Category Archives: Ponturi

Nabucco – subteranele economice ale unei conducte politice

Nabucco e o companie vieneza in care romanii, prin Transgaz, au 16%. Asta va insemna milioarde de euro, procente intregi din PIB, incepand cu 2017. Semnarea pe 8 iunie a acordului final Nabucco pentru tarile de tranzit si intrarea Turciei in proiect, da un contur cuasi-final proiectului si relanseaza mizele geopolitice din Europa.

Implicatiile sunt mari pe toate axele de politica europeana. Vorbim de interese directe, interese de capital, interese energetice si interese politico-strategice care afecteaza aproape toate statele europene.

Iata harta conductelor existente , dezvoltate intre estul european, unde sunt resursele, si vestul european, unde este consumul.

Harta a fost modificata in graba prin adaugarea traseelor South Stream (proiectul initial, ratat de Romania) si Nabucco, preluate de pe harti BBC. Imi cer scuze pentru rapiditatea editarii si aspectul grosolan al modificarilor.

Dupa cum se vede pe harta, principalul beneficiar al celor doua proiecte pare sa fie Bulgaria, deja prezenta in proiectul rusesc South Stream si participanta, acum, la Nabucco. In rezumat, cele doua proiecte sud-europene au o componenta politica romaneasca (Nabucco) si ruseasca South Stream. Ambele conducte ar urma sa aduca gaz din Caucaz si zona caspica si sa il livreze in Uniunea Europeana. Proiectul rusesc se desfasoara in principal pe fonduri Gazprom, reflectand astfel interesele politice si economice rusesti, in timp ce proiectul romanesc mizeaza pe capitaluri austriece si influenta politica americana.

Iata modul cum se raporteaza marile puteri mondiale pe dubla axa Nabucco-South Stream:

Statele Unite, sub o neutralitate aparenta, isi vede interesele afectate in Balcani de conducta ruseasca, mai ales dupa ce aceasta, in configuratia finala, va evita Romania in favoarea Serbiei. Rusia capata astfel o influenta certa chiar in axul balcanic, tarile slave Bulgaria si Serbia intrand in zona unor interese Gazprom, respectiv ale unei companii care a arata deja (cazul Ucrainei) ca foloseste robinetul de gaz ca pe o pedala de acceleratie si frana in politica externa. In acelasi timp, conducta Nabucco are o utilitate directa in zona intereselor americane, scotand statele caucaziene (Azerbaijan, Armenia si Kazahstan in principal) din dependenta fata de Rusia, care acum are monopolul asupra exporturilor de carbohidrati din zona, controland autoritar transportul. Deschiderea Nabucco ar deveni astfel o parghie in democratizarea regiunii, una in care exploatarile de petrol au fost initiate de familia Nobel si armeanul-anglo-turcul Gulbenian, asta in perioada de dinaintea sovietizarii regiunii.

Marea Britanie isi coreleaza atent politica externa si minerala de cea a Statelor Unite, cele doua state fiind din multe puncte de vedere un singur conglomerat. Interesele caucaziene ale SUA sunt insa filtrate la Londra de interesul multisecular pentru politica Turceasca, Imperiul britanic avand numeroase parteneriate cu Istanbul si Ankara, sustinand modernizarea statului otoman si beneficiind, in timp, de numeroase “cadouri” din partea Turciei: Egiptul, Israelul, Iraqul. O cheie in citirea acestui interes este si in declaratiia de saptamana aceasta a premierului Cameron: “Vrem să vedem ţările din Balcanii de Vest, Turcia şi Republica Moldova în Uniunea Europeană, pentru a avea o Europă mai puternică”. Declaratia a fost facuta dupa intalnirea dintre primului ministru britanic cu Traian Basescu, in efortul final al presedintelui roman de a atrage sprijinul pentru Nabucco. Acceptarea Turciei ca membru al UE este o tema deja veche in Uniune, Anglia avand mereu probleme in a o sustine si a-si gasi parteneri pentru sprijinul Turciei. Este un stat musulmaman, cu o componenta militara puternica si cu numeroase amenzi pentru nerespectarea drepturilor omului.

