Curtea Constitutionala, o criza politica la pachet

Din punct de vedere constitutional, aproape toti romanii, inclusiv politicienii si judecatorii, suntem declarati analfabeti. Acesta este pe scurt mesajul transmis de existenta unei Curti Constitutionale. Altfel formulat: avem o Constitutie, un text de lege sfant ca Biblia pentru o natiune. Dar ea trebuie citita, ca Torra, numai de catre cei care pot decide prin interpretare ce scrie si ce nu scrie in ea.
Curtea Constitutionala nu este o inventie romaneasca. Toate statele au asemenea instante supreme care isi pot da cu parerea asupra Constitutiei. In America Amendamentele sunt asemenea surse de drept constitutional stabilite in instanta, in procese contra textului suprem. Curti constitutionale gasim si in statele germane, cu aceeasi mentiune ca membrii sunt juristi de cariera, promovati prin mecanisme profesionale, nu pe suport politic. In Austria, organismul similar este o institutie ceu 80 de functionari, dintre care doar unul este politician.
Nici macar asta nu au inventat romanii: CC controlata politic. De fapt sistemul romanesc este un import nefericit, sinmplificat si mai nefericit, al modelului din Franta. Nefericit pentru ca pune prea mare accent pe numirea politica. In fapt toti membrii sunt numiti politic de catre cele doua camere ale Parlamentului si Presedinte, pe o durata de noua ani, deci dubla fata de un mandat legislativ. Membrii sunt desemnati in cascada, cate trei la trei ani. Rezultatnta este ca peste 6 ani in CC majoritatea o vor avea judecatorii numiti de puterea de azi, desi majoritatea politica se va fi schimbat pana atunci. La fel, pana la anul trecut majoritatea o aveau judecatorii numiti in urma cu 6 ani, de catre PSD care, desi a pierdut puterea inca din 2004, a controlat CC pana in 2010. CC devine astfel un Parlament rezidual in care sunt reprezentate pana la 9 ani partide iesite din jocul puterii. Aceasta este o criza politica “la pachet” intrucat CC se manifesta, in practica, dincolo de prevederea teoretica a independentei politice a judecatorilor, ca o obstructie permanenta a deciziei parlamentare daca reflecta o realitate politica desueta, fie un mecanism de validare automata a legilor guvernului daca membrii CC sunt numiti recent.
Problema este ca “interpretii” de la CC nu citesc doar Constitutia, ci si alte surse de drept constitutional, precum sentinte ale tribunalelor internationale, tratate internationale sau legi interne care sunt uneori contradictorii. Asftel ca orice decizie a CC poate fi argumentata cu surse, chiar si deciziile contradictorii pe spete similare sau lipsa de decizie, ca in cazul suspendarii lui Basescu. Constitutia, la randul ei, este alterata fara a trece prin Constituanta sau printr-un referendum iar partidele folosesc Curtea doar ca pe un soldat din razboiul total de pe campul politic.

One thought on “Curtea Constitutionala, o criza politica la pachet”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.