Category Archives: Opinie

Guvernul a manipulat ilegal cursul de schimb pentru a percepe accize mai mari

Guvernul a manipulat ilegal cursul de schimb pe 28 septembrie pentru ca pe 1 octombrie sa obtina un curs de schimb leu -euro cu 20 de puncte mai mare. Cursul din ultima zi a lui septembrie este cel mai important pentru stat intrucat acesta este luat ca reper in calculul accizelor pentru anul urmator, deci un curs mare, crescut artificial, duce la marirea pretului la tigari, alcool, cafea si toate celelalte marfuri accizabile. Fortand cursul de schimb pentru a obtine un avantaj in dauna consumatorilor, guvernul comite o ilegalitate si ar trebui sanctionat. Ministrii responsabili (recte Florin georgescu de la Finante) ar trebui sa raspunda penal, aidoma directorilor de companii sau fonduri care manipuleaza in interesul organizatiei lor diverse valori mobiliare.

Pe 27 septembrie, cursul leu euro era 4,5140. A urcat pe 28 la 4,5331. Pe 29 si 30 septembrie a fost weekend si nu s-a tranzactionat. Pe 1 octombrie s-a inregistrat un curs de 4,5178, dar deja porumbelul zburase! Pe dolar, in aceleasi zile, cursul leului a fost in usoara scadere, la fel si pe DST. Pe pietele internationale, in aceeasi perioada, euro a scazut -0.14 %  fata de dolar.

 

Cedarea de suveranitate, unica sansa a Romaniei

In ciuda multor eforturi, Traian Basescu va lasa in urma – oricand i se va termina mandatul, la termen sau la mica intelegere – institutii insuficient consolidate; insuficient creionate chiar. Am mai scris despre asta, cand inca se mai puteau face lucruri, si imi pare rau sa imi dau singur dreptate.

A fost o scurta perioada, de circa opt luni, in care PDL a detinut o putere reala, respectiv majoritate parlamentara si o Curte Constitutionala iesita din adversitate. In acele luni responsabilii partidului si ai aliantei puteau face lucruri ireversibile pe calea modernizarii statului daca s-ar fi muncit mai bine si mai mult. Guvernul Boc si cabinetul MRU si-au ratat intrarea in istorie, afisand o oboseala sistemica dupa gherila parlamentara prin care trecuse PDL si dupa pierderile de imagine la care se expusese voit, dar si prin naivitati. Boc s-a dovedit doar un primar pus in fruntea unei tari, iar MRU a pierdut timp cu experimentul unui guvern-pepeniera. Celelalte limite, bariere si dificultati nici nu merita mentionate aici. Doar  ca enumerare – coabitarea cu un UNPR populat in buna masura cu PSD-isti fugiti dupa ciolan; cu un UDMR disciplinat, dar cu eternele probleme identitare, care il fac sa semene mai mult cu un adolescent decat cu un partid. Plus “coabitarea” interna in PDL si ulcerele ascuse ale partidului: un stoc redus de tehnocrati in aparatul de partid si pretentia de a acoperi cu acestia zeci de mii de functii publice si semi-publice (in asa-zisele “deconcentrate”). Mecanisme ineficiente de selectie interna si de promovare a oamenilor capabili, in defavoarea oamenilor eficienti. Incapacitatea de a se reforma si de a se transforma din mers dintr-un partid al primarilor intr-unul al ministrilor – toate acestea sunt motive; iar de motive au nevoie doar luzarii.

Singurul lucru bun ireversibil facut de Basescu este imprumutul de la FMI si, ideosebi, presiunea politica pe care acest imprumut o va exercita. Acordul cu FMI aduce o oarecare cedare de suveranitate, cel putin pe politici macroenomice in segmente cheie. Aventura politica a devenit o chestie totusi pe termen scurt in Romania. Niciun aventurier, nici actualul Ponta, nici eventualul Dan Diaconescu, nu se pot lansa in politici economice aberante decat, cel mult, pe termen de 6 luni – un an.

Totusi, desi niciun aventurier politico-enomic nu mai poate avea o cariera de lunga durata in Romania, se poate presupune ca numarul acestor aventurieri va fi, practic, nesfarsit. Sunt favorizati de o populatie revansarda, incapabila sa inteleaga principii de baza ale democratiei si ale economiei de piata si cu un dispret istoric pentru norma si lege. Este vorba despre dezradacinatii din mediul rural, oameni fara valori stabile si sustenabile, cu atitudini obsesiv-compulsive fata de institutiile urbane. Oricat de putin mi-ar placea Iliescu sau Nastase sau Ponta, ei sunt, la fel ca si Gadea, DDTV, Gigi Becali sau Mircea Badea, doar obiectivari ale acestui public din mintea caruia valorile traditionale, bunul-simt al taranului, au fost extrase, insa fara a fi inlocuite cu o cultura solida, organica, ce poate defini un public urban. Putem sa vorbim de un public post-comunist, dar asta defineste doar o simptomatica, nu boala din spatele acestuia.

Acest public va favoriza lideri obsesiv-compulsivi si nu poate fi calmat decat cu sedative financiare.

Noua generatie de politicieni crescuti in incubatoarele unor partide este optimizata pentru a specula gusturile si vulnerabilitatile unei asemenea populatii. Ale unui electorat care, din ignoranta si incultura, iubeste cand isi face singur rau.

Dupa puseele de urbanizare fortata din anii ’60, ’80 si 2000, pe actualul model demografic, Romania nu se poate moderniza prin forte proprii si nu poate ajunge o democratie functionala, un stat de drept si o economie performanta. “Prin noi insine!” nu poate fi o optiune nationala atunci cand natiunea iti raspunde “Ba pe-a ma-tii!”.