Rusia are sentimente negative privind extinderea NATO si UE, care i-au ruinat deja visul multisecular de a transforma Marea Neagra in lac rusesc si de a impune Moscova ca nou Bizant. Pierderea Caucazului si a Marii Caspice ar fi inca o infringere si inca un pas inapoi. Cu o economie afectata de tranzitia spre consumism si cu o situatie sociala problematica, Rusia mai are ca arma diplomatica doar uriasul capital de resurse minerale, vital pentru o Uniune Europeana complet lipsita de resurse. Insa, dintre toate mineralele si hidrocarburile detinute, gazul are o situatie cu totul si cu totul speciala. Astfel, in timp ce petrolul se poate transporta naval in cantitati destul de mari, permitand Europei sa il importe din Venezuela, Nigeria sau Kuwait, gazul necesita transport terestru, prin conducte, iar Rusia, care are si resursele, si conductele, are aici un domeniu hegemonic. Astfel, prin crearea unei conducte la care Rusia sa nu participe, Moscova pierde nu doar Caucazul, ci si monopolul in Europa. Ar fi o teribila infrangere pentru Kremlin. Chiar si dupa semnarea acordului Nabucoo, Rusia va incerca sa blocheze sau sa intarzie proiectul, prin ofertarea Azerbaijanului, concesii politice si economice facute statelor din zona. Misiunea insa este destul de dificila, dupa ce URSS si CSI a practicat o politica adesea incorecta fata de tarile din regiune. In plus, acestea nu sunt singurul furnizor planificat pentru Nabucco, care va avea o deschidere si spre Orientul Mijlociu, in principal spre Iraq. O asemnea intrare a fost deja planificata in Turcia, in zona kurda.

Franta are o politica neutra fata de ambele proiecte, nereusind sa le controleze pe niciunul si niciunul neaducandu-i suficient de multe beneficii. In plus, dupa ce traditional nu a fost racordata la retelele de gaz rusesc (Fratia, Soyuz, Yamal), date fiind distanta si Alpii, Franta a pariat pe alte surse de energie, pe diversificarea acestora si pe atom.

Germania este insa extrem de interesata in gaz. Traditional, inca de pe vremea primului Reich, Germania a resimtit lipsa resurselor care sa ii sustina enorma capacitate de dezvoltare industriala. In buna masura, cele doua razboaie mondiale sunt justificate chiar de aceasta lipsa cronica de resurse a statului central-european care a pierdut startul in lupta coloniala, care si-a exploatat putinele resurse inca din secolele 17-19 si care nu are deschidere decat spre Baltica, o zona care, in ciuda evolutiilor spectaculoase din ultimii 50 de ani, nu ii poate oferi totusi suficiente resurse minerale si energetice. Astfel, chiar si in epoca RFG, germanii s-au vazut dependenti de resurse din Est, fie ca a fost vorba despre Romania (perioada de pana in 1944, cand resursele de petrol din Prahova au fost epuizate), fie de Caucaz, fie chiar de Rusia. Astfel, chiar si in prezent, toate marile conducte Gazprom tintesc Germania. Acelasi gaz, importanta lui in economia germana si specificul de transport, ofera si o explicatie apropierii politice intre Rusia si Germania, cancelarii avand mai tot timpul o viziune favorabila Moscovei, chiar si atuunci cand situatiile erau sensibile. Adaugati ca Germania este principalul motor economic al Europei si relatia Moscova – Bruxelles va capata toate nuantele necesare pentru a fi bine inteleasa. Orice incercare de diversificare a ofertei energetice este o mana cereasca pentru nemti, care sustin South Stream ca o alternativa la Soyuz, conducta ce trece prin Ucriana si prin care Moscova plateste polite Kievului, adesea implicand si Germania in conflict. Germania va sustine si Nabucco, ca alternativa la South Stream. Astfel, prima companie energetica din Germania s-a legat decisiv de conducta ruseasca, in timp ce a doua mare companie, RWE, beneficiind si de actionariat american, va avea rolul de a fi principalul magnet financiar in tragerea fondurilor pentru Nabucco.

