Tag Archives: constitutia

Cedarea de suveranitate, unica sansa a Romaniei

In ciuda multor eforturi, Traian Basescu va lasa in urma – oricand i se va termina mandatul, la termen sau la mica intelegere – institutii insuficient consolidate; insuficient creionate chiar. Am mai scris despre asta, cand inca se mai puteau face lucruri, si imi pare rau sa imi dau singur dreptate.

A fost o scurta perioada, de circa opt luni, in care PDL a detinut o putere reala, respectiv majoritate parlamentara si o Curte Constitutionala iesita din adversitate. In acele luni responsabilii partidului si ai aliantei puteau face lucruri ireversibile pe calea modernizarii statului daca s-ar fi muncit mai bine si mai mult. Guvernul Boc si cabinetul MRU si-au ratat intrarea in istorie, afisand o oboseala sistemica dupa gherila parlamentara prin care trecuse PDL si dupa pierderile de imagine la care se expusese voit, dar si prin naivitati. Boc s-a dovedit doar un primar pus in fruntea unei tari, iar MRU a pierdut timp cu experimentul unui guvern-pepeniera. Celelalte limite, bariere si dificultati nici nu merita mentionate aici. Doar  ca enumerare – coabitarea cu un UNPR populat in buna masura cu PSD-isti fugiti dupa ciolan; cu un UDMR disciplinat, dar cu eternele probleme identitare, care il fac sa semene mai mult cu un adolescent decat cu un partid. Plus “coabitarea” interna in PDL si ulcerele ascuse ale partidului: un stoc redus de tehnocrati in aparatul de partid si pretentia de a acoperi cu acestia zeci de mii de functii publice si semi-publice (in asa-zisele “deconcentrate”). Mecanisme ineficiente de selectie interna si de promovare a oamenilor capabili, in defavoarea oamenilor eficienti. Incapacitatea de a se reforma si de a se transforma din mers dintr-un partid al primarilor intr-unul al ministrilor – toate acestea sunt motive; iar de motive au nevoie doar luzarii.

Singurul lucru bun ireversibil facut de Basescu este imprumutul de la FMI si, ideosebi, presiunea politica pe care acest imprumut o va exercita. Acordul cu FMI aduce o oarecare cedare de suveranitate, cel putin pe politici macroenomice in segmente cheie. Aventura politica a devenit o chestie totusi pe termen scurt in Romania. Niciun aventurier, nici actualul Ponta, nici eventualul Dan Diaconescu, nu se pot lansa in politici economice aberante decat, cel mult, pe termen de 6 luni – un an.

Totusi, desi niciun aventurier politico-enomic nu mai poate avea o cariera de lunga durata in Romania, se poate presupune ca numarul acestor aventurieri va fi, practic, nesfarsit. Sunt favorizati de o populatie revansarda, incapabila sa inteleaga principii de baza ale democratiei si ale economiei de piata si cu un dispret istoric pentru norma si lege. Este vorba despre dezradacinatii din mediul rural, oameni fara valori stabile si sustenabile, cu atitudini obsesiv-compulsive fata de institutiile urbane. Oricat de putin mi-ar placea Iliescu sau Nastase sau Ponta, ei sunt, la fel ca si Gadea, DDTV, Gigi Becali sau Mircea Badea, doar obiectivari ale acestui public din mintea caruia valorile traditionale, bunul-simt al taranului, au fost extrase, insa fara a fi inlocuite cu o cultura solida, organica, ce poate defini un public urban. Putem sa vorbim de un public post-comunist, dar asta defineste doar o simptomatica, nu boala din spatele acestuia.

Acest public va favoriza lideri obsesiv-compulsivi si nu poate fi calmat decat cu sedative financiare.

Noua generatie de politicieni crescuti in incubatoarele unor partide este optimizata pentru a specula gusturile si vulnerabilitatile unei asemenea populatii. Ale unui electorat care, din ignoranta si incultura, iubeste cand isi face singur rau.

