“Cum vor teroristii sa aduca pacea ucigand oameni?”

Incercand sa raspunda intrebarii “Cum vor teroristii sa aduca pacea ucigand oameni?” un colectiv de profesionisti anti tero din MI, SRI, SPP si MApN, autori ai lucrarii “Terorism, antiterorism, contraterorism” identifica  impactul psihologic. Se conteaza pe un soc psihologic masiv in randul populatiei prin intermediul unor atentate nediscriminatorii astfel incat populatia sa devina nesigura, fiecare sa simta ca poate fi atins de acel razboi care nu este al sau si sa faca presiuni pentru rezolvarea situatiei in sensul dorit de teroristi. Un sprijin, involuntar, il ofera chiar mass-media care reuseste sa focalizeze asupra evenimentelor de acest gen, ceea ce reprezinta o informare binevenita pentru public dar si o forma de publicitate pentru teroristi. “Teroristii considera ca aceasta reprezinta prima faza a luptei, un mecanism de recrutare a aderentilor care sa permita insurgentilor dezvoltarea altor moduri de ducere a luptei”, considera autorii. Atentatele teroriste nu-si propun rezultatul nerealist al prabusirii guvernului, ci intimidarea. In Egipt si Algeria activistii fundamentalisti islamici au lansat deviza “Lama contra pana”, ceea ce inseamna ca tintele favorite au devenit liderii de opinie, judecatori sau ziaristi, precum si persoanele banuite de colaborare cu autoritatile. Cel de-al treilea instrument al presiunii psihologice teroriste il constituie provocarea. In “Minimanualul de gherila urbana” publicat de teoreticianul terorismului Carlos Marighella in 1969 se spunea: “Guvernul nu are alta alternativa in afara intaririi si intensificarii represiunii. Actiunile politienesti, perchezitionarea caselor, arestarea oamenilor nevinovati si a suspectilor, inchiderea drumurilor fac viata citadina de nesuportat. Asasinatele politice si teroarea politieneasca devin rutina. In aceste situatii oamenii refuza sa colaboreze cu autoritatile avand sentimentul ca guvernul este nedrept, incapabil sa-si rezolve problemele”. Strategia haosului, initiata de miscarile de extrema dreapta, a capatat dimensiuni mondiale.

Un ultim raport al departamentului de stat american identifica peste 120 de organizatii teroriste si “para-state” foarte multe dintre ele avand obiective anti-americane. Numarul acestora s-a restrans fata de deceniul trecut, activitatea lor, in genere s-a diminuat, numarul statelor care sustin terorismul a scazut si el. Cu doi ani in urma, la jumatatea mandatului lui Bill Clinton, dupa atentatele din Kenia si Tanzania, comunitatea politica internationala parea in stare sa elimine pentru totdeauna modul de lupta terorist. Prin presiuni economice si politice, SUA reusisera sa determine adoptarea unei rezolutii a statelor ONU de condamnare a terorismului si a tarilor care sustin terorismul. Fenomenul a fost unul deosebit de frecvent in anii razboiului rece, cand atat URSS pe deoparte cat si Statele Unite pe de alta parte, sustineau militii inarmate pe toate continentele, profitand de decolonizarea inceputa dupa 1950 pentru a trece statele lumii a treia in propria sfera de influenta. In acea perioada, Statele Unite au inarmat forte precum cele ale talibanilor sau grupari anti-castriste cubaneze, in timp ce URSS gestiona peste 100 de gherile si organizatii subversive, puse toate in slujba revolutiei mondiale. De asemenea, China a fost cea care a inspirat o alta galerie de miscari maoiste, raspandita pe toate continentele, rivale cu cele sovietice, pro-occidentale, sau de extrema dreapta. Carlos Sacalul sau Abu Nidal beneficiau de gazde primitoare in Europa de Est, inclusiv Romania. SUA a gazduit si finantat miscarile cubaneze anticomuniste, inclusiv incercarea catastrofala de debarcare in Golful Porcilor. La acestea se adauga alte state care din motive ideologice sau nationale s-au pus in slujba unor organizatii teroriste sau chiar au organizat asemenea formatiuni. Printre cele mai popularizate state-teroriste s-a aflat Iranul, Irakul, Libia. Iordania a sustinut miscarile palestiniene pe scara larga pana in 1974 cand o parte din palestinieni s-au intors impotriva statului care le acorda gazduire si finantare. Miscarile palestiniene au fost gazduite de asemenea de Siria, Egipt si Liban, vecini ai Israelului cu care s-au aflat de mai multe ori in razboi. Iranul a sprijinit un mare numar de organizatii si in primul rand Hezbollah (“Partidul lui Dumnezeu” – miscare siita). Libia a sprijinit armata Rosie Japoneza si IRA. Cuba a sprijinit si instruit un numar mare de gherile latino-americane, active in Guatemala, Honduras, Nicaragua, Columbia, Chile.

Metodele prin care statele sustin miscarile teroriste nu se limiteaza si nu constau intotdeauna in finantarea acestora. In afara de bani, pe care aceste organizatii si-i procura adesea prin mijloace specifice si acte criminale propriuzise, ele mai au nevoie si de “sanctuare”, respectiv zone unde sa se poata ascunde dupa savarsirea unui atac terorist, sa execute pregatire militara, sa planifice urmatoarele atentate si sa poata capata o noua identitate atunci cand atentatorii sunt cautati in intreaga lume. Uneori sprijinul unui stat se reduce la posibilitatea de desfasurare a unor afaceri legale din care sa se finanteze formatiunile suversive.

