Category Archives: Dosar

Preistoria terorismului: asasinatul politic

“Nu trebuie sa fi un geniu pentru a fabrica o bomba”, spune Danny Kline, expert pirotenist al FBI care a anchetat atentatul de la Oklohama Center. “De aceea este totul atat de inspaimantator. Pentru ca este foarte ieftin sa faci o bomba. Ingrasaminte pe baza de nitrat de amoniu se vand in orice magazine agricole si costa aproximativ 10$ punga de 23 de kg”, explica expertul. Pentru cei mai putini descurcareti dintre teroristi, care nu stiu cum pot fabrica artizanal armele infernale, internetul pune la dispozitie ample baze de date si posibilitati de a schimba informatii. Una dintre cartile on-line la care accesul este nelimitat poarta numele de “Manualul de buzunar al teroristului”. In lucrare se dau descrieri amanuntite ale schemelor de asamblare a unei bombe, in functie de obiectivul care trebuie doborat, avand ca “ingrediente” diverse substante care se vand in magazinele alimentare, in farmacii, in florarii etc. Manualul este atat de amanuntit incat da si sfaturi despre cum trebuie sparta incuietoarea unui laborator chimic universitar pentru a face rost de materia prima necesara confectionarii bombei.

Fara a avea inceput la o data anume, terorismul este un produs al secolelor moderne, avantul sau fiind dupa anii 1960. In perioadele mai vechi terorismul se reducea indeosebi la asasinate. Chiar si dupa inceputul acestui secol, tinta organizatiilor teroriste era doborarea directa a reprezentantului factorului de putere impotriva carora teroristii luptau. Victime sau tinte ale unor asasinate de tip terorist au fost Iuliu Cezar, 10 papi, Henric al IV-lea al Frantei, Petru al III-lea al Rusiei, Napoleon Bonaparte, Abraham Lincoln, Carlos I al Portugaliei, George I al Greciei, Theodore Roosevelt, Vladimir Ilici Lenin, Benito Mussolini, I. Gh. Duca, Armand Calinescu, John F.Kennedy, Martin Luther King, Robert Kennedy si, desigur, printul Franz Joseph, mostenitorul tronului austriac, al carui asasinat a declansat primul razboi mondial. Un caz cu totul si cu totul special in istoria asasinatului politic este reprezentat de Alexandru al II-lea al Rusiei, “un Alexandru aproape nemuritor” cum il caracteriza V.P. Borovicka, unul dintre cei mai mari istorici ai organizatiilor secrete din estul Europei. Impotriva lui Alexandru al II-lea s-au pus la punct cel putin 10 atentate dintre care 5 au fost infaptuite. Sfartecat de bombe, cu picioarele retezate de explozie tarul a supravietuit la trei atentate, pierzandu-si in cele din urma viata tot in urma unei conspiratii a narodnicilor. Un alt caz legendar este Rasputin, preotul insarcinat cu puteri miraculoase de la curtea ultimului tar. Pentru a indeparta influenta nefasta pe care acesta o exercita asupra tarului si tarinei, un grup de curteni l-au invitat la o petrecere unde Rasputin a fost otravit. Rezistand totusi otravii el a incercat sa paraseasca palatul, pana pe malul Nevei fiind impuscat in spate, injunghiat si sugrumat. Dupa aceea trupul i-a fost aruncat in rau, intr-o copca facuta in gheata. Atunci cand tarul a ordonat scoaterea de sub ape a trupului neinsufletit, la autopsie s-a constat ca Rasputin avea apa in plamani, ceea ce dovedeste ca  adevarata cauza a mortii a fost innecul.

“Cum vor teroristii sa aduca pacea ucigand oameni?”

Incercand sa raspunda intrebarii “Cum vor teroristii sa aduca pacea ucigand oameni?” un colectiv de profesionisti anti tero din MI, SRI, SPP si MApN, autori ai lucrarii “Terorism, antiterorism, contraterorism” identifica  impactul psihologic. Se conteaza pe un soc psihologic masiv in randul populatiei prin intermediul unor atentate nediscriminatorii astfel incat populatia sa devina nesigura, fiecare sa simta ca poate fi atins de acel razboi care nu este al sau si sa faca presiuni pentru rezolvarea situatiei in sensul dorit de teroristi. Un sprijin, involuntar, il ofera chiar mass-media care reuseste sa focalizeze asupra evenimentelor de acest gen, ceea ce reprezinta o informare binevenita pentru public dar si o forma de publicitate pentru teroristi. “Teroristii considera ca aceasta reprezinta prima faza a luptei, un mecanism de recrutare a aderentilor care sa permita insurgentilor dezvoltarea altor moduri de ducere a luptei”, considera autorii. Atentatele teroriste nu-si propun rezultatul nerealist al prabusirii guvernului, ci intimidarea. In Egipt si Algeria activistii fundamentalisti islamici au lansat deviza “Lama contra pana”, ceea ce inseamna ca tintele favorite au devenit liderii de opinie, judecatori sau ziaristi, precum si persoanele banuite de colaborare cu autoritatile. Cel de-al treilea instrument al presiunii psihologice teroriste il constituie provocarea. In “Minimanualul de gherila urbana” publicat de teoreticianul terorismului Carlos Marighella in 1969 se spunea: “Guvernul nu are alta alternativa in afara intaririi si intensificarii represiunii. Actiunile politienesti, perchezitionarea caselor, arestarea oamenilor nevinovati si a suspectilor, inchiderea drumurilor fac viata citadina de nesuportat. Asasinatele politice si teroarea politieneasca devin rutina. In aceste situatii oamenii refuza sa colaboreze cu autoritatile avand sentimentul ca guvernul este nedrept, incapabil sa-si rezolve problemele”. Strategia haosului, initiata de miscarile de extrema dreapta, a capatat dimensiuni mondiale.