Dupa puseele de urbanizare fortata din anii ’60, ’80 si 2000, pe actualul model demografic, Romania nu se poate moderniza prin forte proprii si nu poate ajunge o democratie functionala, un stat de drept si o economie performanta. “Prin noi insine!” nu poate fi o optiune nationala atunci cand natiunea iti raspunde “Ba pe-a ma-tii!”.

Cedarea de suveranitate este singura cale prin care Romania si romanii mai pot progresa si pot tine pasul cu istoria. Intrarea in Uniunea Europeana, fara cedari majore ale suveranitatii, nu are nicio noima. Nu putem accepta rolul de “rednexi” ai Europei! Acorduri de tipul celui cu FMI sunt esentiale pentru ca, sub controlul datoriei externe, sa existe blocaje ferme impotriva “sedarii financiare” a populatiei. Stabilirea externa a unei limite de deficit bugetar este, de asemenea, esentiala. Este singura cale prin care statul poate fi decapusat.

Insa tot ramane prea multa suveranitate la Bucuresti, in mana unor politicieni imorali (care vor fi schimbati,”rotiţi” permanent), ridicati pe umerii unei populatii inculte si neperformante (care nu poate fi schimbata). O Constitutie Europeana, trecerea la euro, aderarea la Schengen, cresterea atributiilor Comisiilor Europene, constituirea unui Cod Fiscal european si a unei contabilitati unificate, stabilirea unor institutii financiare, comerciale si juridice pan-europene – acesta ar fi pachetul de masuri minimale care ar permite iesirea Romaniei din aceasta fundatura in care, din nou, singura s-a bagat.

 

De ce nu vrea Ponta reorganizarea teritoriului?

Proaspat “ejaculat” de la conducerea PSD Bucuresti, dupa cum singur a declarat, Mariean Vanghelie a facut o serie de dezvaluiri despre jocurile care se fac in aceste momente in PSD. El a explicat de ce Vicor Ponta, seful partidului si, mai nou, seful filialei PSD Bucuresti se opune planului de reorganizare teritoriala a Romaniei si care este strategia partidului privind anuntata modificare a Constitutiei.

Conform sursei (aproape) citate, Ponta l-a indepartat pe Vanghelie atunci cand un lingvist i-a explicat ca “filiala” B trebuie condusa de cineva care are o relatie filiala cu Ion Iliescu. Astfel, conform regulilor de succesiune din PSD, desi Vanghelie i-a organizat Bunicutei mai multe petreceri aniversare, la care Ponta nici macar nu a venit, totusi acesta din urma este mostenitorul de drept al Liderului Maxim, calitate mostenita pe “filiera” Nastase, care l-a crescut la sanul sau si al partidului.

Mai mult, Vanghelie a deconspirat si de ce Ponta se opune reorganizarii Romaniei in opt judete. Conform acestuia, Ponta se simtea tratat de sus de catre ceilalti sefi de partide din Romania si a decis sa isi consolideze pozitia, fiind sef atat peste partid, cat si peste fiecare filiala in parte. Bucurestiul a fost prima organizatie in care s-a autonumit ca sef. Va urma Gorjul, unde are deja o pozitie neoficiala, Oltul, unde a decapitat deja filiala, Iasi, Timisoara si Sibiu. In final, Ponta va fi de 43 de ori sef in PSD, ceea ce il va transforma intr-unul dintre cei mai sefi sefi din Romania.

Cat priveste Constitutia, Ponta pregateste propriul proiect de transformare a Parlamentului intr-unul cu patru camere. Astfel, acestea ar urma sa fie impartite pe partide, cate o camera pentru PSD, PDL, PNL si UDMR. Cat priveste independentii, minoritatile si UNPR, acestia vor fi distribuiti in noul Parlament Tetracameral in mod egal in baie si in bucatarie.

Desi zvonurile spun ca Victor Ponta intentioneaza sa conduca chiar el noua camera PSD din Parlamentul Tetracameral, Mircea Geoana a zis ca tot el va fi presedinte. Actualul presedinte al Senatului a continuat insa si a spus ca, dupa parerea sa si a doamnei Geoana, el este, inca, de drept, si presedintele Romaniei, fiindca de trei ani tot numara voturile de la prezidentiale si nu intelege daca a pierdut sau a castigat.

