Tag Archives: cetatea

Sebes: Drum nou pe Valea Frumoasei

Cu cincizeci de ani in urma, Blaga spunea ca eternitatea s-a nasccut la sat. Acum, satul in care s-a nasut Blaga s-a mutat el insusI la oras. Cine mai are timp de lururi eterne? Lancramul, satul poetului-lebada, a ajuns o suburbia cuminte a Sebesului. Casele cu iz sasesc, cu ziduri cetatuite spre sosea, au renuntat treptat la acareturile lor rurale, au abordat canalizarea si au shimbat grajdul in garaj. O traditie de o mie de ani se schimba in Podisul Transilvan pastrand doar formele unei vehi istorii, umplandu-le cu suflul fierbinte al contemporaneitatii. Sasii au emigrat in massa. In Sebes nu mai vorbesc germana decat profesoriide germana. Nimic nu e etern sI Blaga trebuie amendat de Preda: uneori timpul nu prea are rabdare.

Burgul isi apara breasla

Cetatea veche a Sebesului a ajuns la PUZ. Planul de Urbanism Zonal initiat de autoritatile locale are in vedere renovarea fortaretei si adaptarea ei pentru scopuri turistice. Este o parte dintr-un plan amplu care are ca obiectiv crearea unei zone turistice noi in judetul Alba. Nu ar fi singura. Pe langa zona Lancram-Valea Frumoasei (in sudul judetului) care se afla in stadiul de proiect, Conmsiliul judetean a klansat deja constituirea unei noi statiuni la granita cu Bihorul, in Arieseni, in muntii motilor.

Obiectivul final al proiectului de langa Sebes este construirea unui parc turistic la 20 km de orasul Alba Iulia, vechea cetate de scaun a principatului transilvan. cazarea se va face in vile. Obiectivele vor fi istorice, culturale, dar si cinegetice. Chiar aici, pe Valea Frumoasei, a scris Sadoveanu, intr-o vila a sa, unele dintre cele mai apreciate pagini vanatoresti. Fara sasi, care si-au abandonat traditia, zona renaste iar toate traditiile sunt resusitate indiferent care ar fi originea lor. “Am refacut, in mare parte, casele breslelor, spune primarul din Sebes, Mugurel Sarbu. Erau 17 bresle in oras, si multe dintre ele au functionat in timp la mai multe sedii. Am ales dintre acestea cladirile care au rezistat cel mai bine. Am refacut inclusiv blazoanele breslelor. Incercam refacerea unora dintre turnurile vechii cetati. Biserica Evanghelica din centrul localitati, datorita cultului, a fost mentinuta intr-o stare foarte buna si ea este vechea citadela, nucleul de la care pornim in reconstituirea vechiului oras medieval”.

Primul oras din Transilvania

In 1387, Sebesul este primul oras din Transilvania care primeste, de la Sigismund de Luxemburg, dreptul de a-si ridica ziduri intarite u piatra. In sprijinul sau pleda bogata activitate mestesugareasca si bisericeasca ce beneficia de o faima intinsa pana in Saxonia si in tinuturile alemanilor. Cetatea a fost ridicata in mai multe etape, avand trnuri de aparare aflate in grija breslelor si patru porti de acces. Si acum, turnurile sunt unosute dupa numele breslelor de care tineau, cu exceptia unuia, cel “al Studentului”. Numele acestuia vine din secolul XV cand cetatea intrase pe mainile turcilor si unul dintre ei mai greu de supus localnii s-a aratat a fi unul dintre elevii scolii locale (numit “studentul” pentru ca studia) care a fost inhis de otomani intr-unul dintre turnuri. Tanarul a reusit o evadare spetaculoasa, ajungand in cele din urma pana in Germania unde a sris cu ura despre turi. Chiar si ca autor al unei lucrari, numele i s-a pierdut. Istoriii il iteaza ca fiind “Anonimul din Sebes”.

