Tag Archives: comunism

Micul anticomunism fata in fata cu marea dictatura

Programul de recuperari anticomuniste s-a imbogatit cu un nou documentar, care s-ar putea numi “Comunismul pentru blonde” dar se numeste simplu “Dupa tacere ce nu s-a rostit nu exista?”. Filmul a fost proiectat la Sibiu pe ecranele Astra Film Festival. Link spre prezentare. Un documentar pe jumatate plicticos si pe doua treimi teribil de interesant.

Regizorul filmului este canadiana Vanina Vignal, dar filmul este unul romanesc, turnat in Romania, cu un subiect romanesc.

Documetarul preia imagini dintr-o prima calatorie in Bucuresti a autoarei, imediat dupa 1990, si se axeaza pe povestea personala a unei prietene romance, pe care o urmareste si in zilele noastre si ale carei istorii de familie le reconstituie. Un bunic al acesteia cu un trecut de detinut la Canal, un an de zile, este premisa documentara, alaturi de o nepoata (chiar protagonista) care apare ca figurant intr-un film de propaganda din anii ’80, la capitolul “cat de misto e sa fii tanar in comunism”.

Premisa documentarului este de a oferi un ghid despre totalitarism fiicei protagonistei, aflata in prepubetate. Numai ca fata pare sa n-aiba nevoie de un asemenea ghid. Comunismul n-o intereseaza. “Vreau sa-mi fie mila de Ceausescu pentru ca toata lumea il vorbeste de rau si mie imi place sa imi fie mila de el”, spune fiica mai mult sau mai putin textual. “Daca as sti mai multe nu mi-ar mai fi mila de el”, concluzioneaza de pe culmile suficientei adolescentine.

Numai cine n-a povestit niciodata unor adolescenti cum era sub comunism nu stie ce provocare e. Istoria recenta este, mereu, o coaja de banana. Orice mare adevar aluneca si cade grotesc in fata noilor generatii.

Despe film: facut ca o discutie la psiholog, personala si superficiala, ilustrata doar cu ticurile de expresie ale personajelor, povestea mai degraba plictiseste. Dar are marea calitate de a reconstitui comunismul intr-o explicatie pentru blonde, printr-o investigare a micilor fapte de viata care, decantate si stilizate de timp si mass media, aluneca intr-un lirism de mica adancime. Intreagul regim politic este convertit intr-o serie de microdrame, care au produs microtraume, iar demersul regizoral le scoate la iveala intr-un pachet pop. Altminteri nimeni dintre noi n-ar avea timpul si rabdarea sa vada ce a ramas in mentalul comun din toata propaganda comunista si ce a fost suprascris cu dezvaluirile anticomuniste. Investigatia de tip psiholog, dubalata de obsesia oglinzilor in cadru, este USP-ul acestui film care nu muta munti din loc, nu spune adevaruri si nu face dezvaluri. Nu condamna pe nimeni, dar nici nu iarta.

 

Comunismul pentru minori. Ghidul presei nostalgice

O colectie de presa comunista pentru copii a fost recent publicata in mai multe articole de pe blogul lui aliulian de pe wordpress. Sunt prezentate publicatiile:

PIONIERUL: 1949-1953 | primul numar apare duminica 12 iunie 1949 | gazeta organ a Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc [dupa modelul sovietic Pionir] | aparitie saptamanala | pret: 3 lei | format broadsheet, tiparita pe hartie de ziar, la 2 culori | pe langa propaganda aferenta, publica poezii si proza scurta, reportaje si informatii despre viata pioniereasca, jocuri logice si probleme de matematica  | ultimul numar 11 (199) apare pe 19 martie 1953 iar din 26 martie isi schimba numele in SCANTEIA PIONIERULUI (tot dupa model sovietic >> Pionierscaia Pravda). Detalii si ilustratii din Pionierul

SCANTEIA PIONIERULUI: 1953-1967 | primul numar a aparut pe 26 martie 1953 [ca numerotatie nr. 12 (200), in continuarea revistei PIONIERUL] | aparitie saptamanala | pret: 15/30 bani | format broadsheet, tiparita pe hartie de ziar, la 2 culori | 4/8 pagini | in septembrie 1967 SP isi inceteaza aparitia, ultimul numar 38 (1134) a aparut pe 20 septembrie 1967, in locul sau si CRAVATEI ROSII  aparand revista CUTEZATORII. Detalii, coperte si ilustratii din Scanteia pionierului

CRAVATA ROSIE: 1953-1967 | primul numar a aparut pe 1 aprilie 1953 [ca numerotatie nr. 7, in continuarea revistei LICURICI | aparitie bilunara | 24 pagini alb negru + 1 culoare | Format A4 | din mai 1954 devine lunara si trece la 32 de pagini  | revista a “pionierilor si scolarilor” editata de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc | in mai 1957 [numarul 6] aniverseaza 10 ani de la aparitie | In octombrie 1967 Cravata Rosie dispare, in locul sau si al ziarului Scanteia Pionierului [anterior Pionierul]  aparand revista CUTEZATORII Detalii despre Cravata rosie

LICURICI: prima revista pentru copii [din perioada comunista]; 1947-1953 | primul numar a aparut pe 12 aprilie 1947 [ironic, de Paste] | aparitie saptamanala | 16/20 pagini | apare pana in 1953 [18 martie] cand isi schimba denumirea in CRAVATA ROSIE [pe 1 aprilie 1953] 1949: de la nr.  101 isi schimba subtitlul in “revista scolarilor”, iar de la nr. 132 apare ca editor Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitor  | in noiembrie 1949 apare doar un singur numar  [132 / 7 noiembrie] iar de la nr. 133 frecventa devine bilunara | 1950:  de la nr.  146 subtitlul  este “revista pionierilor si scolarilor” | 1951: are numerotare dubla, adica continua si vechea numerotare: 1(159)-24(182) | Licurici va fi insotita si de un supliment : “Jurnalul copiilor” devenit apoi cu titlul “Biblioteca Licurici”. Detalii Licurici

STIINTA si CULTURA: 1949-1954 | revista editata de Societatea pentru raspandirea stiintei si culturii | aparitie lunara | in 1954 din comprimare SC si STIINTA SI TEHNICA pentru TINERET apare mult mai cunoscuta si longeviva STIINTA si TEHNICA. Detalii despre “Stiinta si Cultura”

Regia Autonoma a Ultimului Tramvai

Pe la miezul noptii, cel mai apropiat tramvai care circula este la Viena. Orasul a inchis taraba. Primaria va lasa la mana taximetristilor. De aceea, uneori mai important ca nemurirea sufletului (sau ca declaratiile primului-ministru) este ultimul tramvai.