Cristian Diaconescu, cheia Constitutiei

Referendumurile gemene ies din incubator

Peste 30 de ani se va difuza pe TVR2HD3G3D (cum, pe semne, se va numi postul public în format digital 3d transmis wireless) un documentar despre tulburata viata a Constitutiei. Se va aminti si despre tulburatul an 2011 în care parlamentarii au fost pusi sa opereze pe viu Parlamentul.

Nicu Ilie

Cel mai greu documentaristilor le va fi sa explice de ce 2011, respectiv de ce rezultatele referendumului din 2009, votat cu 88% la suta pentru, nu au devenit direct litera de lege. Nimeni în viitor nu va mai putea întelege de ce votul direct al populatiei trebuie validat de un vot al reprezentantilor ei; nici delicatele aspecte privind majoritatea în Curtea Constitutionala, nici dificultatile unui guvern obstructionat permanent de Senat. Un documentarist destept nici nu va mai aminti de referendum si va începe asa: “În februarie 2011, parlamentarii independenti, reuniti în UNPR, au câstigat dreptul de a fi reprezentati în Birourile Permanente si în comisiile parlamentare. Postul de vicepresedinte al Senatului obtinut de independentul Cristian Diaconescu a deschis, în sfârsit, calea modificarii constitutionale promise de presedinte cu câtiva ani în urma”.

“Agenda” puterii

Revenind azi, putem prezice deja ca va urma un an parlamentar greu. Cu independentii în comisii, PDL va încerca sa modifice Constitutia conform cu referendumurile din 2009: parlament unicameral si reducerea numarului de parlamentari de la 471 la 300. Vor fi, însa, vizate si alte modificari de sistem. Trecerea spre un vot uninominal 100% ar fi una dintre acestea. Basescu a anuntat doua sisteme posibile: unul în care cel care ia cele mai multe voturi devine automat parlamentar sau unul în care ocupantii primelor doua locuri, daca niciunul nu ia peste 50%, sa intre într-un tur doi. Mai e posibil si un al treilea sistem, presupus de discutiile din coalitie despre pragul electoral: ca, în cazul partidelor mici, care nu trec de un prag de 3 sau 7%, reprezentantii acestora sa nu ajunga în Parlament decât daca iau peste 50% în colegiul în care candideaza. Pe agenda de modificari constitutionale anuntate mai figureaza si definirea rolului presedintelui, fie prin conferirea de puteri executive, fie prin transformarea functiei într-una decorativa.

În fine, o a treia directie de modificare ar putea fi interzicerea sponsorizarii partidelor si campaniilor electorale, întreaga finantare fiind asigurata din bugetul de stat, în limite mai mult decât modeste.

“adnegA” opozitiei

USL are o agenda opusa cu 180 de grade. Reducerea numarului de parlamentari ar putea fi demoralizatoare pentru aparatele politice a doua partide, momentan reunite. Mai putine colegii înseamna ca numarul de locuri eligibile, dat deja pe din doua, se reduce la sfert pentru fiecare dintre cele doua partide.

Parlamentul unicameral. Aici opozitia nu are un argument tehnic sa se opuna, ci unul de principiu: acela de a i se opune lui Basescu si a-i dovedi ca nu poate schimba Constitutia când vrea el.

În ceea ce priveste sistemul electoral, miza e mult mai mare pentru USL. Uniunea s-a creat, în buna masura, pentru a beneficia de avantajele actualului sistem electoral. Respectiv, daca azi ar fi alegeri si USL si-ar valorifica rezultatele din sondajele de opinie, ar însemna sa câstige garantat peste 60% din scaunele Parlamentului. Asta pe principiul ca majoritatea pozitiilor ar fi câstigate la redistribuire. Daca se trece la un uninominal efectiv, în care câstigatorul ia totul, scorurile obtinute în sondajele la nivel national devin pur si simplu irelevante: batalia se va duce în fiecare colegiu în parte, în multe dintre acestea democratii sau ungurii propunând adversari redutabili.