Un ultim raport al departamentului de stat american identifica peste 120 de organizatii teroriste si “para-state” foarte multe dintre ele avand obiective anti-americane. Numarul acestora s-a restrans fata de deceniul trecut, activitatea lor, in genere s-a diminuat, numarul statelor care sustin terorismul a scazut si el. Cu doi ani in urma, la jumatatea mandatului lui Bill Clinton, dupa atentatele din Kenia si Tanzania, comunitatea politica internationala parea in stare sa elimine pentru totdeauna modul de lupta terorist. Prin presiuni economice si politice, SUA reusisera sa determine adoptarea unei rezolutii a statelor ONU de condamnare a terorismului si a tarilor care sustin terorismul. Fenomenul a fost unul deosebit de frecvent in anii razboiului rece, cand atat URSS pe deoparte cat si Statele Unite pe de alta parte, sustineau militii inarmate pe toate continentele, profitand de decolonizarea inceputa dupa 1950 pentru a trece statele lumii a treia in propria sfera de influenta. In acea perioada, Statele Unite au inarmat forte precum cele ale talibanilor sau grupari anti-castriste cubaneze, in timp ce URSS gestiona peste 100 de gherile si organizatii subversive, puse toate in slujba revolutiei mondiale. De asemenea, China a fost cea care a inspirat o alta galerie de miscari maoiste, raspandita pe toate continentele, rivale cu cele sovietice, pro-occidentale, sau de extrema dreapta. Carlos Sacalul sau Abu Nidal beneficiau de gazde primitoare in Europa de Est, inclusiv Romania. SUA a gazduit si finantat miscarile cubaneze anticomuniste, inclusiv incercarea catastrofala de debarcare in Golful Porcilor. La acestea se adauga alte state care din motive ideologice sau nationale s-au pus in slujba unor organizatii teroriste sau chiar au organizat asemenea formatiuni. Printre cele mai popularizate state-teroriste s-a aflat Iranul, Irakul, Libia. Iordania a sustinut miscarile palestiniene pe scara larga pana in 1974 cand o parte din palestinieni s-au intors impotriva statului care le acorda gazduire si finantare. Miscarile palestiniene au fost gazduite de asemenea de Siria, Egipt si Liban, vecini ai Israelului cu care s-au aflat de mai multe ori in razboi. Iranul a sprijinit un mare numar de organizatii si in primul rand Hezbollah (“Partidul lui Dumnezeu” – miscare siita). Libia a sprijinit armata Rosie Japoneza si IRA. Cuba a sprijinit si instruit un numar mare de gherile latino-americane, active in Guatemala, Honduras, Nicaragua, Columbia, Chile.

Metodele prin care statele sustin miscarile teroriste nu se limiteaza si nu constau intotdeauna in finantarea acestora. In afara de bani, pe care aceste organizatii si-i procura adesea prin mijloace specifice si acte criminale propriuzise, ele mai au nevoie si de “sanctuare”, respectiv zone unde sa se poata ascunde dupa savarsirea unui atac terorist, sa execute pregatire militara, sa planifice urmatoarele atentate si sa poata capata o noua identitate atunci cand atentatorii sunt cautati in intreaga lume. Uneori sprijinul unui stat se reduce la posibilitatea de desfasurare a unor afaceri legale din care sa se finanteze formatiunile suversive.

Chiar daca incidenta terorismului se mentine crescuta in ultima jumatate de secol, organismele supranationale au refuzat adesea sa ia pozitie impotriva terorismului ca atare. Conform regulamentului Interpol nu pot fi dati in urmarire generala cei care se fac vinovati de acte cu caracter politic, care tin de rasa sau religie, chiar daca acestia au comis crime in numele idealurilor pentru care militeaza. Osama bin Laden nu poate fi monitorizat prin Interpol chiar daca se dovedeste indubitabil a fi autorul genocidului de pe 11 septembrie 2001.

Masurile luate de state pentru a diminua gradul de risc terorist sunt complexe si rod al unui efort permanent. Ele incep cu constituirea de formatiuni antiteroriste, cu sarcini in prevenirea si descurajarea atacurilor, care utilizeaza mijloace diverse, informative in principal, precum si controale in cele mai vulnerabile dintre locuri (aeronave, aeroporturi, centrale atomice, oficii guvernamentale); formatiuni de interventie contrateroriste, cu atributii in reprimarea actelor teroriste in desfasurare, in eliberarea ostacilor sau in capturarea teroristilor dupa atentat; politici guvernamentale de descurajare, indeosebi prin pedepse drastice aplicate celor care comit actele teroriste. Printre masurile de raspuns se numara si principiul de a nu trata niciodata cu teroristii, pus in aplicare intotdeauna in Israel. Niciodata statul evreu nu a eliberat ostatici la schimb cu cetateni evrei capturati de teroristi preferand sa incerce actiuni de forta pentru a-i elibera sau sa renunte la orice actiune. Este modul cel mai clar de  a spune ca atentatele teroriste nu-si pot indeplini scopurile.

Lipsa de colaborare cu teroristii este ceea ce specialistii in securitate recomanda nu doar statelor ci si persoanelor care sunt rapite de teroristi. Printr-un “indreptar” elaborat de comunitatea de securitate internationala, larg mediatizat, cetatenilor aflati intr-un avion deturnat li se recomanda evitarea oricarei comunicari cu teroristii, mergand pana acolo incat sa pretinda ca nu cunosc limba in care li se adreseaza rapitorii. Deasemenea, in acelasi loc, se recomanda cetatenilor sa nu intreprinda nici un fel de masura impotriva rapitorilor, lasand aceasta pe seama agentilor de securitate si in cele din urma a guvernului. Toate aceste masuri pleaca de la premiza clasica a deturnarii de avioane in care teroristii se indreptau spre un aeroport unde sa poata negocia si primi recompensele cerute. In urma atentatului de la World Trade Center si Pentagon, cand avioanele deturnate au fost folosite drept arma de distrugere in masa, nu doar sistemele de securitate ca atare par invechite, ci chiar si aceste masuri care se cer din partea cetatenilor. Impactul asupra societatii civilizate este unul care depaseste orice imaginatie. Se preconizeaza, in SUA, introducerea controlului cu raze X si detector de metale inclusiv in statiile de cale ferata.