Molima

Este 10 si 12 minute PM ca goniti de o molima, muncitorii au iesit pe poarta fabricii. In mai putin de 6 minute, intreprinderea s-a golit. Un tramvai ca un marfar vine trepidand pe sine, incarcat cu intreprinderea de mai inainte. Forta de munca se inghesuie, bombeu peste bombeu, in cutia de conserva. Deti graficul arata ca mai e o ora pana la ultimul tramvai, de fapt acesta este ultimul tramvai. Dupa aceea, Dumnezeu cu mila! Sunt si motive obiective: daca dimineata, conform graficului, un depou (precum cel din Militari) scoate pe traseu 82 de vagoane (41 de garnituri) ce deservesc patru linii (8, 35, 42 si 47) la ora 20 mai raman 62 de vagoane, iar la 23, doar 48 (teoretic 24 de tramvaie). Dintre acestea, cele mai multe si-au descoperit defecte, reale sau subiective, si s-au retras la garaj. Manipulantii spun atunci ca “au bagat mortaul in groapa”, iar conducerea RATB nu are nici un cuvant, dat fiind ca mai toate “batranele” au depasit de mult limita de casare.Cercrile vicioase se tot inlantuie si, in tot acest timp, lungul drum de la serviciu spre casa este o goana contra cronometru.

Dupa tramvaiul cel clocotind de lume, mai vine uneori cate unul, pentru muncitorii intarziati, betivi si ratacitii cartierelor. Liviu Palin a prins ca prin minune, cum sespune, ultimul tren. Impreuna cu colegul sau de munca, Mihai, abia aici, pe ultimele locuri din spate, isi gaseste ragazul sa dea gata butelia de vodka strong si tigara aprinsa din statie. Fumeaza pe sub mana, ca pustiul lui de varsta scolii, insa de baut bea haiduceste, in vazul tuturor, cu un zambet umed pe care si-l sterge cu dosul palmei. “Ei, acu’, zice el, si daca nu-l prindeam, ma duceam pa jos. Nu-s decat v’o patru statii, da’ pe scurtatura e mai putin”. Distantele si timpul au alte dimensiuni la 11 noaptea. Alaturi de Liviu, dar pe partea cealalta, un barbat mai puriu, cu sotia si o copila, se intoarce de la cumnata sa. Si el este de aceeasi parere, ca trei-patru kilometri nici nu-i mult, de la Industriilor la Lujerului, au mai facut ei drumul asta si n-au murit nici o data. “In plus, spune, uite, nici nu mai ploua!” Revenind la Livi, acum se considera un om fericit. Nu e vorba de ochii lichizi care ii aluneca prin cap, vorba e ca s-a mutat mai langa fabrica. “Inainte stateam in Colentina. Cand scapam, alergam repede in 336 si-l luam pan’ la cap, in Rosetti. De-acolo o luam la fuga pana-n Mosilor. Daca aveam noroc mai dadeam peste un 21 sau un 66, da’ nici nu mai stiu de cate ori m-am dus pe jos de-acolo. Daca e sa ai unu’ singur sa te duca pan-acasa, mai e cum mai e, da’ sa le-nnozi e moarte de om…”

Teroristii

Nu exista sofer de autobuz sau manipulant de tramvai care sa n aiba cel putin un story in care a fost agresat de calatori. “O zi normala, zice Irina Nedel, port-parolul RATB, ne costa minimm zece geamuri. De scaune rupte nici nu mai vorbim”. “La noi tot mai e cum mai e, spune si Stefan Popescu, manipulant pe linia lui 8, si mie mi-a pus tiganii bolovani pe linii sa opresc, au facut scandal, unu’ odata s-a pisat in vagon, da’ crima e pe linia lu’ 29. Acolo sunt baieti de baieti, sunt deturnari de tramvai mai dese ca alea de avion. Vin aia si-i zic manipulantului: <<La ora cutare esti aici si ma iei>> sau <<Opreste, ma, si asteapta-ma! Sa nu te prind ca pleci cat beau eu o bere, ca dupa aia te prind eu>>”. Vandalismul este si una dintre justificarile pe care le foloseste conducerea RATB pentru a motiva suprimarea transportului publicde noapte. Seful serviciului Exploatare si Miscare, ing. N. Stoia, mai argumenteaza: “In actualele conditii de criza si lipsa de fonduri, societatea nu-si permite sa cheltuiasca ineficient banul public pentru cativa calatori care se inregistreaza noaptea iar regia, la nivelul actualei dotari si a posibilitatilor financiare limitate, nu poate reduce parcul de zi cu 20-30 de autobuze care ar fi necesare asigurarii transportului public de noapte”. In lipsa banilor si potentei, Bucurestiul ramane la mana taximetristilor, care trebuie si ei sa traiasca. Si iata cum, la teanul de argumente, se mai adauga unul; multi responsabili din Primarie si din RATB au propria firma de taxi. Este si cazul directorului sectiei Transporturi din Primaria Mare care, vorba lui: “Am si eu o masina cu un sofer angajat, nu ma compar cu marile companii”.