Chiar daca incidenta terorismului se mentine crescuta in ultima jumatate de secol, organismele supranationale au refuzat adesea sa ia pozitie impotriva terorismului ca atare. Conform regulamentului Interpol nu pot fi dati in urmarire generala cei care se fac vinovati de acte cu caracter politic, care tin de rasa sau religie, chiar daca acestia au comis crime in numele idealurilor pentru care militeaza. Osama bin Laden nu poate fi monitorizat prin Interpol chiar daca se dovedeste indubitabil a fi autorul genocidului de pe 11 septembrie 2001.

Masurile luate de state pentru a diminua gradul de risc terorist sunt complexe si rod al unui efort permanent. Ele incep cu constituirea de formatiuni antiteroriste, cu sarcini in prevenirea si descurajarea atacurilor, care utilizeaza mijloace diverse, informative in principal, precum si controale in cele mai vulnerabile dintre locuri (aeronave, aeroporturi, centrale atomice, oficii guvernamentale); formatiuni de interventie contrateroriste, cu atributii in reprimarea actelor teroriste in desfasurare, in eliberarea ostacilor sau in capturarea teroristilor dupa atentat; politici guvernamentale de descurajare, indeosebi prin pedepse drastice aplicate celor care comit actele teroriste. Printre masurile de raspuns se numara si principiul de a nu trata niciodata cu teroristii, pus in aplicare intotdeauna in Israel. Niciodata statul evreu nu a eliberat ostatici la schimb cu cetateni evrei capturati de teroristi preferand sa incerce actiuni de forta pentru a-i elibera sau sa renunte la orice actiune. Este modul cel mai clar de  a spune ca atentatele teroriste nu-si pot indeplini scopurile.

Lipsa de colaborare cu teroristii este ceea ce specialistii in securitate recomanda nu doar statelor ci si persoanelor care sunt rapite de teroristi. Printr-un “indreptar” elaborat de comunitatea de securitate internationala, larg mediatizat, cetatenilor aflati intr-un avion deturnat li se recomanda evitarea oricarei comunicari cu teroristii, mergand pana acolo incat sa pretinda ca nu cunosc limba in care li se adreseaza rapitorii. Deasemenea, in acelasi loc, se recomanda cetatenilor sa nu intreprinda nici un fel de masura impotriva rapitorilor, lasand aceasta pe seama agentilor de securitate si in cele din urma a guvernului. Toate aceste masuri pleaca de la premiza clasica a deturnarii de avioane in care teroristii se indreptau spre un aeroport unde sa poata negocia si primi recompensele cerute. In urma atentatului de la World Trade Center si Pentagon, cand avioanele deturnate au fost folosite drept arma de distrugere in masa, nu doar sistemele de securitate ca atare par invechite, ci chiar si aceste masuri care se cer din partea cetatenilor. Impactul asupra societatii civilizate este unul care depaseste orice imaginatie. Se preconizeaza, in SUA, introducerea controlului cu raze X si detector de metale inclusiv in statiile de cale ferata.

“In fata amenintarii teroriste nimeni nu este in siguranta” este subtitlul unei carti de contraterorism. Asa cum s-a dovedit, cetatenii insisi, indiferent de profesie, religie, varsta, sau convingeri politice pot deveni o arma pentru distrugerea semenilor lor. Chiar si in lipsa avioanelor capcana, arsenalele aflate la dispozitia organizatiilor teroriste, copiindu-le pe cele militare, s-au modernizat si au intrat in sfera razboiului chimic, biologic sau nuclear. Printre zvonurile care au succedat prabusirii World Trade Center s-a aflat si acela al incarcaturii cu arma biologica a unuia dintre avioane. Riscul este intr-adevar unul mare. Fabricand ele insele, cumparand, furand, organizatiile teroriste au intrat sau pot intra (depinde ce surse luam in considerare) in posesia unor arme de distrugere in masa. Dupa desfintarea URSS, tarile succesoare (Kazahstan, Belarus si Ucraina) au primit mostenire 2.400 de focoase nucleare si 360 de rachete balistice, dintre toate acestea numai Ucraina renuntand in mod controlat la arsenalul sau. O parte din acest armament a disparut din orice evidenta si se pare ca a intrat in posesia unor grupuri teroriste sau criminale, asa cum este situatia si cu armamentul nuclear tactic risipit de Armata Rosie pe 1/6 din suprafata terestra. Conform ziarului “Izvestia”, din cele 25-35.000 de mine si proiectile de artilerie detinute de URSS, actuala Federatie Rusa nu a recuperat mai mult de 15-25.000 de bucati. Conform Mujahedinilor Poporului (o grupare iraniana de opozitie) aceasta a reusit efectiv sa cumpere 4 focoase nucleare din Kazahstan. Ministrul de interne al  Azerbadjanului sustinea in timpul razboiului cu Armenia ca tara sa dobandise deja 6 focoase atomice iar unul dintre secesionistii georgieni a amenintat fortele de securitate gruzine cu folosirea armelor nucleare sovietice. Conform unui material din “The Economist”, s-au inregistrat deja peste 50 de tentative de extorca bani Statelor Unite prin amenintari nucleare, multe dintre ele credibile. Arme chimice si bacteriologice au intrat cu certitudine in posesia unor organizatii teroriste sau a unor grupari instabile.

Dincolo de reactia dura a armatei americane, care a jurat razbunare, specialistii in contraterorism sunt de parere ca terorismul va persista cu siguranta, ca probabil va creste cantitativ si calitativ, ca incidentele de mare anvergura vor deveni tot mai dese si ca teroristii vor fi capabili sa declanseze crize care vor obliga statele si organizatiile internationale sa aloce tot mai multe resurse pentru combaterea lor. Terorismul nu mai este si nu mai poate fi o afacere izolata, subiectul de trei zile al canalelor de stiri. Combaterea terorismului este o problema de supravietuire a omenirii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.