“In fata amenintarii teroriste nimeni nu este in siguranta” este subtitlul unei carti de contraterorism. Asa cum s-a dovedit, cetatenii insisi, indiferent de profesie, religie, varsta, sau convingeri politice pot deveni o arma pentru distrugerea semenilor lor. Chiar si in lipsa avioanelor capcana, arsenalele aflate la dispozitia organizatiilor teroriste, copiindu-le pe cele militare, s-au modernizat si au intrat in sfera razboiului chimic, biologic sau nuclear. Printre zvonurile care au succedat prabusirii World Trade Center s-a aflat si acela al incarcaturii cu arma biologica a unuia dintre avioane. Riscul este intr-adevar unul mare. Fabricand ele insele, cumparand, furand, organizatiile teroriste au intrat sau pot intra (depinde ce surse luam in considerare) in posesia unor arme de distrugere in masa. Dupa desfintarea URSS, tarile succesoare (Kazahstan, Belarus si Ucraina) au primit mostenire 2.400 de focoase nucleare si 360 de rachete balistice, dintre toate acestea numai Ucraina renuntand in mod controlat la arsenalul sau. O parte din acest armament a disparut din orice evidenta si se pare ca a intrat in posesia unor grupuri teroriste sau criminale, asa cum este situatia si cu armamentul nuclear tactic risipit de Armata Rosie pe 1/6 din suprafata terestra. Conform ziarului “Izvestia”, din cele 25-35.000 de mine si proiectile de artilerie detinute de URSS, actuala Federatie Rusa nu a recuperat mai mult de 15-25.000 de bucati. Conform Mujahedinilor Poporului (o grupare iraniana de opozitie) aceasta a reusit efectiv sa cumpere 4 focoase nucleare din Kazahstan. Ministrul de interne al  Azerbadjanului sustinea in timpul razboiului cu Armenia ca tara sa dobandise deja 6 focoase atomice iar unul dintre secesionistii georgieni a amenintat fortele de securitate gruzine cu folosirea armelor nucleare sovietice. Conform unui material din “The Economist”, s-au inregistrat deja peste 50 de tentative de extorca bani Statelor Unite prin amenintari nucleare, multe dintre ele credibile. Arme chimice si bacteriologice au intrat cu certitudine in posesia unor organizatii teroriste sau a unor grupari instabile.

Dincolo de reactia dura a armatei americane, care a jurat razbunare, specialistii in contraterorism sunt de parere ca terorismul va persista cu siguranta, ca probabil va creste cantitativ si calitativ, ca incidentele de mare anvergura vor deveni tot mai dese si ca teroristii vor fi capabili sa declanseze crize care vor obliga statele si organizatiile internationale sa aloce tot mai multe resurse pentru combaterea lor. Terorismul nu mai este si nu mai poate fi o afacere izolata, subiectul de trei zile al canalelor de stiri. Combaterea terorismului este o problema de supravietuire a omenirii.

Terorismul, de la asasinate la genocid

Fenomenul terorist a depasit perioada asasinatelor politice si a devenit un fenomen de massa in anii ‘60-’70, indeosebi dupa anul revolutionar 1968. Atunci au luat nastere cele mai multe dintre organizatii si si-au dezvoltat activitatea cele existente. Terorismul modern este, indeosebi, legat doar de doua evenimente: aparitia statului Israel si aparitia razboiului rece. Cele mai active dintre organizatiile anilor ’70 au fost cele ale palestinienilor care incercau in acest mod sa atraga atentia asupra obiectivelor lor si sa descurajeze orice sprijin pentru statul Israel. Chiar si in momentul de fata, Hamas, una dintre cele mai vechi miscari teroriste palestiniene intreprinde atentate teroriste impotriva statului Israel pretinzand ca astfel face un pas in calea pacii. Imediat dupa atentatul de World Trade Center, pe site-ul oficial al Hammas a fost publicata fotografia unui tanar palestinian care purta un afis “Si noi uram violenta”. Celalalt eveniment, aparitia razboiului rece in anii ’50 si accentuarea sa in anii ’60 a facut ca marile puteri sa sponsorizeze, nedeclarat, miscari de factura terorista sau gheriliera. Este predominant cazul organizatiilor rosii din America Latina, Africa dar si Germania Federala, Franta sau Marea Britanie. Unii dintre teroristii acelor ani au ajuns adevarate vedete mediatice, unii dintre ei bucurandu-se de o mare doza de simpatie chiar. Este cazul lui Che Guevara, revolutionar cubanez, secondantul lui Fidel Castro si conducator a numeroase gherile din America si Africa, al carui chip aparea pe toate tricourile la moda in anii “Flover Power”. Un alt star mediatic a fost Carlos Ilych Ramirez, zis Sacalul, omul care se lauda ca are o singura pasiune: aceea de a tinti exact intre ochii victimei. In sfarsit, un alt personaj care in acei ani a combinat activitatea politica cu cea terorista este Yasser Arafat, devenit acum seful autoritatii palestiniene.

