Cheia Bucurestiului

Procentele obtinute de USL in Bucuresti in alegerile din 2012 – locale si parlamentare – cu un scor net de peste 50% si majoritatea mandatelor adjudecate direct, fara redistribuire, da cheia actualului an electoral.

Traditional, PSD domina cateva judete sarace ale Romaniei si suburbiile marilor orase. PDL detine baze electorale stabile in Transilvania si municipiile. Cat priveste Bucurestiul, el era orasul cel mai prooccidental din tara si cel mai de dreapta. Intreaga traditie de 20 de ani a orasului a cunoscut o schimbare in 2012. Care este cheia?

Structura ocupationala a populatiei este cheia evolutiei electorale a orasului. Bucurestiul a devenit dupa 1990 un oras fara pic de industrie, si a capatat un profil metropolitan propriuzis, cu intreaga populatie ocupata, la alb si la negru, in sectorul tertial al economiei: comert, servicii, administrare. Intre toti acestia, bugetarii (fie ca vorbim despre administratiile centrale din ministere si “deconcentrate”, fie despre medici si profesori, fie militari si politisti, fie despre alti functionari si beneficiari de sinecure) reprezinta grupul cel mai numeros si mai compact. Intregul grup a avut interesele afectate major de deciziile economice ale guvernarii PDL si spera ca USL isi va permite o alta linie politica in ceea ce ii priveste. Anterior, guvernarile se exercitasera destul de netru asupra acestui grup electoral, niciun partid neindraznind sa provoace, prin reforme legitime sau nelegitime, birocratia si bugetarii Bucurestiului. In timp, grupul electoral fusese astfel protejat de catre toti politicienii si se transformase astfel in massa critica ce inclina Bucurestiul de partea dreptei. Cu atat mai mult se constata nemultumirea acestui segment cu cat el a participat la vot, masiv, dintr-o dorinta revansarda.

Celelalte populatii ale Bucurestiului sunt, prin interese si traditie, foarte polarizate. Pensionarii voteaza legitim cu stanga, iar reprezentantii mediului de afaceri, precum si angajatii din sectorul privat, sunt un public predominant de dreapta (cu mici amenzi legate de etatismul multor afaceri, care sunt construite in spatele unor contracte cu statul – in ceea ce ii priveste pe antreprenori; iar in ceea ce ii priveste pe angajati, unii, indeosebi cei mai putin calificati, resimt ca influenta negativa asupra lor plafonarea unor salarii minime pe economie). Iar ca prezenta la vot – pensionarii au participat, in virtutea obisnuintei si reflexelor care le-au fost create in comunism. In schimb, reprezentantii economiei reale n-au participat, ca urmare a unei nemultumiri de substrat fata de performantele economice ale PDL si ca urmare a unei campanii ARD lipsite de program politic.

Bugetarii au devenit astfel cheia Bucurestiului si, in conditiile pierderii de performanta a economiei reale pe fondul crizei economice, cheia intregii Romanii. Dupa 2000, din nou tara apartine salariatilor la stat. Ceilalti, gura mica in urmatorul an, cat va rezista USL-ul unit!

One thought on “Cheia Bucurestiului”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.