Austria nu mai este nici pe departe marea putere economica din secolul 17, totusi, pe o ofensiva a capitalului, Austria a beneficiat din plin de lipsa de capitalizare a tarilor foste comuniste si a obtinut pozitii importante in acestea, fie ca este vorba de Ungaria sau Romania. Viena insa nu beneficiaza nici de resurse, nici de o economie extrem de performanta, avand ca unic avantaj pozitia central-europeana, functionand ca palca turnanta pe piata energiei si pe pietele financiare,  si de proximitatea Germaniei. Limba comuna cu statul de la nord este, de asemenea, un amanunt extrem de important. Asa se face ca o companie austriaca de petrol si gaz, complet lipsita de resurse proprii, OMV, a reusit sa intre in clubul jucatorilor majori, utilizand nevoile de consum ale Germaniei si Italiei, capitalurile proprii si pan-alpine (din Elvetia, Germania si Italia) si pozitia sentimental-istorica de lider politic si cultural in regiunea dunareana. Consecventa politicii sale de corelare cu Germania, Austria sustine ambele conducte, avand de castigat rolul de releu prin constructia de largi infrastructuri de procesare la granita cu Ungaria, unde ar urma o jonctiune intre South Stream si Nabucco.

Ungaria urmeaza Austria in ambele proiecte, compania nationala MOL fiind corelata financiar si operational cu OMV. Bulgaria este si ea implicata in ambele proiecte, reflectand interesele Germaniei, tara care a dat dinastia bulgara din perioada moderna, care a salvat Bulgaria de la mai multe colapsuri economice si care este puternic intersectat cu interesele Berlinului si ale Deutsche Bank.

Romania si Turcia sunt singurele doua tari care au pariat totul pe Nabucco. Daca in privinta Romaniei lucrurile nici nu puteau sta altfel, Turcia este marea surpriza si statul care, prin intrarea in Nabucco, renunta la un South Stream deja planificat si in care i se rezervase deja un rol. In ceeea ce priveste politica Ankarei, turcii nu au o economie farte puternica, care sa beneficieze prea mult din una sau alta dintre conducte. In plus, Turcia, vecina cu Iraq si alti producatori directi de hidrocarburi, are deja o oferta diversificata. Totusi, o conducta care sa ii traverseze pe mii de kilometri teritoriul nu putea fi decat un lucru bun, oricare ar fi fost aceasta. Daca din punct de vedere economic, Turcia nu putea castiga mare lucru, dar are de facut o investitie costisitoare, pe Nabucoo Ankara poate spera la sprijin pentru integrare europeana, o poarta la care bate fara succes de zeci de ani.

In ceea ce priveste Romania, Bucurestiul n-a avut niciodata o oferta ferma de a intra pe proiectul rusesc South Stream, desi negocieri pe aceasta tema s-au purtat pana in ultimul moment. Intrarea Romaniei ar fi insemnat ca Rusia sa renunte la Serbia, ceea ce era greu de asteptat, si ca cele doua state sa treaca peste rivalitatea inegala, dar constanta istoric. Astfel, relatiile dintre Moscova si Bucuresti sunt captive inca in anul 1919, moment traumatizant in care Romania a profitat de revolutia bolsevica pentru a recupera Basarabia (de la un stat care ii fusese aliat, nu adversar in razboi), iar bolsevicii au confiscat tezaurul. Evenimentele ulterioare nu au facut decat sa accentueze si sa conserve trauma. Dincolo insa de “sentimentul istoric”, rivalitatea dintre cele doua state are un fundament economic obiectiv. Astfel, spre deosebire de alte state din regiune, Romania a avut resurse proprii care i-au asigurat pana in anii 60 independenta energetica si economica. In plus, Bucurestiul nu era motivat in nicio masura de visul panslavist prin care Moscova a incercat sa seduca centrul Europei si Balcanii. Asumandu-si radacini latine, si doar o componenta secundara, inhibata,  de origine slava, Bucurestiul ar fi urmat sa se transforme intr-o enclava supusa unor presiuni imperialiste constante. Chiar si in perioada bolsevica, Bucurestiul si-a asumat un national-comunism cu note de opozitie fata de Moscova.