Cedarea de suveranitate este singura cale prin care Romania si romanii mai pot progresa si pot tine pasul cu istoria. Intrarea in Uniunea Europeana, fara cedari majore ale suveranitatii, nu are nicio noima. Nu putem accepta rolul de “rednexi” ai Europei! Acorduri de tipul celui cu FMI sunt esentiale pentru ca, sub controlul datoriei externe, sa existe blocaje ferme impotriva “sedarii financiare” a populatiei. Stabilirea externa a unei limite de deficit bugetar este, de asemenea, esentiala. Este singura cale prin care statul poate fi decapusat.

Insa tot ramane prea multa suveranitate la Bucuresti, in mana unor politicieni imorali (care vor fi schimbati,”rotiţi” permanent), ridicati pe umerii unei populatii inculte si neperformante (care nu poate fi schimbata). O Constitutie Europeana, trecerea la euro, aderarea la Schengen, cresterea atributiilor Comisiilor Europene, constituirea unui Cod Fiscal european si a unei contabilitati unificate, stabilirea unor institutii financiare, comerciale si juridice pan-europene – acesta ar fi pachetul de masuri minimale care ar permite iesirea Romaniei din aceasta fundatura in care, din nou, singura s-a bagat.

 

Suspendarea lui Basescu: o problema de IQ

sau “De ce sa modificam Constitutia cand putem s-o incalcam?”

Valorile europene: avem sau nu avem?

Era de asteptat ca UE sa transmita si altceva decat ingrijorari, iar daca n-a facut-o inca mesajul de miercuri al Presedintiei UE sa fie foarte dur.

Grosolania asta cu suspendarea presedintelui prin fortarea dincolo de orice limita a legislatiei si mult dincolo de orice limita a legitimitatii este prima enorma stridenta a Romaniei de cand suntem membri UE. Va tolera Uniunea asemenea apucaturi de stat central-asiatic la Bucuresti? Poate fi ea multumita doar ca USL mentine (deocamdata) o linie pro-americana? Sunt suficiente garantiile economice pe care le-a oferit? Ce se intampla cu valorile Occidentului?

Ca cetatean care contribuie la bugetul UE ma simt lezat de inactiunea liderilor europeni daca ei se vor multumi sa constate prostia politicienilor de la Bucuresti.

Evident, nimic nu e tragic in Balcani. Suspendarea lui Basescu nu e nici ea o tragedie. Gandirea rudimentara a fostilor comunisti – care alcatuiesc acum majoritatea clasei politice – nici ea nu e tragica. Episodul de azi e doar o alta faza, mai stridenta, a spectacolului grotesc pe care Bucurestiul il poate oferi agentiilor de presa internationale.

Dar, daca de la politicienii romani nimeni n-are nicio pretentie si daca de la poporul roman nimeni n-are nicio asteptare, de la Franta, Germania si Marea Britanie da.

De ce a fost nevoie de grobianism?

Ceea ce deranjeaza in actiunea USL este atitudinea grosolana, de fortare a legii in batjocura legii. Au creat un cadru juridic special pentru Basescu, instituind prin ordonante de urgenta (v. Legea Referendumului sau ordonanta contra Curtii Constitutionale) un sistem juridic indreptat clar impotriva unui singur om. In noul text al legii referendumului, singurul referendum care poate fi validat chiar daca nu se prezinta la vot jumatate din numarul alegatorilor este cel pentru suspendarea presedintelui. Evident articolul va fi modificat dupa referendumul contra lui Basescu.

Nu sunt inabilitati, nici macar gesturi datorate unei grabe “penalo-pecuniare”, asa cum s-a spus. Sunt marginile contondente ale unei gandiri limitate de ura a unor politicieni cu un IQ oricum submediocru. Oamenii astia au impresia ca daca se poate este si posibil!

Concluziile mele, ca ale Curtii Constitutionale vor veni peste 100 de ani

Nimic bun nu poate urma pentru Romania. Nici macar pentru PSD. Adrian Nastase este un exemplu pentru cum o atitudine de dispret a legitimitatii si a romanilor te scoate in peisaj si te duce in pragul sinuciderii. Iar Adrian Nastase nu era un prost, spre deosebire de cei de azi.

Corectiile vor veni insa din strainatate in primul rand. Ele vor avea forma unor schimburi total defavorabile pe moneda, pe companii si resurse nationale. Leul va fi pus in cap. In ciuda oricaror angajamente ale guvernului, o economie sanatoasa nu poate fi constuita pe o mizerie politica. Oricine ar fi consilierul primului ministru. Ca sa nu mai iau in calcul ca USL va trebui sa mituiasca alegatorii care voteaza contra lui Basescu si care il vor vota in urmatoarele alegeri. Bugetul va deveni astfel nesustenabil, iar gradul de indatoarare externa va creste. USL va trebui sa-si plateasca si sponsorii politici, ceea ce va accentua si mai mult nevoia de finantare externa. Iar investitiile straine sanatoase vor continua sa ocoleasca Romania, nu doar anul asta, ci mult dupa esecul sau succesul gestului de azi.

Ceea ce vreau sa spun in atatea cuvinte este totusi ceva simplu: ca prostia se plateste. Cazul Greciei, captiva inca mental in dictuaturile anilor ’60, si al Americii Latine, care s-a ruinat dupa regimurile populiste din ultima parte a secolului trecut, sunt exemple categorice. Ucraina, Italia si Spania sun aproape de faliment din motive similare. Legea trebuie aplicata numai cu inteligenta, iar trucurile avocatesti pot tine in Parlamentul Romaniei, dar duc natiunile intr-un singur loc: la groapa de gunoi a istoriei.

Ion Iliescu ar trebui sa le spuna beietilor astia ca principala cauza din care a cazut comunismul a fost ca sistemul ajunsese condus de prosti, de ramoliti si retardati.