Avalansa de atentate si de razboaie din acei ani a facut sa devina de larga notorietate o seama de termeni care definesc activitatea subversiva. Terorismul urban reprezinta o gama larga de activitati desfasurate de organizatiile paramilitare secrete. Este vorba de atentate cu masini capcana, lansarea de grenade sau alte explozibile in medii aglomerate, rapirea unor importanti oameni de afaceri pentru rascumparare saau pentru a fi cedati la schimb cu lideri teroristi aflati in inchisori, deturnarea de avioane sau nave in aceleasi scopuri. Spre deosebire de acesta, gherilele clasice se caracterizeaza prin opozitia in medii rurare, inaccesibile, aflate la mare distanta de orase, astfel incat trupele guvernamentale sa nu se poata desfasura in formatie de front si sa poata fi prinse in mici ambuscade. Gherilele se autofinanteaza, de regula prin traficul de substante interzise, droguri, si prin sprijinul acordat de localnici. Fara a evita niciodata asasinatele politice si actele teroriste propriuzise, gherilele aparute in ultimii ani fac ca intre organizatiile de tip terorist si gherilier sa nu mai fie diferenta marcanta, fiecare functionand dupa circumstante, ca gherila sau organizatie terorista.

Istoria masinilor ARO

Auto Romania, pe scurt ARO, si-a inceput activitatea in 1957 ca descendenta a unei fabrici de hirtie care, mobilizata in timpul razboiului, a inceput sa produca elice de avion si echipamente pentru IAR. Primele automobile produse sint cunoscute sub denumirea de IMS. Dupa aparitia marcii ARO, masinile produse la Cimpulung erau destinate indeosebi exportului (90% inainte de 1989). Au fost produse peste 360.000 de vehicole, distribuite in 110 tari. Dupa 1990 intreprinderea a cunoscut scenariul comun marilor uzine comuniste etichetate drept mastodonti, cu acumulari de datorii si ritm redus de dezvoltare tehnologica, primind facilitati si supravietuind in mare parte datorita comenzilor venite de la institutiile centrale. Sub presiunea pietei, a fost dezvoltat un nou model de ARO, „Spartana“, si a fost inceputa productia unor modele cu motoare Dacia, Renault, Ford sau Toyota, in functie de pietele vizate. In septembrie 2003 societatea a fost privatizata prin licitatie publica, dar interesul fata de aceasta al marilor producatori mondiali disparuse si la licitatie a participat o singura societate, compania americana Cross Lander, fost distribuitor regional pentru masinile ARO. Compania a platit 150.000 dolari, pret de cumparare, s-a angajat sa investeasca in ARO 15,5 milioane dolari si si-a asumat 11,4 milioane dolari datorii si credite restante din totalul de 28 milioane cit acumulase intreprinderea. Privatizarea a fost precedata de mari miscari sindicale si a fost urmata de un val masiv de disponibilizari. In anii urmatori, indeosebi in 2005, s-a vorbit adesea despre iminenta anularii contractului cu Cross Lander, in conditiile in care privatizarea a fost etichetata drept defavorabila pentru statul roman si pentru intreprindere si in care Cross Lander nu a reusit sa mobilizeze fondurile necesare pentru sustinerea productiei. Pentru a face rost de lichiditati, compania a vindut mai multe sectii ale uzinei, fabrica de matrite fiind considerata cea mai importanta dintre acestea. Mai multe anchete desfasurate la ARO in 2005, intre care una a procuraturii si una a Curtii de Conturi, au evidentiat nereguli in respectarea programului de privatizare asumat si s-a cerut anularea privatizarii. Cross Lander a amenintat cu un proces la Curtea de Arbitraj de la Washington. Ambele parti reproseaza nerespectarea contractului de privatizare. In timp ce AVAS considera ca nu a fost efectuat programul de investitii asumat si ca au fost vindute in mod nejustificat active ale intreprinderii, Cross Lander reproseaza faptul ca datoriile uzinei care urmau sa fie anulate de catre AVAS conform aceluiasi program de privatizare au fost anulate cu mare intirziere si numai dupa ce au blocat posibilitatea companiei de a angaja credite. Acumularea datoriilor catre furnizorii de materiale si servicii, catre salariati, catre bugetul de stat si catre creditori a blocat complet productia in 2005 si societatea se afla in procedura de reorganizare. A fost intocmit un plan de reabilitare care va fi supus organizatiei creditorilor dupa ce va fi analizat de un corp de experti care va furniza concluzii. O alta solutie este reprezentata de un grup de banci romanesti grupate in jurul unui fost director al intreprinderii, care vor sa inchirieze uzina timp de 2 ani pentru a produce masini cu marca ARO, Cross Lander urmind sa fie principalul cumparator al acestora. Cross Lander este dispus sa renunte la ARO daca recupereaza de la statul roman sumele corespunzatoare acestor investitii. In replica, AVAS a anuntat ca nu este interesat sa preia companiile a caror privatizare nu s-a dovedit viabila si ca acestea trebuie sa urmeze procedura falimentului.

Ambulanta fantoma

UPDATE:

Isteria acestei legende urbane a ajuns in Bucuresti, unde rezultatele sunt si mai ingrijoratoare. Agresarea soferilor de ambulanta si impiedicarea lor sa ajunga la interventii nu este ceva ce poate fi tolerat si incurajat. In niciun caz in baza unei simple legende urbane. Iata un material prezentat pe Realitatea TV in 8 iulie 2011:

Completari: Nimeni dintre cei care au raportat fenomenul sau a postat la comentarii pe baza acestui subiect nu are credibilitate, intrucat nu ofera date concrete: nume de victime, localitati identificabile, data calendaristica. Va rog asadar sa nu promovati aceasta isterie. Daca cititi sau adaugati comentarii tineti minte ca daca lucrurile ar sta asa cum sunt raportate, ar trebui sa existe: sute de martori participanti la inmormantarea victimelor; zeci de rude ale victimelor care ar putea depune marturie; zeci de oameni care ar putea depune marturii concrete despre descoperirea acestor victime iluzorii. Deci toti acestia, chiar si daca autoritatile ar dori sa musamalizeze, ar trebui sa fie capabili sa ofere informatii concrete (nume, locuri, date calendaristice, fotografii) doveditoare. Insa acestea nu exista. Vorbim de o simpla isterie, care a degenerat deja la un mod periculos.