Pe un asemenea sistem electoral, alianta USL s-ar dovedi un plumb în picioare întrucât se vor bate 1 la 1 cu PDL. Vor pierde un candidat, fara a avea certutidinea ca îl vor impune câstigator pe celalalt.

În fine, modificarile statutului prezidential ar fi interesante pentru USL numai daca aceste modificari i s-ar putea aplica lui Basescu si numai daca ar duce la retragerea lui pe o linie moarta. E greu, însa, de presupus ca asa ar arata textul constitutional pe care Boc l-ar propune Parlamentului…

Prea mult calcul politic strica

Pentru a putea trece un text constitutional, Basescu ar avea nevoie de doua treimi din Parlament. Adica de jumatate din USL. Orice calcul arata ca e imposibil. Ar putea introduce toate schimbarile de ordin electoral, inclusiv plafonarea bugetelor din campaniile electorale, printr-o lege organica. Pe care, de ieri înainte, cu sprijinul UNPR, are sanse sa o treaca.

Razboiul din Iraq. Previziuni economice si politice

Razboi impotriva razboiului

Pretext: Saddam

O cruciada ciudata se desfasoara in mass media internationala. Spun cruciada pentru ca in diplomatia de varf, participantii se fanatizeaza in pozitiile lor pe zi e trece. Spun ciudata pentru ca zilele acestea s-au creat aliante ilogice (Franta si Germania alaturi de China si Rusia impotriva Americii si Angliei) si clatina legaturi care parea solide.

Nicu Ilie

Criza iraqiana nu este primul eveniment major dupa disparitia comunismului. Dar pentru prima data acum se pune in discutie soliditatea unor organisme internationale precum NATO sau UE. Rivalitate a lumii vechi cu lumea noua, asa cum se tachineaza marii ministri de externe? Vazuta dintr-un colt de Europa, criza pare a fi una care opune statele din sfera limbii engleze si celelalte state ale lumii. Orice se poate specula in anomalia acestei situatii si analistii internationali fac asocieri istorice, economice, geopolitice, antropologice fara nici un pic de mila dar si fara prea mult temei.

Un prim nivel de abordare este cel al legalitatii “razboiului preventiv”, iar acest lucru se dezbate in Consiliul de Securitate. Cu alte cuvinte, posibilitatea ca marile puteri sa poata declansa razboaie neprovocate, lucru pentru interzicerea caruia a luat fiinta ONU si mai ales Consiliul de Securitate. Propunerea americana ataca insasi constitutia Consiliului, chiar daca trucurile avocatesti fac ca acest lucru sa fie mai putin brutal. In aceasta faza a discutiei, Iraqul lui Saddam Hussein este subiect pasager. Oricare ar fi tinta, discutia trebuie purtata. Consiliul de Securitate a acceptat interventia americana in Afganistan fara tragere de inima, mai mult ca o compensatie a atacului din 11 septembrie. Nici atunci, ca si acum, nu existau indicii clare ca Osama bin Laden se ascunde in Afganistan, cum nu se stie nici acum unde se ascunde. Afganistanul a fost insa o tinta ieftina: tara e saraca, fara o istorie mondiala si lipsita de petrol – adica exact ceea ce nu este Iraqul. Un atac al americanilor tocmai in momentul cand Saddam s-a deghizat in porumbelul pacii ar compromite iremediabil pozitia de instanta mondiala a Consiliului de Securitate. Fara dovezi, declansarea unei reactii de forta ar fi doar un triumf al fortei.

Daca la Geneva se dezbate o problema de drept international, la Bruxelles se dezbate una de jurisdictie. Cautandu-si o pozitie unitara in problemele internationale, Uniunea Europeana tinde sa devina un stat suprastatal, al doilea sau poate primul stat din lume.

Europa la a doua tinerete

UE este deja o mare forta economica. O piata comuna uriasa, deocamdata a patra din lume, o capacitate productiva care la multe capitole detine primul loc in lume si o moneda consolidata si in plina ascensiune – Uniunea Europeana a reusit sa readuca Europa pe o pozitie de forta dupa ce in ultimii 50 de ani evolutiile eonomice cele mai importante erau inregistrate la Washington, Tokyo sau in tarile exportatoare de petrol.