Organizat pentr prima data la 1 iulie 1966, pe 21 de trasee marcate cu litere de la A la V, cu 50 de autobuze si 8 vagoane de tramvai, transportul public comun a fost suspendat la 1 iulie 1986, prelunginduse in schimb programul liniilir de maxi-taxi pana in jurul orei 1.00-1.30. Ca urmare a numeroaselor cereri, in 20.04.1990 a fost reanfiintat traseul de noapte pe 25 de directii u 28 de autobuze si punct terminus in Piata Unirii. In urma unui trafi deosebit de redus, liniile de noapte au fost suspendate in noiembrie 1991. “Calatoriile de noapte, spun rapoartele RATB scazusera la 1000-1100 pe noapte in anul 1991. Dintre acestea, 39% din calatorii au fost platite, iar 61% din calatorii efectuate de personalul de miscare si control RATB”. Din fericire pentru blatisti, astazi “personalul de control”, nasii, nu mai circula dupa ora 20.00, cand se inchid casele de bilete. Program au pana la ultima cursa, dar isi fac norma de amenzi si s-au retas. Din punctul asta de vedere, calatori ultimului tramvai nu au a se teme, nu le cere nimeni cotizatiie daca nu au bilet. Si totusi: “La ora asta, (22.45), spune Popescu Ioana, soferii nu opres in statii decat daca fluturi o bancnota in fata lor. Eu lucrez in trei schimburi de 27 de ani, asa ca stiu bine problema si am intotdeauna la mine o asemenea h3rtie pregatita pentru zile negre. La ora asta, abonamentele, ti se spune, nu mai sunt valabile”.

Cel mai tare taxi

110 este renumit printre bucuresteni ca fiind autobuzul fantoma; Il vezi o data pe luna, apare cand nici nu te astepti, gol sau aproape gol, si dispare te si intrebi unde. Intr-o noapte, la Gara de Nord, am prins un asemenea autobuz. Soferul era cu o draguta. M-a privit inciudat, dar n-a indraznit sa-mi zica sa cobor. M-a intrebat in schimb unde stau, a inchis usile si ataiat-o pe scurtaturi, pacalind statie cu statie. M-a dus direct acasa. Asa am calatoit cu cel mai tare taxi din Europa: ditamai DAF-ul. Ce Mercedes? ce limuzina?…

Dar, una peste alta, dreptate (sau nedreptate) este si in tabara calatorilor, mai mlt afumati si vandali la ultima ora a zilei, si in tabara conducatorilor de vehicule, romanasi de-ai nostri, de graba dornici a se cara acasa si, de ce nu, sa prinda ultimul tramvai care se retrage catre zona de domiciliu. Altfel ar fi aratat un reportaj facut cu nemti, care ar fi executat pana si penultimul traseu din foaie si s-ar fi retras dupa grafic, cu masinile de serviciu, la ora 1.30, dupa verifivarea fiecarui vehicul in parte, nu la 12.15 cum se intampla. Dar, la urma urmelor, nu suntem roboti si o ora de somn valoreaza mult pentru cine nu e robot.

In vagonul de serviciu, cel cu “Se retrage la depou”, isi mai gaseste loc si cate un ne-reatebist daca e imbracat curat, nu pare beat si in niciun caz nu e tigan. La mijloc nu e nici un fel de discriminare, conducatori acestei super-ultime curse pur si simplu nu vor necazuri. Ajunsi la capatul-capat, “pilotii” mai stau sa mai bea o tigara si apoi isi vad de ale lor. “Tanti, tanti!”, face un copil spre dispecerul de capat din Zetarilor, care are ca atributii controlul din toate punctele de vedere al conducatorilor de vehicule, “tanti, un sofer a vandut motorina!” “Fugi, ma, de-aci cu prostiile”, ii raspunde vigilenta femeia. “Nu, tanti”, se incapataneaza pustiul stahanovist, “l-am vazut eu’. ” Ti s-a parut”, contracareaza femeia. “Nu, tanti, era 2599…”. “Ia mai termina ma cu prostiile, il ia la rost un sofer sferoid de pe 139 si ii da una, tac’tu nu face la fel?” Imaginea RATB a fost salvata.

Radiografia

O calatorie cu ultimul tramvai tine de zanele bune si de norocul pe care ti l-au ursit. Dar, daca ai noroc, o calatorie de la un capat la celalalt este cel mai bun rezumat care se poate face unui oras. La capat, in zona industriala, urca muncitorii intarziati, cu urme de sapun in par datorita dusului prost si iute. In primul cartier urca tineri in retragere, ori cu prietena, ori cu sticla. Daca sunt cu tovarasa, sunt discreti si atenti, daca usnt cu sticla sunt volubilii si “fiare”, dar de fapt se tem de scandal. La doua-trei statii se preda stafeta. Aceeasi cinci-zece oameni se schimba intre ei, mai mult fetele decat genul. Din cand in cand urca si cate o familie, inapoi spre casa, din vizite, de la rude. lipsesc total obisnuitii transportului de noapte din filmele americane: studenti care sa se intoarca de la bibliotecele de noapte (dar biblioteci deschise noapte numai in filmele americane gasesti), tineri impecabili care au lucrat pana tarziu la un proiect (tinerii din Romania nu au nevoie de proiecte), oameni din middle-class care au luat masa in oras (la noi carciumi gasesti langa blocul tau, in orice cartier). Cat priveste RATB, acesteia nici nu stii cum sa i te adresezi: ca unei societati comerciale, cu care discuti numai in termeni de rentabilitate, sau ca unui serviciu comunal, caruia sa-i ceri sa nu te lase, ca ai nevoie de el. Oricum, de platit il platim de doua ori, si prin bilet, si prin buget.

