Tag Archives: arta

Seara cand vin culorile

“Seara cand vin culorile / The evening when the colors are coming” este o lucrare realizata in mix digital (pixopictura). Scopul genului este de a demonstra ca grafica digitala poate fi o forma independenta de arta, cu o forta de expresie net superioara fotografiei din care se extrage. Din cauza limitarilor obiective, fotografia este fortata sa semnifice numai prin alegorie si paralela; puterea ei de expresie a se reduce la simbolism. Tehnica digitala impinge granitele de expresie pana la limitele imaginatiei, aidoma picturii. Tot ce poate fi imaginat, ia imagine. Orice impresie si orice expresie, orice idee si orice sentiment poate lua forma si poate fi pus pe perete. Limita, singura ramasa, singura cu adevarat existenta, e viziunea artistica.

Pixopictura este o explorare de margine, pe conturul dintre pictura si fotografie, dintre desen si culoare. Poate n-am inventat eu o asemenea tehnica; desi n-am vazut-o pe nicaeri, cu siguranta lucrari de o asa factura mai exista prin calculatorul cuiva. Ideea de a le uni pe cele doua in ceva si mai valoros este prea tentanta pentru ca ea sa nu fi sedus deja alti artisti. Ce stiu cu certitudine este ca, venind din capatul celalat, din pictura, Gerhard Richter a exploatat exact aceeasi limita. Numai ca el a pictat fotografii. Expresia si forta artistica, la Richter, au fost saracite in explorarea acestei limite, sensul la el fiind dinspre arta grea spre arta facila, fotografia. El a facut, programatic, o denudare a simbolului, lucru pe care nu il aprob, exact cand arta grea, intensiva, ezoterica, era in cautarea unei formule si a unei materii prin care sa disemineze rapid si masiv.

De cealalta parte, tehnica digitala este un sigiliu regal cu care oamenii de azi sparg nuci. Grafica digitala este trimisa sa orneze sreenuri de computer sau este pusa la munca pentru curiozitati si bestiare SF si horror. Excelenta deja din punct de vedere tehnic, ea ezita (in general) sa treaca pragul de la techne la ars. Pe pragul dintre cele doua, eu incerc un pas.

Daca e un prag sau o dimensiune in sine, asta e ceva ce va hotara gustul public. In acest moment, preocuparea este pentru mine sa arat cum vin culorile.

Lucrarea de fata are doua variante, una in proportia 20×30 (reprodusa mai sus), si una dubla ca latime, pastrand inaltimea. A fost lucrata in 2011 pe o fotografie din 2008.

Huminternetul sau Despre cum e cu putinta ceva vechi

articol publicat in revista Cultura, in dosarul Internet pentru literatura.02. Vezi si blogul revistei
Tema dosarului este modul in care literatura poate coabita cu internetul, ce are de facut, ce dificultati si oportunitati pentru piata de carte au aparut in contextul noilor tehnologii.

Unu la mana: literatura poate fi servita de noile arte, nu e in mod necesar victima. Zilele astea, seria Twilight a devenit best sellerul mondial, cu un suport film si new media impresionant. Sigur, vorbim de un alt fel de literatura.

In ceea ce priveste productiile de arta literara, ar fi absurd sa ne dorim ca vreo opera sau site cu productii literare sa tina primul loc in trafic.ro. Nici pe hartie, publicatii ca Literatorul sau Ramuri nu s-au batut vreodata cu Gazeta sporturilor sau Cancan.

Obiectiv vorbind, cartea de hartie are multe lucruri sa reproseze internetului. Dar criza ei nu a inceput cu Apple sau Bill Gates iar problemele ei de adaptare sunt numeroase si greu de solutionat. In mod paradoxal, ceea ce ucide cartile este chiar iluminismul pe care ele, candva, l-au provocat. Democratizarea societatilor, alfabetizarea in masa si tehnologiile de entertainment, propunand o cantitate uriasa de opere de o intensivitate diferita, au dus la portionarea pe nise din ce in ce mai destructurate a publicului de carte. Si mai nociv a fost acel efect al antiimperialismului care a stipulat ca superioritatea culturii franceze in fata celei malgase e o prejudecata si ca perspectiva culturala trebuie sa fie una egalitarista. Efectul naspa a fost ca orice subcultura a capatat acelasi respect si acelasi disrespect in cadrul populatiei modale si ca a disparut chiar aspiratia spre intensivitatea culturala. O doamna Bovary azi nici macar nu mai incearca sa imite vreun orizont de cultura sau civilizatie, ei fiindu-i suficienta cultura-manea din care provine.