Varstele strazii

Ca sustinator al unor reforme radicale, mai radicale chiar decat a izbutit actuala putere, mai rapide si mai determinante, n-am avut niciodata nicio indoiala ca acestea sunt asumate de populatie. Ca, desi in sondaje, opozitia iesea castigatoare (oricine ar fi populat sau intruchipat respectiva opozitie), romanii sustin, de fapt si in secret, masurile care ii pot face sa traiasca cinstit, sa fie eficienti si performanti. Iesirile in strada din ultimele zile, civilizate si lipsite de violenta in cea mai mare parte, ma fac sa ras-gandesc intreaga situatie.

Un protestatar isi aprinde o tigare cu ajutorul flacarilor ce ies dintr-un chiosc de ziare incendiat, in timpul unui miting antiprezidential, in Bucuresti, duminica, 15 ianuarie 2012. Protestul din Piata Universitatii a devenit violent dupa ce oamenii au rupt gardurile si au iesit in bulevard, unii aruncand cu pietre si bucati din caldaram in jandarmi, unul fiind ranit. Traficul rutier a fost blocat. Incidentele au avut loc in fata Teatrului National, Piata Timpului si Centrul Vechi. Unii dintre protestari au aruncat cu torte aprinse, cu pietre, cu bucati din caldaram si alte obiecte contondente, in bulevard si spre jandarmi. MEDIAFAX FOTO

Strada este forma de democratie zero. Din haosul strazii, prin existenta si participarea acestuia, ia nastere orice garantie a democratiei. O tara in care nu se poate iesi in strada – autorizat sau neautorizat – este una totalitara. Strada este si trebuie sa fie lumina de avarie a oricarei guvernari. Si cand spun asta nu ma gandesc la mitingurile organizate de sindicate sau de partide, cu pontaj, cu coregrafie, cu norma de scandari, cu participanti plictisiti si complezenti – ci la cele spontane, nedomesticite.

Sigur, nu ma astept si nici n-ar fi normal ca scandarile strazii sa devina numaidecat acte juridice. Sa se intample exact ce se striga acolo. Un cetatean – in strada sau la munca sau la el in casa – are, in actualul sistem electoral, acelasi drept de vot. Dar guvernul trebuia sa ia act si sa indrepte acele asperitati care starnesc radicalitatea opozitiei populare. In limitele bugetului si in cadrele generale ce descriu capacitatea economica a tarii.

Dincolo de mici masuri pompieristice – si ele necesare intr-o logica de stingere a “incendiului” – PDL trebuie sa demonstreze ca aude vocea din strada si sa produca, rapid, rezultate si eficienta. Discursul cu “am evitat falimentul” e bunut pentru oricine citeste stirile economice sau internationale, pentru oricine lucreaza, a lucrat sau are pe cineva care lucreaza in strainatate. Dar nu e suficient de bun. Eficienta guvernamentala e redusa, birocratiile nu au fost urnite pe drumul spre reforma, licitatiile publice ridica semne de indoiala, atribuirile politice de contracte, ca si amestecul politicului in economic e indubital, justitia ramane anchilozata si autista, incapabila sa stabileasca standarde juridice si morale. Mai multa determinare si eficienta sunt strict necesare. Oamenii pot accepta sacrificii, dar trebuie sa stie in ce scop. La urma urmelor, romanii au acceptat 50 de ani de munca fortata pentru ca au vazut “realizari marete”.

Revenind in strada: manifestatiile populare sunt cele care fabrica generatii. Traim cu totii din mostenirea unor strazi ca 1848 sau 1968. Ambele sunt revolutii esuate, dar ambele au creat generatii si au lansat filosofii. In Romania, 1989 este o alta revolutie esuata la nivel politic si comintar, dar una care a schimbat radical societatea. Ulterior, noi generatii s-au format in Piata Victoriei si Piata Universitatii. Eu sunt, prin varsta si ideologie, un reprezentant al generatiei 13-15, bastonata savuros de mineri intru apararea establishmentului post-comunist.

Acum ia nastere “o strada de stanga”, dupa ce decenii in sir elementele active ale societatii, cei capabili si cu sufienta energie pentru a iesi in strada, au impins, unor usor si putin putin, societatea spre dreapta. Fara a fi ajuns in vreun punct in care demnitatea colectiva, valorile morale, leadershipul, cumpatarea, respectabilitatea, altruismul, implicarea, eficienta si celelalte valori de dreapta sa fie stabile si implementate social si politic, gustul public migreaza spre un “aici si acum” stangist, multumindu-se cu o singura realizare liberala – dreptul la opinie. Este vina PDL de a fi impins, prin lipsa de comunicare si printr-o certa sterilitate guvernamentala, lucrurile pana aici, unde se forjeaza in strada, cu pensionari infratiti cu galeriile de fotbal, o noua filosofie comunitara, una care, in timp, va evolua spre euroscepticism si autarhie.

Cei din generatia mea sunt plecati din tara, foarte multi dintre ei. Strada a ramas unor bunici incapabili sa accepte ca si-au dedicat viata unei minciuni – comunismul – si unor nepoti care au invatat un singur lucru: ca atunci cand nu mai ai bani, ii ceri. Este ineficienta multora, dar responsabilitatea e a lui Boc si a lui Basescu. Ei se fac vinovati de a fi creat conditiile in care o subversivitate care altfel nu ar fi luat chip si s-ar fi dizolvat in istorie devine, in zilele acestea, flamura si crezul unei generatii.

O problema cu sfintii

Inca de mic, am o problema cu sfintii. Nu cred in ei si nici macar nu-i inteleg. Pe Dumnezeu – monofizic, trifizic – il inteleg si ii inteleg locul, rolul, abilitatile, capacitatile si functia; indiferent de doctrina oricarei schisme, il inteleg. E logic, e natural, e normal – oricat de complicata sau ezoterica ar fi doctrina ce il descrie. Oricate locuri goale ar lasa dogma – il inteleg. Chiar daca nu cred in el, Dumnezeu mi se pare normal din punct de vedere cultural, conform cu mintea umana.

Sfintii nu. Sfintii sunt nonsensul normalitatii ridicate la rang de sacru.