Ghimpele de Cluj

Site oficial: cluj.ghimpele.ro

Parte din reteaua de publicatii Ghimpele, editata de Antena 1 – Trustul de Presa Intact

Redactor-sef: Cãlin Mihãsan
Tel.: 0744.671.901
Director distributie: Sergiu Suciu
e-mail: cluj@ghimpele.ro

Continue reading Ghimpele de Cluj

Ghimpele de Bihor, titlurile saptamanii

Roba de cititor ::: Dupa mai bine de zece ani de lupta acerba pentru acapararea pietei consumatorilor de bauturi racoritoare, brandul Frutti-Fresh a castigat definitiv razboiul impotriva colosului mondial Coca-Cola

» Caracatita Micula a rapus titanul Coca-Cola

Un deceniu de lupte de culise, tactici financiare si politici smecheresti de preturi, promotii discount-uri. La care se adauga o intreaga pleiada de tertipuri comerciale, elaborate si puse in practica de o armata de oameni. Toate menite sa impuna in memoria colectiva a consumatorilor de gen intaietatea produsele firmelor European Drinks, proprietatea fratilor Ioan si Viorel Micula, in fata oricarei concurente. In linii foarte mari, pentru cei carora comertul si vanzarile nu le sunt la indemana decat ca doua cuvinte din vocabularul Limbii Romane, cam asta a insemnat razboiul declansat de celebrii frati impotriva magnatilor bauturilor racoritoare care s-au pornit sa-i imparta pe romani in doua tabere de bautori: pro Coca-Cola si impatimitii de Pepsi Cola. Acum, s-a tras linia de socoteala. Coca-Cola inchide fabrica de la Sacadat si pleaca fruntea in fata Miculestilor.

Editorial :::

» Teoria conspiratiei

Teoriile conspirationiste sunt la mare moda. Masonii, Grupul Bilderberg, atentatele de la 11 septembrie… cate si mai cate cosmaruri, a caror imagine tine strict de perspectiva din care le privesti, ne tulbura existentele, facandu-ne sa ne simtim ca niste marionete, jucate pe degete de mai-marii lumii in care traim.

Saptamanareala :::

» Sarle e ca(C)a…rp

Liberalii i-au aplicat secretarului Consiliului Judetean Bihor, Aurel Demian, acelasi tratament la care a fost supus si Ionel Vila, secretarul Consiliului Local Oradea, scos din biroul sau pentru a-i face loc viceprimarului Gheorghe Carp.

Saptamanareala :::

» Spital avem, medici lipsesc

Saptamanareala :::

» Rasfatatul primariei

Saptamanareala :::

» Ce ti-e Kiss, ce ti-e Bolo

Saptamanareala :::

» Si-a luat revansa

Saptamanareala :::

» Tomberoteca publica

Saptamanareala :::

» Noi vrem pamant!, au spus copacii

Politica e curba ::: Nu s-a saturat de Parlament

» Deputatul aerian Adrian Merka, credincios etniei, dar fidel Tarom-ului

Desi activitatea parlamentarului Adrian Miroslav Merka nu s-a prea resimtit in Bihor, acesta pare sa nu se fi saturat de postul caldut de deputat in plenul legislativ al tarii, motiv pentru care intentioneaza sa candideze pentru un nou mandat.

Politica e curba :::

» Triumful parcurilor. Auto si industriale

Conform penultimelor statistici, Oradea e oras codas la suprafata de verdeata pe cap de locuitor. Ceea ce nu-i de mirare cata vreme a fost condus ba de galbeneata liberala, ba de portocaleala democrata. In schimb, stam excelent la capitolul benzinarii, mall-uri si hypermarket-uri pe cap de oradean. Insa pentru acestea s-au sapat si betonat sute de hetare de pajisti dinspre Aeroport, Santion si Sanmartin, in timp ce haldele de slam ale Aluminei sau de cenusa si zgura ale CET-ului I raman nefolosite, sfidand principiul de dezvoltare durabila, atat de mult trambitat de verzii Agentiei pentru Protectia Mediului. Continue reading Ghimpele de Bihor, titlurile saptamanii

Articol scris in pauza unui meci de “FIFA“

Material aparut in cadrul dezbaterii “Arta no. 8 – Gaming si gameri”. Raspunsuri la intrebarile redactiei Cultura.

Nicu Ilie

1. Ce reprezinta jocurile video: o forma inferioara de entertainment sau o forma de arta la fel de onorabila ca oricare alta?
1. Sa reducem nuantele: e pockerul arta, are barbutul categorii estetice, poti transmite emotii intr-o septica? Produsele tehnologice de divertisment de inalta calitate au fost bine incadrate la jocuri (si nu li s-a zis, de pilda, „film interactiv“ sau „povesti de uz personal“ sau oricum altcumva) pentru ca scopul participantului/utilizatorului este sa castige, sa invinga, sa fie cel mai bun. Sunt jocuri si au optiunea clasamentului.
Pentru a fi arta, motivatia trebuia sa fie estetica. Jocurile nu o au si, oricat de progresiste ar fi acceptiunile pe care le dam celor doi termeni (jocuri si estetica), cred ca nu isi propun sa atinga un asemenea substrat valoric. Ele sunt productii serializate, cu un suport de marketing, o platforma tehnologica si un substrat functional, toate fiind calitati care le incadreaza in alte categorii de produs intelectual. Sunt spectaculoase? Da. Sunt bine realizate? Da. Pot prilejui (pot fi un suport pentru) momente de arta (ca suprafata grafica, sunet, cinematica)? Da. Ele pot fi, si unele chiar sunt, suporturi pentru asemenea reprezentari artistice de o anume valoare, la fel cum exista carti de joc desenate de artisti onorabili.

2. Odata cu cresterea performantelor suporturilor de gaming, odata cu atingerea, in viitor, a unui concept foarte puternic de realitate virtuala, vor substitui jocurile video formele actuale de arta? Cateva argumente ar fi: sincretismul jocurilor (disponibilitatea cu care mixeaza elemente de arta vizuala, literatura, muzica etc.); imersiunea superioara altor forme de arta si, in consecinta, feelingul mai puternic pe care ele il produc etc.
2. Asa cum se vede acum, calculatorul pare ca va zgudui conceptele, curentele, modalitatile si obiectele artistice, asa cum le avem definite acum, pe o mostenire de 5-600 de ani. Totusi, suntem abia la inceputul acestui proces de utilizare a computerului si putem vorbi despre el doar in termeni de virtualitate, de potential. Astfel, spre deosebire de unele domenii tehnice, precum arhitectura, tipografia, ingineria si proiectarea in genere, comunicatiile sau transporturile, care sunt deja radical schimbate de noul mediu electronic, artele si divertismentul poarta inca o amprenta prea mica a acestuia. in ce le priveste, mediul electronic n-a putut (cel putin deocamdata) sa le aduca ameliorari de fond, ci doar de rapiditate de comunicare a lor, ca informatie despre ele, ca diversitate de suport si capacitate de stocare. Si va avea in continuare probleme in a le aborda, pentru ca tehnologia, chiar si cea a computerelor personale, nu este orientata, in fond, spre crearea de unicate, de obiecte irepetabile.