Un alt suport de care se bucura cartea, pe langa respectul public, era cel al mecenatelor. Aruncata intr-o economie de consum, pusa in Kaufland intre reviste glossy si papetarie, cartea este un ostatic de lux cazut cumva intre curba cererii si cea a ofertei. Ea nu este capabila, si nu poate fi, sa se intretina economic fara ajutorul stipendiilor de care a beneficiat de pe timpul lui Virgilius si pana la Sadoveanu si Preda.

Ca importanta, abia al treilea suport al cartii este hartia. Abia aici, abia pe acesta il poate sau nu il poate inlocui internetul, CD-ul, DVD-ul, LCD-ul. Iar abundenta de initiale tehnice care a invadat spatiul public a adus alte probleme specifice, greu solubile si ele. Primul ar fi dificultatea protejarii dreptului de autor. Internetul, asa cum e el azi, e un gigantic folclor. Nici macar colosi economici ca Ted Turner sau MTV nu isi pot proteja satisfacator drepturile intelectuale pe care le detin. (Bube in legislatia internationala, plus un posibil conflict cu drepturi ale omului, nu detaliez). Cum ar putea un debutant sa se protejeze impotriva piratarii?: doar producand chestii prea putin interesante, care nu merita piratate.

Problema doi cu suportul digital este vizibilitatea. Mediile digitale sunt ca niste animalute sepia: dotate cu inteligenta, colorate cand cameleonic, cand strident, capabile de multe lucruri surprinzatoare dar cu un creier greu de localizat si lipsite de coloana vertebrala. Google este in acest moment singurul vehicol mondial si singura calauza in transbordarile dintr-o parte in alta a internetului. Dar nici Google nu este o coloana vertebrala, ci un intestin al marelui organism tentacular. Toate directionarile SEO (ale motoarelor de cautare si ale Google care este cel mai cel) sunt unele de analiza cantitativa a traficului inregistrat. Nimic despre valoare, nimic despre calitatea umana a utilizatorului. Orice posesor de calculator e un vot. Iar in lipsa unei interpretari inteligente si axiologice a traficului (o sa scriu o chestie rautacioasa), tehnologia se poate reproduce doar pe ea insasi, nu poate produce valoare. Ca sa punctez mai clar rautatea: tehnica e o cutie craniana, nu un creier.

Cum ar putea capata vizibilitate o mica productie intelectuala? Cum s-ar putea ea distinge ca un nucleu de interes in acest internet nevertebrat si locuit de prosti? Singurul raspuns posibil in acest moment este: prin cartelizarea celor interesati de valorile clasice, printr-un Huminternet (Human Intelligence Internet), un net selectat (credibil) de oameni. Doar prin concentrarea interesului, masa de oameni interesati de literatura poate deveni relevanta si din punct de vedere SEO, iar artele pot capata (o oarecare) vizibilitate. Posibilitatea e insa una prea putin practica, dat fiind ca o asemenea cartelizare nu ar tine cont de criterii estetice, generatii, interpretari, bisericute, cercuri.

Asta la o analiza programatica. La o analiza tehnica, vad ca literatura si artele traditionale subutilizeaza toate debuseele de care ar putea beneficia, fie ca e vorba despre unelte tehnologice sau economice: ratingul superior acordat de motoarele de cautare siteurilor din categoria arta-cultura, sponsorizarile din partea marilor, micilor companii si ale persoanelor particulare, existenta unor organisme seculare ca ministere, muzee, biserici si institute. Chiar daca e mic, avantajul etatist creat pentru cultura ar putea fi unul semnificativ daca el n-ar fi consumat in naivitati economice, sterilitati tehnice si fripturisme.

Am pastrat pentru final un aspect de analiza programatica. Este vorba de dispretul oamenilor de cultura pentru, cum ar zice Harry Potter, “incuiati”. Cultura si arta, cartile, ideile, nu mai pot alege sa stea intr-un loc al lor, pe un piedestal de unde sa vina sa le ia unul si altul, cine ajunge sau trece pe-acolo. Ideile trebuie sa aiba o atitudine proactiva. Trebuie gasite si trebuie inventate punti cu populatia modala fara de care parnasianismul actual nu e numai falimentar, ci si vicios. Pentru ca daca ideile se substrag din uman, refuza sa serveasca umanul, e un colaps al civilizatiei, nu doar al culturii.

Ca sa raspund intr-un final si temei acestui dosar despre cum internetul poate ajuta literatura: portaluri culturale credibile (unul-doua bucati), incurajarea unor platorme mai protective cu drepturile de autor (ex. e-paper), coalizarea unor publicatii din nisa culturala (rivale in interiorul ei), promovarea unei etici financiare (reguli de buna purtare, cum ar fi un click pe reclama de pe siteurile culturale). Plus pasi facuti si maini intinse spre populatia modala, in special spre adolescenti.