La sfarsitul secolului XIV Sebesul era inca printre ele mai insemnate orase din Transilvania, gasindu-se intre ele cinci burguri care au beneficiat la 1376 de reinoirea privilegiilor breslelor, alaturi de Sighisoara, Orastie, Sibiu si Brasov. Decaderea sa a inceput abia atuni cand Alba Iulia a fost aleasa drept resedinta a Principatului Transilvaniei, Sebesul aflandu-se la numai 20 km de aceasta. Intre cele doua localitati au aparut, in epoca, razboaie comeriale intre paturile negustoresti germane din Sebes si cele evreiesti de la resedinta principilor maghiari. Burgul a reusit sa isi pastreze pozitia mestesugareasca dar a pierdut vadurile comeriale. Spre deosebire de Brasov si Sibiu, Sebesul a intrat in stagnare.

Intre 1438 si 1657 orasul a fost victima a numeroase invazii. In 1495 si 1832 a fost distrus de incendii uriase. A fost devastat de epidemii in 1738 si 1849. A fost naruit de razboaie ivile, razmerite si revolutii. Cu toate acestea, in 1893 mai avea 6000 de locuitori.

Primarul Shopp

Orasul s-a intors la viata in 1900 datorita unui singur om. Un primar, Johann Schopp, a reusit in doar 14 ani sa schimbe fata localitatii. Lui i se datoreaza cladirea primariei, vechea posta, Casa Padurilor, sala de sport, baia comunala, spitalul, uzina electrica si cazarma, chiar si abatorul. A contribuit la transformarea vechilor bresle in intreprinderi care au devenit cu timpul de faima nationala, precum fabrica de pielarie Caprioara sau fosta tesatorie Baumann.

Totul a fost facut prin subscriptia cetatenilor. Numai ca dupa un deceniu si jumatate primarul nu a fost in stare sa-si explie gestiunea. Datoriile l-au alungat din oras, haituit de localnici, carora le era debitor. A fugit in Sibiu. In Sibiu a fost ales primar. Pentru inca cincisprezece ani.

Luncile Prigoanei

Sebesul a fost ridicat in depresiunea Apoldului, imediat in amonte de varsarea Secasului in raul Sebes. Peisajul este captiv intre siruri de munti de care pare imposibil sa te apropii desi ai impresia ca ii poti atinge cu mana. Pentru cei care viziteaza Alba, expresia lui Blaga despre spatiul mioritic nu mai pare un simplu concept. Este deja infrastructura rutiera. Soseaua coboara si urca permanent, pe oame de dealuri pitice dar nebanuite, schimband mereu perspetiva, intr-un spatiu ondulatoriu halucinant. Cand s-a efectuat largirea soselei, lucratorii de la drumuri au facut ca peisajul sa fie si mai intrigant: au rasucit bornele kilometrice cu 180 de grade astfel incat, apropiindu-te de Alba, pietrele spuneau ca te apropii de Sibiu.

“Sebesul tine mai mult de Sibiu decat de Alba, spune si primarul Sarbu. Asa a fost intotdeauna; si nu e vorba numai de traditia burgului, de cea saseasca. Si din punctul de vedere al vestimentatiei, al folclorului, suntem in aceeasi zona a Marginimii Sibiului. Alba Iulia e mai aproape, kilometric vorbind, asta e tot”.

Candva drumul care trecea prin Sebes unea Petrestiul (ajuns acum cartier al Sebesului), Pianul de Sus, Calnicul, Miercurea si Dobarca. Acum acelasi drum uneste Bucurestiul cu Budapesta. Importanta a rescut dar a rescut si viteza. Turistii vad niste ziduri de piatra si o placa albastra cu numele localitatii. Cine se opreste, o face pentru a bea o cafea sau pentru a se odihni peste noapte pentru a ajunge la frontiera dimineata. Hotelurile sunt pe masura. Aparute ca ciupercile, cu firme imprumutate din filme, cu stele desenate din abundenta (ca la cognac), ele nu sunt niciunele acreditate de nimeni. Se vorbeste despre “doua stele – capcana” si “trei stele – trombon”. Cele mai apropiate hoteluri omenesti sunt la Alba Iulia, 15 km in linie dreapta, dar cine a ajuns acolo nu se mai intoarce pentru a privi Sebesul.