Sfintii sunt niste oameni care si-au trait viata asa cum trebuia. Care au respectat, cel putin pentru o parte a vietii lor, normele religios-comunitare pe care si le-au asumat. Care au trecut de litera din legi si reflecta spiritul doctrinei. Atata tot.

Am tot respectul pentru asemenea oameni (chiar daca nu sunt de acord cu unii dintre ei). Dar nu asa ar trebui sa fie toti cei care isi asuma o doctrina, fie ea religioasa, fie morala sau politica? Sa se intrebe asupra ei, sa creada in ea si sa actioneze cu devotament? Exista in Biblie si o altfel de linie de comportament ceruta de  Cristos crestinilor? Exista si un crestinism pentru lichele?

Religia propune doar doi oameni: bine-credinciosul si necrediciosul. Adularea credinciosului nu face decat sa lumineze asupra masivei probleme a credintei mediocre. Adorarea sfintilor dezvaluie in cei care o practica un sentiment al nimicniciei, asumarea unui stadiu de necredincios cu aspiratii catre beneficiul final – nemurirea – dar incapabili macar sa il ceara nemijlocit. Niste pariori, a la Pascal, care nu adera cu adevarat la doctrina pe care si-o asuma. In schimb, ii venereaza, just in case, pe cei care au fost in stare sa o faca.

Ar fi, in final, o problema a credinciosilor si a episcopilor – daca acest tip de farsa n-ar fi contaminat fiecare stadiu de constiinta sociala. Cum putem asadar spera la libertate si democratie atunci cand micul elector doreste doar beneficiul final, fara a fi dispus la niciunul din eforturile pe care libertatea si democratia le cer pentru a fi instaurate?

Si, asa cum in biserica unui surogat de credinta ii raspunde un surogat de intelepciune – teatrul liturgic -, democratia e inlocuita in strada de circul electoral. Produsul lui Iisus, ca si produsul lui Solon, este caricaturizat pretutindeni si singurul care e a-tot-triumfator e produsul lui Pascal.

Romania – evenimentele anului in 2011

O analiza economico-sociala

Un numar de evenimente care numai rareori au tinut prima pagina a ziarelor si au determinat vii dezbateri tv vor influenta anii ce urmeaza si le transforma in cele mai importante din acest an. O lista a acestora, intr-o ordine ce tine de alegerea personanala si propria capacitate de a le estima impactul, este urmatoarea:

1. Romanii au primit drept de munca intr-un numar de tari europene si, in primul rand in Germania. Evenimentul a avut loc la sfarsitul anului 2011, dupa ce in cursul anului avusesera loc si alte evenimente pe piata muncii din Uniunea Europeana, unele dintre ele cu impact negativ. Aici trebuie mentionate restrangerea dreptului de munca pentru straini in Spania si “falimentul” Greciei care face aceasta tara mai putin atractiva pentru forta de munca din Romania. Munca in strainatate este una din principalele cai de dezvoltare a Romaniei, “capsunarii” trimetind anual in tara procente intregi din PIB. Dincolo de valoarea directa, munca in strainatate ajuta Romania sa tina sub control problema somajului si, pe de alta parte, se constituie in factorul de modernizare a Romaniei cu cel mai mare impact social: peste hotare muncesc predominant oameni saraci, proveniti din Romania profunda, neinformata si conservatoare, care se intorc cu mentalitati schimbate si cu puncte de vedere influentate de gandirea europeana.

2. Angajamentele europene ale Romaniei in acordul de limitare a deficitului public. Realizat la initiativa Germaniei si Frantei, acordul este unul deosebit de important la nivelul statelor UE care isi vor reduce astfel politicianismul si vor trece spre o dezvoltare organica, sustenabila si in raport cu nevoi obiective. Totodata masura este una de centralizare in UE, spre realizarea unui statut de Statele Unite ale Europei. Situarea Romaniei in acord inseamna o schimbare de vector in politica internationala, centrata in ultimii ani pe relatia cu Washingtonul, iar reorientarea spre Berlin era alegerea logica si necesara, fundamentata pe nevoile economice ale Romaniei si pe capacitatea Germaniei de a genera bunastare regionala. Consolidarea monedei europene, principalul etalon de plati in Romania chiar inaintea indeplinirii criteriilor de convergenta (contractele se negociaza de regula in Euro) vine la pachet cu toate acestea. Din pacate, angajamentul Romaniei nu este inca definitiv, el urmand a fi sanctionat legislativ in 2012, iar politicienii au anuntat deja puncte de vedere discordante.

3. Acordurile cu FMI. Finalizarea acordurilor de asistenta economica cu Fondul Monetar in anii precedenti, precum si pachetul de masuri economice care le-au insotit, au asigurat si asigura inca o pozitie solida Romaniei pe plan financiar. Masurile de reducere a deficitului public, precum si reducerea, prin efect indirect, a deficitului pe balanta comerciala, duc spre o economie reala insanatosita, capabila sa produca in conditii de randament, sa asigure portii mai mari din cererea interna si sa capete o competitivitate la export (inca de plan doi, ca subcontractori pentru operatiuni industriale desfasurate in Germania, Cehia si Franta).