Si acum un “the end” sententios: cartea de hartie e dusa. Obiectual si functional, ea e legata de nevoile sociale ale evului mediu (pe care le-a reflectat Guttenberg) si de posibilitatile tehnice ale primei industrializari. Cartea va fi peste 20 de ani ca un timbru sau ca un talger de argint: un obiect gustat doar de colectionari. Se va vorbi atunci despre arta tipografica. In ceea ce priveste arta literara, singura ei sansa e gasirea unei cai de a coabita cu internetul.

NICU ILIE, DTP, jurnalist, webmaster

vezi toate materialele din cadrul acestui dosar: partea 1, partea 2

Ziare si reviste din Romania. Litera A

Puteti propune alte titluri prin intermediul formularului de comentarii.

Sevilla lui Colon

Sub numele de Colon spaniolii il desemneaza pe unul dintre cei mai importanti eroi ai lor, italianul Cristofer Columb. Din Sevilla, pe raul Guadalquivir, a plecat mica sa escadrila de veliere in prima mare calatorie a lumii crestine, cea care a avut drept punct final arhipelagul Caraibe si a dus la dublarea hartii lumii cunoscute. Dupa cinci sute si de ani, Columb se afla prins intr-un test de paternitate, ADN-ul osemintelor sale aflate in marea catedrala sevilliana fiind confruntat cu al fiilor sai, inmormantati in aceeasi catedrala, pentru a se stabili autenticitatea osemintelor. Exista doua morminte ale lui Columb, Republica Dominicana disputand faima de a gazdui prestigioasele ramasite. Asta pentru ca navigatorul a calatorit dupa moarte tot atat de mult ca si in timpul vietii. A murit in Valliadolid, a fost reinmormantat cu fala in Sevilla, a fost cerut de fiul sau, viceregele Indiilor, in Haiti, a fost mutat pe aceeasi insula dupa ce jumatate din ea a fost pierduta in favoarea francezilor. A fost dus apoi in Cuba, insula draga lui Columb si Coroanei Spaniole. A fost repartiat la sfarsitul secolului 19, dupa ce Spania a pierdut razboiul cu Statele Unite si Cuba a devenit independenta. Dominicanii, care impart insula cu statul haitian, sustin ca adevaratele oseminte au ramas insa acolo si ca peregrinarile ulterioare apartin unui alt osuar.

Locul mormantului sevillian al lui Columb este cea mai mare catedrala gotica din lume si al treilea lacas al crestinatatii, dupa San Pedro papal si dupa catedrala londoneza. A fost ridicata timp de trei sute de ani pe locul unei moschei care facea faima califatului cordobez si de la care pastreaza inca unele fatade, Curtea Maslinilor si mai ales Giralda, un turn maur, vechi minaret care domina intregul oras.

Cu o arhitectura opulenta si o istorie pe masura, Sevilla este o mare atractie turistica si orasul cel mai pregnant al Andaluziei. Gazda pentru artisti ca Murillo, Goya, Diego Velasquez sau Zurbaran, cadru pentru opere de arta precum Carmen sau Don Juan, Sevilla este un oras romantic, un centru cultural de mare importanta, o citadela impresionanta. Procesiunile locale precum sarbatoarea Fecioarei Macarena, statuie policroma facatoare de minuni, sau cele de Pasti sunt puncte de maxima atractie turistica dar simple pretexte pentru descoperirea unui oras fabulos care exceleaza prin coride, prin povesti de dragoste si istorii violente, prin traditie si estetic.

Granada, impresii de calatorie

Un plagiat reusit al Paradisului

La sol, temperatura e tinuta in frau doar de aerul umezit cu fantini arteziene, cate doua-trei intr-o singura piata, de magazinele si restaurantele cu aer conditionat si de bisericile si edificiile publice cu ziduri groase, racoroase. La cativa kilometri distanta, vizibil in toata maretia sa, un munte puncteaza o altitudine de trei mii patru sute de metri si are varful plin de zapada, una permanenta, miraculoasa in acest punct geografic in preajma caruia se afla localitatea unde s-a inregistrat cea mai mare temperatura din Europa, peste 50 de grade.

Suntem in Granada, ultimul bastion maur. Orasul in sine este interesant si spectaculos, cu un specific local bine conturat, cu monumente si edificii, localitate prin excelenta romantica. Dar, cu toata faima sa, este pus in umbra de palatul de pe munte, Alhambra, resedinta araba, si gradina sa, Generalife, un plagiat in intentie al gradinii paradisului, unul reusit.