Orasul ramane exilat in Luncile Prigoanei lui, fenomen carstic care a facut celebri muntii din preajma dar numai printre alpinisti. Istoria la care trimite si acest piept de munteramane toata, nespusa, pe talpile bocancilor.

Proiectul Valea Frumoasei este un vis. Al celor din zona. Pentru a deveni program national este, probabil, al cincizecilea pe lista, iar daca va fi realizat cu mijloacele locale va capata un aspect improvizat. Dar, daca nu pentru altii, cel putin pentru propria identitate, sebesenii pun piatra peste piatra pe o vatra intemeiata cu doua mii de ani in urma. Pe crenelurile vechii cetati, inalte de doar doi metri, invata arta razboiului prescolarii. Nu se joaca de-a hotii si vardistii, i de-a turii si crestinii. Si un alt tip de eternitate se ghiceste, aburit: o eternitate citadina, una care are nevoie de pietre ridicate pe verticala.

Pentru ca, in alta ordine de idei, Sighisoara nu este singurul oras medieval locuit. Multi sebeseni se pot lauda ca au carpit o casa intemeiata la 1400.

A sasea integrare europeana a Romaniei

Nicu Ilie

Intre alte modele de antropologie urbana, unul dintre cele mai generoase ca putere de explicatie si de analiza a civilizatiilor este cel al oraselor-stat in care “cetatea” (in sens mai intai propriu, azi figurat) genereaza un hinterland rural si chiar urban caruia ii serveste ca standard institutional, sursa de tehnologie si pattern social. Conform modelului, Parisul si Ninive, Londra si Babilonul pot fi explicate unitar in cadrul unor analize structurale sau pragmaticiste iar tipurile de stat generate de aceste “cetati” devin ipostaze ale unor structuri etatiste fabricate si depozitate intr-un oras central. Gradul de centralism prezinta astfel o fixatie, o constanta, in topos si o evolutie libera, o variabila, in cronos, reliefate intr-o categoremata extrem de simpla, redusa practic la doar doua categorii: centru-de-putere si centru-de-prestigiu, functiile de baza ale cetatii. Sigur, atunci cand categoremata e redusa, sincategoremata e generoasa si axele de analiza clasice (economic, social, juridic, politic, religios, cultural, lingvistic etc.) devin sincategorii perfect subscrise modelului.
Frumusetea acestuia (care, desigur, nu poate exclude sau eclipsa alte modele, nici macar pe cele hegeliene) este ca e un concept federalizabil, analiza categoriala putand fi aplicata atat unui summum holist al civilizatiilor, cat si unor civilizatii specifice, unor state specifice si se preteaza chiar si unei analize regionale.
O asemenea analiza holista aplicata structurilor statale din Romania duce la concluzia ca acestea au fost continuu in procese de integrare europeana. Asimiland si Dacia antica acestei analize, ca structura statala cu topos comun, putem vorbi despre a sasea provocare, a sasea integrare europeana a Romaniei, in timp ce centrele de putere si prestigiu au evoluat cronologic de jur imprejurul granitelor sale. Pentru ca o asemenea afirmatie sa nu para ofensatoare, trebuie mentionat ca integrarea nu exclude autocefalia si autodeterminarea pe care structurile statale din toposul roman le-au avut adesea iar integrarea se reduce la tendinta sau necesitatea aderarii structurilor politice, industriale si de life-style la structuri mai ample al caror sediu a fost aproape permanent in afara toposului romanesc.
O alta mentiune ce trebuie facuta e ca stadialitatea presupusa de o asemenea concluzie este o fictiune in vederea studiului, stadiile in sine nefiind structuri, ci procese. Trecerea de la un centru de putere si prestigiu la altul nu s-a facut prin rupturi, ci prin acumularea unei mase critice de evenimente. Chiar identificarea ca atare a celor sase stadii este una discutabila, mai mult exemplificare decat teorie. Punctul de vedere in sine este ca toposul roman a fost mai intotdeauna exocentric.