4. Retragerea din Romania a unor companii globale. Nokia si Tnuva, cu mii de angajati si procente de PIB contributie in economia Romaniei au parasit tara in 2011, aducand un prejudiciu direct economiei romanesti, prin pierderea unor cote de activitate economica, si indirect, prin impactul unor asemenea stiri asupra dificultatii de a atrage noi investitii straine. Ambele companii au parasit tara din cauza unor dificultati interne in realizarea competitivitatii. Nokia a pierdut intr-un singur an statutul de lider in telefonia mobila, toate tehnologiile sale devenind invechite dupa ce a fost lansat iPhone si telefoanele cu software complex. Israelienii de la Tnuva nu au reusit sa se impuna pe piata interna de lactate, dupa ce au facut o investitie cofinantata cu fonduri europene. Segmentul laptelui de lux este o provocare economica nerealista intr-o tara cu producatori naturali de lactate, iar marcile si strategiile de marketing ale Tnuva au fost greoaie si neprietenoase. Alte investitii straine au fost retrase sau relocate in tarile din jur, dovedind ca mixul salarii+taxe trebuie ajustat in scurt timp pentru ca economia reala sa castige in competitivitate. Realitatea este ca Guvernul a reusit sa fiscalizeze o mica parte a activitatii economice din Romania si, pentru a compensa, suprataxeaza companiile care platesc taxele in mod real. Si, daca nivelul general de impozitare este sub cel din tarile apusene, el este totusi peste cel al unor tari vecine. Asta ne face neatractivi pe termen mediu si scurt.

5. Respingerea extinderii Schengen. Vestile bune de pe piata legala a muncii in UE sunt partial anulate de neprimirea Romaniei in spatiul Schengen. Desi, tehnic, Schengen se refera la turism, respectiv la posibilitatea de a calatori liber in toate statele care fac parte din acord, impactul sau este foarte mare in ceea ce priveste aspectele legale si juridice din Europa. In fapt, Schengen se refera la posibilitatea muncii la negru si la prioritatea combaterii criminalitatii transfrontaliere. Astfel, Romania, exportator de forta de munca la alb si la negru, precum si un stat care are probleme grave cu coruptia, impunerea si mentinerea legalitatii, este un stat care are putine sanse de a fi primit pe drept in acord si poate spera, cel mult, la unele foavoruri politice.

6. Semnarea acordului Nabucco. Obtinerea suportului politic pentru aductiunea de gaze naturale din Caucaz, prin Romania, catre Austria, Italia si Germania, reprezinta primul pas cu adevarat important pe piata energiei. Diplomatia romaneasca a sustinut proiectul inca din urma cu un deceniu, cand a fost lansata ideea, conducta lovindu-se insa permanent de dificultati de ordin politic, multe dintre ele fiind generate de opozitia Rusiei care doreste un proiect concurent, aflat sub controlul sau. Intrarea Turciei in Nabucco, in vara, a insemnat finalizarea demersurilor politice si intrarea intr-o etapa investitionala a proiectului. Impactul este regional, conducta urmand a diminua controlul Gazprom in Europa, atat asupra economiilor occidentale, consumatoare de hidrocarburi, cat si asupra regiunii Caspice, producatoare de gaze si petrol. Romania isi valorifica depozitele de gaz mostenite din exploatarile de gaz din Transilvania, in deceniile precedente, si isi asigura accesul la resurse internationale pe masura ce propriile sale rezerve se epuizeaza. In prezent, importul din Rusia pentru asigurarea decalajului dintre productia interna si consumul intern, reprezinta o presiune mare asupra balantei comerciale, pretul obtinut fiind unul dintre cele mai mari din Europa.

7. Scutul antiracheta. Incheierea acordului romano-american pentru amplasarea la Deveselu, langa Caracal, a unor elemente ale scutului NATO antiracheta ar fi fost, intr-un an mai putin dominat de turburente economice globale, evenimentul cel mai important. El reprezinta definitivarea eforturilor Romaniei de a obtine garantii militare.

8. Intarzierea programului de autostrazi. Autostrazile reprezinta in ultimii ani cel mai mare proiect civil in care este implicata Romania, dar guvernele sunt complet nepregatite sa realizeze controlul si sa directioneze managementul pentru un proiect atat de mare. Inaugurarea noilor drumuri pe fasii, constructia unor “semi-autostrazi” si eternele renegocieri de contracte, fac ca termenele sa fie permanent amanate iar obtinerea functionalitatii programate sa nu poata fi atinsa. Calitatea transporturilor este esenta dezvoltarii economice, iar Romania are cai ferate si sosele invechite, consumatoare de timp si carburant. Libera circulatie a marfurilor si subansamblelor este astfel grevata, costurile de productie mai mari, iar randamentul economic mult mai mic. Transporturile sunt atat de proaste in Romania incat este afectata insasi scalabilitatea productiei, respectiv capacitatea industriala de crestere a cantitatilor pana la niveluri la care productia sa fie cu adevarat rentabila.

9. Integrarea in circuite culturale europene. Succesul de public al unor festivaluri precum George Enescu sau TIFF, precum si participarea internationala semnificativa la asemenea evenimente, sunt semnale ca Romania a facut primii pasi catre iesirea din autismul si autarhia in care national-comunismul impinsese cultura romana. Bariera lingvistica se mentine, iar primele care profita sunt artele care folosesc in principal alte forme de limbaj (vizual sau muzical), incepand cu cinematografia, continuand cu artele plastice si muzica. In plastica, exista grupuri de artisti romani care au reusit sa obtina cote de piata semnificative in strainatate, fiind inca necunoscuti in Romania, unde veleitarismul si fuga dupa sinecure si stipendii sunt inca dominante. In muzica, pe langa succesul festivalului Enescu mai trebuie mentionate si evolutiile din muzica pop, cu artisti precum Inna, Edward Maya sau Alexandra Stan care au obtinut importante succese internationale.

10. Poluarea in mass media. Reducerea drastica a bugetelor de publicitate, dupa cresterea exploziva din 2007-2008, a dus la disparitia unor numeroase publicatii si la decaderea presei scrise. Pentru multe dintre publicatiile ramase, indiferent de canalul folosit (tv, print, internet, radio), supravietuirea s-a facut prin legarea de bugete de aservire, cu o scadere dramatica a standardelor deontologice si morale. Lipsa unei normativitati a profesiei (Clubul Roman de Presa practic s-a dizolvat) si starea proasta a legislatiei civile din Romania, au dus la o tabloidizare masiva, la o comunicare publica rebarbativa si isterica. Astfel, mass media “de public”, finantata prin cumparare directa, se indreapta spre utilizarea exclusiva a fotografiilor cu continut sexual sau insultator, in timp ce mass media “de buget”, unde finantarea se face prin publicitate si subventii, se dedica publicitatii mascate si amestecului indecidabil de informatie si influenta politica sau economica netransparenta. Cazurile limita sunt ziarele si emisiunile de paparazzo, precum si ascensiunea OTV, televiziune in jurul careia s-a format un partid cotat cu oarecari sanse in alegeri si care impresioneaza prin diletantism, ignoranta si abordari suburbane ale unor teme si subiecte majore.