Continue reading Granada, impresii de calatorie

Calatorie in El Andaluz

Pe aici au intrat arabii in Europa si tot de aici a plecat Columb sa adauge lumii un nou continent. Provincia Malaga si Costa del Sol reprezinta una din zonele cu o istorie de mare anvergura si cu un prezent fluid, in plina dezvoltare.

Turismul este industria predilecta a coastei iar cuvintele cheie sunt dintre cele cu o relevanta mondiala: Alhambra, Sevilla, Cordoba, Granada, Generalife, Picasso, Murillo, Goya, Zurbaran, Sierra Nevada, Guadalquivir, Marbella sau Gibraltar.

Pe scurt: Andaluzia

Un oras de sute de kilometri

Malaga este capitala provinciala si punctul cel mai estic al unei aglomerari urbane unica nu doar in Spania, ci si in lume. Pe sute de kilometri, pe toata lungimea Costei del Sol, se intinde practic o singura localitate, un urias oras liniar care nici macar nu are nume intrucat din punct de vedere administrativ este impartit in mici orasele si orase-statiuni: Malaga, Torremolinos – cea mai veche si cea mai mare dintre statiunile acestei coaste, cu un aspect inca destul de popular, Benalmadena – alba si caramizie, intr-o mare febra a constructiilor, Fuengirola – cosmopolita si turistica prin excelenta, Mijas – localitate istorica plasata chiar in centrul coastei, Marbella – zona cea mai scumpa, cu un port de yahturi superb si select, Nueva Andalucia, Alcantara si Estepona, orasele scumpe, cosmopolite, cu o mare dezvoltare turistica si imobiliara, orasul lamelar din sudul Spaniei se intinde pe 160 de kilometri dar pe o largime nesemnificativa, pe o scurta fasie de plaje stranse de Marea Mediterana pana in marginea arida, salbatica a lantului muntos Sierra Nevada.

Continue reading Calatorie in El Andaluz

Ghimpele de Bihor, titlurile saptamanii

Roba de cititor ::: Dupa mai bine de zece ani de lupta acerba pentru acapararea pietei consumatorilor de bauturi racoritoare, brandul Frutti-Fresh a castigat definitiv razboiul impotriva colosului mondial Coca-Cola

» Caracatita Micula a rapus titanul Coca-Cola

Un deceniu de lupte de culise, tactici financiare si politici smecheresti de preturi, promotii discount-uri. La care se adauga o intreaga pleiada de tertipuri comerciale, elaborate si puse in practica de o armata de oameni. Toate menite sa impuna in memoria colectiva a consumatorilor de gen intaietatea produsele firmelor European Drinks, proprietatea fratilor Ioan si Viorel Micula, in fata oricarei concurente. In linii foarte mari, pentru cei carora comertul si vanzarile nu le sunt la indemana decat ca doua cuvinte din vocabularul Limbii Romane, cam asta a insemnat razboiul declansat de celebrii frati impotriva magnatilor bauturilor racoritoare care s-au pornit sa-i imparta pe romani in doua tabere de bautori: pro Coca-Cola si impatimitii de Pepsi Cola. Acum, s-a tras linia de socoteala. Coca-Cola inchide fabrica de la Sacadat si pleaca fruntea in fata Miculestilor.

Editorial :::

» Teoria conspiratiei

Teoriile conspirationiste sunt la mare moda. Masonii, Grupul Bilderberg, atentatele de la 11 septembrie… cate si mai cate cosmaruri, a caror imagine tine strict de perspectiva din care le privesti, ne tulbura existentele, facandu-ne sa ne simtim ca niste marionete, jucate pe degete de mai-marii lumii in care traim.

Saptamanareala :::

» Sarle e ca(C)a…rp

Liberalii i-au aplicat secretarului Consiliului Judetean Bihor, Aurel Demian, acelasi tratament la care a fost supus si Ionel Vila, secretarul Consiliului Local Oradea, scos din biroul sau pentru a-i face loc viceprimarului Gheorghe Carp.

Saptamanareala :::

» Spital avem, medici lipsesc

Saptamanareala :::

» Rasfatatul primariei

Saptamanareala :::

» Ce ti-e Kiss, ce ti-e Bolo

Saptamanareala :::

» Si-a luat revansa

Saptamanareala :::

» Tomberoteca publica

Saptamanareala :::

» Noi vrem pamant!, au spus copacii

Politica e curba ::: Nu s-a saturat de Parlament

» Deputatul aerian Adrian Merka, credincios etniei, dar fidel Tarom-ului

Desi activitatea parlamentarului Adrian Miroslav Merka nu s-a prea resimtit in Bihor, acesta pare sa nu se fi saturat de postul caldut de deputat in plenul legislativ al tarii, motiv pentru care intentioneaza sa candideze pentru un nou mandat.