Statul dac, ca prima structura statala pe acest topos, adera la modele politice, tehnologice si de life-style mediteraneene si indoeuropene coagulate in zone egeana in orase-stat cu un centru flotant de putere regionala dar cu un centru de prestigiu destul de coerent, identificat in Atena. Comertul politic, cel tehnologic si marketingul erau in stadiu incipient, la fel ca si cetatile si structurile etatiste europene, integrarea fiind una de substrat, de civilizatie materiala si instrumentar. Probabil ramaneau insa necomunicate (ne-puse in comun) si slab influentate domenii ca lingvistica si religia, esentiale in structura unei civilizatii.
Cucerirea romana a fost un model de integrare nu numai in Dacia, ci oriunde in imperiu. Civilizatia latina fost cea mai omogena si coerenta constructie institutionala din Europa in toate timpurile. Roma devenise singurul centru de putere de pe continent, o a doua putere, flotanta si total descentralizata, rar constituita statal, avand loc doar la frontierele republicii. Acolo se constituiau si dispareau numeroase “regate calare” dar chiar si acestea aveau drept centru de prestigiu Roma. Acolo se fabricau si se depozitau valorile, credintele si obiectele de care intregul continent avea nevoie. Desi la randul sau Roma avea ca model artistic, religios si filosofic Grecia clasica si elenismul, dreptul roman si ingineria au facut ca spiritul latin sa aiba substanta proprie, una pe care a exportat-o atat in tinuturile stapanite cat si asupra unor populatii nomade. Daca pana atunci Europa putea fi considerata inca o peninsula a Asiei, dupa perioada romana putem vorbi pe drept cuvant despre un continent.
Cea de a treia integrare europeana a toposului daco-get poate fi considerata crestinarea, care a mutat centrul de referinta din sud-vest, de la Roma, in sud-est, la Bizant. Prima structura etatista reorientata cardinal pe aceste coordonate a fost cea romano-bulgara, urbanizata mai mult in zona muntilor Balcani, unde cetatile erau preluate de la bizantini, si cu un grad minim de centralizare. Aparitia principatelor reprezinta prima constitutie urbana coerenta din spatiul romanesc. In Valahia si Moldova, principate care au beneficiat de o constructie institutionala si sociala liber consimtita, “cetatea” a evoluat din zone montane, pastorale si cu defensiva naturala, spre campie, cu o adecvare la ciclul agricol, un comert fluent si o formula economica stabila. In Valahia, cetatea a coborat de la Campulung si Curtea de Arges la Targoviste (toate trei prinse in interese comerciale regionale de versant carpatic), apoi la Bucuresti, obtinandu-se corelarea cu ruta comerciala nordica, “de la varegi la greci”. Aceeasi evolutie a consemnat-o si Moldova, a carei capitala a coborat din Bucovina, unde era intr-o relatie regionala cu bazinul Maramures-Galitia-Slovacia (o civilizatie pastorala cu arhitectura, instrumentar si traditii specifice) la Iasi, intr-o civilizatie agricola si o relatie ferma pe axa sud-nord.
Mediul ortodox in care au evoluat principatele inca de la inceput a stabilit centrul de prestigiu la Constantinopole si a dus la importul unor modele institutionale bizantine, exemplificate cel mai bine in perioada in care bizantinii au condus direct principatele, regimul fanariot. Asa cum sunt deja teoretizate in Romania, diefrentele fata de modelul occidental-catolic sunt indeosebi in zona administratiei de stat. In modelul ortodox-fanariot functiile publice erau delegate de regnum, pe durate scurte si cu mandate sanctionabile permanent. Este vorba de sistemul dregatoriilor, care se cumparau, deosebit de sistemul nobiliar, unde