“Ambulanta neagra”, “salvarea fantoma”, “furt de organe” sunt doar cateva dintre cautarile de pe blogul meu, atat de numeroase pe aceasta tema incat ma simt nevoit sa le dedic un articol.

O ambulanta circula in Muntenia, rapeste persoane si le recolteaza organe fara voia si fara ca victimele sa stie ce li se intampla (sunt sedate). Acesta ar fi nucleul legendei, una de mare actualitate. Judetele cele mai expuse, in care fobia populara are cele mai importante aspecte, sunt Prahova, Arges si Dambovita.

Fenomenul a dat reflexe si in media (Ambulanta atacata pentru ca ar fi o ambulanta – fantoma care rapeste copii, la Realitatea TV). ProTV a publicat un reportaj facut in Glimbocata, Leordeni si alte localitati din Campia Romana in care fobia este populara. Reportajul lor contine si, practic, singurele marturii pe aceasta tema:

Internetul a preluat repede teme si incearca sa o exploateze ca si cum ar fi o legenda urbana. Dar ea este, cel mult, o legenda rurala. Ea face victime la sate, nu in orase. Daca este doar o psihoza colectiva, ea are ca puncte de plecare: legenda adoptiilor de copii pentru organe (populara atunci cand erau posibile adoptiile internationale in Romania); cresterea mobilitatii regionale si faptul ca tot mai multi parinti lasa copiii in grija bunicilor, persoane mai credule si mai usor de speriat; trei – au existat mai multe cazuri intens mediatizate de disparitii de copii. Daca este o legenda, ea pare sa fi plecat de la profesoara care a recomandat expres copiilor sa se fereasca de masinile necunoscute.

Apoi: subiectul fobiei din Baragan pare seamana extrem de bine cu subiectul filmului Ambulanta (imdb-engl., cinemagia-ro). Filmul a fost difuzat si in Romania si poate fi gasit pe caseta video la centrele de inchiriere, ceea ce ar putea duce spre concluzia unei anume filiatii, ca a pornit ca ironie, poanta, a unuia care a vazut filmul si care a fost distribuita in populatiile credule din mediul rural.

In alta ordine de idei: numarul de disparitii de persoane in zonele vizate nu a crescut ci, dimpotriva, dupa statisticile politiei din Targoviste, sunt in scadere. Inspectoratele judetene din Ploiesti si Pitesti nu ofera date statistice despre disparitiile de persoane pe durata acestui an, astfel incat putem folosi doar datele oferite la nivel national, unde numarul de disparitii este intr-o usoara crestere.

Nu mai sunt reporterul de teren care eram candva, sa urc in masina si sa obtin 20 de interviuri cu oamenii de la fat locului, astfel incat va pot oferi doar concluzii teoretice:

– nu este total exclusa existenta reala a unei asemenea ambulante fantoma (care poate fi si o simpla duba alba – cu raport simbolic la o alta legenda urbana, de data asta una cu substrat factic dfovedit, masinile cu care Securitatea facea arestari intempestive in anii ’50);

totusi:

– nu au fost gasiti oameni carora sa li se fi recoltat clandestin organe;

– numarul de disparitii de copii nu a crescut;

– nu au fost gasite cadavre carora sa li se fi recoltat organe.

Indiciile duc in acest moment la ideea unei psihoze colective dar cazul ar merita cercetat la fata locului, cel putin pentru a vedea extrem de clar cum se nasc si raspandesc asemenea psihoze. Amintesc si alte cazuri care au suscitat interes: serpii din canalizare in Bucuresti (vezi colectia revistei Romania Mare); salamul Victoria facut din carne de om (pe fondul disparitiei unor copii din Braila si Galati in anii ’80), pisicile care ucid oameni etc.

Delta Dunarii, un dosar clasat

Nicu Ilie

Delta creste in Ucraina

Disparitia Deltei a fost prevestita cu mult inainte ca ucrainenii sa inceapa lucrarile la Bistroe. Bratul Chilia, cel mai recent dintre cele trei brate de varsare ale Dunarii, preia deja cea mai mare parte a apelor fluviului, lasand pentru celelalte un debit din ce in ce mai mic iar pentru Sfantu Gheorghe, cel mai vechi dintre brate, un debit total nesatisfacator. Delta se retrage incet catre nord, secarea unor zone mai inalte ale deltei romanesti fiind un fenomen comun ultimilor ani in care nivelul precipitatiilor a fost redus. O zona de delta activa, unde noi ostrovuri si insulite se creaza din aluviunile purtate de fluviu, mai exista doar la gurile bratului Chilia pe care Bucurestiul il imparte cu Kievul, incadrand aproximativ zona in care ucrainenii adancesc canalul Bistroe.

Zonele speciale de protectie

Delta este declarata in ansamblu monument al naturii, cu o suprafata de 5800 hectare (inclusiv complexul lagunar Razelm-Sinoe) in frontierele Romaniei si alte cateva sute de hectare in sudul Basarabiei, in frontierele ucrainene. Ea gazduieste aproximativ 5000 de specii de plante, animale si insecte, alcatuind o biodiversitate deosebit de bogata, reunind specii autohtone, mediteraneene, balcanice si asiatice. Este cea mai compacta zona de stuf din lume si are ca varf de atractivitate padurea de stejari cu liane mediteraneene de pe grindul Letea. Daca insa intinderea Deltei este una semnificativa, in interiorul acesteia sunt permise si activitati economice, precum traficul naval de mic si mare pescaj, pescuitul practicat de localnici sau valorificarea altor resurese naturale. Turismul trebuie mentionat si el printre activitatile economice importante ale zonei, cu atat mai mult cu cat acest an a adus o crestere deosebit de mare a numarului de turisti si romani, zona fiind si gazda unui festival international de film aflat la prima editie. Cateva sunt insa zonele speciale de protectie a naturii, sanctuare pentru specii de plante, pasari sau pesti, suprafete accesibile doar biologilor si naturalistilor. Zonele de pasari, cum le spun localnicii, includ in general zone din jurul sectoarelor finale ale celor trei brate, primele in top fiind Caraorman si Letea. Alaturi de acestea Delta mai cuprinde numeroase “zone tampon”, unde unele activitati economice, si in special turismul, sunt permise in ciuda faptului ca acestea sunt areale ale unor specii protejate. O a treia categorie de zone naturale din Delta este reprezentata de arealurile aflate in reconstructie ecologica, obiectivul final fiind repopularea naturala a celor 10.000 hectare pe care Ceausescu le-a smuls rezervatiei naturale in favoarea agriculturii.