Politica e curba :::

» Triumful parcurilor. Auto si industriale

Conform penultimelor statistici, Oradea e oras codas la suprafata de verdeata pe cap de locuitor. Ceea ce nu-i de mirare cata vreme a fost condus ba de galbeneata liberala, ba de portocaleala democrata. In schimb, stam excelent la capitolul benzinarii, mall-uri si hypermarket-uri pe cap de oradean. Insa pentru acestea s-au sapat si betonat sute de hetare de pajisti dinspre Aeroport, Santion si Sanmartin, in timp ce haldele de slam ale Aluminei sau de cenusa si zgura ale CET-ului I raman nefolosite, sfidand principiul de dezvoltare durabila, atat de mult trambitat de verzii Agentiei pentru Protectia Mediului. Continue reading Ghimpele de Bihor, titlurile saptamanii

Articol scris in pauza unui meci de “FIFA“

Material aparut in cadrul dezbaterii “Arta no. 8 – Gaming si gameri”. Raspunsuri la intrebarile redactiei Cultura.

Nicu Ilie

1. Ce reprezinta jocurile video: o forma inferioara de entertainment sau o forma de arta la fel de onorabila ca oricare alta?
1. Sa reducem nuantele: e pockerul arta, are barbutul categorii estetice, poti transmite emotii intr-o septica? Produsele tehnologice de divertisment de inalta calitate au fost bine incadrate la jocuri (si nu li s-a zis, de pilda, „film interactiv“ sau „povesti de uz personal“ sau oricum altcumva) pentru ca scopul participantului/utilizatorului este sa castige, sa invinga, sa fie cel mai bun. Sunt jocuri si au optiunea clasamentului.
Pentru a fi arta, motivatia trebuia sa fie estetica. Jocurile nu o au si, oricat de progresiste ar fi acceptiunile pe care le dam celor doi termeni (jocuri si estetica), cred ca nu isi propun sa atinga un asemenea substrat valoric. Ele sunt productii serializate, cu un suport de marketing, o platforma tehnologica si un substrat functional, toate fiind calitati care le incadreaza in alte categorii de produs intelectual. Sunt spectaculoase? Da. Sunt bine realizate? Da. Pot prilejui (pot fi un suport pentru) momente de arta (ca suprafata grafica, sunet, cinematica)? Da. Ele pot fi, si unele chiar sunt, suporturi pentru asemenea reprezentari artistice de o anume valoare, la fel cum exista carti de joc desenate de artisti onorabili.

2. Odata cu cresterea performantelor suporturilor de gaming, odata cu atingerea, in viitor, a unui concept foarte puternic de realitate virtuala, vor substitui jocurile video formele actuale de arta? Cateva argumente ar fi: sincretismul jocurilor (disponibilitatea cu care mixeaza elemente de arta vizuala, literatura, muzica etc.); imersiunea superioara altor forme de arta si, in consecinta, feelingul mai puternic pe care ele il produc etc.
2. Asa cum se vede acum, calculatorul pare ca va zgudui conceptele, curentele, modalitatile si obiectele artistice, asa cum le avem definite acum, pe o mostenire de 5-600 de ani. Totusi, suntem abia la inceputul acestui proces de utilizare a computerului si putem vorbi despre el doar in termeni de virtualitate, de potential. Astfel, spre deosebire de unele domenii tehnice, precum arhitectura, tipografia, ingineria si proiectarea in genere, comunicatiile sau transporturile, care sunt deja radical schimbate de noul mediu electronic, artele si divertismentul poarta inca o amprenta prea mica a acestuia. in ce le priveste, mediul electronic n-a putut (cel putin deocamdata) sa le aduca ameliorari de fond, ci doar de rapiditate de comunicare a lor, ca informatie despre ele, ca diversitate de suport si capacitate de stocare. Si va avea in continuare probleme in a le aborda, pentru ca tehnologia, chiar si cea a computerelor personale, nu este orientata, in fond, spre crearea de unicate, de obiecte irepetabile.