O alta lipsa (cel putin momentana) a computerului este cea a diversitatii de output. De pe computer poti scoate o lucrare: la imprimanta, la difuzor, si cam atat. Voiam sa fac o enumerare, dar tiparirea este singura modalitate de realizare (de trecere din virtual in real, in palpabil) a unei opere digitale (la sunete nu-mi dau cu parerea, pentru ca sunt afon). De aceea, singurele arte traditionale care sunt afectate semnificativ de dezvoltarea electronica sunt muzica si fotografia. Probabil ca e o problema de timp (intrucat e o problema tehnica si de marketing) pana cand alte interfete vor fi dezvoltate si vor ajunge in mainstream atat pentru output, cat si pentru input (ma refer la faptul ca, de exemplu, nu poti desena cu mouse-ul) iar calculatorul va deveni un mediu mai prietenos pentru arte. Daca jocurile vor profita de o asemenea perspectiva? Cu siguranta: ele sunt deosebit de oportuniste, iar calculatorul este unealta universala care poate uni orice cu orice. Daca jocurile vor scoate artele de pe piata? Nu cred: pentru ca aici nu inlocuiesti o mancare cu alta mancare, ci un tip de necesitate cu alt tip de necesitate.

3. Daca acceptam, pur utopic, un viitor in care jocurile vor substitui artele si oferta actuala de entertainment, ei bine, acest viitor este unul dezirabil? Sau este ceva care trebuie evitat, intrucat el va corupe adjectivele actuale care descriu umanitatea?
4. Reprezinta jocurile un pericol social sau acesta e doar o momaie agitata de conservatori care nu au stat niciodata in fata unei console? Induc jocurile o alienare semnificativa?
5. Promoveaza jocurile un sistem etic? Care ar fi spectrul sau fundamental, unul pozitiv sau negativ? Transfera acest sistem etic pulsiuni catre spatiul extra-VR, al realitatii propriu-zise? Discutia e mai veche (vezi filmele violente etc.), dar jocurile, data fiind senzatia de realitate semnificativ mai puternica pe care o produc, pot da discutiei o dimensiune mai ampla.

4-5. Morala jocurilor: e discutabila. in „Coonter-Strike“ poti alege daca vrei sa fii terorist sau antiterorist, in „Carmaggedon“ iei puncte pentru masini distruse si pietoni calcati: nu prea e ca in povestile lui Creanga, pe care in buna parte le substituie. Dar nu cred ca pustii care le joaca acum vor iesi maine cu masina pe strada la vanatoare de pietoni, dupa cum nici generatiile mai vechi n-au incercat sa-l copieze pe Pacala. in plus: nici macar nu cred ca fluxul acesta este dinspre jocuri sau desene animate sau film spre societate, ci dinspre societate spre produsul de consum intelectual. Toate artele au devenit mai cinice sau mai hedoniste dupa ce idealismul a dezamagit in ultimele sale intruchipari: religioase (adventismul, milenarismul) si politice (fascismele si comunismele).

sursa: revista Cultura nr. 53/21.12.2006

Exportul de civilizatie

Nicu Ilie

Incep pentru a cincea oara sa scriu acest text: si nu din vina mea, ci a lui Lenin. El a fost inconsecvent, prost si rau intentionat atunci cand a impus termenul de „imperialism“. I-a dat prea multe sensuri, a facut trimitere la prea multe realitati incongruente, l-a simplificat, daca a avut nevoie, sau l-a complicat dincolo de orice corelatie cu faptele pe care incerca sa le explice. „Imperialism“ e conceptul de ganditor al lui Lenin. Platon are ideea, Leibniz monadele, Marx capitalul, Lenin imperialismul.

O prima varianta a acestui text incepea: Cine e regina in Jamaica? La o asemenea intrebare gandul te poarta intai spre fanii lui Bob Marley si abia apoi spre Elisabeta a II-a. Regina Marii Britanii are 16 coroane diferite, toate apartinand unor state independente, si este, de asemenea, recunoscuta formal ca sef al statului in alte 37 de tari, majoritatea lor foste colonii britanice, dar si in Mozambic, care a apartinut portughezilor in era coloniala.

O a doua varianta incepea: Intre harta ONU si harta NATO diferenta e de gama coloristica. Pentru a desena ONU OK iti trebuie o paleta de 256 de culori. Pentru NATO si 5 sunt prea multe. N-o sa va plictisesc cu reguli din cartografie, nici cu istoria postcoloniala, desi as fi tentat. O sa va plictisesc doar cu ceva matematica elementara: reductia. Pe glob sunt 192 de state independente. Dintre acestea 53 apartin Commonwealthului, organizatia mondiala care are grija de ruinele fostului imperiu britanic. Raman 139. Scoatem din cauza inca 53 de state membre ale francofoniei. Raman 86. Scadem apoi membrii CSI. Raman 74. Mai putem scadea tarile din Africa in care Euro (ca succesor al francului francez) este moneda oficiala. Cele in care engleza, spaniola, portugheza sunt limbi oficiale, limbi nationale sau lingua franca. Mai scadem teritoriile in care exista baze permanente ale Legiunii Straine si ale puscasilor marini. Lumea poate fi prea larga sau prea ingusta, depinde ce criterii ii aplicam.

