punct de vedere social.
In mod normal, “pe economic”, este considerata un viciu al monedei, un defect structural care intervine in circulatia marfurilor pe niste disfunctionalitati ale pietei, pe incapacitatea de prognoza a acorilor economici sau pe nevoia guvernelor de a crea si finanta deficite. Indeobste statul, care este actorul economic care emite moneda, este creditat cu controlul inflatiei si deflatiei, lucru nu intotdeauna adevarat.
Ca mecanism, intr-o explicatie “pop”, inflatia functioneaza astfel (caz limita, cu titlu de exemplu): o economie produce 100 de bunuri cu valoarea “naturala” de 1000 de monede si mai tranzactioneaza capitaluri (imobiliare) in valoare naturala de 500 de monede. Pe piata ar trebui sa existe 1500 de monede prin care sa se efectueze toate tranzactiile. Numai ca la aceste valori, de unu la unu, nu se fac tranzactii, toti proprietarii de bunuri/imobile avand tendinta de a-si supraevalua proprietateatea si de a cere 2 monede pentru o valoare unitara naturala. Pe piata apar asadar si 3000 de monede prin care tranzactile se efectuaza la pretul vizat. Avem o inflatie de 100% si fiecare moneda valoreaza asadar doar jumarte din valoarea ei nominala. La acest palier inflatia este strict o chestiune contabila si moneda actioneaza omogen asupra tuturor marfurilor tranzactionabile. In mod real inflatia nu actioneaza omogen. Pe piata reala apar doar 500 de monede noi care actioneaza diferit asupra bunurilor si capitalurilor, facilitandu-le pe cele mai volatile si “devalorizandu-le” pe celelalte, cel emai expuse fiind capitalurile.
Inflatia e un lucru bun intr-o societate. Desi finantistii vorbesc adesea despre moneda in exces ca fiind “moneda rea”, ei sunt constienti ca pe o piata cu un echilibru perfect tranzactiile ar fi sporadice. In actuala criza economica ceea ce nu functioneaza este exact aceasta “suprafinantare” efectuata de state si banci. Fara moneda in exces, economia devine statica, promisiunile de cumparare/dobanzile prea mici sau prea mari, iar circuitul economic si social tinde spre consolidare a valorilor economice si deflatie.
In mod real, desi statele concep “strategii de lupta contra inflatiei”, inflatia este incurajata in mod permanent si se vizeaza doar stabilizarea ei in limite considerate tolerabile din punct de evdere economic si social. Prin inflatie castiga toti actorii economici activi si pierd toti cei statici. Iar activitatea inseamna, atat in filosofia economica, cat si in cea pozitivist-sociala, progres. Inflatia este asadar mecenismul prin care se dez-osifica o societate, sunt penalizate mostenirile si imobilizarile de capital si sunt valorificate si incurajate tehnologiile si tehnicile economice noi, inclusiv clasele si grupurile sociale prin care acestea se produc. Este, strict teoretic, o mini-revolutie sociala, o nano-revolutie indreptata impotriva establishmentului si a tendintelor acestuia de a deveni inert economic si conservator. Cu cat o economie este mai omogena, “mai perfecta”, cu atat aceste efecte sociale se produc mai eficient, eliminand, ca in SUA, necesitatea unor revolutii “catastrofice” in care decontarile economice de valoare sociala sa se produca intr-un stadiu unic si violent.

sursa foto: royalty free arhivafoto.ro

Multumit pe sfert

Masurile de austeritate impuse de guvern ma multumesc doar 25%. (E doar o intamplare ca acelasi e procentul cu care se diminueaza lefurile bugetarilor).

E bine ca scad lefurile. E bine in suma bruta, deoarece scade efortul bugetar si, inclusiv, presiunea fiscala asupra afacerilor cinstite; si e bine ca mesaj: poate ca asa sa lucrezi pentru stat va deveni mai putin atractiv si multi din cei care trag astazi matza de coada se vor apuca de munci cinstite. E bine si ca mesaj social: in timp ce noi toti cei care muncim in domeniul privat am inregistrat, de la aparitia crizei, diminuari semnificative ale veniturilor, bugetarii mai urla inca pentru a-si pastra lefurile din 2008. Pentru ei abia azi vine criza. Asta e cel mai injust lucru din punct de vedere social.

Nu e bine daca masura diminuarii lefurilor nu va fi dublata foarte rapid de crearea de mecanisme de reducere si eliminare a stratului mult prea gros de intretinuti ai statului. Numarul lor trebuie redus rapid, altfel masura diminuarii pomenilor este complet ineficienta.

Trebuie ridicata foarte mult varsta de pensionare. Trebuie desfiintata posibilitatea pensionarilor anticipate. Este o prostie politica si o idiotenie sociala. Ea nu face decat sa creasca numarul de pensionari pe cap de muncitor, sa creasca povara fiscala si sa creeze alte cateva sute de mii de pensionari cu pensii de mizerie.

Trebuie disciplinata institutia pensionarilor pe caz de boala si angajarea unor echipe de medici straini care sa verifice actualii pensionari care profita de acest sistem.