O alta lipsa (cel putin momentana) a computerului este cea a diversitatii de output. De pe computer poti scoate o lucrare: la imprimanta, la difuzor, si cam atat. Voiam sa fac o enumerare, dar tiparirea este singura modalitate de realizare (de trecere din virtual in real, in palpabil) a unei opere digitale (la sunete nu-mi dau cu parerea, pentru ca sunt afon). De aceea, singurele arte traditionale care sunt afectate semnificativ de dezvoltarea electronica sunt muzica si fotografia. Probabil ca e o problema de timp (intrucat e o problema tehnica si de marketing) pana cand alte interfete vor fi dezvoltate si vor ajunge in mainstream atat pentru output, cat si pentru input (ma refer la faptul ca, de exemplu, nu poti desena cu mouse-ul) iar calculatorul va deveni un mediu mai prietenos pentru arte. Daca jocurile vor profita de o asemenea perspectiva? Cu siguranta: ele sunt deosebit de oportuniste, iar calculatorul este unealta universala care poate uni orice cu orice. Daca jocurile vor scoate artele de pe piata? Nu cred: pentru ca aici nu inlocuiesti o mancare cu alta mancare, ci un tip de necesitate cu alt tip de necesitate.

3. Daca acceptam, pur utopic, un viitor in care jocurile vor substitui artele si oferta actuala de entertainment, ei bine, acest viitor este unul dezirabil? Sau este ceva care trebuie evitat, intrucat el va corupe adjectivele actuale care descriu umanitatea?
4. Reprezinta jocurile un pericol social sau acesta e doar o momaie agitata de conservatori care nu au stat niciodata in fata unei console? Induc jocurile o alienare semnificativa?
5. Promoveaza jocurile un sistem etic? Care ar fi spectrul sau fundamental, unul pozitiv sau negativ? Transfera acest sistem etic pulsiuni catre spatiul extra-VR, al realitatii propriu-zise? Discutia e mai veche (vezi filmele violente etc.), dar jocurile, data fiind senzatia de realitate semnificativ mai puternica pe care o produc, pot da discutiei o dimensiune mai ampla.

4-5. Morala jocurilor: e discutabila. in „Coonter-Strike“ poti alege daca vrei sa fii terorist sau antiterorist, in „Carmaggedon“ iei puncte pentru masini distruse si pietoni calcati: nu prea e ca in povestile lui Creanga, pe care in buna parte le substituie. Dar nu cred ca pustii care le joaca acum vor iesi maine cu masina pe strada la vanatoare de pietoni, dupa cum nici generatiile mai vechi n-au incercat sa-l copieze pe Pacala. in plus: nici macar nu cred ca fluxul acesta este dinspre jocuri sau desene animate sau film spre societate, ci dinspre societate spre produsul de consum intelectual. Toate artele au devenit mai cinice sau mai hedoniste dupa ce idealismul a dezamagit in ultimele sale intruchipari: religioase (adventismul, milenarismul) si politice (fascismele si comunismele).

sursa: revista Cultura nr. 53/21.12.2006

Elitismul unui top

de Nicu Ilie

Astazi sa vorbesti de elite inseamna sa dai un aer neonazist unei discutii. Pana la urma asta e tot ce ne ramane din doctrinele politice si istoria secolului xx: ca elitismul e nazism si prostismul comunism. Iar noi, ca democrati…

Nu putem fi nici una nici alta. Totusi, nimic mai democrat decat topul. El se bazeaza pe vot. Al celor si numai al celor care sunt interesati sa il dea. Cu simpla legitimitate ca vor sa participe. Pe criteriile sau pe lipsa de criterii aleasa de participanti.

De ce par insa topurile niste glumite? Doar pentru ca aloca o cifra unei calitati?
S-a spus ca Nichita nu e superior lui Eminescu si nici Da Vinci lui Dali. In lumea oamenilor de calitate este imposibil sa argumentezi o asemenea propozitie, dupa cum e imposibil sa argumentezi contrariul. Punandu-le cifre si supunandu-i la vot, o faci insa fara nici o dezbatere. 7,62 din 5400 de votanti vs. 8,33 din 3400 de voturi. Avem un castigator. Oricat de stupida i-ar fi mecanica, votul este insa o forma de hermeneutica functionala. El da nota (cu toata polisemia posibila acestui termen) perceptiei noastre, temporal contextualizata si relationata la frecventa de consum a unor (anumite) opere de arta despre autori/actori inchisi in istorie dar care continua sa semnifice.

Contextul a fost acutizat in ultimele decenii prin explozia comunicationala adusa de internet. Acum gasesti orice, mai putin ce te intereseaza. Informatia e inutila fara clasificari, sortari si selectii. Exhaustivitatea este inutila daca nu este directionata.

