Tag Archives: balanta

“Oportunitati si provocari”, vorba cuiva

Daca România ar fi o conserva iar Europa un cos de cumparaturi, important ar fi, într-adevar, numai ce marca e conserva. Numai ca nu e asa. Numirea unui premier este o afacere ce implica agenda internationala care din acest an capata preponderenta, în formula: pivotam spre Germania acum sau peste 10 ani?
Sub Basescu, România s-a orientat ferm si decis spre o relatie preferentiala cu Washingtonul. Au primat considerentele strategice si geopolitice, Europa nefiind înca în stare sa “vânda” securitate. Si, cum economia vine la pachet cu diplomatia, România a virat ferm spre SUA. Astfel, cea mai mare parte a rezervelor valutare ale României nu se afla în subsolurile BNR, ci sunt împrumutate direct sau indirect unor guverne occidentale. Statele Unite este principalul debitor în suma neta al României.
Totusi: e greu sa platesti, peste ani, în euro, o datorie contractata în dolari. Asta cu atât mai mult cu cât cea mai mare parte a deficitului comercial al României se înregistreaza pe relatia cu tarile Uniunii Europene, Germania fiind principalul partener comercial al Romaniei, calculat pe balanta comerciala.
Bref, Romania va fi silita, chiar daca nu i-ar placea, sa pivoteze în politica internationala, de la “totul pentru America”, la “totul pentru Germania”. Tara care duce moneda Euro în spate si care nu a mai avut, dupa 1944 niciodata, relatii cordiale cu Bucurestiul.
Chiar Statele Unite ne împing spre Bruxelles. O scurta istorie diplomatica ne arata ca Basescu a reusit o legatura speciala cu vechea administratie de la Washington, reprezentata de George Bush si care se baza pe sustinerea predominant formala, dar neconditionata a politicii americane. Desi Bucurestiul nu si-a schimbat atitudinea nici dupa venirea lui Obama, relatia a fost brusc mai rece, cel mai important element fiind scaderea importantei politicii mondiale în agenda unor SUA lovite din plin de criza economica.
Institutiile de inspiratie americana, cum sunt FMI si Banca Mondiala, au mentinut totusi o relatie prietenoasa cu România, asigurând finantarea în 2008-2010, împiedicând intrarea în încetare de plati, favorizând si justificând implementarea unei austeritati bugetare pe care PDL o dorea chiar si înainte de criza financiara. Astfel, în mai putin de un an, România a devenit cel mai mare debitor mondial al fondului, iar inspectiile FMI în România au generat aproape toate temele majore de politica interna.
Totusi, chiar termenii acordului cu FMI prevad o relocare a Bucurestiului din harta intereselor SUA în cea a intereselor europene. Astfel, referirile la absortia fondurilor europene, echilibrarea raporturilor comerciale, dar si directionarea politicii monetare, prezente în acorduri, rapoarte si scrisori de intentie, leaga ferm România de UE si de strategiile economice comunitare. Pe termen scurt si mediu, România poate avea importanta pentru SUA doar în termeni militari, ca baza pentru operatiuni NATO. Din celelalte puncte de vedere, România este neinteresanta si îndepartata, o mica povara cu deficit bugetar, comercial, international si social. În schimb, Germania, mult mai apropiata la toate capitolele de România, poate fi un tractor mult mai bun pentru mica si inconsecventa tara din est. Asta cu atât mai mult cu cât, în 2015 sau în 2035, România va abandona leul si va aborda marca germana, sau Euro, cum se numeste acum valuta emisa de Bundensbank.

Politica de balanta a ajuns in cumpana

Era un vechi slogan al liberalilor in perioada interbelica, acela ca ei, ca partid, si Romania, ca tara, trebuie sa faca o politica de balanta, sa alterneze cand de o parte, cand de cealalta, pentru a-si atinge obiectivele. Suntem mult prea mici, spunea lozinca, pentru a decide prin noi insine o problema europeana. Mult mai potrivit este sa gasim punctul de echilibru si, dupa ce marile puteri s-au pozitionat de o parte sau de alta ca in talgerele unei balante, noi sa aderam la cea care ne convine. Asta abia atunci cand echilibrul va fi atat de fin incat prezenta noastra va conta si va fi cea care va inclina balanta de o parte sau de alta.

Un exemplu al acestei “politici de balanta” sau al “jocului bizantin”, cum a mai fost numita, este si aderarea noastra la NATO, obtinuta intr-un moment in care Statele Unite, pe de o parte, si marii sai aliati europeni, pe de alta parte, se blocasera reciproc in problema Iraqului iar punctul de vedere al romanilor si balticilor, acelasi ca al americanilor, a facut ca punctul de vedere al SUA sa para justificat si necesar.

O asemenea politica de balanta credeam ca vrea sa faca, aproape explicit, si PNL. In timp ce Tariceanu pare sa se fi apropiat de Iliescu mai mult decat a reusit Geoana sa o faca, Orban anunta ca nu digera prea usor alianta PNL-PSD care se intrevede.

Pedepsirea lui Orban m-a adus insa cu picioarele pe pamant. In loc de o balanta, care presupune un joc de finete, m-am trezit martor la o cumpana, un boloboc din ala de tamplari, in care intreg partidul se inclina dupa cum se inclina lucrurile in afara sa, in cautarea unui iluzoriu echilibru pe care, in mod real, nu il poate obtine: din motive logice, nici alaturi de socialisti, si, din motive evidente, nici alaturi de crestin-democrati.

Tariceanu a facut, pana acum, o echilibristica admirabila. Ca joc in sine, daca am fi la circ. Profitand de intoleranta apa-ulei dintre PD si PSD, Tariceanu a condus guvernul asa cum a vrut. Si, constient ca e ultima sansa a partidului pe care il conduce.

Alegerile locale sunt un prim semn bun pentru dreapta al acestei echilibristici fara precedent, in care Guvernul tine ani in sir cu doar 16%. La locale, PNL a scos scoruri de vis. Dar nici acest vis nu va dura vesnic si PNL va trebui, mai curand sau mai tarziu, sa intre in sluj la PSD.

Cam gata cu politica de balanta. Daca PNL nu poate (si evident ca nu poate) castiga la parlamentare locul 1 in fata PDL si al aliantei PSD-PC, partidul liberal schimba politica balantei cu cea a bolobocului si toata organizatia sa de conducere alearga dupa o mult prea mica bula de aer.