Tag Archives: analiza

Canibalism marca PSD

Geoana sau Oprescu? Care din ei va fi mancat pe paine, care e micul dejun si care cina? O dilema grea pentru un partid care se autodevoreaza de 20 de ani.

Scurta istorie PCR: Partidul s-a infiintat in 1921, cu 90 de ani in urma. Dupa ce si-a autedovorat in numeroase randuri garnitura de condecere (episoade ca Pauker, Foris, Chivu Stoica, Alexandru Draghici, Nicolae Ceausesscu), prima disidenta majora a fost la scurt timp dupa 1990, cand aripa Roman a FSN (formatiune politica in care se reorganizasera factiunile populiste din PCR si din Securitate) s-a rupt de cea condusa de Iliescu, adept, la acea data, al unui comunism glasnost. A fost practic prima disidenta majora, formatiunea lui Roman avand sa devina PD-PDL, un partid in stare sa castige alegerile in Romania.

Alte disidente au avut o amploare din ce in ce mai mica, apropiindu-se, din ce in ce mai mult, de modul canibal in care isi rezolvase PCR disputele inainte de 1990. Dupa ce Melescanu  a incercat sa preia, incurajat de Iliescu, puterea in partid in dauna lui Adrian Nastase, din PCR a mai plecat inca o factiune care pentru scurt timp a avut personalitate juridica sub numele de ApR. A fost partial absorbita in PNL, unii lideri intorcandu-se in timp la PSD.

Rivalitatea dintre Nastase si Iliescu a durat ca un conflict mocnit in perioada cand cei doi au detinut puterea, pierderea alegerilor prezidentiale si parlamentare fiind semnalul pentru o batalie deschisa in care cei doi lideri s-au anulat reciproc, castigator fiind oportunistul Mircea Geoana. In stilul clasic al partidului, invinsii au fost pensionati: Iliescu a ramas un simplu senator, bagat in seama doar de mass media; lui Adrian Nastase i s-au descoperit dosare penale, fabricate, dupa cum el insusi a sustinut la un moment dat, chiar de catre colegii sai de partid.

Pus in rivalitate cu Sorin Oprescu, un bastard PSD nerecunoscut de partidul care l-a produs si care il alimenteaza, pare ca a venit timpul lui Mircea Geoana sa fie canibalizat de colegii de partid. Este considerat prea slab pentru a castiga o batalie electorala (dovada ca nici nu a castigat vreuna), iar Oprescu e perceput ca o copie a lui Basescu, capabila sa se bata cu originalul. Mass media sustine ca poate avea succes si se insceneaza o intreaga dramoleta care sa il duca in turul doi si de acolo la Cotroceni. Sondajele comandate de televiziuni se masluiesc in acelasi scop. Numai ca partizanii lui Oprescu nu tin cont ca Oprescu nu e numai un xerox cu marlaniile lui Basescu, e si o copie nelegitima a lui Geoana:ezitant, lipsit de substanta, lipsit de viziune. Un om politic simpatic, dar lipsit de faza lunga.

El n-a putut nici macar sa conduca o filiala a partidului; cum poate reuni masa amorfa a PSD? In schimb, Geoana daca stie ceva, stie sa faca echilibrism. Sa mearga pe capul factiunilor divizate ale PSD, punand genunchiul pe gatul oricarui lider care tinde sa devina prea popular, chiar daca ii este sau i-a fost, la un moment dat, sustinator. Oprescu, Ioan Rus si Mitrea sunt exemple de manual.

Oricum ar fi, Geoana e pus pe masa zilele astea, iar pesedistii de prin conducerea centrala si de prin judete freaca furculita de cutit. Insa o mana de ajutor a primit-o chiar azi de la Boc: eliminarea lui Nica din Guvern. Constrans sa reactioneze la un PDL din ce in ce mai ofensiv, PSD trebuie sa se stranga in jurul lui Geoana si sa renunte la proiecte SF, cum ar fi sustinerea unui candidat independent. Asa ca in loc sa-l faca piftie pe Geoana, il vor face sendvis pe Oprescu. Epitaful lui Geoana va fi scris abia in 2010.

Uninominalul, primul pas spre Anticipate

Au zapacit chestia asta cu uninominalul de nu mai intelege nimeni nimic din el, nici cine castiga, nici ce. Sondajele sa fac si ele la deruta: nu pe colegii, nu pe candidati reali, pe partide, si doar in 2-3 judete, ca si cum ai testa care sistem de telefomie mobila e mai performant: amestecand cunoscatori si diletanti, incurcand servicii si companii, intreband pe cine nimeresti, consumator sau nu. Asta a fost introducerea.

