Parlamentul “Papusilor rusesti”

Nicu Ilie

Curtea Constitutionala are în acest moment un singur membru: reprezentatul UDMR. Numele persoanelor care ocupa aceste functii nu este important în articolul de fata.

Institutia are, de fapt, noua membri, câte trei reprezentanti ai Camerei Deputatilor, Senatului si Presedintelui. În fapt, ea a fost conceputa (si ar fi fost functionala) în cazul majoritatilor parlamentare nete si al unor continuitati ale majoritatii politice care pareau plauzibile în 1990 si în 2000, dar care s-au dovedit iluzorii. În fapt, azi am obtinut o Curte cu patru reprezentanti PDL, patru reprezentati ai PSD+PNL si un reprezentant UDMR. Formula va ramâne stabila pâna în 2013 când, înaintea alegerilor parlamentare regulare, trei dintre actualii reprezentanti ai PSD vor avea mandatele expirate. Ei ar urma sa fie înlocuiti, daca actuala legislatura îsi exercita întregul mandat, de doi reprezentanti ai PDL si unul al presedintelui. Ei mai pot fi înlocuiti, data fiind vârsta înaintata a unor dintre membrii actuali, în cazul decesului sau retragerii unuia dintre acestia. Astfel, Curtea Constitutionala, prea racordata (prin mecanismele de numire) la puterea politica reala, se comporta practic ca un Parlament tardiv, un Parlament în interiorul unui Parlament, generând un al doilea blocaj constitutional pe fondul lipsei unor majoritati politice clare.

Problema este urmatoarea: durata de viata de noua ani a Curtii, cu numirea politica a câte trei membri la fiecare trei ani, o fac sa semene mai degraba cu Liga Campionilor pentru juristii din partide decât cu instanta suprema a puterii judecatoresti a statului, cum se pretinde. Mai mult, desi prin statut, functionarea ei este dincolo de actiunea partidelor, în fapt judecatorii au dovedit prin deciziile lor ca sunt coerenti cu punctul de vedere al partidului care i-a sustinut. Mai mult, unii dintre judecatori au fost chiar surprinsi de presa în întâlniri cu lideri ai partidelor din care, sa folosesc o expresie, “au emanat”.

Chiar dincolo de abuzurile constatate, chiar în cazul în care Curtea Constitutionala din România ar avea membri roboti, nu oameni, nu fosti lideri ai unor partide, ea are o problema functionala, fiind prea politizata pentru un organism juridic si în perfect contratimp cu puterea politica reala, în cazul de fata. În Franta, de unde s-a copiat modelul, organismul similar are 11 membri, numiti politic, dar din ea fac parte si fostii presedinti ai Republicii, având asadar o coloratura politica limpede, izvorâta direct din votul popular. Mai mult, “judecatorii Parlamentului” nu sunt votati, ci asumati politic de presedintii celor doua camere. Totusi, nici în Franta Curtea nu a fost straina de contestari. Un alt model de curte constitutionala este cel din tarile germanice. În Austria un asemenea rol, de verificare a eventualelor contradictii între Constitutie si legi secundare, revine unui organism cu 80 de functionari, mult mai greu de controlat politic. În sistemul altor state, cum ar fi Italia, curtea constitutionala are si componenta politica, si componenta juridica, parte din membri fiind numiti de consiliul suprem al magistraturii. La fel si în Republica Moldova, unde mandatele sunt de doar sase ani iar judecatorii sunt numiti de catre Parlament, Guvern si institutii judecatoresti. În tarile de drept anglo-saxon, rolul curtii constitutionale este jucat direct de catre Curtea Suprema, componenta politica fiind aproape zero.

Problema doi este ca deciziile Curtii Constitutionale sunt practic parti ale Constitutiei. Interpretând formulari din aceasta, hotarârile Curtii devin izvoare de drept, cu repercursiuni asupra jurisdictiei ulterioare. Ca exemplu amintesc ca în iulie a.c., Curtea a respins în baza articolului 47(2) legea prin care cuantumul pensiilor era diminuat cu 15%. Referirea constitutionala este: “Cetatenii au dreptul la pensie”. În textul Curtii apare conceptul “pricipiul contributivitatii” dedus strict dintr-o lege diferita de Constitutie (19/2000). În aceeasi hotarâre apare si un alt concept care nu este prezent în Legea Fundamentala, acela de “pensie ca proprietate” (având ca argumente spete juridice citate într-un protocol la Conventia Drepturilor Omului). Sunt completari ale Constitutiei care, tehnic vorbind, o altereaza.

Logica unei curti constitutionale într-un stat de drept este aceea de a împiedica Parlamentul sa interpreteze el însusi Constitutia. Pentru asta, în aceeasi logica a statului de drept, exista Adunarile Constituante sau plebiscitul. Temporizarea mare la numirea membrilor Curtii, si durata mandatului acestora, are rolul de a asigura un conservatorism si o continuitate sistemului juridic, de a împiedica un eventual guvern radical sa faca excese. Totusi va împiedica si reforme.

Din punct de vedere practic, Curtea Constitutionala va avea fie un rol pur decorativ (daca va reflecta fidel majoritatea politica din Parlament), fie pe acela de factor de obstructie (daca în CC majoritatea apartine opozitiei). Pentru asta, ea are libertatea de a jongla cu articole din Constitutia României, din tratate internationale ratificate, din legi organice. Mai mult, practica CC ne arata ca nu face doar o analiza tehnica a articolelor de lege, ci si judecati economice, sociale si administrative. Ca exemplu, în cazul legii mai sus invocate, pentru a documenta necesitatea masurilor de austeritate CC a citat raporturi ale Uniunii Europene, acorduri cu FMI, rapoarte ale Guvernului etc., probe care, evident, nu sunt cerute explicit de Constitutie.

În concluzie, data fiind fictiunea neimplicarii politice a unui organism numit politic, precum si numirile în cascada, pe un alt interval temporal decât legislaturile (unele dintre parlamente numind sase reprezentanti, altele numai trei), Curtea Constitutionala devine un ecou inexact al Parlamentului real si al puterii politice obtinute prin vot, retardat temporal, nereprezentativ, afat în concurenta cu Parlamentul real ale carui decizii le cenzureaza sau le valideaza.

Iar în final, partea de filosofie pop: “statul de drept, constitutional” este un concept lansat de Kant pentru care legile erau în concordanta cu ordinea divina, ale carei reguli le reflecta. În practica, pe masura ce conceptul filosofic a luat corp juridic “statul de drept” a fost înlocuit cu “statul politic”, laicizarea înlocuind divinitatea cu majoritatea. Asemenea state pot fi functionale, dar nu si atunci când se bazeaza pe fictiuni ca impartialitatea politica a sefului statului, ales politic, sau a unei institutii cum e Curtea Constitutionala, numita politic. Un asemenea stat decade automat din statutul de stat de drept în cel de stat fictional: autocontradictoriu, nepractic si autodistructiv.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.