Resursele de petrol si gaze naturale ale Romaniei au fost epuizate in buna parte in deceniile 5-6 ale secolului 20, ani care au corespuns cu inceputurile industrializarii. Din acea perioada Romania a devenit importator de energie din Rusia, dar nu exclusiv. Astfel, relatiile cu Libia si Iraq au avut rolul de a nu expune total politica externa pe relatia cu Moscova. Ele au functionat insa numai pe petrol. Pe gaze naturale, productia interna este inca semnificativa, dar acoperind doar in parte nevoile de consum interne. Restul necesar este importat din Rusia, la unul din cele mai mari tarife din Europa.

Ca fost stat mare producator de gaze naturale, Romania mai are un capital, acela al depozitelor ce pot fi folosite pentru stocarea unor cantitatti enorme si pentru asigurarea regularitatii presiunilor, indiferent de fluctuatiile pe capete. Era insa prea putin pentru a seduce un proiect rusesc al carui proprietar, Gazprom, este vizibil deranjat de devotamentul Bucurestiului pentru politica americana si de atentia speciala, nationalista, pe care romanii o acorda Moldovei. Nabucco este astfel singurul proiect prin care Romania poate evita pe termen mediu izolarea energetica. Aprobarea proiectului si lansarea sa oficiala in Turcia este o data esentiala, dar pana cand tevile nu vor fi intinse intre Asia si Europa si nu vor fi umplute cu gaz, un asemenea pericol nu este complet depasit.

Angela Merkel, cheia de la Prima Casa

Prima Casa e una dintre solutiile bune propuse de guvernarile ultimilor ani. Fiind garantate guvernamental, creditele imobiliare rezolva o problema estentiala a Romaniei, criza de lichiditati; fiind plafonate rezolva o alta problema, specula imobiliara; fiind legate de EURIBOR (dobanda creditului se obtine dintr-o dobanda minimala a bancii creditoare plus EURIBOR) creditele au o mai mare stabilitate si o mai mica vulnerabilitate economica.

Dar cei interesati de acest tip de credit trebuie in mod principal sa isi calculeze planul de rambursare a creditului tinand cont ca EURIBOR va creste.

Acum (si incepand din 2008) EURIBOR se afla la valori deosebit de mici, subunitare. S-a aflat chiar si la 0.3% dar, deja, este in crestere. Prognoze ale BNR anunta ca posibil un curs pe 2011 de 1,3%. Prognoze ING disponibile in Romania anunta valori chiar mai mari. Cert este ca banii cu dobanda zero vor disparea si nu peste multi ani vom vorbi din nou de rate de 3-5% pentru Euribor, ca in primii ani de la lansarea acestui indice. Pe termen ceva mai lung, in 10-20 de ani, in functie de unele evenimente geostrategice, nu este imposibila nici macar o valoare cu doua cifre…

Pentru comparatie, alte dobanzi de refinantare, concurente cu Euribor, sunt de 5-8% in zona americana si ajung, tot pe dolar la 12% in zona araba.

Euribor este un indice tinut de o banca belgiana si reprezinta interesele bancare din zona euro. Vorbim deci de doua categorii majore de operatori – banci si state -, plus institutii financiare europene si mondiale si de dobanda de referinta la care acestea se imprumuta intre ele. In toate cazurile este vorba de macro-entitati care lucreaza direct cu Banca Centrala Europeana, cea care guverneaza moneda Euro.