In timp ce americanii mai vorbesc inca de lumea veche si lumea noua, UE tocmai incearca sa devina cel mai nou stat din lume: isi pregateste o constitutie, intentioneaza sa aiba un singur minister de externe si doreste constituirea unui corp militar comun. Adaugati asta la situatia economica si veti obtine un subiect neplacut la Washington.

Pentru unii americani, indeosebi din sfera financiara, constituirea Uniunii Europene a aparut ca fiind o succesoare a Uniunii Sovietice: adica un rival al SUA. Inca de la primele eforturi a aparut clar ca noua Europa va refuza sa navigheze in siajul Washingtonului si ca va avea o capitala conventionala la Bruxelles si doua capitale politice, la Paris si la Berlin. Pozitia particulara a Marii Britanii, angajata doar partial in UE (mentine inca lira sterlina ca moneda nationala) in timp ce este cel mai intim stat al SUA (cele doua tari detin unitati militare si tehnologii de razboi comune) a facut ca Oceanul Atlantic sa fie o frontiera mai putin impermeabila si mai putin distincta.

Acelasi rol l-a jucat in ultimii ani si NATO care, pe harta vorbind, pare o reuniune a SUA si UE. Capitala e in Europa dar, prin statut, conducerea este dominata de americani. Din acest motiv, in timpul lui De Gaulle, Franta a si parasit pentru un timp alianta. Creata impotriva lui Hitler si a lui Stalin, Alianta Nord Atlantica traverseaza o criza de personalitate: nu gaseste nici un adversar clar impotriva caruia sa faca planurile de lupta. In ultimii zece ani NATO se extinde si aplicatiile sale se desfasoara cu adversari ipotetici. Multi dintre fostii adersari sunt acum tari membre.

In realitate lucrurile nu sunt nici atat de clare nici atat de dramatice ca in analiza. Dar tensiunile exista si daca ar exista un domeniu al psihologiei istoriei, doctor Freud al Capitalelor ar vorbi despre un complex al superioritatii si inferioritatii, abil disimulat prin sintagmele “lumea veche” si “lumea noua” prin care fiecare om politic intelege ce vrea.

Porumbeii

Partizanii solutiilor pacifiste sunt numiti in media engleze “porumbeii”. Franta este doar contextual o campioana a pacii in momentul de fata. Miscarile pacifiste au cuprins intreaga lume, strangand milioane de participanti atat la Bagdad cat si la Londra cat si in indepartata Australie. Oameni care au vreo miza in razboiul contra Iraqului dar mai ales oameni care n-au nici de pierdut, nici de castigat, s-au reunit in marsuri uriase. Se intampla ceva la Washington daca asemenea manifestatii trec neobservate cand despre un miting precum cel din piata Tien Amen Casa Alba a facut metri cubi de comunicate.

Lumea intreaga pare reunita nu pentru a salva Iraqul ci pentru a salva SUA de ea insasi.

Razboiul: implicatii economice

Prea putine dintre analize contextualizeaza razboiul si situatia economicca. Cele mai previzibile evolutii sunt ca dolarul va scadea atata timp cat se mentin tribulatiile in privinta razboiului, care sunt o nota proasta pentru capacitatea Casei Albe dar ar putea avea efecte catastrofale pe termen scurt asupra economiei americane sau asupra unor ramuri ale sale.


Dupa izbucnirea razboiului, cel mai important factor va deveni petrolul. Daca inlocuirea regimului de la Bagdad nu va fi efectuata rapid, urmata de o pacificare totala, statele exportatoare de petrol vor gasi motive pentru a forta cresterea pretului acestuia. Impactul asupra comertului mondial ar fi slabirea euro si a yenului, monede bazate pe arealuri economice lipsite de resurse proprii de petrol, si o stabilizare a dolarului care are in spate rezerve de petrol sigilate in Statele Unite si are o pozitie privilegiata de acces la petrolul unor mari producatori precum Arabia Saudita si Kuwait din zona Golfului dar si Venezuela sau Mexic din America Latina. O alta problema legata de petrol va fi dupa cucerirea Iraqului. Chiar daca Saddam va distruge mari capacitati, resursele sale raman in continuare uriase iar tara va avea nevoie de mari cantitati vandute in scurt timp pentru a efectua reconstructia. Cine va pune mana pe aceste resurse? Anglia, ca tara care a detinut protectoratul Iraqului timp de 50 de ani inainte de independenta, are mari motive s-o faca, la fel ca si legatara sferelor de influenta coloniala ale sale, Statele Unite.