Distrugere la cele mai mici preturi

In acest context este total imposibila o prognoza asupra impactului ecologic pe care canalul Bistroe il va avea. Ucrainenii tin cu orice pret sa aiba un brat al Dunarii special pentru ei, spunand ca Romania are trei. Sub un titlu ridicol pentru un stat cu capitala la sute de kilometri, date fiind si premisele istorice si geografice, (“Nu vom da nimanui Dunarea materna”), o agentie de stiri ucraineana aminteste totusi ca proiectul Bistroe nu are Romania ca singur oponent. Bistroe a fost considerata o varianta catastrofala pentru ecosistemul Deltei de catre UNESCO, spune agentia, iar expertii institutiei mondiale, dintre toate proiectele existente l-a indicat ca fiind cel mai putin daunator ecosistemului pe cel mai costisitor pentru Ucraina, cel prin golful Jerbian. Ucrainenii au ales insa cel mai ieftin proiect, care prevede si costuri de intretinere minime, si care consta in mare parte doar in adancirea unui canal existent. Numai ca nimeni nu stie ce inseamna exact, in metri cubi, aceasta adancire si largire a canalului si care va fi volumul de apa pe care il va acapara in defavoarea Deltei propriuzise.
Si astfel, la pret redus, ucrainenii sunt pe cale de a distruge unul dintre cele mai importante sanctuare naturale ale planetei. Proportiile exacte ale pericolului sunt necunoscute comunitatii internationale, dat fiind faptul ca ucrainenii ascund datele tehnice ale lucrarii. Aceste nu sunt insa secrete si pentru o parte din comunitatea stiintifica de la Kiev. Impotriva proiectului Bistroe s-au pronuntat deja mai multe organizatii stiintifice si chiar Ministerul Mediului din capitala ucraineana.

Restul specialistilor pot doar sa aproximeze dimensiunile lucrarii (si ale impactului sau ecologic) avand in vedere dimensiunile vaselor care urmeaza sa foloseasca acest canal. Conform lui Virgil Munteanu, guvernatorul Rezervatiei Ecologice Delta Dunarii, cifre de luat in calcul reprezinta o adancime minima de 10 metri, dar si largirea senalului de la 100 la 500 de metri. Daca aceste cifre sunt cele reale, noul canal navigabil pare ca va seca in scurt timp cea mai mare parte a Deltei, cel mai expus fiind grindul Letea, cu una dintre cele mai frumoase paduri ale lumii, aflat in imediata apropiere a canalului ucrainean.

Proiect de doua ruble

Fondul Mondial pentru Natura a dat publicitatii o condamnare dura la adresa proiectului Bistroe. Amintind ca Ucraina neglijeaza rute care ii sunt accesibile, comunicatul mentioneaza ca proiectul pune in pericol habitatul a 280 de specii de pasari, dar si reproducerea pestelui, ceea ce va ruina atat pescuitul cat si turismul regional. Mai multe organizatii mondiale au luat atitudine impotriva proiectului, cu atat mai mult cu cat acestea au finantat in ultimii ani proiecte de milioane de dolari tocmai pentru protectia acestor specii. Factorul politic pare insa a fi mai important decat considerentele ecologice si chiar economice. Ceea ce nedumereste pe reprezentantii rezervatiei ecologice, dar si pe oameni din mass media internationala, este ca proiectul pare lipsit de rentabilitate. Numarul navelor ucrainene care trec prin actualul canal romanesc este unul mic iar ponderea lor este de doar 4% in total. Chiar daca Ucraina ar incerca apoi sa atraga si nave de alte nationalitati pentru traversarea prin canalul Bistroe, reusita este destul de putin probabila, chiar si in situatia ca preturile vor fi mult mai reduse, pentru ca odata depasita zona Deltei, acestea ar urma sa intre pe teritoriul romanesc pentru a-si putea continua calatoria in amonte.

Exemplul Sulina

Dintre cele trei brate principale ale Dunarii, doar unul este navigabil in prezent. Bratul Sulina, cel mai scurt dintre toate in acest moment (cu doar 63,7 km fata de 69,7 km cat are Sfantu Gheorghe si 120 km cat are Chilia), a fost ales pentru acest scop la sfarsitul secolului XIX de catre Comisia Dunarii. De atunci a fost amenajat prin dragare de adancime si scurtat prin eliminarea din cursul principal a Marelui M, doua bucle pe traseul Dunarii Vechi, de la Mila 23 la Crisan. Pregatit pentru a primi nave de mare tonaj, mineraliere si cargoboturi maritime care pot intra pe Dunare pana la Galati si Braila, bratul Sulina nu este nici el neutru ecologic. In jurul sau nu a rezistat decat o mica zona de protectie speciala, cea de langa Gorgova, si, la ceva distanta, cea de pe grindul Caraorman. Acum se incerca repopularea naturala pentru arealuri ceva mai extinse in zonele Sulina, Crisani, Caraorman si Partizani-Tulcea dar zonele de reconstructie ecologica au fost afectate de lipsa apei in ultimii ani care au fost deosebit de secetosi.