Mentiune:  Catastrofa de la bac. Promovabilitatea sub 30%  la examenul de bacalaureat poate fi si ea citita ca un semn de intyrare in normalitate, date fiind conditiile foarte proste in care s-a desfasurat invatamantul in ultimele decenii. Degradarea era foarte evidenta din testarile europene in care invatamantul romanesc obtinea cele mai proaste medii din Uniunea Europeana. Dar sistemul intern dadea aparenta bunei functionari, cu zeci de mii de absolventi de facultate in fiecare an. Scurt-circuitul de la bacalaureatul din 2011 ar putea fi un semnal pozitiv numai daca va duce la modificari radicale, ce ar putea insanatosi intregul sistem. O mini-reforma a fost efectuata in acest sens, dar pasii sunt mici si exista suspiciunea ca o schimbare politica la conducerea ministerului ar duce si la abandonarea acestor politici si la reinstaurarea mediocritatii automultumitoare.

Supra-statul, made in Europe

Cautandu-si o pozitie unitara in problemele internationale, Uniunea Europeana tinde sa devina un stat suprastatal, al doilea sau poate primul stat din lume.

Europa, sustinuta de America si Africa, grafica de William Blake
Europa, sustinuta de America si Africa, grafica de William Blake

Europa la a doua tinerete

UE este deja o mare forta economica. O piata comuna uriasa, deocamdata a patra din lume, o capacitate productiva care la multe capitole detine primul loc in lume si o moneda consolidata si in plina ascensiune – Uniunea Europeana a reusit sa readuca Europa pe o pozitie de forta dupa ce in ultimii 50 de ani evolutiile eonomice cele mai importante erau inregistrate la Washington, Tokyo sau in tarile exportatoare de petrol.

In timp ce americanii mai vorbesc inca de lumea veche si lumea noua, UE tocmai incearca sa devina cel mai nou stat din lume: isi pregateste o constitutie, intentioneaza sa aiba un singur minister de externe si doreste constituirea unui corp militar comun. Adaugati asta la situatia economica si veti obtine un subiect neplacut la Washington.

Pentru unii americani, indeosebi din sfera financiara, constituirea Uniunii Europene a aparut ca fiind o succesoare a Uniunii Sovietice: adica un rival al SUA. Inca de la primele eforturi a aparut clar ca noua Europa va refuza sa navigheze in siajul Washingtonului si ca va avea o capitala conventionala la Bruxelles si doua capitale politice, la Paris si la Berlin. Pozitia particulara a Marii Britanii, angajata doar partial in UE (mentine inca lira sterlina ca moneda nationala) in timp ce este cel mai intim stat al SUA (cele doua tari detin unitati militare si tehnologii de razboi comune) a facut ca Oceanul Atlantic sa fie o frontiera mai putin impermeabila si mai putin distincta.

Acelasi rol l-a jucat in ultimii ani si NATO care, pe harta vorbind, pare o reuniune a SUA si UE. Capitala e in Europa dar, prin statut, conducerea este dominata de americani. Din acest motiv, in timpul lui De Gaulle, Franta a si parasit pentru un timp alianta. Creata impotriva lui Hitler si a lui Stalin, Alianta Nord Atlantica traverseaza o criza de personalitate: nu gaseste nici un adversar clar impotriva caruia sa faca planurile de lupta. In ultimii zece ani NATO se extinde si aplicatiile sale se desfasoara cu adversari ipotetici. Multi dintre fostii adersari sunt acum tari membre.

In realitate lucrurile nu sunt nici atat de clare nici atat de dramatice ca in analiza. Dar tensiunile exista si daca ar exista un domeniu al psihologiei istoriei, doctor Freud al Capitalelor ar vorbi despre un complex al superioritatii si inferioritatii, abil disimulat prin sintagmele “lumea veche” si “lumea noua” prin care fiecare om politic intelege ce vrea.

(material publicat pe print in “Imaginea Romaniei” si lansat web in siteul nicuilie.eu/tigara/)

Portretul-robot al unui premier-robot

Daca nu atrage fonduri europene, guvernul risca sa piarda România. Vine banca si o ia

Sa facem pariurile: Cristian Popa, viceguvernator BNR, sanse 25%; Mugur Isarescu însusi, care nu vrea, 5%; Emil Boc (care sa cedeze sefia PDL si sa ramâna premier tehnocrat) 25%; Lucian Croitoru, Monica Macovei, Liviu Negoita, Nicolae Danila si Florin Georgescu – câte 1%; Theodor Stolojan si Mihai Tanasescu – câte 2%; vreun înalt functionar bancar – 3%; vreun magnat – 1%. Daniel Daianu – 3%. Elena Udrea, Virgil Stoenescu sau Klaus Johannis – 0%. Fara cota: Calin Georgescu, de la Clubul Roma (deci tot BNR), si Catalin Predoiu, actualul ministru al Justitiei. Astea sunt variantele de premier de pe piata. Ramâne deci un imponderabil de 30%, dar crupierul nu a strigat înca: “No more bets! Rien ne vaut plus!”

Nicu Ilie

Toata lumea cauta numele viitorului premier: pe surse, prin culise, prin reportofoane, prin cripticele lui Sebastian Lazaroiu sau analiticele de la IMAS. Pare sa fie un concurs, dar nu e decât o ghicitoare din care presedintele nu a rostit premisa. A zis numai “ghici?” Nu a spus nici macar daca presa trebuie sa caute o “palarie într-un picior”.