Cuprins: Cu un continut atat de zapacit, cum e formula de vot, si modalitati de predictie atat de zabauge, cum sunt actualele sondaje de opinie (care pur si simplu nu tin cont de mecenismele votului uninominal) rezulta cu certitudine ca nici in urmatorii ani nu vom avea o majoritate parlamentara si ca ne pasc niste anticipate. Si ca tot o alta Revolutie ar fi mai buna.

Chestii de mate simple: daca nici PRM nu mai intra si nici PNG nu pupa Parlament, in noul Legislativ ar exista doua blaturi mari (PDL si PSD), o bezea (PNL) si prea putina margarina care sa lege intregul amestec. Masa de manevra, dupa redistribuirea voturilor, ar ramane doar UDMR in ambele camere, plus grupusculul format din reprezentantii minoritatilor si independenti. Pe scurt: nici PDL, nici PSD nu vor putea face un guvern bazandu-se numai pe proprii parlamentari si pe cei ai UDMR, minoritatilor si independenti. Raman ca variante de start: concubinajele cu PNL. Ori, Tariceanu nu poate participa la nicio platforma politica cat de cat logica alaturi de PSD. Singurul lucru care i-ar putea aduce impreuna ar fi ura fata de Basescu. Pana si alianta DA s-a bazat pe lucruri mai solide si o oarecare asemanare programatica, nu doar pe detestarea lui Iliescu si a lui Nastase. Un guvern PSD+PNL poate avea ca singur obiectiv strategic ofticarea, izolarea, denigrarea lui Base. In rest: niciun punt de convergenta in strategia pensiilor, cea sindicala, cea relativa la integrarea europeana, cote de impozitare, prudenta economica si sociala. In toate aceste chestiuni cele doua partide au avut mereu convingeri contrare.

E drept ca ele au si oarecari puncte de convergenta: o clica economico-politica ce finanteaza ambele grupari. Dar tara nu are nevoie de un guvern pentru Rompetrol si nici macar nu poate fi condusa asa. Scandalurile ar fi mult mai numeroase, remanierele saptamanale si avertismentele de la Bruxelles zilnice.

O alianta PDL-PNL este si mai improbabila. Injumatatit la nivelul cadrelor de plecarea gruparii Stolojan, PNL are o ura atavica fata de fostul aliat si nu ar putea fi un partener pentru acesta decat daca intreaga grupare Tariceanu este alungata de la carma partidului. Nu e nici timpul, nici locul, si nici momentul. Incheind guvernarea cu un plus electoral fata de 2004, Tariceanu e pe cai mari. Cum ar fi posibil sa se detroneze singur?

PDL are o combinatorica extrem de limitata. “Ei cu ei, noi cu voi” este strategia totul sau nimic a acestui partid in aceste alegeri. Condamnad intreaga clasa politica, distantandu-se de aceasta si sustinand eforturile procuraturii de a aduce in instanta politicienii corupti, PDL s-a scos singur din jocul politic si si-a inchis majoritatea colaborarilor posibile. O reconstructie a acestora cere timp. Timp nu exista.

Strategia PDL a avut in vedere obtinerea majoritatii simple in parlament direct din votul la urne. Un obiectiv prea ambitios, cu siguranta, dar spre care au fost impinsi de victoria zdrobitoare din referendumul contra lui Basescu, in care partidul democrat s-a implicat de partea presedintelui. Un alt impuls antisistem a fost dat de rezultatele alegerilor pentru parlamentul european, unde PD, pe de o parte, PLD, pe de alta parte, au scos rezultate excelente.

Eroziunea politica a fost insa rapida. Confruntat pe de o parte cu lipsa de cadre proprii care sa acopere atat nevoia de personal politic la nivel local (primari, consilieri, presedinti de consilii judetene), cat si la nivel european (europarlamentari), PDL s-a trezit in aceste alegeri cu o rezerva prea mica de oameni de calitate si cu notorietate si a propus in unele colegii candidati care n-ar castiga nici in fata lui Adrian Copilul Minune. Au facut si o politica de transferuri inceputa cam tarziu, care le-a adus unele nume mari (Ionut Popescu), dar si multi traseisti, ceea ce a facut sa se mai estompeze din aura de renovatori ai sistemului si i-a facut sa semene cu celelalte partide. Bref: PDL plateste tribut faptului ca acum 4 ani era un partid de 10% si, in fata unui electorat care era dispus sa ii acorde 50-60% in vot direct, a avut prea putini oameni sa acopere nisa sa de viata politica. O nisa din care nu prea mai poate sa iasa, cel putin pentru moment.

Un guvern compozit si dereglat inca din formare, compus prin coabitarea unor inamici politici, urmat de scandaluri, remanieri, alte guverne si, in cele din urma, niste Anticipate. Este scenariul cel mai plauzibil care reiese din actualele sondaje de opinie. Este drept, niste sondaje extrem de proaste.