Bomba kurda

Daca Turcia va fi mana pe care Washingtonul o va folosi pentru a scoate castanele din foc, impactul actiunii nu se poate restrange la Iraq. Turcia ar urma sa primeasca mandat asupra zonelor kurde din nordul Iraqului. O scurta privire istorica arata cat de incendiara este situatia.

La inceputul secolului XX, Iraqul facea parte din ramasitele Imperiului Otoman. O buna parte din influenta o cucerisera britanicii, atrasi nu de petrol ci de vechea stralucire a orasului Califilor, Bagdad. Anglia era stat protector traditional pentru Imperiul otoman. Primul razboi mondial a gasit insa cele doua state in tabere rivale. La sfarsitul razboiului, Anglia a impartit cu Franta cea mai mare parte a teritoriului, infiintand state mai mult sau mai putin arbitrare ca Palestina, Liban, Siria, Iraq. Cele mai multe dintre aceste state au avut in urmatorii ani mari conflicte de frontiera si sunt in razboaie nesfarsite. La crearea lor s-a tinut insa cont de unele traditii etncice si culturale care au fost in buna parte apreciate de lumea araba. O populatie nu si-a gasit insa atunci statul ei: populatia kurda, care dupa estimarile unor militanti kurzi totalizeaza astazi 22 milioane de oameni. Aceasta este impartita intre trei state: Turcia, Iraq si Iran.

Nesupusi si lisiti de unitate, kurzii sunt un mar al disputei si un fenomen de subductie a placilor seismice ale zonei. Sprijinul aordat lor sau dorinta de a-i cuprinde intr-un singur stat a fost cauza a trei razboiae deschise si a mai multor razboaie civile, masacre si miscari teroriste sau gheriliere.

In Turcia kurzii se plang de deznationalizare. Cea mai importanta forta de rezistenta kurda de aici este PKK, al carui lider, Ocalan, a fost capturat de turci dupa 20 de ani de lupta. Ei acuza armata turca de genocid in 1985 si in 1992. Drepturile de folosire ale limbii proprii sunt, dupa unele surse, limitate, dupa alte surse, interzise. In Iraq, dupa mai multe razboaie civile, kurzii detin constitutional statutul de a doua natiune a tarii, cu drepturi egale cu ale arabilor. Acest statut nu a impiedicat insa alte doua conflicte majore cu armata lui Saddam, si zeci de revolte locale. In Iran nu au drepturi specifice, religia fiind considerata singura prioritate a statului.

Un mandat turc asupra zonei kurde va crea aici un permanent teatru de lupta, regiunea fiind dorita si de Iran. In plus, kurzii nu lupta doar impotriva statelor care ii domina, ci si unii impotriva altora.

Razboiul: consecinte religioase

Bagdadul este unul dintre cele mai importante locuri sfinte ale lumii musulmane, fiind timp de o mie de ani resedinta califilor, cele mai mari figuri ale religiei musulmane. In plus, orasul a fost cucerit de musulmani sub conducerea lui Ali “Leul lui Dumnezeu”, ginerele Profetului si cel mai iubit personaj al musulmanilor. El simbolizeaza fanatismul in lupta pentru victoria Coranului.

Locurile sfinte au o importanta deosebita in religia musulmana, care este una destul de simpla sub aspect ritual si nu are sfinti canonizati sau o cultura a facatorilor de minuni. Acestea sunt inlocuite cu un devotament special fata de locurile in care au trait oameni considerati modele ale bunilor credinciosi. De un devotament special in lumea musulmana se bucura Bagdadul, al doilea loc sfant ca importanta dupa Mecca, capitala traditionala a islamului si detinator al unora dintre cele mai importante moschei din lume.