O a treia varianta incepea: Imperialism este astazi un termen urat. Suna rau, are sclavagism in c.v., are masacre, are ceea ce am numi astazi crime impotriva umanitatii. El este totusi un termen contextual: romanii l-au inventat pentru ca aveau oroare de regi. Azi regii sunt ok, putem trai cu ei, sunt 46 de coroane in lume. Si in intreaga lume avem un singur imparat, cel de la Tokio. Totusi, „imperialism“ este un termen cu semnificatii mult mai puternice si mai actuale decat cel de „regat“.

Cea de a patra varianta dezvolta ideea: Nici un stat din lume nu mai pastreaza azi titulatura de imperiu. Ultimele imperii au disparut in secolul 20: cel portughez a disparut formal abia in 1999 cand a fost cedata Chinei regiunea Macao. Alte imperii au aparut si au disparut in douazeci de ani (Imperiul Centrafican al lui Bokassa – o gluma macabra din Ciad), dar secolul trecut a ingropat si imperii de traditie precum cel britanic, cel francez, cel tarist.

In fapt, „imperialism“ e un termen care ii apartine lui Lenin. Dezvoltat pe la 1500, termenul avea o semnificatie pozitiva, de maretie a civilizatiilor europene care se extind, asemenea marii Rome a lui Cezar, peste natiunile mai putin civilizate. A capatat o nuanta negativa atunci cand britanicii l-au folosit pentru a condamna autoritarismul lui Napoleon. A fost preluat de criticii industrializarii, care l-au completat cu o nuanta economico-sociala si a fost desavarsit de Roza Luxemburg si Lenin. La Marx exista unele fundamente ale conceptului, in analiza pe care o face relatiei dintre India si industria britanica, dar autorul Capitalului nu a folosit termenul. L-a folosit insa un socialist englez, John Atkinson Hobson, care a publicat in 1902 o lucrare critica de economie politica cu titlul „Imperialism: un studiu“. Alaturata altor carti in care aborda expatrierile de capital si in care studia razboiul anglo-bur din Africa de Sud, psihologia industriei sau problema somajului, teoria sa – ca imperialismul nu este fundamentat de vreo mandrie nationala, valori culturale sau religioase, ci doar de nevoia unei oligarhii economice de a-si exporta si rentabiliza capitalul – a fost una care l-a transformat intr-o sursa de inspiratie pentru rosii.

Trei sunt autorii comunisti care au scris intr-un mod memorabil despre acest concept – si toti trei modesti ca analisti economici: Lenin, Trotki si Luxemburg. Cartea Rosei Luxemburg, „Acumularea Capitalului“, a aparut in 1913. Comunista din Germania interpreta capitalul ca fiind in permanenta preocupat de productie, dincolo de puterea de consum a populatiei pentru care initiaza productia si, in consecinta, este nevoit sa subjuge noi piete, noi populatii, pentru a distribui surplusul. Simplismul unui asemenea punct de vedere, care nu tine cont de verticalitatea industriilor, de utilitatea finala si de impactul productiilor asupra calitatii vietii nu mai trebuie dovedit, ci doar notat. Lenin a abordat si el teoria in cartea sa din 1916, „Imperialismul, cel mai inalt stadiu de dezvoltare a capitalismului“. Pentru Lenin totul se mixeaza: capitalismul monopolist, exportul de capital, colonialismul, razboaiele dintre puterile industriale, exportul de sisteme politice, dominatiile culturale. Toate au una si aceeasi explicatie: nevoia trusturilor de capital de a nu intra in concurenta industriala pe teritoriul propriu si de a face debusee in alte regiuni ale lumii*. Pentru el totul este capital pus in miscare si, atunci cand in calitate de sef al Uniunii Sovietice va anexa republicile caucaziene, va spune ca o face pentru a le proteja de atentia imperialista a puterilor occidentale. Urmandu-l pe Lenin, propaganda comunista a anexat termenul de imperialism oricarei realitati politice, economice si culturale care nu era in concordanta cu comunismul.

Conceptul este, asadar, in mare parte compromis. Lui ii lipseste, inca, o definitie pertinenta, tocmai pentru ca i s-au dat prea multe sensuri – toate sensurile negative ale geopoliticii. O atare definire ar fi: sistem de productie in care cureaua de transmisie a mecanismului economic este statul. Sau: Civitas (respublica) in machina. Sau, cum spunea Eric Wolf, „relatia dintre comert si steag“. Totusi, n-am epuizat decat sensul livresc, propagandistic, al termenului.

Realitatea excede complet reductia la economic. Este drept ca imperiul-etalon al teoreticienilor imperialismului, Coroana Britanica, s-a dezvoltat la nivel global concesionand jumatate de glob Companiei Engleze a Indiilor de Est. Este adevarat ca multe provincii si colonii britanice au avut ca sefi al statului contabili. Dar Europa imperiala (si se vorbeste, cu un oarecare fundament, de Imperiul American fondat in 1935**), a exportat – pe langa bunuri de consum plus religie – si tehnologii, si idei politice, si drepturi ale omului, si literatura, si estetica, si arhitectura, si bunastare, si sisteme juridice. Daca actualitatea conceptului pare sa se fi mutat de la imperialism la globalizare, sa nu uitam totusi ca si ecologia este un concept globalist. Conceptul de patrimoniu mondial, valorizarea internationala a unor capodopere locale din Birmania, Tibet, Bali sau Chile sunt tot un efect al fenomenului de export de civilizatie care a insotit sau a facut parte din colonialism-imperialism-globalizare. Cursul nu a fost niciodata univoc, dinspre Europa spre „populatiile fara istorie“, ci unul de schimb complex, pictura europeana fiind afectata radical de arta orientala in schimbul care a urmat Razboiului Opiului. Coloristica vie, tipatoare, a nativilor din America Latina a fost si ea definitorie. Europa a invatat si mode, si moduri de viata, de la consumul de ceai, tutun si cafea, la marile revolutii gastronomice. Fenomenul imigrationist, care schimba astazi componenta etnica a statelor dezvoltate, este sau a fost pana de curand strans corelat cu „sferele de influenta“ stabilite in secolul 16 sau in secolul 20.