Palatul Victoria – coordonate generale

Agenda anuntata pentru guvern în 2011 are o singura urgenta – Codul Muncii. De acesta depinde tot restul programului economic. În ceea ce priveste componenta politica, ea se va axa pe modificari electorale si constitutionale, va fi presarata cu motiuni de cenzura, motiuni simple si boicoturi parlamentare, câteva masuri pe justitie si nesfârsite siruri de acuzatii, îndemnuri la greve, atacuri personale, injurii si toate celelalte actiuni politice normale. Un singur eveniment ar putea afecta agenda politica: o ruptura, altfel destul de putin probabila, în PDL.

Program de guvernare pret-a-porter

Cu un guvern remaniat sau cu un premier independent, Guvernul are deja creionate principalele miscari la care are dreptul în acest an. În primul rând e vorba despre restructurarea companiilor nationale si a regiilor. O parte din acestea, cu precadere cele din energie, vor intra într-un program de privatizare care, cel mai probabil, va fi unul de extindere prin aport de capital. În unele cazuri vom vorbi despre preluare pe bursa. Pentru asta, ele trebuie mai întâi restructurate.
Cresterea economica ar urma sa se produca, la fel ca si în 2010, prin mecanisme naturale, nu prin supra-stimulare. Doar ca acum, spre deosebire de anul trecut, industria este deja “calda” si la export beneficiem din plin de relansarea Germaniei, unul dintre principalii parteneri de export.
Interventionismul în economie va fi la cote minime. Autoritatile locale vor fi mentinute sub austeritate, la fel ca si salariile, pensiile si ajutoarele din sectorul de stat. În plus, consumul nu va fi stimulat în niciun mod, si în niciun caz prin inflatie. De teama unor produse cheie pe pietele externe (petrol, alimente), ale caror preturi pe durata întregului an sunt imprevizibile, BNR va forta stabilitatea leului si chiar un curs supraevaluat fata de euro si dolar. Austeritatea va continua si în domeniul bugetar, prin concedierea a câteva zeci de mii de persoane, dar si prin reducerea deficitului public cu o treime.
Singurele pârghii prin care se va încerca directionarea “manuala” a economiei sunt: un numar (restrâns) de investitii directe si atragerea efectiva de bani europeni.
Evident, oricine va fi la Palatul Victoria va trebui sa actioneze 100% ca si cum ar fi angajat la BNR. Principiile si normele unui asemenea program de guvernare sunt deja decise prin acordul asistential cu FMI.

Programul de guvernare 2011-3011

Împrumutul extern de 20+4 miliarde cu FMI si Comisia Europeana a rezolvat, în buna masura, problema programelor de guvernare ale României pe termen nedeterminat. Altfel spus, pentru a putea pastra controlul asupra politicilor economice, partidele din România au o singura sansa: aceea de a atrage fonduri europene într-o masura care sa depaseasca ratele care vor curge începând cu 2012. Respectiv, în urmatorii 3 ani Bucurestiul trebuie sa aiba un grad de 100% absorbtie la fonduri europene, câte 6 miliarde pe an, pentru a contrabalansa serviciul datoriei externe si a face ca rambursarea actualelor credite sa nu se resimta în economie. Performanta, ceruta expres de memorandumul cu FMI, tine de miracol, dat fiind ca în 2010, anul cu cele mai mari finantari europene, fondurile puse la dispozitie de UE au fost atrase doar în proportie de 20%. În anii precedenti, gradul de absorbtie a fost mult sub 10%.
Fara banii de la Uniunea Europeana, guvernele vor fi nevoite sa rostogoleasca împrumutul, respectiv sa accepte la nesfârsit politicile prudentiale cerute de FMI si Banca Mondiala sau sa se împrumute la dobânzi mari de la fonduri speculative mondiale. Datoria externa a României este o problema cronica, ultimele doua decenii fiind grevate de faptul ca România consuma mai mult decât produce, respectiv importa mai mult decât exporta.

Un administrator, nu un premier

Se cauta asadar un administrator al unor politici economice deja batute în cuie pe termen lung. Separarea functiei de prim-ministru de cea de sef al partidului de guvernamânt ar avea o motivatie electorala, aceea ca, înainte de alegerile de anul viitor, PDL sa îsi asume într-o masura mai mica guvernarea. Înlocuirea lui Boc într-una din cele doua functii, ar raspunde, partial, unui asemenea obiectiv. Cât priveste înlocuirea lui din guvern, ea ar avea ca scop doar ceea ce în fotbal se numeste “un soc la echipa”. S-ar putea urmari o actiune mai energica si… cam atât.
Plus un maruntis de 10 miliarde pe care România vrea sa îl împrumute de pe pietele libere externe si care, în functie de cine va fi prim-ministru, vor fi folositi fie pentru cofinantarea proiectelor cu fonduri UE deja aprobate, fie pentru o ultima si mare pomana de partid. Pomana clasei politice.