titlurile politice (duce, conte, baron) erau recompense militare si se mosteneau. Pe termen scurt, sistemul dregatoriilor asigura o elasticitate sociala si o dinamica sporita dar a impiedicat acumularile locale de capital iar pe de alta parte a determinat o relatie cu functia publica ale carei efecte sunt astazi considerate daunatoare social, respectiv perceptia ca functia publica este un act de favoare care trebuie cumparata (peschesul, bacsisul, spaga) iar functionarul public, avand un mandat cumparat pe durata determinata, trebuie sa-si exploateze functia cat mai profitabil. Spre deosebire deci de modelele catolice, ceea ce numim azi coruptie era chiar structura de organizare pentru institutiile fanariote. Astazi privit drept condamnabil, sistemul dregatoriilor fransizate era perfect functional in epoca, probabil singurul model aplicabil in lipsa unei aristocratii militare.
Din alt punct de vedere, acela al exportului permanent de capital catre orasul de referinta, Istanbul, regimul fanariot a fost constant condamnat, ca intreg, si de nationalistii romani. Nu trebuie insa uitat ca fanariotii au fost si vehicolul prin care s-a creat orientarea spre cel de al patrulea orizont de integrare a Romaniei, cel occidental. Fanariotii erau ei insisi filo-francezi (consecinta a relatiilor speciale pe care francezii le-au avut cu otomanii in evul mediu tarziu) si au determinat aparitia in Romania a unui spirit francofil care a dus in cele din urma la ideea nationala. Razboaiele napoleoniene au fost asadar punctul de balans in care centrul de putere si prestigiu a trecut pentru noi de la est la vest si a determinat o noua integrare a Romaniei. Lojele masonice, organizatiile revolutionare, pasoptismul, unionismul sunt expresii si trepte ale noii integrari, una in care institutiile (justitia, armata, instrumentele financiare si industriale) erau reconstruite pe model parizian, s-au introdus colegiile electorale si a fost importanta din Franta chiar o dinastie (regele Carol I fiind ofiter francez in ciuda originii sale germane). Analiza relatiei speciale cu Parisul, pusa in paralel cu alte orase de forta (Londra, Viena, Sankt Petersburg, Berlin) ar permite nuantari care trebuie facute, dar Franta a ramas modelul referent pentru toposul romanesc pana la cel de al doilea razboi mondial.
Anii comunismului au adus o noua constructie institutionala si o alta filosofie sociala, de la o cultura franceza cu accent pe drepurile individuale constitutionalizate de Napoleon si Revolutia din Paris de la 1789 trecandu-se la un accent pe drepturile colective. In raport cu noua metropola, Moscova, institutiile si sistemul juridic-social au fost pur si simplu copiate, statul moscovit devenind si sursa de tehnologie, ca si sursa de bunuri de prestigiu politic acceptate. Sursa publica a bunurilor de prestigiu ramanea insa occidentul iar, pe masura ce Moscova a pierdut cursa tehnologica, decelerand, tot mai multe tehnologii (nu numai de varf) erau achizitionate din tari ca Franta, Germania sau Canada (industria auto, metalurgia, tehnologia atomica).
A sasea integrare europeana a Romaniei a inceput in 1990. Din punctul de vedere al centrului referent, s-ar spune ca perioada dominatiei moscovite a fost pur si simplu pusa intre paranteze, Parisul fiind reluat imediat ca prim orizont. Noua republica romana, cea de a doua, s-a racordat la francofonie, alaturi de fostele colonii ale Frantei. Sistemul de organizare judiciara ramane unul de drept francez, ca si organizarea intreprinderilor, instantelor legislative si principalele institutii publice si guvernamentale. Racordarea Bucurestiului la Paris reprezenta insa o proiectie reparatorie anacronica: post WWII Parisul insusi se afla intr-un