Cateva observatii fundamentale: Europa are un surplus de capital, fapt reflectat de stabilitatea si cursul Euro; are un deficit de resurse naturale care, pe terme lung, o fac vulnerabila, si are o evolutie institutionala in permanenta transformare, ceea ce o face impredictibila intr-un orizont mai mare de 5 ani.

Acum ajungem si la Angela Merkel, respectiv la influenta Germaniei asupra monedei europene si, inclusiv, Euribor: Germania este statul din Uniunea Eurpeana cel mai activ economic, cu un comert exterior redutabil la nivel mondial. Economia Germaniei este motorul Uniunii Europene iar Budensbank pilonul pe care este construita Banca Europeana. Propunerile din ultimul an ale Germaniei de constituire a unui buget european, de disciplinare a bancilor si statelor cu actiune in zona euro, ca si introducerea unor limite bugetare in privinta deficitului public in statele membre duc spre disolutia puterii bancilor centrale din statele membre si consolidarea pozitiei si operatiunilor Bancii Europene. Cu o Europa transformata dintr-o colectie de state intr-un stat federal, Euribor ar deveni un indice mult mai expus la economia reala si piata financiara si ar ingloba presiunile venite din zona bancara a fiecarui stat membru in parte, devenind o suma intre ROBOR (dobanda interbancara din Romania), LIBOR (cea din Anglia), cea din Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Ungaria, Polonia etc, nemaireflectand strategia UE, ci problemele efective ale fiecarei economii nationale in parte.

Doua concluzii majore: piata imobiliara din Romania, intens speculata in anii trecuti, se afla inca sub media europeana, dar nu cu mult. In Anglia metrul patrat constuit se vinde cu o medie de 1500 euro, dar in Portugalia cu numai 1000. Cu preturi ajunse la 700-1000 euro mp, Romania este deja pe trend. Daca adaugam pretului de achizitie / constructie costurile unui credit imobiliar, ajungem la 1400-2000 euro mp in conditiile de creditare de azi. Daca Euribor creste pana la o valoare de 3-4%, valoarea finala rezultata este peste 2000 euro. Asemenea valori sunt acceptabile daca imobilul este cumparat pentru a fi locuit, dar inacceptabile ca investitie imobiliara. Cel mai probabil cei care achizitioneaza acum vor vinde in pierdere.

A doua concluzie este ca dobanda pentru creditele Prima Casa se va dubla in urmatoarea perioada, reflectand cresterea Euribor spre un trend plauzibil de 3-5%. Se va ajunge astfel la o dobanda agregata de cca 10%, poate chiar peste, in urmatorii 5-7 ani. Veniturile romanilor (ca membri ai unui stat care vrea sa abandoneze leul si sa adopte Euro) vor creste si ele, dar nu cu acelasi tempo. Astfel, exista riscul unei iesiri din marja in orizontul a 2-8 ani, perioada in care rata de crestere a creditului va surclasa semnificativ rata de crestere a veniturilor. Dupa depasirea acestei marje, este de asteptat o stabilizare a celor doua cursuri si o usurinta in suportabilitatea creditului.

Razboiul din Iraq. Previziuni economice si politice

Razboi impotriva razboiului

Pretext: Saddam

O cruciada ciudata se desfasoara in mass media internationala. Spun cruciada pentru ca in diplomatia de varf, participantii se fanatizeaza in pozitiile lor pe zi e trece. Spun ciudata pentru ca zilele acestea s-au creat aliante ilogice (Franta si Germania alaturi de China si Rusia impotriva Americii si Angliei) si clatina legaturi care parea solide.