Criteriile de relevanta google sunt un model al acestui mix: exhaustivitate si vot. Google inghite orice ii propui: un nou site, un nou blog, legal, ilegal, moral dupa orice sort de criterii sau nu. Abia in ultimii ani, dupa 9/11, a inceput o oarecare selectie si numai una deosebit de explicita. Nu mai poti gasi, ca inainte, la o simpla cautare “Cartea de buzunar a teroristului” sau “cum sa faci o bomba acasa”. Exhaustivitatea motorului de cautare ramane insa o premisa ce nu poate fi negata iar utilitatea sa e de necontestat. Pentru a afisa mia sau milionul de rezultate afectate unei cautari, motorul foloseste un top statistic in care fiecare accesare a unui link se constituie intr-un vot care va plasa linkul respectiv mai sus in lista unei cautari ulterioare pe acelasi cuvant cheie. Criteriile sunt mai multe dar nu vreau sa descriu google ci conexiunea dintre top (ca selector, filtru de valoare) si informatie. Cert este ca, relativ la google, folosind acest set cantitativ de criterii, mai multe companii “de top mondial”, intre care Neckermann si TUI, s-au plans ca, atunci cand cineva cauta numele companiei, motorul returneaza mai intai linkurile unor reselleri si subsidiari ai companiei si abia apoi linkul oficial. Surogatul care bate originalul, asta e un mare risk al topului.

Un alt model de top a iscat o polemica in toata media romaneasca saptamanile trecute: Mari romani al TVR. Cu documetare prost facute, prezentari manipulatoare, format festivist si criterii, ei bine, fara criterii, topul a fost permanent atacat in toate publicatiile care n-au fost parteneri ai „proiectului”. „Amestecati mere cu pere” a fost acuza de baza. Au oripilat, de asemenea, („atat de sus?”, „atat de jos?”, „dupa cutare?”) prezentele in top ale unor politicieni, driblangii si hahalere contemporane. Personal, ca dinamovist, m-am bucrat ca numarul 1 a iesit Stefan cel Mare, dar m-as fi bucurat si mai mult daca in top, undeva la retrogradare, ar fi iesit Ghencea. (Nota: Google nu m-a ajutat sa aflu cine a fost Ghencea, iar cultura generala nici atat). Dincolo insa de aceasta descriere, mai mult sau mai putin malitioasa, avem un top. Obtinut cu voturi, destul de multe. De o oarecare relevanta. Dar unul care n-a multumit decat pe organizatorii sai, si si pe acestia doar pentru ca s-a vorbit de el, oricum, dar mult, ceea ce e una din legile de baza ale popularitatii. Ratingul n-a fost nici el prost, raportat la cheltuieli.

Atunci care e problema? Sau are vreo problema topul asta?

Sa recapitulam mecanica unui top abstract: se intocmeste pe chestiuni de interes periferic, participantii sunt voluntari, ei participa explicit sau implicit iar calitatea de votant nu necesita nici o calificare sau preselectie. Apoi: un top are utilitate si functionalitate. El constituie o modalitate de expresie a aprecierii sau deprecierii fata de un produs (predominant cultural), dar creaza si o necesitate de consum pentru cei care n-au accesat inca respectivul produs. Pentru a reusi asta, topul trebuie sa satisfaca urmatoare morfologie: sa fie credibil – respectiv rezultatele sale sa corespunda in linii mari criteriilor, gusturilor si valorilor noilor consumatori.

Asta inseamna ca un top functioneaza in ceea ce priveste muzica si filmul, cele mai industrializate si serializate dintre arte, si au o relevanta diminuata acolo unde obiectul cultural (atat in productie, cat si in distributie/consum) are o doza mai redusa de fabricare.

Ca sa inchei cu TVR-ul, obictele culturale (personalitatile) propuse standardizarii in topul lor nu sunt unele de pe piata culturala curenta si astfel topul e gratuit si lipsit de orice relevanta. Pentru ca nimeni n-o sa consume mai mult Stefan cel Mare (ce ar fi de consumat?), nimeni n-o sa citeasca mai mult despre Nadia Comaneci (sau n-o sa vada mai multe stiri mondene sau n-o sa caute mai multe inregistrari ale „1”-lui de la Montreal sau nu stiu ce altceva) sau va evita, sa zicem, un Nae Caramfil sau un Rebreaunu (care nici nu stiu daca au fost sau nu in top 100).