raport de dominatie cu Washingtonul. Nu e loc de nuante. Uniunea Europeana insasi este o evolutie a Europei Marshall, centrul ei fiind difuz dar cu orientare peste Atlantic de unde vin tehnologiile de varf, unde se afla puterea militara si filosofia sociala. Ca entitate comerciala, Europa Unita se contureaza ca o piata largita care sa reprezinte o contrapondere la cea nord-americano-nipona. Intelegerea corecta a acestui sistem de sisteme a permis deschiderea treptelor de aderare in structura euratlantica. Aceasta insa, aderarea, reprezinta doar o formula de consacrare a unei integrari deja initiate din 1990 si care are natural tendinta de a se adecva. Modelul economic, cel social, cel juridic, cel politic sunt dupa 1990 cele occidentale, modelul militar a inceput si el reconstructia. Tehnologiile, productia, comertul si life-style-ul sunt intr-o relatie formala cu Washingtonul si functionala cu UE. Balanta de plati a Romaniei arata ca tehnologia moderna se importa aproape exclusiv din UE, astfel incat Uniunea poate fi privita ca filtru pentru Romania pentru relatiile de putere si prestigiu dintre Bucuresti si Washington. Este o reductie in vederea concluziei. La un studiu de nunata se poate spune ca Bucurestiul are o relatie simbolica pe Washington si relatii utilitare, functionale, cu “cetati” ca Paris (suntem in continuare membri ai francofoniei), Londra (cea mai apropiata capitala europeana de Washington), Viena (principalul investitor de capital in Romania), Roma si Madrid (tari de export direct pentru forta de munca romaneasca, cu impact asupra “celulei de baza a societatii”, familia).
Separat chiar de aderarea la Uniunea Europeana si NATO, integrarea Romaniei este una de facto, modelul postcomunist avand referent occidental, localizat sau nu in formula Srassbourg-Bruxelles, nod prin care tinde sa treaca o tot mai buna parte din relatia pan-UE (dar care ramane inert, nesemnificat, in relatia transatlantica). Mixul Strassbourg-Bruxelles ar capata actualitate in perspectiva unei constitutii europene care sa transforme Consiliul Europei dintr-o structura (in ultima instanta) consultativa catre un statut de formula guvernamentala. Este formula prin care UE ar deveni un centru de putere, disipat acum in relatia capitalelor europene cu Washingtonul si in diversele relatii de vecinatate. Am vorbi atunci, probabil, despre cea de a saptea integrare a Romaniei, in masura in care noul centru ar putea, din punct de vedere militar si tehnologic sa se repozitioneze ca nucleu corelat, nu doar ca o contragreutate a relatiei transatlantice. Trebuie insa tinut cont ca, in situatia in care am vorbi despre un hinterland european, acesta prezinta un deficit de resurse primare (hidrocarburi, metale), un sistem de relatii post-coloniale (care ar compensa deficitul) slabit si o certa inapoiere tehnologica fata de Washington.
Insa Romania mai are inca mult de lucru la cea de a sasea integrare, care evolueaza rapid de la forme la fond dar care a patruns deocamdata doar in Bucuresti si in marile orase din subordine, in timp ce hinterlandul sau rural si al micilor orase (rurban – cum exista deja termenul in Romania), ramane mai degraba corelat cu orizonturile precedente, moscovit, parizian si bizantin. Integrarea formala in UE are ca miza, prin programe de tip PHARE-SAPARD, tocmai dezvoltarea acestei “a doua Romanii”, tributara unor modele politice considerate desuete in Capitala.

Copyright: Nicu Ilie. Reproducerea acestui material nu poate fi facuta decat in limita maxima a 500 de semne, conform mentiunilor legale si normelor asociate proprietatii intelectuale.
Material disponibil si pe alte bloguri initiate de mine: hrnicu.blogspot.com, hrnicu.weblog.ro, hrnicu.myblog.ro