Colonialismul nu trebuie redus la industrie si nu trebuie uitat ca globalizarea e o autostrada cu dublu sens. In rest, ne putem juca oricum cu termenul de imperialism: stergandu-l cu radiera pe Lenin sau nu.

__________________________________________________________
* Astazi tarile se lauda cu investitiile straine atrase. Este un indicator al credibilitatii internationale.

** In baza Actului de Asociere Statala dintre SUA si Filipine prin care celor din urma li se garanta protectoratul amical. Alte state, independente sau nu, au semnat ulterior acest act de asociere cu SUA, intre ele Micronesia (1986), Palau (1994), Insulele Marshall (1986), Puerto Rico (1952) si Insulele Mariane de Nord (1986).

Articol aparut in revista Cultura in cadrul dosarului “Imperialism”

Elitismul unui top

de Nicu Ilie

Astazi sa vorbesti de elite inseamna sa dai un aer neonazist unei discutii. Pana la urma asta e tot ce ne ramane din doctrinele politice si istoria secolului xx: ca elitismul e nazism si prostismul comunism. Iar noi, ca democrati…

Nu putem fi nici una nici alta. Totusi, nimic mai democrat decat topul. El se bazeaza pe vot. Al celor si numai al celor care sunt interesati sa il dea. Cu simpla legitimitate ca vor sa participe. Pe criteriile sau pe lipsa de criterii aleasa de participanti.

De ce par insa topurile niste glumite? Doar pentru ca aloca o cifra unei calitati?
S-a spus ca Nichita nu e superior lui Eminescu si nici Da Vinci lui Dali. In lumea oamenilor de calitate este imposibil sa argumentezi o asemenea propozitie, dupa cum e imposibil sa argumentezi contrariul. Punandu-le cifre si supunandu-i la vot, o faci insa fara nici o dezbatere. 7,62 din 5400 de votanti vs. 8,33 din 3400 de voturi. Avem un castigator. Oricat de stupida i-ar fi mecanica, votul este insa o forma de hermeneutica functionala. El da nota (cu toata polisemia posibila acestui termen) perceptiei noastre, temporal contextualizata si relationata la frecventa de consum a unor (anumite) opere de arta despre autori/actori inchisi in istorie dar care continua sa semnifice.

Contextul a fost acutizat in ultimele decenii prin explozia comunicationala adusa de internet. Acum gasesti orice, mai putin ce te intereseaza. Informatia e inutila fara clasificari, sortari si selectii. Exhaustivitatea este inutila daca nu este directionata.

Criteriile de relevanta google sunt un model al acestui mix: exhaustivitate si vot. Google inghite orice ii propui: un nou site, un nou blog, legal, ilegal, moral dupa orice sort de criterii sau nu. Abia in ultimii ani, dupa 9/11, a inceput o oarecare selectie si numai una deosebit de explicita. Nu mai poti gasi, ca inainte, la o simpla cautare “Cartea de buzunar a teroristului” sau “cum sa faci o bomba acasa”. Exhaustivitatea motorului de cautare ramane insa o premisa ce nu poate fi negata iar utilitatea sa e de necontestat. Pentru a afisa mia sau milionul de rezultate afectate unei cautari, motorul foloseste un top statistic in care fiecare accesare a unui link se constituie intr-un vot care va plasa linkul respectiv mai sus in lista unei cautari ulterioare pe acelasi cuvant cheie. Criteriile sunt mai multe dar nu vreau sa descriu google ci conexiunea dintre top (ca selector, filtru de valoare) si informatie. Cert este ca, relativ la google, folosind acest set cantitativ de criterii, mai multe companii “de top mondial”, intre care Neckermann si TUI, s-au plans ca, atunci cand cineva cauta numele companiei, motorul returneaza mai intai linkurile unor reselleri si subsidiari ai companiei si abia apoi linkul oficial. Surogatul care bate originalul, asta e un mare risk al topului.

Un alt model de top a iscat o polemica in toata media romaneasca saptamanile trecute: Mari romani al TVR. Cu documetare prost facute, prezentari manipulatoare, format festivist si criterii, ei bine, fara criterii, topul a fost permanent atacat in toate publicatiile care n-au fost parteneri ai „proiectului”. „Amestecati mere cu pere” a fost acuza de baza. Au oripilat, de asemenea, („atat de sus?”, „atat de jos?”, „dupa cutare?”) prezentele in top ale unor politicieni, driblangii si hahalere contemporane. Personal, ca dinamovist, m-am bucrat ca numarul 1 a iesit Stefan cel Mare, dar m-as fi bucurat si mai mult daca in top, undeva la retrogradare, ar fi iesit Ghencea. (Nota: Google nu m-a ajutat sa aflu cine a fost Ghencea, iar cultura generala nici atat). Dincolo insa de aceasta descriere, mai mult sau mai putin malitioasa, avem un top. Obtinut cu voturi, destul de multe. De o oarecare relevanta. Dar unul care n-a multumit decat pe organizatorii sai, si si pe acestia doar pentru ca s-a vorbit de el, oricum, dar mult, ceea ce e una din legile de baza ale popularitatii. Ratingul n-a fost nici el prost, raportat la cheltuieli.

Atunci care e problema? Sau are vreo problema topul asta?

Sa recapitulam mecanica unui top abstract: se intocmeste pe chestiuni de interes periferic, participantii sunt voluntari, ei participa explicit sau implicit iar calitatea de votant nu necesita nici o calificare sau preselectie. Apoi: un top are utilitate si functionalitate. El constituie o modalitate de expresie a aprecierii sau deprecierii fata de un produs (predominant cultural), dar creaza si o necesitate de consum pentru cei care n-au accesat inca respectivul produs. Pentru a reusi asta, topul trebuie sa satisfaca urmatoare morfologie: sa fie credibil – respectiv rezultatele sale sa corespunda in linii mari criteriilor, gusturilor si valorilor noilor consumatori.