Nicu Ilie

Criza iraqiana nu este primul eveniment major dupa disparitia comunismului. Dar pentru prima data acum se pune in discutie soliditatea unor organisme internationale precum NATO sau UE. Rivalitate a lumii vechi cu lumea noua, asa cum se tachineaza marii ministri de externe? Vazuta dintr-un colt de Europa, criza pare a fi una care opune statele din sfera limbii engleze si celelalte state ale lumii. Orice se poate specula in anomalia acestei situatii si analistii internationali fac asocieri istorice, economice, geopolitice, antropologice fara nici un pic de mila dar si fara prea mult temei.

Un prim nivel de abordare este cel al legalitatii “razboiului preventiv”, iar acest lucru se dezbate in Consiliul de Securitate. Cu alte cuvinte, posibilitatea ca marile puteri sa poata declansa razboaie neprovocate, lucru pentru interzicerea caruia a luat fiinta ONU si mai ales Consiliul de Securitate. Propunerea americana ataca insasi constitutia Consiliului, chiar daca trucurile avocatesti fac ca acest lucru sa fie mai putin brutal. In aceasta faza a discutiei, Iraqul lui Saddam Hussein este subiect pasager. Oricare ar fi tinta, discutia trebuie purtata. Consiliul de Securitate a acceptat interventia americana in Afganistan fara tragere de inima, mai mult ca o compensatie a atacului din 11 septembrie. Nici atunci, ca si acum, nu existau indicii clare ca Osama bin Laden se ascunde in Afganistan, cum nu se stie nici acum unde se ascunde. Afganistanul a fost insa o tinta ieftina: tara e saraca, fara o istorie mondiala si lipsita de petrol – adica exact ceea ce nu este Iraqul. Un atac al americanilor tocmai in momentul cand Saddam s-a deghizat in porumbelul pacii ar compromite iremediabil pozitia de instanta mondiala a Consiliului de Securitate. Fara dovezi, declansarea unei reactii de forta ar fi doar un triumf al fortei.

Daca la Geneva se dezbate o problema de drept international, la Bruxelles se dezbate una de jurisdictie. Cautandu-si o pozitie unitara in problemele internationale, Uniunea Europeana tinde sa devina un stat suprastatal, al doilea sau poate primul stat din lume.

Europa la a doua tinerete

UE este deja o mare forta economica. O piata comuna uriasa, deocamdata a patra din lume, o capacitate productiva care la multe capitole detine primul loc in lume si o moneda consolidata si in plina ascensiune – Uniunea Europeana a reusit sa readuca Europa pe o pozitie de forta dupa ce in ultimii 50 de ani evolutiile eonomice cele mai importante erau inregistrate la Washington, Tokyo sau in tarile exportatoare de petrol.

In timp ce americanii mai vorbesc inca de lumea veche si lumea noua, UE tocmai incearca sa devina cel mai nou stat din lume: isi pregateste o constitutie, intentioneaza sa aiba un singur minister de externe si doreste constituirea unui corp militar comun. Adaugati asta la situatia economica si veti obtine un subiect neplacut la Washington.

Pentru unii americani, indeosebi din sfera financiara, constituirea Uniunii Europene a aparut ca fiind o succesoare a Uniunii Sovietice: adica un rival al SUA. Inca de la primele eforturi a aparut clar ca noua Europa va refuza sa navigheze in siajul Washingtonului si ca va avea o capitala conventionala la Bruxelles si doua capitale politice, la Paris si la Berlin. Pozitia particulara a Marii Britanii, angajata doar partial in UE (mentine inca lira sterlina ca moneda nationala) in timp ce este cel mai intim stat al SUA (cele doua tari detin unitati militare si tehnologii de razboi comune) a facut ca Oceanul Atlantic sa fie o frontiera mai putin impermeabila si mai putin distincta.

Acelasi rol l-a jucat in ultimii ani si NATO care, pe harta vorbind, pare o reuniune a SUA si UE. Capitala e in Europa dar, prin statut, conducerea este dominata de americani. Din acest motiv, in timpul lui De Gaulle, Franta a si parasit pentru un timp alianta. Creata impotriva lui Hitler si a lui Stalin, Alianta Nord Atlantica traverseaza o criza de personalitate: nu gaseste nici un adversar clar impotriva caruia sa faca planurile de lupta. In ultimii zece ani NATO se extinde si aplicatiile sale se desfasoara cu adversari ipotetici. Multi dintre fostii adersari sunt acum tari membre.