Trebuie eficientizate rapid institutiile si restructurata schema de personal. Trebuie eliminati din sistem toti functionarii care nu sunt capabili sa foloseasca eficient tehnologia comunicationala si informatica moderna (in acest moment functionarii au reusit sa blocheze administrativ toate sistemele informatice nationale care ar fi dus la reducerea numarului lor; prin indolenta sau incompetenta in acest moment zeci de functionari blocheaza folosirea eficienta a unui calculator care poate face toata munca lor; un exemplu relevant este Registrul unic de evidenta al salariatilor – REVISAL, unde functionarii de la camera de munca dubleaza si tripleaza cu hartii evidenta digitala pe care o tine un singur calculator).

Trebuie redus numarul de profesori prin desfiintarea unor discipline inutile si a unor scoli cu 10 elevi. Un microbuz sau autobuz  pentru elevi poate economisi salariile a cate 20-40 de profesori.

In toate domeniile trebuie introduse proceduri si rutine care sa eficientizeze si sa dea sens muncii functionarilor care raman inca in slujba statului. Remarc aici unul din putinele exemple pozitive din domeniul medical: cel al spitalelor de urgenta organizate de Arafat. Jos palaria!

La nivel politic trebuie stopata procedura numirilor politice la conducerea institutiilor deconcentrate si la nivelul inaltilor functionari publici. Este o importanta sursa de coruptie la nivel inalt, prostie, ineficienta si are un caracter antidemocratic.

Achiziitiile publice trebuie puse sub controlul unei divizii speciale care sa reunesca specialisti detasati de la Curtea de Conturi, Garda Financiara, prefecturi si procuratura. Controalele ar putea fi astfel eficiente si ele ar putea fi supervizate de organismele europene (la cererea Romaniei, daca e cazul).

O eficientizare a bugetului de stat trebuie sa cuprinda reducerea treptata a numarului de pensionari (prin intrarea mult mai restrictiva in sistem), reducerea cu (presupun) 75% a numarului de functionari prin restructurare si prin informatizare, reducerea cu circa 30% a numarului de cadre didactice, reducerea personalului medical prin cresterea rutinei si eficientei, informatizarea tuturor domeniilor de evidenta sociala prin sisteme informatice deschise (semnatura electronica acordata in mod obligatoriu tuturor cetatenilor). Statul trebuie sa externalizeze institutii sociale si economice care se pot autofinanta si sa-si retraga participatiile in orice societate cu caracter comercial.

Nici n-am zis nimic de spagi si alte disfunctii ale sistemelor, pentru ca astea nu privesc bugetul de stat. Macar lucrurile care tin direct de banul public daca ar fi rezolvate si ii ridic pe banii mei statuie premierului care face asta.

Cat il priveste pe Boc, pasul facut e bun (bunutz), dar inca foarte mic.

Huminternetul sau Despre cum e cu putinta ceva vechi

articol publicat in revista Cultura, in dosarul Internet pentru literatura.02. Vezi si blogul revistei
Tema dosarului este modul in care literatura poate coabita cu internetul, ce are de facut, ce dificultati si oportunitati pentru piata de carte au aparut in contextul noilor tehnologii.

Unu la mana: literatura poate fi servita de noile arte, nu e in mod necesar victima. Zilele astea, seria Twilight a devenit best sellerul mondial, cu un suport film si new media impresionant. Sigur, vorbim de un alt fel de literatura.

In ceea ce priveste productiile de arta literara, ar fi absurd sa ne dorim ca vreo opera sau site cu productii literare sa tina primul loc in trafic.ro. Nici pe hartie, publicatii ca Literatorul sau Ramuri nu s-au batut vreodata cu Gazeta sporturilor sau Cancan.

Obiectiv vorbind, cartea de hartie are multe lucruri sa reproseze internetului. Dar criza ei nu a inceput cu Apple sau Bill Gates iar problemele ei de adaptare sunt numeroase si greu de solutionat. In mod paradoxal, ceea ce ucide cartile este chiar iluminismul pe care ele, candva, l-au provocat. Democratizarea societatilor, alfabetizarea in masa si tehnologiile de entertainment, propunand o cantitate uriasa de opere de o intensivitate diferita, au dus la portionarea pe nise din ce in ce mai destructurate a publicului de carte. Si mai nociv a fost acel efect al antiimperialismului care a stipulat ca superioritatea culturii franceze in fata celei malgase e o prejudecata si ca perspectiva culturala trebuie sa fie una egalitarista. Efectul naspa a fost ca orice subcultura a capatat acelasi respect si acelasi disrespect in cadrul populatiei modale si ca a disparut chiar aspiratia spre intensivitatea culturala. O doamna Bovary azi nici macar nu mai incearca sa imite vreun orizont de cultura sau civilizatie, ei fiindu-i suficienta cultura-manea din care provine.

Un alt suport de care se bucura cartea, pe langa respectul public, era cel al mecenatelor. Aruncata intr-o economie de consum, pusa in Kaufland intre reviste glossy si papetarie, cartea este un ostatic de lux cazut cumva intre curba cererii si cea a ofertei. Ea nu este capabila, si nu poate fi, sa se intretina economic fara ajutorul stipendiilor de care a beneficiat de pe timpul lui Virgilius si pana la Sadoveanu si Preda.