Asta inseamna ca un top functioneaza in ceea ce priveste muzica si filmul, cele mai industrializate si serializate dintre arte, si au o relevanta diminuata acolo unde obiectul cultural (atat in productie, cat si in distributie/consum) are o doza mai redusa de fabricare.

Ca sa inchei cu TVR-ul, obictele culturale (personalitatile) propuse standardizarii in topul lor nu sunt unele de pe piata culturala curenta si astfel topul e gratuit si lipsit de orice relevanta. Pentru ca nimeni n-o sa consume mai mult Stefan cel Mare (ce ar fi de consumat?), nimeni n-o sa citeasca mai mult despre Nadia Comaneci (sau n-o sa vada mai multe stiri mondene sau n-o sa caute mai multe inregistrari ale „1”-lui de la Montreal sau nu stiu ce altceva) sau va evita, sa zicem, un Nae Caramfil sau un Rebreaunu (care nici nu stiu daca au fost sau nu in top 100).

Exista insa si un alt tip de top: Forbes (sau, pentru ca suntem romani, Top 300 Capital). Fara voturi, ci pe cifre inerente materiei de studiu. Valoarea de piata a unor oameni, companii sau produse/marci, stabilita pe o serialitate si criterii omogene, cu atat mai obiective cu cat ele sunt valori contabile (cifra de afaceri, lichiditati, capitaluri sociale etc.) duc la ierarhii greu contestabile si dau evaluari relevante. Aceste topuri, pe care le voi numi „naturale” intrucat singurul act de interpretare este cel care apartine contabililor, prezinta (mai putin votul) aceleasi trasaturi privind existenta unor produse standardizate, prezinta o buna orientare asupra importantei sociale (economico-sociale) dezbatute si aloca o cantitate precisa unei calitati determinate. Sigur, desi in unele cazuri ar fi indreptatiti, dupa criteriile globale ale topului, sa o faca, capii mafiilor nu vor face parte mai niciodata din aceste topuri pentru ca ele se refera la averile detinute explicit si pentru care s-au platit taxe la adevarata valoare. Chiar si hermeneutica financiara are limitele ei.

Obiectivitatea unui top „ne-natural”, privitor deci la proiectii culturale, interpretabile, raportate totusi individual in ciuda serialitatii lor, este data de trend. Un site cum e imdb.com (internet movie database), construit in jurul unui top, e un bun exemplu. Relevanta acestuia este unanim recunoscuta in mediul consumatorilor de film si indeobste recunoscuta in mediul cunoscatorilor din domeniu. In general unui film ii este alocata o valoare numerica pertinenta, dovedind o calitate buna si corecta a celor care participa la top. Discrepantele exista si ele, daca luam in discutie, ca greseala in jos, numai cazul filmului „Caligula” al lui Tinto Brass, punctat cu doar 4 si ceva, sau, invers, „Fereastra din spate”, unul dintre cele mai monotone si anoste filme Hitchcock, dar care se afla in primele pozitii ale topului „all time”.

Pe scurt, intr-un top nu e nici o filosofie, dar exista tentatia uneia. El vrea sa stabileasca pe cel mai bun (lucram cu o categoremata inca aristotelica) dintr-un domeniu sau clasa. Nu e concurs, nu e campionat, e vot. Obiectele nu interactioneaza intre ele, ci doar cu referentul/alegatorul. In ciuda faptului ca fiecare alegator se raporteaza individual la obiect, topul capata obiectivitate (se de-subiectiveaza) printr-un numar cat mai mare al celor care voteaza. Astfel, printr-un „colegiu electoral” cat mai extins cantitativ, cat mai popular, un top poate rezulta (poate scoate ca output) o elita a clasei de obiecte supusa alegerii. Cel putin in cazul topurilor, elita nu se autoinstituie ci decurge din popularitate. Ca si alegatorii, nici obiectele nu sunt supuse unei preselectionari, alta decat apartenenta lor la o clasa de obiecte.

Introducand discutiei si alte axe de costatare, cum ar fi concurenta, valoare individuala de utilizare, istoricitatea si corelarea economica a valorilor sociale, si extinzand simultan comparatia si asupra altor clase de alegeri publice, obtinem un tabel de tipul:

– elitele politice sunt preselectionate (un politician tanar e „crescut” de unul mai batran care il propune si sustine; principiile politice parcurg o intreaga scara de organizare de la idee publica, sustinere informala pana la institutionalizare si constitutionalizare), obligatorii (rezultatele algerii trebuie respectate si de catre cei care n-au ales sau au ales altceva), au o istoricitate (cuantificare) stadiala si nu se afla in concurenta directa, ci numai raportata la elector sau la maniera de alegere/numire;

– elitele economice sunt preselectionate, voluntare (consumatorul e convins, nu obligat), concurente indirect, cu o istoricitate permanenta;

– elitele sportive sunt preselectionate, voluntare, concurente direct si cu o istoricitate permanenta;

– elitele culturale sunt preselectionate, obligatorii, concurente indirect si cu o istoricitate stadiala.

Introducand cuantificatori matematici oarecum arbitrar (!), topurile nu se regasesc fara rest in nici una dintre categorisiri. Magia cifrei alocate la-ceva le da un substrat pitagoreic si acelasi dram de adevar ca al mitologiei pitagoreice. Ierarhia stricta (top 10, top 50, top 300), cu aparenta sa de ordine formala, este, totusi, doar o repartizare, nu o departajare. De exemplu, in topul 250 filme de la imdb, nota 8,6 corespunde pozitiilor 15-26 (desi fiecare pozitie este alocata unui film anume), nota 8,5 pozitiilor 27-24 s.a.m.d. Pozitiile unui top sunt asadar doar intriga intregii povesti care altfel ar suna tern, poate chiar repulsiv: „Tineti cont de sfatul nostru”.

Copyright: Nicu Ilie. Reproducerea acestui material nu poate fi facuta decat in limita maxima a 500 de semne, cu indicarea sursei, conform mentiunilor legale si normelor asociate proprietatii intelectuale.