La o prima vedere, daca activitatea economica presupusa de un nou canal pentru nave maritime, dar si drenarea presupusa de un canal de mare adancime, vor avea pe Chilia-Bastroe acelasi impact ca si pe Sulina, aceasta va duce la disparitia imposibil de stopat pentru rezervatiile din zonele Letea, C.A. Rosetti, Chilia Veche, Periprava. De asemenea, prin volumul de apa absorbit, canalul va afecta cotele favorabile pentru mentinerea actualelor specii pe tot cuprinsul Deltei. In mai putin de 50 de ani Delta Dunarii s-ar putea reduce la un numar de lacuri separate care vor mai pastra doar o mica parte a bogatiei naturale de astazi, intreg ecosistemul fiind construit pe baza inundatiilor regulate ale sistemului de lacuri din zona care devin astfel comunicante.

Condamnatii

Pasarile sunt atractia numarul 1 a Deltei dar si speciile a caror extinctie este cea mai probabila. In Delta sunt numeroase speciile protejate, impartite de Academia Romana in doua mari grupe. O prima grupa cuprinde monumentele naturii cu penaj alb, intre acestea deosebit de cunoscute fiind doua specii de pelican (comun si cret), egreta mare sau starcul alb, egreta mica, lebada muta si lebada cantatoare. O a doua grupa cuprinde pasarile cu penajul colorat, intre acestea la loc de frunte numarandu-se califarul rosu, vulturul codalb, ciocintorsul si piciorongul.
Pe langa aceste specii declarate, toate, monument al naturii, varietatea de pasari depaseste 300 de specii, dintre care 70 sunt extraeuropene. Tipul mediteraneean este reprezentat prin specii precum starcul, tiganusul, cormoranul mic, vulturul plesuv sau pelicanul s.a.m.d., fiind si cel mai spectaculos pentru vizitatorii Deltei. Pasarile specific europene au ca reprezentanti de marca privighetoarea de stuf, randunelele de mare, vulturul pescar, presura, bociusul, pescarusul s.a., in timp ce specific siberiene sunt lebada cantatoare, fluierarul, fundacul popular, becatina comuna si cocorul. In Delta sunt intalnite si pasari specifice Mongoliei (vulturul plesuv, soimul dunarean) si chiar chinez (lebada muta, egreta, cormoranul mare, rata mandarin).

Pestii sunt o alta excelenta a Deltei. Studiile mentioneaza 150 de specii de pesti care traiesc in Delta Dunarii, dintre care 30 in delta propriuzisa. Pe bratele mai mari, cu o curgere continua, se intalnesc specii precum cega, morunul, nisetrul, pastruga, somnul, stiuca, mreana, obletul mare sau avatul, in timp ce apele mai calme sunt preferate de caracuda, biban si platica. Apele mai sarate din zona apropiata marii sunt mediu de viata pentru biban, stiuca, chefal, cambula, iar mediul marin contribuie cu specii ca morun, pastruga, nisetru, dar si scrumbie.
Varietatea si numarul mamiferelor atrag atat vanatori cat si oameni care vor doar sa le vada si sa le admire in mediul lor natural, pe grindurile mai inalte, indeobste ocolite de ape. Dintre animalele cu blanuri pretioase, remarcabile sunt vidra, nurca si bizamul, dar acestora li se adauga un numar mare de alte specii care include iepurele, mistretul, vulpea, lupul, dihorul si pisica salbatica.

Flora, reprezentata prin paduri variate, plauri si stufarisuri impresionante, este cea care creaza mediul natural cel mai accesibil turistilor si cel mai admirat de acestia. Dar, dincolo de poza de ansablu, naturalistii au identificat numeroase monumente floristice. Nufarul alb, nufarul galben, iarba broastelor, ciulinii de apa, limba apei si rizacul reprezinta speciile cu frunze plutitoare. Plantele riverane si de plaur se exemplifica prin stuf (cu doua mari specii: Phragmites – 80% din suprafata si Typha – 20% din suprafata), feriga de apa, macris, izma broastei, Nu-ma-uita, si cucuta de apa. Plantele de uscat intregesc imaginea prin specii ca salcia alba, frasin sau padurile combinate de pe grinduri.

Delta este un muzeu de istorie naturala in aer liber, un miracol prin densitatea si bogatia de specii, un microunivers deosebit de sensibil care nu va dura etern dar care, speram noi, nu isi va gasi prea curand calaul.

Turism Club 2004. Toate drepturile rezervate pentru Nicu Ilie.

Producatori de aeronave: Airbus

(Pe aripile vantului XI)

Airbus

Airbus a luat fiinta in 1970 ca un consortiu european alcatuit din companii din Franta si Germania, mai tarziu alaturandu-se Spania si Marea Britanie. Aceasta cooperare a fost necesara din prisma faptului ca doar asa puteau concura cu giganti ca Boeing, Tupolev, Bombardier. Fiind o firma multinationala, Airbus a reusit o buna performanta tehnica pentr aeronavele sale, o divizie de cercetari proprie si a dezvoltat aparate de zbor specializate si performante indeosebi pentru categoriile de long si mediu curier.