In realitate lucrurile nu sunt nici atat de clare nici atat de dramatice ca in analiza. Dar tensiunile exista si daca ar exista un domeniu al psihologiei istoriei, doctor Freud al Capitalelor ar vorbi despre un complex al superioritatii si inferioritatii, abil disimulat prin sintagmele “lumea veche” si “lumea noua” prin care fiecare om politic intelege ce vrea.

Porumbeii

Partizanii solutiilor pacifiste sunt numiti in media engleze “porumbeii”. Franta este doar contextual o campioana a pacii in momentul de fata. Miscarile pacifiste au cuprins intreaga lume, strangand milioane de participanti atat la Bagdad cat si la Londra cat si in indepartata Australie. Oameni care au vreo miza in razboiul contra Iraqului dar mai ales oameni care n-au nici de pierdut, nici de castigat, s-au reunit in marsuri uriase. Se intampla ceva la Washington daca asemenea manifestatii trec neobservate cand despre un miting precum cel din piata Tien Amen Casa Alba a facut metri cubi de comunicate.

Lumea intreaga pare reunita nu pentru a salva Iraqul ci pentru a salva SUA de ea insasi.

Razboiul: implicatii economice

Prea putine dintre analize contextualizeaza razboiul si situatia economicca. Cele mai previzibile evolutii sunt ca dolarul va scadea atata timp cat se mentin tribulatiile in privinta razboiului, care sunt o nota proasta pentru capacitatea Casei Albe dar ar putea avea efecte catastrofale pe termen scurt asupra economiei americane sau asupra unor ramuri ale sale.


Dupa izbucnirea razboiului, cel mai important factor va deveni petrolul. Daca inlocuirea regimului de la Bagdad nu va fi efectuata rapid, urmata de o pacificare totala, statele exportatoare de petrol vor gasi motive pentru a forta cresterea pretului acestuia. Impactul asupra comertului mondial ar fi slabirea euro si a yenului, monede bazate pe arealuri economice lipsite de resurse proprii de petrol, si o stabilizare a dolarului care are in spate rezerve de petrol sigilate in Statele Unite si are o pozitie privilegiata de acces la petrolul unor mari producatori precum Arabia Saudita si Kuwait din zona Golfului dar si Venezuela sau Mexic din America Latina. O alta problema legata de petrol va fi dupa cucerirea Iraqului. Chiar daca Saddam va distruge mari capacitati, resursele sale raman in continuare uriase iar tara va avea nevoie de mari cantitati vandute in scurt timp pentru a efectua reconstructia. Cine va pune mana pe aceste resurse? Anglia, ca tara care a detinut protectoratul Iraqului timp de 50 de ani inainte de independenta, are mari motive s-o faca, la fel ca si legatara sferelor de influenta coloniala ale sale, Statele Unite.

Bomba kurda

Daca Turcia va fi mana pe care Washingtonul o va folosi pentru a scoate castanele din foc, impactul actiunii nu se poate restrange la Iraq. Turcia ar urma sa primeasca mandat asupra zonelor kurde din nordul Iraqului. O scurta privire istorica arata cat de incendiara este situatia.