O eventuala distrugere a orasului intr-o campanie de bombardamente ar arunca in aer lumea musulmana si ar genera in mod cert un val de faantism antiamerican si antieuropean ale carui forme sunt imposibil de prevazut.

Protejat de moscheile Bagdadului ca de un scut antiracheta, Saddam pare a avea zilele numarate. Criza Iraqului a facut sa observam mai atent, in marile capitale ale lumii cercuri de interese si tensiuni care arata schimbari majore pe termen mediu.

“La rascruce de vanturi”, Iraqul este o provocare zonala, una etnica si una religioasa. Este o provocare economica si geopolitica. Criza iraqiana n-a aratat inca ce arme ascunde Saddam, ci doar cat de fragila poate fi lumea. Lucrurile sunt insa atat de complexe incat toate analizele devin adevarate. Si asta pentru ca nu exista inca nici un adevar complet ci doar o uriasa evolutie gigantica si interesanta, petrecuta pe fata.

Imaginea Romaniei, 2003. Preluare de pe nicuilie.eu, sectiunea Documentar

Sa nu se revizuiasca! Primesc!

Sunt dintre partizanii lui Basescu, si nu de acum, de la referendum, ci de dinainte de a fi primar. Dar sunt impotriva modificarii Constitutiei. Nu faci o asemenea schimbare pentru un om. Anii cand se faceau legi supreme in stat pentru ca Iliescu sa ia al treilea, al patrulea, al cincilea mandat, sper eu ca au trecut. Nu conteaza ca Basescu nu vrea mandate in plus, ci prerogative in plus. Nu schimbi actul fundamental al tarii pentru un om.
Schimbarea Constitutiei ar fi oportuna pentru actuala, subliniez, actuala conjunctura. Dar si mai bune ar fi niste alegeri anticipate.
In alta ordine de idei, blocajul dintre cele doua institutii – parlament si presedinte – e bun pentru o tara imatura cum e a noastra, pentru o lume politica precara precum a noastra. Tentatia abuzului e permanenta pentru majoritatea politicienilor, nici nu poti sti pentru care dintre ei. Apoi sa nu uitam ca ai nostri nici n-au fost toata viata oameni politici – ci doar de cand “s-au ajuns”. Ei nici macar nu s-au nascut liberi – s-au nascut sub dictatura. Ei nici macar nu sunt pentru prima data intr-un partid politic – au fost in PCR. Nu putem sa le pretindem sa fie liberi, responsabili si profesionisti. Sau: le putem pretinde, dar nu ne putem astepta de la ei sa fie la inaltimea pretentiilor noastre.
Solutia, cred eu, nu implica schimbarea Constitutiei. Ea e buna cum e, tocmai pentru ca-i blocheaza pe toti sa aiba o putere prea mare. Singura mea nemultumire nu-i legata de Constitutie, ci de Curtea Constitutionala. Aceasta este o girueta politica, nu un organism care sa inspire incredere. Ea ar trebui sa vegheze si sa impiedice citirile abuzive ale Constitutiei, cum a fost si cazul “322?.
Rezum: nici republica parlamentara, nici prezidentiala, pentru ca ar insemna sa dam toata puterea intr-un singur loc si sa expunem tara la abuzuri necontrolate (acum cel putin sunt controlate). Ar trebui intarit si stabilizat ce avem: prin vot uninominal s-ar mai slabi puterea sefilor de partide si s-ar diminua combinatorica de culise care se bazeaza pe o singura realitate – aceea ca parlamentarii sunt simple masini de votat dispozitiile date de seful ierarhic. Apoi: Prin alegeri anticipate s-ar rezolva problema majoritatii parlamentare a guvernului (pe de o parte) si faptul ca parlamentul este in conflict de optiuni cu populatia (pe de alta parte). Si prin nu stiu ce tehnica s-ar imbunatati calitatea Curtii Constitutionale iar legea suprema ar fi scutita de tot felul de tertipuri, chichite si trucuri avocatesti.