Principalele clase de aeronave sunt:

  • A300 – aeronava cu doua motoare intrata in serviciu in octombrie 1972 cu un numar de 250-361 locuri
  • A310 – aeronava cu doua motoare intrata in serviciu in aprilie 1982 cu un numar de 200-280 locuri
  • A320 – aeronava cu doua motoare intrata in serviciu in februarie 1987 cu un numar de 150 locuri
  • A330 – aeronava cu doua motoare intrata in serviciu in noiembrie 1992 cu un numar de 253-295 locuri
  • A340 – aeronava cu patru motoare intrata in serviciu in octombrie 1991 cu un numar de 261-380 locuri
  • A 350 – aeronava cu doua motoare intrata in serviciu in octombrie 1972 cu un numar de 250-361 locuri

Producatori de aeronave: Boeing

(Pe aripile vantului X)

Boeing

Compania a fost fondata in Seattle de catre William E. Boieng si George Conrad Westervelt pe 15 iulie 1916. Numele initial al companiei era B&W, de la initialele celor doi. Curand dupa infiintare, numele a fost schimbat in Pacific Aero Products pentru ca in 1917 acesta sa fie iarasi modificat iar compania a devenit Boeing Airplane Company. In 1927, Boeing a creat propria linie aeriana, Boeing Air Transport (BAT), devenita, dupa fuziunea cu Pacific Air Transport, United Aircraft – Transport Corp. Puterea companiei a fost certificata in urmatorii ani prin achizitionarea unor companii mai mici si consolidarea unui trust a carui ascensiune a fost pentru moment impiedicata de o lege a postei americane din 1934 care interzicea producatorilor de aeronave sa fie si transportatori. Trustul s-a rupt atunci si au rezultat companii distincte ca Boeing Airplane Company, United Airlines (unul din primii 5 transportatori americani de astazi) si United Aircraft Corporation. Constructorul a primit o comanda de la Pan American World Airways pentru care a realizat hidroavionul long curier Boeing 314 Clipper, cu o capacitate de transport de 90 de pasageri pentru zborurile de zi, cea mai mare aeronava din epoca.

In timpul celui de al doilea razboi mondial, Boeing a produs un numar urias de bombardiere pentru armata americana, cu un ritm de productie in 1944 de 350 avioane pe luna. Dupa razboi 70.000 de persoane au fost concediate dupa disparitia comenzilor de bombardiere, dar compania a reusit sa revina rapid prin constructia avionului Stratocruiser, un aparat de comercial de lux, cu patru motoare, dezvoltat pe platforma unei aeronave militare. Un sprijin a venit si din partea guvernului american care a oferit companiei Boeing comenzi pentru noi tipuri de aparate militare. Pentru armata, Boeing s-a dovedit un constructor inovator, concepand sistemul de alimentare in aer cu combustibil a aeronavelor, precum si unele dintre primele rachete de interceptie.

In 1958, Boeing a inceput livrarea primelor turboreactoare de linie americane, B707, ca raspuns la oferta britanica reprezentata de Comet si cea franceza reprezentata de Caravelle, pe care le-a si scos, dupa un timp, de pe piata. Proiectul 707 a fost dezvoltat permanent, modele mai adaptate nevoilor companiilor fiind scoase in serie. Primul model cu un succes deosebit de mare a fost B727, scos din productie in 1984 dar din care s-au vandut aproape 1300 de bucati, multe dintre ele aflate inca in exploatare. In 1970, Boeing a lansat seria B747, un urias turboreactor cu 450 de pasageri la bord, incluzand puntea suprainaltata cere face acest aparat inconfundabil. Renumit in intreaga lume ca Jumbo Jet, 747 s-a vandut in peste 1400 de exemplare si a avut rival abia dupa mai bine de un deceniu cand Airbus a conceput seria A380.

Aeronavele Boeing 737 sunt un proiect din anii 80, vandut in peste 1000 de exemplare in editia sa comerciala, dar care are si o versiune militara. Pe platforma lui 737, Boeing a dezvoltat si versiunile 757 si 767, aeronave de larga capacitate menite sa faca fata concurentei tot mai puternice reprezentata de Airbus. Anii 90 au dus la aparitia unui nou concept, B777, cu motoare gemene si o capacitate de 390 de pasageri, pentru ca in noul mileniu sa dezvolte un proiect cu o aerodinamica total schimbata, 787, prin care se spera intinerirea flotelor dar care nu a gasit deocamdata clienti decat in Japonia si Noua Zeelanda.

Aeronave celebre: Concorde

(Pe aripile vantului IX)

Concorde este un proiect franco-britanic, un avion hipersonic a carui viteza de croaziera este de 2.04 Mach (aprox. 2170 km/h) si o altitudine de zbor de 17.700 metri. Singurele companii aeriene care au folosit acest model de aeronava au fost British Airlines si Air France. Primul zbor comercial a avut loc la 21 ianuarie 1976, iar in noiembrie 2003 Concorde-ul a incheiat ultima cursa comerciala, aeronavele fiind retrase din flota dupa dezastrul din acelasi an cand un Concorde s-a prabusit la decolarea de pe Paris Orly.

Doar 20 de astfel de aparate au fost construite, doua dintre ele ramanand in faza de prototip, doua servind testelor iar din restul de 16 primele doua nu au avut zboruri comerciale. In aprilie 2003 doau 12 aeronave mai erau in folosinta.

Aeronave celebre: Tupolev TU-144LL (Concordinski)

(Pe aripile vantului VIII)

Tupolev TU-144LL (Concordski)

Avionul hipersonic al rusilor a fost construit de Tupolev si prototipul sau s-a ridicat in aer la Moscova cu doua luni inaintea rivalului franco-britanic.

TU -144LL avea viteza maxima de 2500 km/h (Mach 2.35) si capacitatea de transport de 120 pasageri.

Fara incarcatura, aeronava avea 85 de tone, capacitatea maxima de transport rdicandu-se la 185 tone. Lungimea aparatului era de 65,5 m si suprafata aripilor era de 438 mp.

A operat pentru scurt timp, intre 26 decembrie 1975 si 1 iunie 1978 timp in care a efectuat doar 55 de zboruri. Prabusirea unei aeronave TU -144LL in mai 1978 a dus la retragerea oficiala a acestui tip de avion din exploatrea comerciala, dar Aeroflort a mai executat cateva curse speciale si dupa aceasta data.