Codul Muncii, o dezbatere fara cap

Nicu Ilie

Am auzit reactii ca de ce guvernul se baga între sindicate si patronate si forteaza anume prevederi în Codul Muncii. Ce interese obscure ascunde asta?
Cine întreaba uita ca, înca, din pacate, statul este cel mai mare angajator din tara. Numai la Posta Româna, CFR, Electrica si Romsilva, cele mai mari regii, numarul angajatilor este de o suta de mii. În total, companiile de stat si regiile autonome însumeaza 243 de mii de angajati, cu un fond de salarii de 13 miliarde RON. Acestia nu sunt bugetari.
Regiile sunt considerate mediu privat, desi abordarea lor a ramas complet etatista. Ele gestioneaza monopoluri; înregistreaza, multe dintre ele, pierderi; patroneaza, unele, mafii si capuse; genereaza, adesea, blocaj financiar si ineficienta. Vorbim aici inclusiv de minerit, de gaz, de termocentrale si hidrocentrale (dar si de Nuclearoelectrica), vorbim de RATB si Metrorex, de sare, de uraniu, de armament si de alte resurse si industrii strategice.
Acestor salariati pur si simplu nu le pot fi desfacute contractele de munca. Chiar daca sunt ineficienti, chiar daca tândalesc, chiar daca sunt incompetenti, chiar daca sunt depasiti de noile tehnologii si refuza sa se “updateze”. Chiar daca sunt indolenti si chiar daca fura de la locul de munca. Sunt de neclintit. Sunt familii întregi, pe toate nivelurile de management si executie, sunt angajati cu spaga si tinuti în post daca “ung”, nu daca învata. Când, în cele din urma, nici protectia nu mai e de ajuns, intervin sindicatele, cele mai puternice din tara. Sunt statul din burta statului.
Salariatii de la regii au scapat anul trecut cu salariile neatinse, când toti angajatii guvernamentali au pierdut 25%. Tehnic vorbind, din punct de vedere juridic, aceste companii sunt economie de piata, iar salariile angajatilor (tot teoretic) reflecta eficienta si productivitatea muncii lor.
Dar sa mai adaugam în spinarea statului si alti angajati. Cei de la deconcentrate, din primarii si din subordinea acestora. Aceleasi târguri politice în numirea directorilor, aceeasi dulce “pace sociala” între management si sindicate, pe spinarea bugetului. Pentru ca primariile nu pot sa-si închida bugetul fara banii de la guvern.
Ultimii pe lista, dar nu cei din urma, bugetarii. Cei platiti direct de la guvern: sanatatea, învatamântul, finantele, vamile (de ce nu?), politie, justitie. Chiar si numai în cazul lor, guvernul ar fi direct interesat în Codul Muncii din moment ce un singur sector, Ministerul Educatiei, este cel mai mare angajator din Europa.
Cu 1,5 milioane bugetari “curati”, plus regii nationale si locale, urcam în sarcina guvernului aproape 2 milioane de carti de munca. Din totalul de 4,7 milioane. În acest moment Emil Boc este cel mai mare director general din tara, iar asa-zisul ministru al muncii, Ioan Nelu Botis, cel mai aglomerat sef de cadre. Au un cuvânt de spus în Codul Muncii?
Vorba lui Fizz: daca nu ei, atunci cine?

“Oportunitati si provocari”, vorba cuiva

Daca România ar fi o conserva iar Europa un cos de cumparaturi, important ar fi, într-adevar, numai ce marca e conserva. Numai ca nu e asa. Numirea unui premier este o afacere ce implica agenda internationala care din acest an capata preponderenta, în formula: pivotam spre Germania acum sau peste 10 ani?
Sub Basescu, România s-a orientat ferm si decis spre o relatie preferentiala cu Washingtonul. Au primat considerentele strategice si geopolitice, Europa nefiind înca în stare sa “vânda” securitate. Si, cum economia vine la pachet cu diplomatia, România a virat ferm spre SUA. Astfel, cea mai mare parte a rezervelor valutare ale României nu se afla în subsolurile BNR, ci sunt împrumutate direct sau indirect unor guverne occidentale. Statele Unite este principalul debitor în suma neta al României.
Totusi: e greu sa platesti, peste ani, în euro, o datorie contractata în dolari. Asta cu atât mai mult cu cât cea mai mare parte a deficitului comercial al României se înregistreaza pe relatia cu tarile Uniunii Europene, Germania fiind principalul partener comercial al Romaniei, calculat pe balanta comerciala.
Bref, Romania va fi silita, chiar daca nu i-ar placea, sa pivoteze în politica internationala, de la “totul pentru America”, la “totul pentru Germania”. Tara care duce moneda Euro în spate si care nu a mai avut, dupa 1944 niciodata, relatii cordiale cu Bucurestiul.
Chiar Statele Unite ne împing spre Bruxelles. O scurta istorie diplomatica ne arata ca Basescu a reusit o legatura speciala cu vechea administratie de la Washington, reprezentata de George Bush si care se baza pe sustinerea predominant formala, dar neconditionata a politicii americane. Desi Bucurestiul nu si-a schimbat atitudinea nici dupa venirea lui Obama, relatia a fost brusc mai rece, cel mai important element fiind scaderea importantei politicii mondiale în agenda unor SUA lovite din plin de criza economica.
Institutiile de inspiratie americana, cum sunt FMI si Banca Mondiala, au mentinut totusi o relatie prietenoasa cu România, asigurând finantarea în 2008-2010, împiedicând intrarea în încetare de plati, favorizând si justificând implementarea unei austeritati bugetare pe care PDL o dorea chiar si înainte de criza financiara. Astfel, în mai putin de un an, România a devenit cel mai mare debitor mondial al fondului, iar inspectiile FMI în România au generat aproape toate temele majore de politica interna.
Totusi, chiar termenii acordului cu FMI prevad o relocare a Bucurestiului din harta intereselor SUA în cea a intereselor europene. Astfel, referirile la absortia fondurilor europene, echilibrarea raporturilor comerciale, dar si directionarea politicii monetare, prezente în acorduri, rapoarte si scrisori de intentie, leaga ferm România de UE si de strategiile economice comunitare. Pe termen scurt si mediu, România poate avea importanta pentru SUA doar în termeni militari, ca baza pentru operatiuni NATO. Din celelalte puncte de vedere, România este neinteresanta si îndepartata, o mica povara cu deficit bugetar, comercial, international si social. În schimb, Germania, mult mai apropiata la toate capitolele de România, poate fi un tractor mult mai bun pentru mica si inconsecventa tara din est. Asta cu atât mai mult cu cât, în 2015 sau în 2035, România va abandona leul si va aborda marca germana, sau Euro, cum se numeste acum valuta emisa de Bundensbank.