Ca importanta, abia al treilea suport al cartii este hartia. Abia aici, abia pe acesta il poate sau nu il poate inlocui internetul, CD-ul, DVD-ul, LCD-ul. Iar abundenta de initiale tehnice care a invadat spatiul public a adus alte probleme specifice, greu solubile si ele. Primul ar fi dificultatea protejarii dreptului de autor. Internetul, asa cum e el azi, e un gigantic folclor. Nici macar colosi economici ca Ted Turner sau MTV nu isi pot proteja satisfacator drepturile intelectuale pe care le detin. (Bube in legislatia internationala, plus un posibil conflict cu drepturi ale omului, nu detaliez). Cum ar putea un debutant sa se protejeze impotriva piratarii?: doar producand chestii prea putin interesante, care nu merita piratate.

Problema doi cu suportul digital este vizibilitatea. Mediile digitale sunt ca niste animalute sepia: dotate cu inteligenta, colorate cand cameleonic, cand strident, capabile de multe lucruri surprinzatoare dar cu un creier greu de localizat si lipsite de coloana vertebrala. Google este in acest moment singurul vehicol mondial si singura calauza in transbordarile dintr-o parte in alta a internetului. Dar nici Google nu este o coloana vertebrala, ci un intestin al marelui organism tentacular. Toate directionarile SEO (ale motoarelor de cautare si ale Google care este cel mai cel) sunt unele de analiza cantitativa a traficului inregistrat. Nimic despre valoare, nimic despre calitatea umana a utilizatorului. Orice posesor de calculator e un vot. Iar in lipsa unei interpretari inteligente si axiologice a traficului (o sa scriu o chestie rautacioasa), tehnologia se poate reproduce doar pe ea insasi, nu poate produce valoare. Ca sa punctez mai clar rautatea: tehnica e o cutie craniana, nu un creier.

Cum ar putea capata vizibilitate o mica productie intelectuala? Cum s-ar putea ea distinge ca un nucleu de interes in acest internet nevertebrat si locuit de prosti? Singurul raspuns posibil in acest moment este: prin cartelizarea celor interesati de valorile clasice, printr-un Huminternet (Human Intelligence Internet), un net selectat (credibil) de oameni. Doar prin concentrarea interesului, masa de oameni interesati de literatura poate deveni relevanta si din punct de vedere SEO, iar artele pot capata (o oarecare) vizibilitate. Posibilitatea e insa una prea putin practica, dat fiind ca o asemenea cartelizare nu ar tine cont de criterii estetice, generatii, interpretari, bisericute, cercuri.

Asta la o analiza programatica. La o analiza tehnica, vad ca literatura si artele traditionale subutilizeaza toate debuseele de care ar putea beneficia, fie ca e vorba despre unelte tehnologice sau economice: ratingul superior acordat de motoarele de cautare siteurilor din categoria arta-cultura, sponsorizarile din partea marilor, micilor companii si ale persoanelor particulare, existenta unor organisme seculare ca ministere, muzee, biserici si institute. Chiar daca e mic, avantajul etatist creat pentru cultura ar putea fi unul semnificativ daca el n-ar fi consumat in naivitati economice, sterilitati tehnice si fripturisme.

Am pastrat pentru final un aspect de analiza programatica. Este vorba de dispretul oamenilor de cultura pentru, cum ar zice Harry Potter, “incuiati”. Cultura si arta, cartile, ideile, nu mai pot alege sa stea intr-un loc al lor, pe un piedestal de unde sa vina sa le ia unul si altul, cine ajunge sau trece pe-acolo. Ideile trebuie sa aiba o atitudine proactiva. Trebuie gasite si trebuie inventate punti cu populatia modala fara de care parnasianismul actual nu e numai falimentar, ci si vicios. Pentru ca daca ideile se substrag din uman, refuza sa serveasca umanul, e un colaps al civilizatiei, nu doar al culturii.

Ca sa raspund intr-un final si temei acestui dosar despre cum internetul poate ajuta literatura: portaluri culturale credibile (unul-doua bucati), incurajarea unor platorme mai protective cu drepturile de autor (ex. e-paper), coalizarea unor publicatii din nisa culturala (rivale in interiorul ei), promovarea unei etici financiare (reguli de buna purtare, cum ar fi un click pe reclama de pe siteurile culturale). Plus pasi facuti si maini intinse spre populatia modala, in special spre adolescenti.

Si acum un “the end” sententios: cartea de hartie e dusa. Obiectual si functional, ea e legata de nevoile sociale ale evului mediu (pe care le-a reflectat Guttenberg) si de posibilitatile tehnice ale primei industrializari. Cartea va fi peste 20 de ani ca un timbru sau ca un talger de argint: un obiect gustat doar de colectionari. Se va vorbi atunci despre arta tipografica. In ceea ce priveste arta literara, singura ei sansa e gasirea unei cai de a coabita cu internetul.

NICU ILIE, DTP, jurnalist, webmaster

vezi toate materialele din cadrul acestui dosar: partea 1, partea 2