La inceputul secolului XX, Iraqul facea parte din ramasitele Imperiului Otoman. O buna parte din influenta o cucerisera britanicii, atrasi nu de petrol ci de vechea stralucire a orasului Califilor, Bagdad. Anglia era stat protector traditional pentru Imperiul otoman. Primul razboi mondial a gasit insa cele doua state in tabere rivale. La sfarsitul razboiului, Anglia a impartit cu Franta cea mai mare parte a teritoriului, infiintand state mai mult sau mai putin arbitrare ca Palestina, Liban, Siria, Iraq. Cele mai multe dintre aceste state au avut in urmatorii ani mari conflicte de frontiera si sunt in razboaie nesfarsite. La crearea lor s-a tinut insa cont de unele traditii etncice si culturale care au fost in buna parte apreciate de lumea araba. O populatie nu si-a gasit insa atunci statul ei: populatia kurda, care dupa estimarile unor militanti kurzi totalizeaza astazi 22 milioane de oameni. Aceasta este impartita intre trei state: Turcia, Iraq si Iran.

Nesupusi si lisiti de unitate, kurzii sunt un mar al disputei si un fenomen de subductie a placilor seismice ale zonei. Sprijinul aordat lor sau dorinta de a-i cuprinde intr-un singur stat a fost cauza a trei razboiae deschise si a mai multor razboaie civile, masacre si miscari teroriste sau gheriliere.

In Turcia kurzii se plang de deznationalizare. Cea mai importanta forta de rezistenta kurda de aici este PKK, al carui lider, Ocalan, a fost capturat de turci dupa 20 de ani de lupta. Ei acuza armata turca de genocid in 1985 si in 1992. Drepturile de folosire ale limbii proprii sunt, dupa unele surse, limitate, dupa alte surse, interzise. In Iraq, dupa mai multe razboaie civile, kurzii detin constitutional statutul de a doua natiune a tarii, cu drepturi egale cu ale arabilor. Acest statut nu a impiedicat insa alte doua conflicte majore cu armata lui Saddam, si zeci de revolte locale. In Iran nu au drepturi specifice, religia fiind considerata singura prioritate a statului.

Un mandat turc asupra zonei kurde va crea aici un permanent teatru de lupta, regiunea fiind dorita si de Iran. In plus, kurzii nu lupta doar impotriva statelor care ii domina, ci si unii impotriva altora.

Razboiul: consecinte religioase

Bagdadul este unul dintre cele mai importante locuri sfinte ale lumii musulmane, fiind timp de o mie de ani resedinta califilor, cele mai mari figuri ale religiei musulmane. In plus, orasul a fost cucerit de musulmani sub conducerea lui Ali “Leul lui Dumnezeu”, ginerele Profetului si cel mai iubit personaj al musulmanilor. El simbolizeaza fanatismul in lupta pentru victoria Coranului.

Locurile sfinte au o importanta deosebita in religia musulmana, care este una destul de simpla sub aspect ritual si nu are sfinti canonizati sau o cultura a facatorilor de minuni. Acestea sunt inlocuite cu un devotament special fata de locurile in care au trait oameni considerati modele ale bunilor credinciosi. De un devotament special in lumea musulmana se bucura Bagdadul, al doilea loc sfant ca importanta dupa Mecca, capitala traditionala a islamului si detinator al unora dintre cele mai importante moschei din lume.

O eventuala distrugere a orasului intr-o campanie de bombardamente ar arunca in aer lumea musulmana si ar genera in mod cert un val de faantism antiamerican si antieuropean ale carui forme sunt imposibil de prevazut.

Protejat de moscheile Bagdadului ca de un scut antiracheta, Saddam pare a avea zilele numarate. Criza Iraqului a facut sa observam mai atent, in marile capitale ale lumii cercuri de interese si tensiuni care arata schimbari majore pe termen mediu.

“La rascruce de vanturi”, Iraqul este o provocare zonala, una etnica si una religioasa. Este o provocare economica si geopolitica. Criza iraqiana n-a aratat inca ce arme ascunde Saddam, ci doar cat de fragila poate fi lumea. Lucrurile sunt insa atat de complexe incat toate analizele devin adevarate. Si asta pentru ca nu exista inca nici un adevar complet ci doar o uriasa evolutie gigantica si interesanta, petrecuta pe fata.

Imaginea Romaniei, 2003. Preluare de pe nicuilie.eu, sectiunea Documentar