de sade – justine

mi-am propus sa nu calc niciodata pe urma pasilor mei.
un corolar este ca evit sa citesc de doua ori aceeasi carte sau sa revad un film. o exceptie fac cu justine pe care am citit-o prin liceu, prea atras de faptul ca e o carte nupreapermisa. revin deci la ea ca pentru o prima lectura.
intre timp am aflat cine-i sade.”probabil cel mai liber dintre oamenii care-au trait vreodata”, spune prefata. una din melodiile mele de suflet e sadness, enigma. am digerat filmul cu auteuil si am savurat piesa de teatru
judecatile de budoar, cu glosele lor textualiste dupa cum sustine gelu iova, mi-au aratat un de sade comunist, sau cel putin un tip plasat intre marx si nietsche. reluarea lui justine imi aduce in fata doar un tip conformist. singurele pasaje subliniabile sunt din discursurile matroanei dubois:
“Răuta¬tea celor bogaţi îndrituieşte şiretenia Celor săraci”, spune pe la inceput si
“nu viciul sau virtutea pe care le alege omul îl fac să găsească fericirea, căci virtutea sau viciul nu sînt decît un fel de a purta pe lume; nu contează aşadar să o iei pe un anume drum mai curînd decît pe celălalt! Contează doar să urmezi drumul comun, iar cine se abate de la el, greşeşte. Dacă lumea ar fi în întregime virtuoasă, te-aş îndruma către virtute, căci răsplata venind de la ea, feri¬cirea va fi negreşit tot acolo; într-o lume cu totul co¬ruptă, nu te voi îndruma decît înspre viciu.”
discursuri mai sunt in carte. ca si in “budoarul”, sade foloseste scene erotice pentru a vinde eseuri morale si eseuri morale pentru a dizolva scene de sex. ca eseist este insa divizat, promoveaza puncte de opinie contradictorii si opozabile, nu are o doctrina morala, ci o anarhie. pune in cadru, fara a-l deranja opozitivitatea lor, opinii care sustin si ca cei saraci au dreptul sa fure de la cei bogati, ca acesta este un mod de reglare a averilor, si ca cei bogati pot dispune in virtutea sa spunem unui drept natural de cei slabi, pentru ca in natura cei slabi sunt dominati de cei puternici. nu ma intereseaza sa fac un inchizitoriu al crimelor pe care le admite sau le justifica. pontul este ca discursurile atat de contradictorii intre ele se insira pe o singura ata doar daca tinem cont ca toate polemizeaza cu decalogul.
nu voiam initial sa-i aplic o cercetare hermetica unui asemenea autor, dar simbolistica si ideile imi impun sa o fac. in primul si in primul rand e vorba de sophia, nume pe care si-l ia justine in existanta sa odiseica in care este pusa sa experimenteze diversele cai ale viciului. sophia, zeita gnostica, era de asemeni hierofanta. conform multor traditii gnostice, ea era adesea victima pe pamant a unor zeitati de rang inferior, chiar si demonizate, care o tin captiva si o violeaza din gelozie pentru marea ei dragoste catre dumnezeul necreat. chiar moartea lui justine, care se produce prin trasnet, simbol jupiterian, pare sa fie intr-o asemenea cheie de paradoxala eliberare. misterul turnurilor din manastire, dintre care unul invizibil, pare a fi o alta cheie simbolica, la fel ca si roata din castelul falsificatorilor de bani. un alt argument generic pentru un tratament gnostic ar fi asemanarea structurala cu misterul lui iov, permanenta intriga pentru crestini, cum s-a vazut si la dostoevski, si sursa de dezbatere despre intentia, caracterul si structura divinitatii.
temele ideale, lasand la o parte incarcatura lor simbolica, reala sau intamplatoare, in care pot fi implicate toate episoadele cartii (ucigasul de mama, cei patru preoti, medicul ucigas etc. sunt si arhetipuri comune, intr-o forma sau alta, ezotericii), fundamentul ideal este unul de sorginte hermetica.
elementele simbolice pot fi doar preluari, nu stau sa-i cercetez lista de lecturi a lui sade, dupa cagliostro sau agrippa, cititi poate direct poate indirect, prin referinte; pot fi doar influente, desi personajul sophiei are o geneza gnostica ireprosabila. arhitectura ideala nu lasa loc nici unei indoieli despre locul de unde sade si-a scos ideile. atat de non-conformiste, atat de socante, ele nu puteau izbucni de la sine intr-o europa ale carei mari dezbateri erau inca dominate de opozitia catolicism-reforma. ele merg insa pe tipicul ezoteric, de la contestarea revelatiilor lui moise (tabla legilor), la discutia despre providenta ca fiind rea si creatoare a raului, la contestarea clerului catolic si reformat deopotriva.
mi se pare insa bizar ca discut aici despre gnosticul sade, dupa cum mi se pare straniu ca unii il pun in balanta cu materialistii si cu liberalii, cu filosofi cu nume ceva mai respectabile. paradoxul este ca sade a scris literatura – din seria neagra sau nu, nu conteaza. filosofemele sale nu constituie un sistem, nici macar o alcatuire. ele vin pe regula teatrului, sunt argumentele unor personaje pe care de regula autorii nu le aproba niciodata fara rest. sunt de un mare tupeu, asta cu siguranta, asta si astazi, cand mai multe au fost spuse si mai multe au fost traite. dar sunt eseurile unor personaje, nu ale marchizului.
el a fost nuvelist si noi il discutam ca filosof. un nuvelist prost. intriga e de cabaret. foloseste cele mai ieftine trucuri ale literaturilor precedente, inclusiv telenovelistica recunoastere. justine este unul din cele mai stupide personaje care mi-au cazut sub ochi. scriitura e plina de toate emfazele si oralitatile tetrale ale secolului sau. descriirele nu au totusi lungimea inadmisibila cu care ne-au binecuvantat alti contemporani ai lui – lucru pentru care ii multumesc.
s-a spus despre el ca e un bun cunoscator al mentalitatilor. si in justine sunt panseuri care justifica o asemenea etichetare: nu te căieşti decît de ceea ce nu eşti obişnuit să faci, e primul. si s-ar putea sa gasesc si un al doilea daca revad lucrarea (:-D).
sa ne intelegem: imi place sade. dar nu pentru ca ar avea valoare, ci fiindca are coaie.

One thought on “de sade – justine”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.