Exista insa si un alt tip de top: Forbes (sau, pentru ca suntem romani, Top 300 Capital). Fara voturi, ci pe cifre inerente materiei de studiu. Valoarea de piata a unor oameni, companii sau produse/marci, stabilita pe o serialitate si criterii omogene, cu atat mai obiective cu cat ele sunt valori contabile (cifra de afaceri, lichiditati, capitaluri sociale etc.) duc la ierarhii greu contestabile si dau evaluari relevante. Aceste topuri, pe care le voi numi „naturale” intrucat singurul act de interpretare este cel care apartine contabililor, prezinta (mai putin votul) aceleasi trasaturi privind existenta unor produse standardizate, prezinta o buna orientare asupra importantei sociale (economico-sociale) dezbatute si aloca o cantitate precisa unei calitati determinate. Sigur, desi in unele cazuri ar fi indreptatiti, dupa criteriile globale ale topului, sa o faca, capii mafiilor nu vor face parte mai niciodata din aceste topuri pentru ca ele se refera la averile detinute explicit si pentru care s-au platit taxe la adevarata valoare. Chiar si hermeneutica financiara are limitele ei.

Obiectivitatea unui top „ne-natural”, privitor deci la proiectii culturale, interpretabile, raportate totusi individual in ciuda serialitatii lor, este data de trend. Un site cum e imdb.com (internet movie database), construit in jurul unui top, e un bun exemplu. Relevanta acestuia este unanim recunoscuta in mediul consumatorilor de film si indeobste recunoscuta in mediul cunoscatorilor din domeniu. In general unui film ii este alocata o valoare numerica pertinenta, dovedind o calitate buna si corecta a celor care participa la top. Discrepantele exista si ele, daca luam in discutie, ca greseala in jos, numai cazul filmului „Caligula” al lui Tinto Brass, punctat cu doar 4 si ceva, sau, invers, „Fereastra din spate”, unul dintre cele mai monotone si anoste filme Hitchcock, dar care se afla in primele pozitii ale topului „all time”.

Pe scurt, intr-un top nu e nici o filosofie, dar exista tentatia uneia. El vrea sa stabileasca pe cel mai bun (lucram cu o categoremata inca aristotelica) dintr-un domeniu sau clasa. Nu e concurs, nu e campionat, e vot. Obiectele nu interactioneaza intre ele, ci doar cu referentul/alegatorul. In ciuda faptului ca fiecare alegator se raporteaza individual la obiect, topul capata obiectivitate (se de-subiectiveaza) printr-un numar cat mai mare al celor care voteaza. Astfel, printr-un „colegiu electoral” cat mai extins cantitativ, cat mai popular, un top poate rezulta (poate scoate ca output) o elita a clasei de obiecte supusa alegerii. Cel putin in cazul topurilor, elita nu se autoinstituie ci decurge din popularitate. Ca si alegatorii, nici obiectele nu sunt supuse unei preselectionari, alta decat apartenenta lor la o clasa de obiecte.

Introducand discutiei si alte axe de costatare, cum ar fi concurenta, valoare individuala de utilizare, istoricitatea si corelarea economica a valorilor sociale, si extinzand simultan comparatia si asupra altor clase de alegeri publice, obtinem un tabel de tipul:

– elitele politice sunt preselectionate (un politician tanar e „crescut” de unul mai batran care il propune si sustine; principiile politice parcurg o intreaga scara de organizare de la idee publica, sustinere informala pana la institutionalizare si constitutionalizare), obligatorii (rezultatele algerii trebuie respectate si de catre cei care n-au ales sau au ales altceva), au o istoricitate (cuantificare) stadiala si nu se afla in concurenta directa, ci numai raportata la elector sau la maniera de alegere/numire;

– elitele economice sunt preselectionate, voluntare (consumatorul e convins, nu obligat), concurente indirect, cu o istoricitate permanenta;

– elitele sportive sunt preselectionate, voluntare, concurente direct si cu o istoricitate permanenta;

– elitele culturale sunt preselectionate, obligatorii, concurente indirect si cu o istoricitate stadiala.

Introducand cuantificatori matematici oarecum arbitrar (!), topurile nu se regasesc fara rest in nici una dintre categorisiri. Magia cifrei alocate la-ceva le da un substrat pitagoreic si acelasi dram de adevar ca al mitologiei pitagoreice. Ierarhia stricta (top 10, top 50, top 300), cu aparenta sa de ordine formala, este, totusi, doar o repartizare, nu o departajare. De exemplu, in topul 250 filme de la imdb, nota 8,6 corespunde pozitiilor 15-26 (desi fiecare pozitie este alocata unui film anume), nota 8,5 pozitiilor 27-24 s.a.m.d. Pozitiile unui top sunt asadar doar intriga intregii povesti care altfel ar suna tern, poate chiar repulsiv: „Tineti cont de sfatul nostru”.

Copyright: Nicu Ilie. Reproducerea acestui material nu poate fi facuta decat in limita maxima a 500 de semne, cu indicarea sursei, conform mentiunilor legale si normelor asociate proprietatii intelectuale.